CONCEPTUL DE LIMBAJ
Semiotica ofera definitia cea mai generala a limbajului. Din punctul ei de vedere, limbajul este un "sistem de semne mânuite dupa anumite reguli în vederea fixarii, prelucrarii si transmiterii de informatii" (3, pag. 167). Semn este tot ceea ce - pe baza unor reguli - este substituit pentru altceva (8). Regulile care guverneaza sistemul de semne sunt de 3 tipuri: a) reguli sintactice, care vizeaza relatiile dintre semne (de exemplu, regulile relatiilor dintre diversele parti de propozi# 646s1813g 5;ie); b) reguli semantice, care vizeaza relatia dintre semne si semnificatiile lor (de exemplu, regulile de traducere); c) reguli pragmatice, care stabilesc regulile de utilizare a semnelor de catre agenti în comportamentul lingvistic (de exemplu, regulile de folosire a pronumelui personal "eu"). Aceasta definitie a limbajului este valabila atât pentru limbajele naturale, adica limbile formate în procesul comunicarii sociale, cât si pentru limbajele artificiale, construite de om în procesul cunoasterii stiintifice Unii autori fac distinctie între limba - fenomen social de comunicare prin mijloace lingvistice (fonetice, lexicale si gramaticale) si limbaj - mecanismul psihic individual, constituit ontogenetic, de utilizare a limbii. Noi folosim termenul de limbaj în ambele sensuri, în functie de context. Desi limbajele artificiale (formale) se bucura de o atentie sporita în ultimii ani si din partea psihologiei (8), mult mai imense au fost eforturile pentru analiza psihologica a limbajului natural. Asupra acestui tip de limbaj ne vom opri în continuare, desemnându-l simplu prin termenul de limbaj.
Din punct de vedere psihologic, limbajul face parte dintr-o clasa mult mai vasta de fenomene - conduitele simbolice - alaturi de gesturi, artele figurative, mimica etc. La baza tuturor acestor fenomene, deci inclusiv a limbajului, se afla functia semiotica. Functia semiotica desemneaza capacitatea de a utiliza semne/simboluri, adica semnificanti ca înlocuitori ai obiectelor (semnificatiilor) si de a opera cu acestia pe plan mintal. Combinatorica mintala dobândeste prin aceasta noi dimensiuni, exercitându-se în absenta obiectelor de cunoscut, realizând saltul de la real la posibil.
Limbajul verbal este deci una din formele de manifestare a functiei semiotice. Mimica, gesturile, imagistica, desi sunt forme ale functiei semiotice, nu sunt identice cu limbajul verbal. Acesta a aparut ca urmare a supunerii functiei semiotice la rigorile comunicarii sociale. Aceasta comunicare sociala a impus arbitrarietatea semnelor lingvistice, neasemanarea lor fizica cu obiectul desemnat. Comunicarea sociala a operat o selectie între diversele manifestari ale functiei semiotice, retinând expresia lingvistica drept cea mai adecvata. Ca urmare, cu toate ca în comunicarea sociala se utilizeaza si limbajul nonverbal (mimica, gesturile etc.), ponderea lor este relativ redusa fata de codul lingvistic care corespunde cel mai bine cerintelor fixarii si comunicarii de informatii.
Limbajul verbal apare la intersectia functiei semiotice cu comunicarea. El este acel tip de limbaj care satisface în chipul cel mai adecvat cerintele ambelor procese.
Prin asimilarea limbii, activitatea omului dobândeste un continut specific, limbajul verbal restructureaza pâna în temelii activitatea psihica a omului. Determinarea sociala a psihicului uman se manifesta în mare masura tocmai prin "natura verbala" a tuturor proceselor, starilor si însusirilor psihice ale personalitatii.
In aceasta directie au fost întreprinse o serie de cercetari care abordeaza din perspectiva psihologica propriu-zisa, pe de o parte, procesele de achizitionare a limbajului de catre copil, iar, pe de alta parte, locul limbajului în sistemul general al psihicului uman, relatiile dintre limbaj si celelalte fenomene psihice atât în timpul functionarii lor la un moment dat, cât si pe parcursul constituirii lor.
Capacitatea de a avea limbaj este, probabil, proprietatea cea mai importanta si totodata unica a constiintei umane. Momentul asimilarii limbii marcheaza o cotitura decisiva în dezvoltarea copilului. Se mentioneaza ca pe lânga functia primordiala de asimilare a comunicarii dintre indivizi, limbajul joaca un rol mediator în dezvoltarea si desfasurarea altor functii psihice, atât constiente, cât si inconstiente. Datele experimentale vizeaza o gama larga de fenomene de la cele mai simple (conditionarea, discriminarea perceptiva, învatarea etc.) pâna la cele mai complexe (memoria, gândirea cu variatele sale operatii, rezolvarea problemelor), relevându-se, în general, rolul codarii verbale în sporirea eficientei proceselor psihice.
|
