COMPORTAMENTUL INVATAT
Conexiunile interdisciplinare avand la baza psihologia si pedagogia, dar si alte domenii, ca sociologia, logica, neoro-fiziologia, au dus la conturarea unei noi structuri disciplinare, stiinta invatarii. Invatarea poate fi examinata atat restrictiv, vizand lumea scolii, ca proces dirijat, cat si la un nivel mai larg, social. Exista numeroase scoli de gandire care au abordat problema invatari, luand in considerare variate forme ale rationalitatii constructive si explicative. Apar astfel numeroase teorii ale invatarii, care se pot grupa in modele : modelul asociationist al conditionarii clasice, modelul behaviorist (asociationist-comp 10210x2316k ortamentist), modelul functionalist-pragmatist, modelul psihosocial si altele[1]. In cadrul acestor modele se pot regasi mai multe teorii, care cuprind descrierea si explicarea unor mecanisme ale invatarii. Aceste teorii se bazeaza pe relatia dintre stimul si raspunsul la acestia, intre un comportament si stimulul care l-a provocat. In afara de raspunsurile automate-reflexe (ex. clipitul la un stimul luminos puternic), cele mai multe raspunsuri sunt invatate, acest fapt fiind baza teoriei invatarii, care sustin ca viata e un porces continuu de invatare, conditionare.
Ne vom opri asupra a trei dintre teoriile invatarii, care sunt reprezentative pentru modelele in care se integreaza, desi acest demers nu va reusi sa realizeze o imagine de ansamblu asupra orientarilor si cercetarilor in acest domeniu.
O contributie de baza in dezvoltarea orientarilor spre studiul mecanismelor invatarii a avut I.P.Pavlov, care a dezvoltat teoria conditionarii clasice, invatarea prin asociere (modelul asociationist). El a fost primul cercetator care a elucidat mecanismele celei mai simple forme de invatare. Experimentul sau a constat in introducerea unui caine intr-o camera izolata fonic si i-a prezentat un stimul neutru (o lumina sau un sunet) si, imediat dupa acest stimul, cainele primea mancare, deci saliva. Dupa ce aceasta procedura s-a repetat de cateva ori, a observat salivatia cainelui chiar si in absenta hranei. Simbolul poate inlocui, deci, stimulul fizic.
Invatarea este vazuta ca un fapt natural, spontan, care merge de la sine, pe baza inlantuirilor externe a stimulilor care formeaza materialul de invatat. Un loc aparte in cadrul acestei conceptii il reprezinta exercitiul, repetarea succesiunii de stimuli.
El a definit invatarea ca pe o substituire de stimuli, realizata intern prin formarea temporara a unor legaturi intre diferiti centri nervosi. Conditionarea clasica este strict determinata si se desfasoara dupa o schema tipica. Agentul stimulator extern produce un efect in centri nervosi, care este transformat in proces nervos, in excitatie nervoasa. Excitatia se transmite de-a lungul fibrelor nervoase, la sistemul nervos central, de acolo, datorita conexiunilor nervoase se transmite organului efector, care il transforma in actiune. Astfel, agentul stimulator se dovedeste a fi indispensabil conectat cu activitatea organismului, ca sistem cauza-efect. Factorii principali ai invatarii, in viziunea pavloviana sunt intaririle aplicate subiectului, imitatia si curiozitatea lui[2]
Burrhus F. Skinner propune in noua teorie asupra mecanismelor invatarii, conditionarea operanta sau instrumentala, care se incadreaza in modelul behaviorist). Spre deosebire de cea pavloviana felul comportamentului devine instrument de obtinere a recompensei.Raspunsul va fi mereu recompensat sau pedepsit pâna la conditionare. El este de acord cu teoria invatarii prin asociere, dar afirma ca un rol mult mai important il are invatarea conditionata. In acceptiunea acestei teorii un sistem de recompensare poate fi utilizat in invatarea cainelui sa dezvolte comportamente care nu sunt in repertoriul unui caine in mod obisnuit (cainii care detecteaza drogurile sau cainii folositi in prinderea hotilor). O data invatat acest comportament cainele il va repeta chiar daca nu mai este recompensat. In invatarea conditionata o mare importanta o are recompensa. Daca aparitia unui nou comportament este intarita sansele ca acest comportament sa se repete mai des sunt mai mari. Intarirea este obtinuta prin recompensare (a unui comportament pozitiv al copilului intareste posibilitatea repetarii lui si invatarii acestuia). Acest sistem caracterizeaza recompensarea pozitiva. Daca dorim ca un anumit comportament sa nu se mai produca (de exemplu plansul copilului mic care nu obtine ceea ce isi doreste) atunci recompensarea va fi negativa prin ignorare (aceasta scazand frecventa aparitiei comportamentului negativ pana la disparitia lui) . Daca stimulul este agresiv sau negativ, consecinta consolidarii va fi una de evitare a stimulului, "intarire negativa". Prbabilitatea apritiei unui anumit tip de comortament este reusa in prezenta stimulilor negativi.
Exista in viziunea skinneriana doua tipuri de intariri. Cele pozitive constau in prezenta stimulilor, adaugarea unui fapt situatiei existene. Pe de alta parte, cele negative, constau in inlaturarea unui element -zgomot, lumina, soc- din situatie. Ambele tipuri de intariri produc un efect asemanator, cresterea probabilitatii de raspuns. Alt tip de consecinte ar fi cele de pedepsire, prezenta unui intaritor negativ si inlaturarea unuia pozitiv. Exista de asemenea intaririle generalizate, care pot fi manipulate, adica programate .
Pe scurt, ideile lui Skinner privind comportamentul invatat se contureaza in jurul recompensarii. Cand o situatie stimul-raspuns este intarita, recompensata, individul este conditionat pentru a raspunde. Ideea noua este aceea ca organismul poate raspunde si in alte situatii decat la stricta aplicare a unui stimul extern. Recompensa intareste dorinta de a raspunde conform asteptarilor. Aceasta poate fi un cuvant, o nota buna sau sentimentul de satisfactie. Mai multe tipuri de recompense se concentreaza toate catre aceeasi conditionare a comportamentului, care se poate realiza prin mai multe tipuri. Intariri pozitive (ca exemplele anteriore, lauda, nota etc) negative, sunt cele care se refera la retragerea unui stimul in conditiile unui anumit raspuns (retragerea unui element care deranjeaza, incetarea zgomotului, luminii etc); sau intariri negative, pedepse, care modifica o situatie agreata, prin retragerea unui element placut, sau impunerea unuia neplacut.
Din cadrul modelului psihosocial nevom opri asupra mecanismelor de invatare sociala, teoria proceselor imediate ale imitatiei, formulata de Albert Bandura. El atrage atentia asupra faptului ca multe procese umane de invatare au loc in mod diferit. Sustine ca un sofer nu va invata sa conduca sau un student sa faca o operatie pe creier in urma unor comortamente aleatoare recompensate si/sau intarindu-se negativ comortamentele ratate prin ciocniri succesive sau pacienti morti. Astfel, un sofer sau studentul vor privi pe altii cum realizeaza sarcina, vor trage concluzii, dupa care isi vor asuma responsabilitatea .
Bandura subliniaza importanta observarii si modelarii comortamentelor, atitudinilor si reactiilor emotionale ale celorlalti. El considera ca invatarea ar fi foarte meticuloasa, chiar haotica, daca oamenii s-ar baza doar pe efectele propriilor actiuni pentru a-si modela actiunile. Din fericire, observarea altora ofera informatii despre alte feluri de comportament, despre consecintele lor, aceste informatii constituindu-se ulterior in adevarate ghiduri de actiune. Teoria sa contureaza comportamentul uman ca rezultatul interactiunii reciproce intre influentele cognitive, de compotament si de mediu. Toate fenomenele de invatare pot aparea, in viziunea lui Bandura, datorita analizei comportamentului celorlalti oameni si a consecintelor acestuia pentru cel care analizeaza. Un individ poate dobandi modele de actiune intrinsece prin simpla analiza a performantelor modelelor apropiate; raspunsurile emotionale pot fi conditionate prin participarea la reactiile afective ale celorlalti, care pot fi placute sau mai putin placute. Inhibitiile pot fi induse asistand la comportamentul celorlalti (care sunt pedepsiti); in final, expresia raspunsurilor este controlata extensiv de stimulii modelatori .
Experimentul Bobo-doll a aratat validitatea teoriei invatarii sociale, influenta modelelor sociale in modelarea comportamentului copiilor. Acest experiment, realizat in 1961, a avut ca subiecti, un numar de 72 de copii cu varsta medie, 4 ani si 4 luni, care au fost grupati in trei grupuri. Copiii din primul grup au fost expusi individual unui model agresiv, de acelasi sex (un adult actionand violent asupra unei papusi), al doilea grup a asistat la un tratament pasnic asupra papusii, iar al treilea grup nu a asistat la nici un fel de model. Ulterior copii au fost lasati pe rand in incaperea cu papusa, unde fusese modelul adult, avand la dispozitie o multitudine de obiecte cu care sa se joace, in mod violent sau non-violent. Rezultatele au fost concludente : copiii expusi modelelor agresive aveau tendinta de a se comporta violent, imitand aceleasi gesturi ale modelului sau diversificand violentele asupra papusii; copiii sunt influentati mai puternic de modele de acelasi sex; baietii sunt mai predispusi la comportament violent decat sunt fetele; ambigua ramane insa supozitia ca un comportament non-agresiv inhiba tendintele naturale agresive (concluzie care ar fi trebuit sa reiasa din compararea grupului supus la model non-agresiv si cel fara model) .
Studierea mecanismelor invatarii ramane insa, in ciuda multitudinii de cercetatori care s-au ocupat de aceasta probelma, un domeniu deschis, evolutiile inregistrate pana acum, nefiind decat un stimul pentru continuarea cercetarilor.
BIBLIOGRAFIE
.
|
