COMUNICARE SI LIMBAJ

Definirea conceptelor

Comunicarea si limbajul constituie mecanismele psihice aflate la indemana individului pentru a-si regla propria sa conduita, dar si conduita altora.

In prezent, in circuitul stiintific, sunt intalniti trei termeni (comunicare, limba si limbaj) in utilizarea carora exista un echivoc semantic. Cele trei notiuni constituie obiectul de investigatie al mai multor discipline stiintifice: lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica. Trebuie, de aceea, sa lamurim sensul psihologic al acestor notiuni.

Comunicarea constituie ansamblul proceselor psihice si fizice prin care se efectueaza operatia de punere in relatie a unei persoane sau a mai multora, cu o alta sau cu mai multe, in vederea atingerii unor obiective.

Esentiale pentru actul comunicarii sunt:

relatia dintre indivizi sau dintre grupuri;

schimbul, transmiterea si receptarea de semnificatii;

modificarea voita sau nu a comportamentului celor angajati.

Continutul comunicarii este extrem de variat, vehiculandu-se imagini, notiuni, idei (are deci un continut informational).

Mijloacele comunicarii pot fi clasificate in:

lingvistice (limba si manifestarile vocale);

paralingvistice (tonul vocii, gesturile);

extralingvistice (maniera de a se imbraca).

Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale si gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Ea este un sistem inchegat de semne (cuvinte) si de reguli gramaticale stabilita social-istoric.

In raport cu individul, ea este un dat obiectiv. Ea depinde nu de existenta in sine a individului ci de existeta colectivitatii umane, a poporului, a natiunii.

Limbajul este activitatea psihica de comunicare intre oameni prin intermediul limbii.

„Limbajul este activitatea verbala, comunicare prin intermediul limbii: una dintre formele activitatii comunicative ale omului” (Sillamy).

Diferentieri intre limba si limbaj:

in timp ce limba este un fenomen social (elaborata de societate), limbajul este un fenomen individual, individualizarea lui realizandu-se atat in plan fiziologic, cat si in plan psihologic (difera de la un individ la altul);

daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii, el presupune transformarea elementelor limbii in elemente proprii.

Din definitiile date reiese ca cele doua notiunise diferentiaza dupa sfera lor: comunicarea se realizeaza si prin mijloace non-verbale, avand o sfera mai larga decat limbajul, care este o comunicare verbala, realizata prin mijloace lingvistice.

Scopurile si rolurile comunicarii

Comunicarea intre persoane sau intre grupuri joaca un rol esential. Prin comunicare individul se umanizeaza, isi formeaza si isi dezvolta personalitatea deoarece ea este cea care asigura transmiterea experientei sociale. De asemenea, comunicarea permite influentarea educativ-formativa a individului.

Omul este o fiinta care comunica si in virtutea acestui fapt se formeaza si se manifesta ca om. Pentru a semnifica acest fapt, Ghiglione a introdus conceptul de „om comunicant”.

Omul comunicant, apeland la limba, se construieste pe sine intr-un context intercomunicational permanent, atitudinile lui verbale fiind legate de context.

Rolurile comunicarii reies cel mai bine in evidenta din scopurile pe care le indeplineste. Exista cinci scopuri esentiale ale comunicarii:

1.     descoperirea personala (in timpul comunicarii invatam despre noi si despre altii, ne descoperim);

2.     descoperirea lumii externe (comunicarea da o mai buna intelegere a realitatii exterioare);

3.     stabilirea relatiilor cu sens (prin comunicare capatam posibilitatea de a stabili si a mentine relatii stranse cu altii);

4.     schimbarea atitudinilor si comportamentelor (comunicarea, mai ales cea realizata prin mass-media, exceleaza in schimbarea atitudinilor si comportamentelor noastre si ale altora);

5.     joc si distractii (comunicarea este mijloc de destindere, de a face glume, de a ne simti bine).

Formele comunicarii

Comunicarea poate fi clasificata in functie de trei criterii: numarul de persoane, mijloacele comunicarii, obiectivele comunicarii.

Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational:

comunicarea interpersonala (se desfasoara intre doua sau mai multe persoane);

comunicarea de grup (este regata de optica generala, comuna tuturor membrilor grupului):

comunicare intragrup

comunicare intergrup

Dupa instrumenrtele (mijloacele) comunicarii, cea mai raspandita este clasificarea in:

comunicare verbala

comunicare nonverbala

In functie de absenta sau prezenta unor obiective putem distinge:

comunicarea incidentala – individul furnizeaza informatii despre sine fara a avea intentia de a o face;

comunicarea consumatorie – survine ca o consecinta a unor stari emotionale sau motivationale a unui individ, fiind expresia directa a acestor stari;

comunicarea instrumentala – urmareste modificarea conduitei receptorului;

comunicarea comuniune – partenerii comunica cu bucurie reciproca; aceasta comunicare vizeaza mai ales atmosfera emotionala aparuta in cursul derularii ei.

Vom analiza mai in detaliu formele de comunicare mai des cercetate in psihologie, si anume: comunicarea verbala si comunicarea nonverbala.

Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale: corpul uman. spatiul sau teritoriul, imaginea.

Comunicarea prin corp recurge la mijloace ca: aparenta fizica, gesturile, expresia fetei (mimica).

Legat de aparenta fizica, o mare importanta o are imbracamintea, ca furnizor de informatii despre individ. Gesturile, de asemenea, reprezinta unul dintre cele mai importante mijloace care dau acces la persoana (reverenta diplomatului, degetele ridicate ale elevului, framantatul mainilor etc.). privirea se distinge ca element central al expresiei fetei. Sustinerea sau ocolirea ei, fixitatea sau mobilitatea ei tradeaza starile de admiratie, iubire, dusmanie etc.

Comunicarea prin spatiu si teritoriu – modul de delimitare si amenajare a spatiului „comunica” multe informatii despre individ. Studiul relatiilor spatiale, ca mod de comunicare, revine unei stiinte numite proxemica.

Comunicarea prin imagini se face cu ajutorul afiselor, fotografiilor, benzilor desenate, ilustratiilor, cinema, televiziune. O mare importanta in aceasta forma de comunicare o are mesajul lingvistic, care insoteste imaginea, o completeaza sau o exprima.

Comunicarea verbala (limbajul) – este mai mult decat un simplu mijloc de transmisie a informatiei, el este un tip aparte de conduita si anume, conduita verbala, ce implica activitati diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei, retinerea mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor.

Functiile comunicarii si limbajului

Comunicarea trebuie raportata la individ si la grupul din care el face parte, la valentele pe care ea le are in raport cu aceste doua entitati esentiale ale vietii sociale.

In raport cu individul, comunicarea indeplineste urmatoarele functii:

functia de integrare a individului in mediul sau permite individului sa se adapteze situatiilor noi, sa tina seama de experienta altora, sa asimileze o parte din ea;

functia de dezvaluire si autodezvaluire – prin comunicare individul se face cunoscut altora, dar si siesi, se introspecteaza si se poate intelege mai bine;

functia reglatoare a conduitei altora – concurand cu altii un individ ii poate determina sa-si schimbe atitudinile, creeaza conflicte sau atmosfere destinse in timpul unor conversatii;

functia valorizatoare – comunicarea raspunde nevoii individului de a fi apreciat, prin intermediul ei individul afirmandu-se;

functia terapeutica – comunicarea este un mijloc curativ (psihanaliza, psihodrama, intretinerea rogersiana etc.).

Functiile comunicarii in raport cu grupul:

functia productiv-eficienta – permite realizarea sarcinilor implicand un inalt grad de cooperare intre membrii grupului;

functia facilitatoare a coeziunii grupului – prin comunicare se naste si subzista un grup;

functia de valorizare a grupului – prin comunicare grupul isi afirma prezenta, se pune in evidenta, isi justifica existenta;

functia rezolutiva a problemelor grupului – comunicarea salveaza onoarea grupului; poate fi utilizata ca mijloc terapeutic . sociodrama este cel mai bun exemplu in sustinerea acestei functii.

In concluzie, trebuie sa subliniem ca intre functiile limbajului – fie in raport cu individul, fie in raport cu grupul – este o stransa interactiune; ele sunt complementare, se presupun si se intregesc reciproc.