CUNOASTEREA
1. Delimitãri conceptuale
Procesele de producere a cunoºtinþelor pun în joc, evident, mecanisme sociale. Astfel, inventarea ºi evaluarea unei teoreme sau a unei teorii fizice presupune existenþa unui mediu social propice pentru crearea ºi estimarea lui. O teorie politicã, o inovaþie tehnicã sau intelectualã presupun, pen 919k1014j tru a fi acceptate, un teren social favorabil (BOUDON).
Prin sociologia cunoaºterii este desemnatã acea ramurã a sociologiei al cãrei obiectiv este studierea condiþiilor ce favorizeazã producerea cunoaºterii ºi difuzarea ideilor.
conceptul este introdus de SCHELER (1926);
MANNHEIM(1929) popularizeazã expresia ºi încearcã sã clarifice termenul de "cunoaºtere", pe de o parte, iar pe de altã parte sã stabileascã graniþele domeniului ce i-ar reveni sociologiei cunoaºterii.
Astfel:
sociologia cunoaºterii abordeazã noþiunea de cunoaºtere în sens larg, nefiind interesatã de validitatea sa intrinsecã ºi alegând drept criteriu de selecþie influenþa sa socialã. Cunoaºterea este orice idee care a fãcut sau face obiectul unei adeziuni colective din partea unui grup semnificativ;
în ceea ce priveºte limitele domeniului, existã trei poziþii în sociologia cunoaºterii:
poziþia minimalistã (MANNHEIM); enunþurile ºi teoriile ºtiinþifice din matematicã, fizicã etc. nu pot fi examinate de sociologia cunoaºterii;
poziþia maximalistã (BLOOR) - orice cunoaºtere þine de sociologie. ªi matematica ºi fizica sunt ghidate de întrebãri ºi urmãresc obiective ce trebuie înþelese prin referire la contextul social în care apar;
poziþia intermediarã (DURKHEIM, MERTON) - sociologia poate contribui la explicarea anumitor concepte fundamentale ale ºtiinþelor, chiar ºi numai pentru faptul cã multe idei sau concepte ºtiinþifice au o origine extraºtiinþificã.
Contribuþiile sociologiei cunoaºterii sunt numeroase:
evidenþa regularitãþilor evolutive din domeniul cunoaºterii;
analiza ideologiilor;
analiza modului de formare a credinþelor (convingerilor) ºi reprezentãrilor etc.
2. Teoriile credinþelor (convingerilor)
Sociologia cunoaºterii considerã cã pentru a explica o credinþã, o convingere aceasta trebuie sã fie consideratã drept comprehensibilã, sã se gãseascã sensul pe care i-l conferã actorul social sau, mai precis, sã regãseascã motivele pentru care actorul crede în ceea ce crede.
Teoriile iraþionale. Mulþi autori au interpretat credinþele magice drept iraþionale (LEVY- BRUHL). Ele ar indica faptul cã "primitivul" are o constituþie mentalã diferitã de a noastrã. Celebra teorie a "mentalitãþii primitive" analizeazã credinþele ca efect al cauzelor pe care individul nu ºi le poate explica.
Teoria a fost însã criticatã - pãtrunderea altor curente de idei (ºtiinþifice, creºtine) în anumite zone de pe glob nu a extirpat credinþele locale în magie. În consecinþã, mulþi oameni considerã o anume credinþã ca adecvatã pentru cã ei se identificã, mai mult sau mai puþin, cu un grup ce o considerã ca atare.
Teoriile utilitariste propun explicarea credinþelor prin intermediul intereselor actorilor sociali. Credinþele observate în societate la un moment dat s-au instalat din motive greu identificabile, însã ele s-au menþinut pentru cã existau motive - altele decât cele originare - de a le pãstra ºi/sau nu existau motive pentru a le abandona (VIERKANDT). Atunci când actorii sociali sunt chestionaþi în legãturã cu motivele existenþei acestor credinþe, ei oferã, în mod normal, false explicaþii, neavând acces la cele adevãrate.
Teoria raþionalitãþii subiective. Actorul social este în mod normal confruntat cu probleme ºi situaþii de decizie a cãror complexitate depãºeºte capacitãþile înþelegerii sale. El le face faþã folosind strategii cognitive ce explicã în mare mãsurã credinþele în ideile îndoielnice, fragile sau false. Cele mai importante strategii cognitive sunt: subterfugiul, mobilizarea principiilor "naturale", simplificarea.
Subterfugiul. Pentru un actor social incapabil sã judece calitatea/ adevãrul unei credinþe nu rãmâne decât posibilitatea recursului la principiile respectivei structuri cognitive: el va opta pentru aceea care utilizeazã valorile care îi par mai apropiate decât cele ale sale. Strategia subterfugiului explicã parþial ºi fenomenul social al autoritãþii ºi conformismului: când nu existã nici timp, nici competenþe pentru a decide asupra unui aspect, apare tendinþa de a face apel la opinia "experþilor". Aceastã strategie minimalizeazã riscurile ºi costurile. Apelul la autoritate reprezintã una din resursele cele mai importante ale raþionalitãþii subiective;
Mobilizarea principiilor "naturale". În aceastã strategie principii, proceduri, demersuri mentale respectabile (principii "naturale") sunt adesea folosite de actorul social pentru a-ºi face o opinie asupra unui anumit subiect. Or, aceste instrumente pot ºi ele sã conducã la credinþe îndoielnice. De exemplu, proceduri formal implicabile, ca silogismul, ce conduc în majoritatea cazurilor la credinþe juste, pot fi ºi cauze ale unor credinþe false;
Simplificarea - se pune în evidenþã o idee generalã importantã pornind de la un caz special.
3. Sociologia cunoaºterii ºi relativismul
Plecând de la ipoteza conform cãreia cunoaºterea este tributarã unor factori sociali, concluzia este aceea a relativismului cunoaºterii - nu existã teorii sau enunþuri considerate obiective sau indiscutabile. De fapt, istoria sociologiei contemporane a ºtiinþelor poate fi descrisã ca istorie a unei miºcãri a gândirii care, la fiecare etapã, ajunge la un relativism tot mai accentuat (BOUDON).
În acest sens, unii autori aratã cã existã tot atâtea logici câte culturi (LEVY-BRUHL), fapt pentru care mulþi sociologi ai cunoaºterii înclinã spre relativism cultural. Precum cei care, de exemplu, pornind de la ipoteza de bun simþ conform cãreia instrumentele de gândire sunt, într-o oarecare mãsurã, dependente de caracteristicile fiecãrei culturi, se întreabã în legãturã cu influenþa acestor instrumente asupra rezultatelor activitãþii gândirii: aceastã dependenþã culturalã a instrumentelor gândirii ????????? sau nu ideea universalitãþii gândirii.
Rãspunsul pe care sociologii cunoaºterii îl dau la aceastã întrebare este în general pozitiv (vezi ipoteza Sapir-Whorf).
În aceeaºi mãsurã se poate vorbi de un relativism etic ºi de un relativism estetic: criteriile binelui ºi frumosului sunt variabile în timp ºi spaþiu. Pur ºi simplu avem de-a face cu sisteme diferite.
|
