ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Caracteristicile si functiile imaginatiei
Ca mecanism psihic restructurator, anticipativ si prefigurativ-inventiv, imaginatia a suscitat §i generat de-a lungul timpului o serie de întrebari si controverse referitoare la natura, la continutul si mai ales la rolul ei în procesul cunoasterii. Unii autori s-au întrebat daca imaginatia poate fi inclusa în rândul proceselor de cunoastere. Altii i-au negat rolul adaptativ, considerând ca, în esenta, conceptul de adaptare si cel de imaginatie sunt antinomice. Disputele dintre autori au dus la proliferarea viziunilor simpliste si unilaterale cu privire la caracteristicile si functiile imaginatiei, fapt care ne-a determinat sa aducem o serie de lamuriri în acest sens.
3.1. Caracteristicile imaginatiei - dincolo de aparente
O prima întrebare: imaginatia este un mecanism întâlnit numai la om sau si la alte vietuitoare ? Scriitorii vorbesc cu multa usurinta despre imaginatia animalelor. Un exemplu dat de unul dintre ei este revelator în acest sens. Avea un câine de rasa rasfatat
caruia îi placea
sa doarma într-un fotoliu confortabil. într-o zi, venind din
alta parte, câinele gaseste fotoliul ocupat de stapânul
sau. Se învârte de câteva ori nemultumit, se îndreapta spre
ea este trasatura
distinctiva a reflectarii constiente, întâlnita numai Ia
om, îndeosebi
a laturii proiective si creatoare a constiintei;
se realizeaza cu
instrumente specific umane, dintre care esentiale sunt gândirea si
limbajul. Ribot considera imaginatia creatoare si gândirea ca fiind
procese solidare
si analoage, iar pâna la un anumit punct, chiar identice. Wallon nu
putea concepe
imaginatia în afara unor operatori verbali. Exemple convingatoare
despre imposibi
litatea conceperii imaginatiei în afara limbajului sunt aduse de Vîgotski.
El arata ca
acei copii la care dezvoltarea limbajului este întârziata sunt
înapoiati si în ceea ce
priveste imaginatia. La fel, copiii la care dezvoltarea limbajului
urmeaza o cale
anormala (este vorba de surzi, care din aceasta cauza sunt
si muti, incapabili de a
comunica prin limbaj) manifesta o pronuntata saracie,
limitare, iar uneori un caracter
rudimentar al imaginatiei. în fine, bolnavii de afazie (tulburare a
limbajului) se
caracterizeaza printr-o puternica reducere a imaginatiei, mai
mult, imaginatia lor
coboara pâna la zero, ei nereusind sa se desprinda de
perceptii, de ceea ce vad sau
aud. De exemplu, nu pot pronunta "astazi e vreme rea", daca
vad ca vremea este
frumoasa; nu pot pronunta nici fraze, nici propozitii care
contin combinatii de
cuvinte inexacte ("zapada neagra"). Concluzia lui Vîgotski
se impune de la sine:
imaginatia este legata nu numai de aparitia propriu-zisa a
limbajului, ci si de
momentele nodale ale dezvoltarii lui (vezi Vîgotski, 1971, pp. 248-249).
se origineaza îaprocesut
transformarii lumii materiale; omul, asa cum si-a construit
uneltele fizice, tot asa si-a elaborat si uneltele spirituale,
iar imaginatia este una
dintre acestea, ea transformând lumea în plan ideal si material. Osborn
considera ca
imaginatia este procesul prin care se produc idei noi, aceasta
capacitate fiind specific
umana. El reducea capacitatile psihice umane la patru :
recep[ie, retentie, rationament
si creativitate, aceasta din urma constând în reprezentare, prevedere
si productie de
idei. Daca masinile electronice pot îndeplini primele trei
capacitati, ele nu o pot
realiza înca pe a patra, care ramâne apanajul omului. Louis Armând,
în prefata la
traducerea în limba franceza a lucrarii lui Osborn, nota ca
imaginatia este "atributul
fundamentat al speciei umane" (vezi Osborn, 1965, p. VII).
A doua întrebare : îi este necesara omului imaginatia sau ea ar putea lipsi fara sâ-i afecteze prea mult existenta ? Sunt autori care pornesc de la ideea ca imaginatia este un joc interior al gândirii cu ea însasi, un joc liber si fara obiect real. Consecinta unui asemenea punct de vedere o reprezinta diminuarea rolului imaginatiei în cunoastere si in existenta si activitatea umana. Jeanne Bernis arata ca pentru acesti autori imaginatia apare ca o ilustrare fragmentara si accidentala a activitatii gândirii, ca o productie
parazitara. Imaginatia are rol episodic, este o functie psihica superficiala, intermitenta si inadecvata. Ca atare, ea ar putea lipsi, fara nici o pierdere pentru procesul cunoasterii (vezi Bernis, 1958, p. 89). Fara îndoiala ca o asemenea opinie este o alta "aparenta" care a denaturat adevaratul rol al imaginatiei. în realitate, imaginatia este un mecanism psihic nu doar necesar, ci absolut necesar pentru viata, cunoasterea si activitatea omului. Enumeram câteva argumente în sprijinul acestei idei:
prin imaginatie omul
proiecteaza, prefigureaza, anticipa produsul
activitatii înainte
de realizarea lui efectiva, concreta, fapt care elimina sau
diminueaza tatonarile,
încercarile si erorile, prescurteaza procesul
activitatii, oferind "spatiu" pentru alte si
alte activitati;
imaginatia permite
elaborarea unor planuri prealabile sau ipoteze în mersul firesc al
rezolvarii problemelor; fara asemenea ipoteze activitatea
subiectului ar fi oarba,
neghidata si neorientata si, ca urmare, extrem de
neeconomicoasa; prin ipotezele
sale realizabile individul se apropie de nemarginirea cunoasterii, se
adapteaza antici
pativ la ceea ce va urma, creându-si în acelasi timp posibilitatea de
a primi confir
marea din partea practicii sociale; chiar daca ipoteza, ca produs
imaginat, contine în
sine o doza mai mare sau mai mica de imprevizibil, chiar un oarecare
risc, omul îsi
asuma acest risc, convins fiind de valoarea produsului imaginat si
mai ales de nevoia
neîncetata de cunoastere si autodepasire ;
prin intermediul
imaginatiei omul îsi proiecteaza în viitor traiectoria propriei
sale
vieti, îsi stabileste în legatura cu ea o imagine care
capata valente mobilizatoare si
stimulatoare pentru actiunea practica; Durând vorbea de
"dreptulfiecaruia de a-si
alege stilul sau de adevar" (Durând, 1998, p. 427), în acest caz
fiind vorba despre
"adevarul imaginatiei" si nu de cel al stiintei;
imaginatia adauga o
noua dimensiune vietii psihice - reflectarea viitorului, a posi
bilului - contribuind în felul acesta la desavârsirea
continuitatii ei; daca procesele
senzoriale reflecta prezentul, cele mnezice trecutul, imaginatia,
prin reflectarea
viitorului, închide ciclul temporal.
Pentru a întelege cât de necesara este imaginatia pentru om, ar trebui sa ne închipuim pentru o clipa ce s-ar întâmpla în lipsa ei: omul ar fi sclavul propriilor sale senzatii si perceptii; ar fi o fiinta doar reproducatoare si evocatoare ; ar avea imagini dar n-ar sti ce sa faca cu ele, nu le-ar putea descompune, dezmembra, reunifica, depasi; ar fi legat de trecut si prezent nefiind în stare sa prevada sau sa pregateasca o actiune viitoare ; n-ar putea visa, nu s-ar putea lasa "prada" imaginilor si gândurilor venite pe neasteptate; n-ar putea retrai în minte evenimentele trecute, nu le-ar putea debarasa de aspectele lor neplacute; n-ar fi în stare sa-si propuna idealuri etc. Imaginatia este un mod de a fi al omului în lume, prin intermediul ei omul construieste lumea si se realizeaza pe sine.
A treia întrebare : imaginatia este sau nu determinata de realitatea înconjuratoare ? Cu alte cuvinte, dai fiind faptul ca produsul imaginatiei este nou atât pentru subiect, cât si pentru societate, el neavând un corespondent direct nici in experienta anterioara a subiectului, nici în realitate, se mai poate sustine ca imaginatia se pastreaza, la fel ca celelalte mecanisme psihice, în sfera determinismului universal? Filosofii care au încercat sa raspunda la aceasta întrebare s-au amplasat în perimetrul determinismului intern, psihologic, pentru ei imaginatia fiind determinata de alte functii psihice. Pentru unii dintre ei imaginatia dispunea de o spontaneitate proprie, de o activitate semi-autonoma. Descartes credea ca imaginile sunt produse ale sufletului, fara obiecte
exterioare. Kant postula si el independenta structurala a imaginatiei în raport cu datele empirice. Imaginatia avea pentru el o "putere proprie", "ascunsa în profunzimile sufletului uman". Altii mergeau si mai departe, considerând ca imaginatia ajunge la o viziune suprasensibila a ceea ce este invizibil pentru om si simturile sale. Pentru ei, imaginatia aparea ca o putere de intuitie a realitatii suprasensibile si extramintale care ar fi avut aceeasi obiectivitate spirituala ca si corpurile realitatii sensibile. Religia comparata, neoplatonismul, teosofia gnostica faceau din imaginatie un organ de viziune metempirica locuind în suflet, în inima, în "simturile interne" sau într-un "al treilea ochi". Functia ei era de a-1 pune pe individ în contact cu o exterioritate spirituala sau cosmica.
Psihologii, mai realisti, concepeau imaginatia ca fiind determinata de realitatea înconjuratoare. "Este falsa afirmatia ca imaginatia este opusa realitatii, deoarece toate creatiile spiritului se pot face numai cu elemente din realitate; fantezia cea mai cutezatoare nu este decât o transformare a realului" (Biervliet, 1937, p. II). Ceea ce nu întelegeau multi autori era faptul ca imaginatia departe de a fi nedeterminata de realitatea înconjuratoare, era chiar strict determinata, dar se supunea unui determinism specific. Spre deosebire de perceptii si reprezentari, în cazul carora determinarea "venea" de la obiectul luat ca întreg, de data aceasta determinarea "vine" de la diferitele elemente, laturi, aspecte ale mai multor obiecte. In realitate nu exista "sirene" sau "centauri", dar exista femei si pesti, barbati si cai, asa încât combinarea diferitelor parti ale acestora duce la obtinerea noului produs, inexistent în realitate. Un experiment extrem de simplu poate demonstra caracterul strict determinat alimaginatiei. Daca vom cere unor subiecti sa deseneze un "animal care nu exista", vom obtine un astfel de animal, numai ca el va contine nenumarate elemente ale diferitelor animale (vezi fîg. 6.2).
Imaginatia
apare, asadar, ca activitatea de reproiectare originala,
personala a materialului realitatii, "Apropierea" sau
"îndepartarea" de realitate este în functie de tipul de
activitate în care este implicata imaginatia. în activitatile
literar-artistice, de combinari spontane, ea este subordonata mai
mult capriciilor subiective ale logicii emotionale, ca urmare, va
parea mai îndepartata de realitate si neconcordanta.
în activitatile de inventie, inventivitate aplicate realitatii,
imaginatia se emancipeaza de reglajul brut afectiv si intra
într-o mai mare masura sub incidenta proiectarii
strategice, a organizarii multiplanice, a experimentarii mintale. Cu
un cuvânt, ea se subordoneaza obiectului si conditiei reale a
actiunii.
A patra întrebare: imaginatia ne pune în acord cu realitatea si cu specificul solicitarilor ei, altfel spus, ne adapteaza sau ne desprinde de realitate, creeaza conditii de dezadaptare ? La o prima vedere s-ar parea ca, cel putin în unele dintre formele ei, cum ar fi de pilda reveria, imaginatia are functii dezadaptative. Aceasta reprezinta o noua "aparenta" a abordarii imaginatiei. în realitate, prin toate functiile ei, imaginatia ne adapteaza la realitate. Sa ne reamintim cuvintele lui John Dewey, care considera înca din 1887 ca imaginatia nu se preocupa de ireal, de fictiv, de fantezia sterila, ci ea serveste la extinderea si completarea realului. într-adevar, permitându-i individului elaborarea unor solutii noi, dându-i posibilitatea de a se încadra în contexte noi, de a-si depasi propriile limite, imaginatia contribuie la dezvoltarea si fortificarea capacitatilor sale adaptative. Omul îsi cultiva imaginatia nu ca pe un scop în sine, ci tocmai pentru a iesi din barierele care-i limiteaza experienta si cunoasterea, pentru a-si dezvolta si amplifica puterile cognitive si experientiale. Imaginatia apare ca un veritabil mijloc de echilibrare a omului cu mediul înconjurator. Omul se adapteaza nu doar la realitatea actuala, prezenta, ci si la realitatea prezumata, dar oricând posibila; nu numai la modificarile produse deja, ci si la cele care urmeaza a se produce într-un viitor apropiat. Extrem de bine formula aceasta idee Stroe Marcus : "Credem ca omul se poate adapta cu mai mare sau mai mica usurinta nu numai fata de noutatea prezenta, ci si fata de noutatea posibila, folosind un mecanism de asteptare, de prefigurare a unui viitor pe
care îl socoteste realizabil. O astfel de adaptare face posibila antrenarea unei motivatii corespunzatoare în vederea învingerii dificultati tor inerente în scopul militarii pentru progres pe toate planurile" (Marcus, 1980, p. 23).
Ideea caracterului adaptativ al imaginatiei este larg acceptata in psihologie. Pentru Malrieu (1967), imaginatia este pur si simplu o "activitate adaptativa". La fel, Simondon (1965) aprecia ca imaginatia joaca un mare rol adaptativ. Diverse tipuri de anticipari, mai ales cele obtinute prin intermediul inventiei, permit abordarea superioara a mediului, în capitolul X al lucrarii sale, Jeanne Bernis formula înca din 1954 noua trasaturi adaptative ale imaginatiei: 1. Compensarea (instinctele si tendintele care nu pot fi realizate în viata se descarca în starile de vis si reverie aflate la marginea vietii congtiente); 2. Autismul (prin refuzul de a comunica, de a-si schimba opiniile, visatorul închis în propriile sale vise devine un caracter dificil si atipic; totusi, refugiul gasit în reverie procura placerea naturala care se ataseaza jocului de imagini; daca viata fictiva ramâne subordonata vietii reale, ea serveste ca aparare si eliberare a efortului cotidian al psihismului ramas normal; numai daca se prelungeste devine deranjanta); 3. Iluzia dorintelor zadarnice (dând o anumita figurare obiectelor dorintelor, imaginatia are ca efect realizarea unei experimentari dupa care apreciem dificultatile si totodata posibilitatile de învingere a lor); 4. Inventia morala (imaginatia îl detaseaza pe individ de restrictiile cu caracter moral, îl orienteaza spre o viziune superioara celei pe care morala pozitiva o declara ca fiind cea mai buna); 5. Intentia (este o forma de imaginatie care presupune iesirea din sine a Eului si amplasarea în fata lui ca obiect; pentru artist, proiectul este izvorât din propria sa inspiratie si se impune ca opera ce trebuie realizata);
Arta posibilului
(imaginatia îi pune individului problema valorii, ea este conditia
esentiala a succesului, cei care au o imaginatie slaba sunt
defavorizati pentru ca au
sentimentul de a fi închisi în propriile lor limite, ei pierd gustul de
a-si încerca aptitudinile
si de a achizitiona altele noi; spre deosebire de ei, cei care au o
imaginatie puternica
dispun de constiinta propriilor lor posibilitati si de
gustul de a si le încerca si perfectiona);
Epurarea pasiunilor (un
asemenea proces are loc mai ales prin arta: pasiunile
înceteaza a mai fi virulente, dimpotriva, ele se purifica de
elementele perverse, sunt
plasate sub semnul eternitatii); 8. Sursa de bunatate
(viata imaginativa intensa si
comprehensiva îl face pe om realmente mai bun, îi ofera posibilitatea
de a se raporta la
altul cu simpatie, de a se transpune în altul, deci de a fi empatic); 9.
Influentarea
personalitatii (imaginatia exercita o puternica
influenta asupra formarii diferitelor
componente ale personalitatii, cum ar fi caracterul, si chiar
asupra personalitatii în
ansamblul ei) (vezi Bernis, 1958, pp. 75-83). Putem conchide, alaturi de
Stroe Marcus,
ca imaginatia "permite o echilibrare diversificata a individului
cu realitatea în continua
transformare sau specific conturata la un moment dat", dar si cu
"realitatea prezumaia,
original elaborata" (Marcus, 1980, p. 28).
3.2. Functiile imaginatiei
Analiza continutului si a caracteristicilor imaginatiei a prefigurat implicit si functiile ei. Dat fiind însa faptul ca în ansamblul psihologiei imaginatiei acestea prezinta o deosebita importanta, ne vom opri pe scurt asupra lor. O investigare fie si sumara a literaturii de specialitate evidentiaza acuratetea cu care au fost constientizate functiile imaginatiei înca de multa vreme, chiar si atunci când cunoasterea psihologica statea sub semnul precaritatii. Sa ne reamintim de Dugas, care vorbea înca din 1903 de "puterea de obiectivare"
si de "forta combinatorie" a imaginatiei. Cele doua functii ale imaginatiei sunt foarte strâns legate între ele. Practic, imaginatia apare ca fiind puterea de a forma imagini sau reprezentari, dar si puterea de a atribui viata reprezentarilor, de a le transforma în credinte si acte, într-un cuvânt, dupa cum arata Dugas, de a le obiectiva. "Obiectivarea este inerenta imaginilor; se întâlneste întotdeauna în ele în anumite grade, este un element natural, constitutiv, nu întâmplator si supraadaugat" (Dugas, 1903, p. 308). Combinarea imaginilor de care vorbea Dugas se prezinta sub doua forme: cea a imaginatiei reproductive (ca simpla restauratoare a trecutului, ca o imaginatie evocatoare, fara inventie, care aproape ca nici nu merita numele de imaginatie) si imaginatia productiva sau creatoare (ca o reorganizatoare a reprezentarilor sau ca o "constructoare" a acestora). Surprinzator este faptul ca, înca de la începutul secolului, Dugas nu numai ca intuia functia constructiva sau creatoare a imaginatiei, dar o si explica si argumenta.
Meyerson, autorul capitolelor despre imaginatie din cele doua tratate de psihologie aparute sub redactia lui G. Dumas (Traite de psychologie, 1923; Nouveau traitâ de psychologie, 1932), creioneaza functiile imaginatiei pornind de la dublul caracter al imaginii: concret si semnificativ. Pentru el imaginatia este un tablou, dar si un semn ; în calitate de tablou ea ilustreaza si realizeaza, în calitate de semn ea indica si semnifica.
Functia de ilustrare: imaginatia ilustreaza continuturile constiintei care prin natura lor pretind figurarea concreta, intuitiva; imaginatia ilustreaza, dar si rezuma, asa încât ea este o figurare simbolica.
Functia de realizare (de obiectivare, am spune noi): consta în materializarea abstractului; imaginatia întoarce gândirea spre concretul pe care conceptul îl demonteaza ; functia de realizare presupune printre altele si verificarea unei idei abstracte printr-un exemplu.
Functia de indicare: imaginatia marcheaza un continut, îl delimiteaza, îl opune altuia sau altora, îl asociaza cu altele ; ca este un indiciu, o marca, o eticheta, o aluzie.
Functia de semnificare : imaginatia explica, rezuma, precizeaza, serveste gândirii care generalizeaza, marcheaza fluiditatea gândirii, continuitatea experientei personale, ea este concomitent trecut si viitor, evoca, anticipa, prelungeste; totodata poate fi §i mai putin activa; ca urmare, ea treneaza, retine, împiedica (vezi Meyerson, 1932, voi. H, pp. 587-588).
Un alt autor arata ca "cel mai mare beneficiu al imaginatiei îl reprezinta multiplicarea formelor sensibile care nasc emotii estetice; admirarea frumusetii sub diversele ei aspecte contribuie la cresterea nivelului moral al umanitatii" (Biervliet, 1937, p. 202). Sunt surprinse în aceste cuvinte./wnc//o multiplicatoare a imaginatiei si rolul ei în planul vietii sociale.
Cum psihanaliza s-a referit destul de mult la imaginatie, mai ales Ia anumite forme ale ei, nu se putea ca functiile ei sa nu fie discutate si într-un asemenea context. Blazer (1964) se referea la urmatoarele functii ale imaginatiei privite dintr-o perspectiva psihanalitica: a) de descarcare tensionala (catharsis) prin regresiune la un nivel elementar, în situatii critice ; b) de proiectare a conflictelor dintre tendintele opuse; c) de substituire, prin alte scopuri, a actiunilor interzise sau imposibile ; d) de compensare, prin satisfacerea fantastica a dorintelor, real nesatisfacute (vezi Blazer, 1964).
Psihologia contemporana reduce functiile imaginatiei doar la trei: a) de expresie a realului, simtit sau gândit; b) de deformare a realului, fie pentru a-1 simula, fie pentru a-i explora posibilitatile ; d) de relevare a unui real ascuns (vezi Wunenburger, 1995, p. 26).
Multitudinea si varietatea functiilor imaginatiei consacra nu doar locul si rolul ei de exceptie în viata personala si sociala a omului, dar si faptul ca ea reprezinta una dintre cele mai înalte cuceriri ale psihismului uman. Plamadita în conditiile actiunii, ale interdependentei umane, ale necesitatii depasirii prezentului si înscrierii omului în universul imprevizibil al viitorului, imaginatia suplineste golurile din cunoastere, din actiune, din traire, ofera personalitatii momente de încântare, dar si de chin, înalta omul pe culmi sau îl afunda in abisuri si tenebre.
|
