Caracterul
Spre deosebire de temperament, care, dupa cum am vazut, se refera la însusiri puternic ancorate în ereditatea individului, caracterul vizeaza îndeosebi suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului. De câte ori vorbim despre caracter, mai mult ca sigur implicam un standard moral si emitem o judecata de valoare (Allport, 1981). Tocmai implicarea judecatilor de valoare în definirea caracterului face, oarecum, problematica utilizarea acestui termen. De aceea, psihologia americana prefera utilizarea termenului generic de personalitate, care include înt 14214o1419o r-un sistem unitar ceea ce europenii înteleg prin temperament si caracter.
Adevarul este ca, raportându-ne la celalalt, nu putem utiliza cuvinte neutre, constative. Chiar descriind trasaturi temperamentale utilizam termeni cu o conotatie evaluativa (nervos, nestapânit, lent, "moale" etc).
Etimologic, termenul caracter, care provine din greaca veche, înseamna tipar, pecete si, cu referire la om, sisteme de trasaturi, stil de viata. Acest termen ne trimite la structura profunda a personalitatii, ce se exprima prin comportamente care, în virtutea frecventei lor într-o gama întreaga de situatii, sunt usor de prevazut.
stim, de pilda, cu o anumita probabilitate, cum va reactiona un elev în caz de esec sau succes, daca va putea rezista la o anumita tentatie sau daca, într-un moment de ragaz, va prefera sa citeasca o carte sau sa se joace. O buna cunoastere psihologica trece dincolo de comportamentele direct observabile si, pentru a fundamenta previziuni corecte, îsi propune sa raspunda la întrebarea "De ce?". De aceea, pentru a cunoaste caracterul cuiva trebuie sa ne întrebam în legatura cu motivele, cu valorile ce fundamenteaza comportamentele manifeste. "Caracterul este acea structura care exprima ierarhia motivelor esentiale ale unei persoane, cât si posibilitatea de a traduce în fapt hotarârile luate în conformitate cu ele" spune A. Cosmovici, subliniind doua
PSIHOLOGIE sCOLARA
dimensiuni fundamentale ale caracterului - una axiologica, orientativ--valorica, alta executiva, voluntara, Ideea auto-controlului în baza unor înalte valori morale este prezenta în multe definitii ale caracterului. Astfel, caracterul este "gradul de organizare etica efectiva a tuturor fortelor individului" (Taylor, W.S.), "o dispozitie psihofizica durabila de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator" (Rohack, A.A., cf. Allport, 1981, p. 44) sau o "vointa moraliceste organizata" (Klages, K., cf. Popescu-Neveanu, R, Zlate, M., Cretu, T., 1987, p. 321).
Privit astfel, caracterul este un subsistem relational-valoric si de auto-reglaj al personalitatii si se exprima, în principal, printr-un ansamblu de aîitudini-valori.
Pentru definirea caracterului avem în vedere nu manifestarile aiitudinale circumstantiale, variabile, ci atitudinile stabile si generalizate, definitorii pentru persoana în cauza, si care se întemeiaza pe convingeri puternice.
Atitudinea exprima o modalitate de raportare fata de anumite aspecte ale realitatii si implica reactii afective, comportamentale si cognitive. Nu totdeauna între cele trei tipuri de reactii exista un acord deplin; uneori ceea ce simtim nu e în acord cu ceea ce gândim despre ceva, si nu totdeauna actionam
A
conform sentimentelor noastre. însa, când toate aceste manifestari sunt congruente, atitudinile devin stabile si relativ greu de schimbat.
Definitia tridimensionala a atitudinii are si o valoare euristica deoarece poate orienta demersul educativ de formare si schimbare a atitudinilor prin metode si tehnici ce vizeaza componentele afective, cognitive si comportamentale ale atitudinii-tinta. Psihologia sociala a abordat pe larg acest domeniu, schimbarea atitudinilor fiind un câmp de cercetare privilegiat al acestei discipline.
In structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudini : atitudinea fata de sine însusi (modestie, orgoliu, demnitate, dar si sentimente de inferioritate, culpabilitate etc), atitudinea fata de ceilalti, fata de societate (altruism, umanism, patriotism, atitudini politice etc.) si atitudinea fata de munca.
Trasaturile de personalitate, diagnosticate cu ajutorul chestionarelor si care intra în structura caracterului pot fi considerate, într-o anumita masura, expresia atitudinilor pe care persoana le are fata de ea însasi (Bromberg, M., 1994): atunci când i se cere unui subiect sa completeze un chestionar de personalitate, el nu face altceva decât sa-si exprime acordul sau dezacordul cu propozitii evaluative ce-1 caracterizeaza din propria perspectiva.
Am amintit deja ca nu exista înca un sistem de trasaturi unanim acceptat cu ajutorul caruia sa putem descrie caracterul cuiva. Numarul de trasaturi, ca si descrierea lor variaza de la un cercetator la altul (Eysenck, H., Murrary, H., Thomae, H., Berger, G. etc). Adoptând un demers sistematic si utilizând analiza factoriala, Cattell, R., a elaborat un chestionar (16 P.F.)
PERSONALITATEA ELEVULUI
cu ajutorul caruia pot fi evaluati saisprezece factori de personalitate între care : conservatorismul, emotivitatea, încrederea, indisciplina, relaxarea etc.
In fata diversitatii testelor de personalitate si a sistemelor teoretice, apare în mod firesc întrebarea care sunt, totusi, factorii care surprind cel mai bine profilul psihologic al unei persoane. Pentru a raspunde la aceasta întrebare, J. Brown si E. Howard au selectat 400 de întrebari din diferite chestionare, la care au raspuns 1003 subiecti. Analiza factoriala a raspunsurilor a condus la identificarea a 20 de factori, dintre care doar 11 realizeaza o buna discriminare între diversi subiecti.
Vom prezenta, în continuare, câteva din scarile Inventarului de Personalitate California (C.P.I.), ce-1 are ca autor pe Harrison G. Gough. Acest chestionar se bazeaza pe un demers empiric, operational, itemii fiind selectati în functie de capacitatea lor de a realiza descrieri specifice si coerente ale personalitatii si de masura în care scorurile obtinute permit formularea de predictii comportamentale valide.
Dominanta: evalueaza factorii aptitudinali specifici liderului, dominanta, tenacitatea si initiativa sociala ("Majoritatea discutiilor si certurilor în care ma angajez vizeaza probleme de principiu").
Acceptare de sine: se refera la factori precum simtul valorii personale, acceptarea de sine si capacitatea de a gândi si actiona independent ("Viata mea de zi cu zi este plina de lucruri care ma intereseaza").
Independenta: evalueaza libertatea deciziei si capacitatea de a actiona în functie de propriile dorinte ("îmi este greu sa simpatizez pe cineva care se îndoieste tot timpul si nu este sigur de nimic").
Empatie: capacitatea de a sesiza cu cea mai mare exactitate posibila cadrul de referinta intern si componentele emotionale ale unei alte persoane, si de a le întelege ca si cum ar fi ea însasi aceasta persoana ("încerc, totdeauna sa tin cont de sentimentele celuilalt, înainte de a actiona").
Responsabilitate : aceasta scara identifica persoanele cu un caracter onest, responsabile si constiincioase ("Din respect pentru vecini, fiecare trebuie sa întretina spatiul din fata casei sale").
Socializare: indica nivelul de maturitate si spiritul de echitate sociale la care a ajuns individul ("înainte de a actiona, încerc sa prevad reactiile prietenilor mei")
Autocontrol: evalueaza gradul si suficienta dominarii de sine si absenta impulsivitatii si egocentrismului ("Examinez o problema din toate punctele de vedere, înainte de a lua o decizie").
Toleranta: identifica persoanele ce au convingeri si atitudini sociale care nu sunt bazate pe prejudecati, receptive si tolerante ("As fi gata sa contribui din buzunarul meu pentru a îndrepta o greseala, chiar daca nu sunt implicat direct în aceasta)...
PSIHOLOGIE sCOLARĂ
Realizare de sine prin conformism : identifica factorii de interes si moti-vationali care faciliteaza realizarea de sine în conditiile în care conformismul este un comportament pozitiv ("Cred ca încercarile si suferintele vietii ne fac mai buni").
10. Realizare de sine prin independenta : identifica factorii de interes si moti-vationali care faciliteaza realizarea de sine în conditiile în care autonomia si independenta sunt comportamente pozitive ("Am impresia ca sunt aproape la fel de capabil si inteligent ca majoritatea oamenilor care ma înconjura").
Adolescenta este perioada în care încep sa se cristalizeze principalele trasaturi de caracter. De aceea, cu greu pot fi facute afirmatii categorice privind personalitatea unui elev (mai ales a celui de vârsta mica). De cele mai multe ori asistam la comportamente conventionale ce alcatuiesc o "masca" ce poate varia în functie de situatie. Doar situatiile neobisnuite pot provoca reactii care ne pot ajuta sa diferentiem între atitudinile circumstantiale, reactiile conventionale si cele care exprima "nucleul" stabil si autentic al personalitatii în formare.
De asemenea, motivele (uneori foarte diferite) ce fundamenteaza atitudinile si comportamentele elevilor cresc dificultatea interpretarii si valorizarii morale a acestora.
Având în vedere plasticitatea deosebita a "substantei" psihologice ce va constitui personalitatea viitorului adult, scoala trebuie sa-si asume, într-o maniera sistematica, mai sustinuta, responsabilitati formative. Capitolele urmatoare ale acestui studiu evidentiaza rolul pedepselor/recompenselor si al asteptarilor profesorilor în modelarea personalitatii elevilor. Acum vrem sa atragem atentia asupra efectului pe care îl pot avea atitudinile profesorului fata de performantele elevilor, precum si interpretarea rezultatelor scazute în termeni de esec. Cercetari experimentale au demonstrat ca intensitatea trasaturilor psihologice ce alcatuiesc profilul psihologic al cuiva se distribuie conform curbei lui Gauss. Cu alte cuvinte, în mod normal, performantele scolare si sociale, în general, ale fiecarui elev nu pot sa se situeze toate la un nivel superior, mai ales când sarcinile scolare se situeaza la un nivel ridicat de dificultate. De aceea, educatorii trebuie sa creeze situatii în care elevii sa-si cunoasca nu numai limitele (care sunt firesti si trebuie privite ca atare, si nu ca esecuri ce implica responsabilitati personale), ei si (mai ales) resursele.
Constientizarea limitelor si resurselor, uneori foarte diferite de la elev ia elev, conduce la formarea unei imagini de sine echilibrate, a demnitatii si respectului de sine si fata de ceilalti. Se ajunge astfel la acceptarea diferentelor firesti dintre oameni, la cresterea spiritului de toleranta si Ia evitarea etichetarilor globale care pot împinge pe unii elevi spre periferia grupului scolar, cu efecte negative asupra personalitatii acestora.
Formarea atitudinilor, elementele structurale principale ale caraeteralui, implica metode si tehnici specifice. Complexitatea si unicitatea fiintei umane
PERSONALITATEA ELEVULUI
nu permite formularea si recomandarea unei singure strategii. Fiecare domeniu al vietii are particularitati si limite practic imposibil de cuprins în scheme teoretice (Neacsu, I., 1990). Literatura psihopedagogica destinata acestui subiect este relativ restrânsa. Unele încercari sunt legate mai ales de motivatie, interese, aspiratii si atitudini, privite ca factori motivatori în contextul activitatilor scolare.
Comunicarea de tip persuasiv, metodele directe implicând conditionarile clasice si operante, si unele metode indirecte (mai putin sistematizate, cu posibilitati scazute de evaluare a efectelor) sunt considerate utile în formarea atitudinilor, proces ce difera considerabil de cel al însusirii informatiilor, priceperilor si deprinderilor.
în ceea ce priveste metodele indirecte, ele actioneaza în mod deosebit prin mecanismele învatarii sociale bazate pe imitatie, pe identificare, pe exemple, pe modelare etc. Din aceasta perspectiva, am putea spune ca una din cele mai importante sarcini formative ale scolii este aceea de a oferi modele, cai de urmat.
între metodele directe, cea mai frecvent întâlnita este utilizarea pedepselor si recompenselor. *
|
