Clasificarea si caracterizarea senzatiilor

Clasificarea si caracterizarea senzatiilor

Desi Pieron credea ca "senzatia este o abstractie rezultata dintr-un efort de analiza'", ea este totusi o "abstractie necesara", deoarece considerarea globala a realitatii poate naste confuzii. De fapt, Pieron a vrut sa spuna, probabil, ca la ora nu întâlnim senzatii în stare pura. Omul, exceptând poate primele zile ale vietii si starile patologice, dispune de perceptii, de capacitatea de a reproduce obiectele si nu însusirile lor izolate. Totusi, existenta reala a senzatiilor nu poale fi pusa la îndoiala. Iar faptul ca la om întâlnim perceptii nu trebuie sa ne împiedice sa studiem senzatiile de sine statator, sa le clasificam sau sa le caracterizam.

3.1. Criterii de clasificare a senzatiilor

De-a lungul timpului, în clasificarea senzatiilor au fost utilizate mai multe criterii. Un asemenea fapt se justifica prin aceea ca nici unul dintre criterii nu s-a dovedit a fi perfect. Dimpotriva, fiecare dintre ele, pe lânga unele precizari si sugestii pretioase, se însotea de o serie de limite, asa încât din nevoia depasirii acestora s-a trecut la noi criterii. Criteriul morfologic. Pâna în secolul al XlX-lea senzatiile au fost clasificate dupa organele de simt. Este celebra de acum gruparea lor în cinci categorii (vizuale, auditive, gustative, olfactive, cutanate), corespunzator celor cinci organe de simt- Numai ca o asemenea maniera clasificatoare s-a dovedit a fi vulnerabila din cel putin trei puncte de vedere:

reducea nepermis de mult numarul senzatiilor;

nu putea explica senzatiile aie caror organe de simt nu erau precizate si clar
delimitate;

nu oferea informatii suficiente despre senzatiile complexe în interiorul carora exista
subdiviziuni (submodalitati) sau despre senzatiile vagi, neclare, ce tin de perceptia
extrasenzoriala. în aceste conditii, de cele mai multe ori lot ceea ce depasea sfera
organelor de simt bine cunoscute era pus pe seama unui "a 545f54f l saselea simt". Cunoas­
terea stiintifica a demonstrat ca în structura functionala a unora dintre organele de
simt cunoscute (auzul, vazul, gustul ctc.) exista subsisteme organice care par a fi
autonome. De asemenea, în unele submodalitati ce se încadreaza în categoria senza­
tiilor cutanate, le avem în vedere pe cele termice, exista sisteme neurosenzoriale
distincte ce realizeaza prelucrarea separata a ceea ce cuprind senzatiile de cald si
senzatiile de rece. Limitele criteriului morfologic asociate cu noile descoperiri
stiintifice au determinat orientarea cercetarilor spre alte criterii clasificatoare mult
mai realiste si operante.

Criteriul functional. Potrivit acestui criteriu, mai întâi se delimiteaza functia senzo­riala si abia apoi se încearca descoperirea (identificarea) organului receptor care o îndeplineste. Un asemenea demers s-a dovedit a fi extrem de productiv. El a condus la

acest criteriu devine dificila, aceasta poate si pentru faptul ca modalitatile senzoriale sunt inegal specializate, unele dintre ele bazându-se pe mecanismele altora, deci pe combinarea mecanismelor. Iata de ce, în ultimul secol, criteriile morfologice si func­tionale au fost parasite, în locul lor punându-se altele noi, în esenta situationale.

Charles Scott Sherrington

Criteriul conditiilor si directiilor receptiei. O contributie remarcabila la impunerea acestui criteriu a avut-o fiziologul englez Charles Scott Sherrington (1861-1952). El a propus doua clasificari ale senzatiilor. Prima pornea de la distingerea a doua categorii de receptori, si anume, receptorii de contact (numiti si tangoreceptori) si receptorii de distanta (numiti si teiereceptori). Intrarea în functiune a acestor receptori conduce la aparitia senzatiilor de contact (cutanate, gustative, olfactive) sau a senzatiilor de distanta (vizuale, auditive). Numai ca încadrarea unor receptori într-o grupa sau în alta s-a dovedit a fi dificila. De exemplu, vazul (ochiul) era plasat în categoria receptorilor de distanta, în cazul lui contactul retinei cu cuantele de lumina absorbite fiind însa evident. Sherrington a recurs de aceea Ia o alta clasificare a senzatiilor, luând ca punct de reper locul unde sunt plasati recep­torii. Astfel, unii dintre ei sunt amplasati la supra­fata corpului (exteroceptorii), altii în interiorul organismului, în viscere (interoceptorii), în fine, exista si receptori amplasati în tendoane, arti­culatii, muschi (proprioceptorii). Primii produc senzatiile exteroceptive (aici intrând cele cinci categorii de senzatii bine cunoscute : vizuale, auditive, gustative, olfactive, cutanate), cei din a doua categorie genereaza senzatiile interoceptive sau organice (foame, sete, sexuale), iar cei din ultima categorie cuprind senzatiile proprioceptive (kinestezice). Cercetarile moderne au aratat însa ca dihotomia exterior-interior este vaga, impre­cisa. Nu rareori stimulii din exterior provoaca o reactie complexa, sintetica, intero-exteroceptiva. De asemenea, proprioreceptia îndeplineste si sarcini exteroceptive. Senzatiile gustative, de exemplu, realizeaza nu doar o analiza a stimulului alimentar, ci si una a stimulilor interni, legata de aparatul digestiv si de compozitia sângelui. Aceasta ultima clasificare facuta de Sherrington pare a fi fara cusur. De altfel, ea a si fost (si este înca) frecvent folosita. Din pacate, ea exagereaza roiul receptorului în producerea senzatiilor. Recep­torul este într-adevar foarte important, numai ca senzatiile presupun mecanisme ce antreneaza intrarea în functiune si a altor segmente ale organelor de simt fara de care senzatia n-ar fi posibila. De aceea, cautarea unui alt criteriu de clasificare, poate mai performant, a fost inevitabila.

Criteriul însusirilor detectate senzorial. Senzatia este un mecanism reflectoriu, se raporteaza la însusirile obiectelor si fenomenelor pe care le oglindeste. în virtutea acestui fapt, tocmai însusirile reale ale obiectelor si fenomenelor si mai ales relatia dintre subiect si obiect au trecut pe primul plan în clasificarea senzatiilor. A. A. Uhtomski (1875-1942) a luat ca punct de reper natura stimulilor receptati, stabilind patru categorii de senzatii. Astfel, stimulii mecanici produc senzatiile cutanate ; stimulii fizici, pe cele vizuale si auditive ; stimulii chimici genereaza senzatiile gustative si olfactive ; stimulii fiziologici dau nastere senzatiilor proprioceptive si interoceptive. Conectarea senzatiilor la lumea externa si interna, sublinierea caracterului lor reflectoriu constituie un câstig meritoriu al acestei clasificari, cu atât mai mult cu cât unii autori manifestasera tendinta negarii caracterului reflectoriu al senzatiilor. De exemplu, psihologul si fiziologul german

H. Helmholtz (1821-1894) formulase "teoria hieroglifelor", potrivit careia senzatiile apar ca urmare a excitarii organelor de simt de catre obiectele din realitatea înconjuratoare, dar nu corespund acestora, între senzatii si obiectele externe neexistând nici o asemanare. Senzatia este un fel de "semn", de "hieroglifa" fara corespondenta cu lumea. La fel de meritorie este si tendinta de sinteza, de grupare a senzatiilor în functie de un criteriu unic. în felul acesta însa ajungem la o restrângere si mai mare a numarului senzatiilor, surprinderea si sublinierea diferentelor si specializarilor nemaifiînd posibila. Oricum, dintre criteriile enumerate pâna acum. se pare ca acesta din urma este cel mai vaiid.

Criteriul specializarii si corelarii senzatiilor. Acest criteriu a aparut din nevoia analizarii mai profunde si diferentiate a senzatiilor, ca si din necesitatea asocierii si corelarii senzatiilor între ele. Din acest punct de vedere vorbim de specializari senzoriale intramodale, în interiorul aceleiasi modalitati senzoriale. De pilda, în interiorul senza­tiilor cutanate s-au diferentiat si specializat modalitatile tactile, termice, algice; în sensibilitatea gustativa întâlnim modalitati pentru dulce, acru, sarat, amar; in sensibi­litatea proprioceptiva intra senzatiile somatoestezice, cele kinestezice. Exista însa si specializari senzoriale inter/nodale, între diferitele tipuri de senzatii. Corelatii interesante se produc între vaz si pipait, vorbindu-se chiar despre capacitatea de "apipai cu ochii".

Trecerea în revista a principalelor criterii utilizate în clasificarea senzatiilor arata nu doar evolutia, ci si complementaritatea lor.

3.2. Caracterizarea senzatiilor

în legatura cu aceasta problema, în literatura de specialitate întâlnim trei modalitati operationale. Unii autori, de fapt cei mai multi, prefera prezentarea detaliata a fiecarui tip de senzatii, chiar cu lux de amanunte si cu o ilustratie foarte bogata. în acest sens putem cita doua lucrari aparute chiar în psihologia româneasca: Sensibilitatea (1970), de Paul Popescu-Neveanu si Minai Golu; Tratat de psihofiziologie (1978), aparut sub redactia lui I. Ciofu, M. Golu, C. Voicu, capitolul despre senzatii fiind scris de primii doi. Alti autori recurg la prezentarea sintetica, esen(ializata a informatiilor referitoare la senzatii, însotindu-si demersurile cu o serie de tabele în care condenseaza o parte a cunostintelor. Asa procedeaza, de pilda, Charlotte L. Doyle (1987), L.E. Bourne Jr., B. Ekstrand, W.L.S. Dunn (1988) etc. în fine, sunt si autori care adopta o maniera selectiva, din multitudinea senzatiilor fiind alese una, doua modalitati si prezentate detaliat. Judith Greene, în volumul redactat de Ilona Roth (1990), prezinta doar sistemul vizual. Mike Harris, în volumul aparut sub redactia lui Peter Scott si Christopher Spencer (1998), se refera doar la senzatiile vizuale si auditive. în ceea ce ne priveste, n-am recurs la nici una dintre aceste modalitati. Dat fiind faptul ca problematica fiecarui tip de senzatii este mult prea abundenta, depasind cu mult intentiile acestei lucrari care se refera, în esenta, la fundamentele psihologiei, fara a intra în prea multe amanunte, noi am încercat sa sintetizam sub forma unui tabel câteva categorii de informatii privitoare la senzatii, lasând posibilitatea doritorilor de a si Ie completa si adânci prin lecturarea altor lucrari de specialitate- în tabelul sinoptic 1.1 prezentam caracterizarea modali­tatilor senzoriale dupa urmatoarele criterii; rolul îndeplinit în existenta si activitatea umana; stimulii care Ie declanseaza; receptorii care asigura codarea informatiilor; proiectarea corticala a analizatorului specific fiecarui tip de senzatii; dimensiunile experientei subiective ; principalele teorii formulate.

Tabelul sinoptic 1.1. Caracterizarea modalitatilor senzoriale

Tabelul sinoptic 1.1 (continuare)

Tabelul sinoptic 1.1 (continuare)

Tabelul sinoptic 1.1 (continuare)

Tabelul sinoptic 1.1 (continuare)

Dupa ce, prin parcurgerea tabelului sinoptic prezentat, ne-am familiarizat cât de cât cu problematica si specificul fiecarui tip de senzatie, sa încercam în continuare sa desprindem ceea ce este comun pentru toate senzatiile. Dupa opinia noastra, aspectele asemanatoare tuturor senzatiilor, evident cu variatiile de rigoare, pot fi identificate la nivelul mecanismelor lor psihofiziologice, al proprietatilor care le caracterizeaza, în sfârsit, al legilor generale ce stau la baza lor. Acestea sunt problemele care vor face obiectul analizelor noastre în paginile urmatoare.