CONSIDERENTE GENERALE ASUPRA PERSONALITĂŢII
Cunoasterea umana îti largeste continuu orizonturile de investigatie atingând o serie de probleme, aspecte ale vietii care nu pâna de demult erau inaccesibile.
În acceptiunea sa cea mai larga, personalitatea denumeste fiinta umana considerata în existenta ei sociala si înzestrarea ei culturala.
Personalitatea integreaza în sine organismul individual, structurile psihice umane si totodata, relatiile sociale în care omul este prins ca si mijloacele culturale de care dispune.
Studiul stiintific al personalitatii este influentat în permanenta de procesul de cunoasterea a cauzelor comportamentului si dezvoltarii, de procesul de autocunoastere
Termenul de personalitate se refera la disponibilitatile generale si caracteri 727g68h stice ce contureaza identitattea unei persoane. Ea este un ansamblu de trasaturi morale si intelectuale, de însusiri si aptitudini care caracterizeaza modul propriu al uei persoane si individualitatea ei, comparativ cu alte persoane.
Personalitatea a cunoscut o serie de conceptualizari. Astfel, Warren si Carmichael definesc personalitatea ca oragnizarea , la nivelul individului, a schemelor psihice si fiziologice care determina adaptarea la mediu. Meili considera personalitatea ca totalitatea psihologica ce caracterizeaza un om particular.
Jaspers considera personalitatea drept un mod particular de manifestare a tendintelor si sentimentelor unui om în care individul este impresionat de situatiile în care se gaseste si fata de care reactioneaza.
J. Piaget aborda personalitatea ca o structura ce poseda trei însusiri: totalitatea, transformarea si reglajul. S-a constatat în acest sens ca personalitatea poseda mai multe trasaturi specifice:
- gradul de permanenta, dinamica si economie proprie
- elemente cu natura diferita.
- fundamentare genetica.
Personalitatea este la nivelul omului integral, un sistem bio-psiho- socio-cultural, ce se constituie fundamental în conditiile existentei si activitatii din primele etape ale dezvoltarii individuale în societate.
Personalitatea este întotdeauna unica si origiala. Aceasta întrucât fiecare porneste de la o zestre ereditara unica, singulara si mai departe în câmpul existentei ssociale concrete, fiecare strabate un drum anume, încercând o serie de experiente variate, desfasurând diferite activitati si intrând în anumite relatii, toate având anumite efecte asupura cursului dezvoltarii si construirii edificiului de personalitate.
Dinpunct de vedere psihologic, personalitatea se arata ca un sistem alcatuit din alte subsisteme între care exista o relatie de interconditionare, interdependenta si colaborare. Aceste subsiteme functioneaza ca un întreg si fiecare are un scop bine determinat.
La formarea si structurarea personalitatii concura toate elementele sistemului psihic uman: senzatiile, perceptia, reprezentarea, gândirea, motivatia, afectivitatea, vointa, temperamentul, caracterul si toti ceilalti factori : mediul social, relatiile interumane, ereditatea.
Dar tot personalitatea are si o alta structura mai simpla de data aceasta . Freud era primul care alcatuia o structura a personalitatii care înainte de 1920 arata cam asa: inconstient, preconstient si constient.
Inconstientul este sediul instinctelor sexuale încrise în chiar structura biologica, somatica a organismului. Dupa 1938, Freud restructureaza aparatul psihic astfel încât elementele anterioare se transforma în Sine, Eu si Supraeu sau Id Ego si Superego. Sinele devine echivalentul inconstientului, sediul instinctelor, Eul este o portiune a Eului, care sub influenta lumii exterioare, a mediului înconjurator sufera o desvoltare speciala, în sensul ca din simplu organ receptor si protector în raport cu stimulii, devine un intermediar între Sine si lumea exterioara. Supraeul este o structura speciala ce se încheaga ca un perecipitat în perimetrul Eului, prin care se prelungeste influenta materna , paterna, iar prin intermediul ei influenta mediului social mai general.
Diferite modele teoretico-metodologice de studiere a personalitatii se îndreapta tot mai mult catre un model sintetic, integrativ, în care Eul este considerat ca nucleu al personalitatii.
În problematica personalitaii este de remarcat deplasarea interesului de la structura la evolutie, de la abisal la devenirea Eului , a constiintei de sine, a identitatii.
În viziune alui M. Zlate, Eul se defineste ca " un construct sintetic si personal care izvoraste din simtire, urca la reflexie si se exprima în conduita, fiind sustinut permanent afectiv-motivational.
În aceasta viziune, constiinta este infrastructura Eului, în timp ce Eul este suprastructura constiintei. Eul îsi trage seva din Constiinta, dar, odata aparut, ridica constiinta la un nivel superior de vivacitate si adaptabilitate.
În raport cu personalitatea Eul este nucleul acesteia, dinamica Eului influenteaza dinamica personalitatii. Omul devine personalitatea atunci când ajunge la constiinta de sine, deci când se formeaza ca Eu. Recent cosnitivistii din psihologia sociala interpreteaza Eul ca " sistem dinamic de atribuiri autoreferente",. O astfel de interpretare duce la conceperea Eului ca mijloc de promovare a comportamentelor acceptate social. Implicarea sociala a individului este maximal dependenta de gradul de distinctivitate a Eului pereonal în raport cu Eul altora.
Nuttin, într-o viziune functionala, defineste structura personalitatii ca o unitate dinamica între Eu si lume.Raportul de adecvare între realitatea obiectiva si cea subiectiva se bazeaza pe functia de integrare bipolara a personalitatii. Nu se poate vorbi de structura personalitatii fafa a vorbi de Eu.
Referindu-se la nucleul personalitatii, G. Allport arata ca " Eul este ceva de care suntem imediat constienti. Îl consideram ca regiunea calda, centrala, strict personala a vietii oastre. Ca tare, joaca un rol crucial în constiinta noastra, în personalitatea noastra .
Pentru Jung, Eul este plasat în sediul constiintei, el se plaseaza functional-activ fata de constiinta, deplasându-se pe traiectoria personalitatii ca un factor activ între constient si subconstient.
Theodule Ribot sustine ca Eul si constiinta de sine se bazeaza pe totalitatea senzatiilor pornite din totae zonele corpului, în special tegumentele
P.P Neveanu defineste Eul ca fiind constiinta de sine, nucleul sistemului personalitatii care cuprinde cunostiintele si imagiea de sine, atitudinile constiente sau inconstiente.
Nucleul intrapsihic al Eului, îl reprezinta imaginea de sine. A. P Liiceanu apreciaza ca imaginea de sine este un integrator si organizator al vietii psihice cu rol major în alegerea valorilor si scopurilor. N. Bogatul considera ca imaginea de sine are la baza atitudini si conduite personale , ea regleaza relatia interpersonala si constituie un element definitoriu al statutului si rolului social.
Sintetizând multitudinea de date cu privire la personalitate, eu si sine, M. Zlate elaboreaza un model sintetic - integrativ al personalitatii care încearca sa clarifice raporturile existente între eu, sine si personalitate. Acesta cuprinde: Eul real sau personalitatea reala; Reprezentarea de sine sau personalitatea autoevaluata; Eul ideal, Eul perceput, Eul proiectat si Eul manifest.
J. piaget arata natura influentelor la care e supus copilul si evolutia personalitatii lui în raport cu acestea. Între 1 si 3 ani se pun bazele dezvoltarii constiintei pein emancipare motorie. Aici are loc constientizarea identitatii prin recunoasterea de sine în oglinda si formarea sinelui corporal.
În perioada urmatoare de la 3 la 6 ani personalitatea se extinde prin joc. Identitatea se contureaza mai bine prin elemente cognitive: cunoasterea caracteristicilor psihice este dominata de acceptarea imaginii impuse de cei din jur.
În scolaritatea mica - 6 ani - 10-11 ani achizitiile cognitive întaresc sinele si-i asigura constanta. Prin trecerea de la aparteneta de familie la cea de grup, progresiv impersonala, identitatile de scolar si de membru al familiei se amplifica si se întrepatrund.
Pubertatea si adolescenta sunt perioade de modificari, dar si consolidari ale sinelui.Transformarile fizice, psihice si sociale determina trasee sinuoaseale procesului de identificare si identitate.Constiinta de sine se consolideaza ca expresie a identitatii egoului.
Pubertatea si adolescenta specifice pentru a doua decada a vietii omului, se caracterizeaza prin trecerea spre maturizare si integrare în societatea adulta, cu solicitarile ei sociale, politice, familiale, profesionale.
Tipurile de relatii se complica progresiv, facilitând integrarea copilului în generatia sa, premisa a integrarii sociale largi, complexe în care exprimarea identitatii capata tot mai pregnant note personale. Structura persoalitatii, în perioada pubertatii, nu este liniara. Ea se dimensioneaza seismic si dramatic, datorita contradictiilor dintre comportamentele impregnate ale atitudinii copilaresti, cerintele de productie, anxietati specifice vârstelor mici în situatii mai deosebite si atitudini si conduite achizitionate sub impulsul cerintelor interne de autonomie sau impuse de societate.
Operatiile gândirii si calitatile acesteia sunt în plin proces de consolidare prin alimentarea intelectului cu informatii cât mai abstracte si complexe.
În adolescenta, personalitatea îsi cauta modele se structureaza si se restructureaza, se manifesta nonconformist si are numerose probleme de integrare. Acum are loc o lupta între el si societate, între identitatea sa proprie si identitatea impusa de normele sociale, adolescentul îsi cauta locul în lume, cauta sa achizitioneze si sa interiorizeze strategii pentru a face fata obstacolelor.
În continuare urmeaza vârsta adulta, unde subidentitatea profesionala si cea maritala constituie aspectul cel mai reprezentativ.
Pe parcursul diferitelor etape de maturizare, de la tinerete pâna la perioada adulta prelungita, exista o permanenta interactiune între subidentitatea profesionala cu cea privind viata sociala si cele legate de rolul parental si marital. Diferitele dilatari si contractari ale celor patru subidentitati se realizeaza în contextul unor relatii de feed-back privind statutul social si prestigiul acestuia.
|
