Conceptul de conflict: etimon, definitie

Conceptul de conflict: etimon, definitie

Termenul de "conflict" provine de la verbul latinesc confligo, ěre = a se lupta, a se bate între ei, cu participiul substantivat de conflictus, având sensurile de ciocnire, soc dar si de cearta, lupta împotriva cuiva. Multe dictionare definesc conflictul prin termeni similari violentei, ca disensiune, frictiune, disputa, cearta, scandal, lupta, razboi.

Într-adevar, iata cum percep conflictul doua dictionare de referinta: Mic dictionar enciclopedic român si Webster's New World Dictionary. Mentinându-se la o 646h71g definire foarte generala a termenului de "conflict", apropiata de etimon si de acceptiunea curenta, dictionarul românesc mentioneaza sensurile de: "Neîntelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; cearta, discutie violenta" . Mai analitic, Dictionarul american adânceste definitia a ceea ce la modul general numeste "Un dezacord sau o coliziune acuta între interese, idei etc., care se refera mai degraba la proces decât la rezultat" - si pentru care se mai folosesc sinonime ca lupta sau orice alt cuvânt general care desemneaza bataie (fizica), lupta (de ex. lupta pentru existenta), cearta (în plan verbal) sau competitie (lupta pentru suprematie într-o anumita chestiune). Dictionarul surprinde mai multe fatete ale conflictului în acceptiunea lui actuala: 1. bataie sau lupta; razboi; 2. dezacord sau opozitie acuta de idei, interese etc; cearta zgomotoasa; 3. tulburare emotionala produsa de o cearta puternica, de impulsuri contrarii sau de incapacitatea de a împaca impulsurile cu principiile realiste sau morale. 4. Rareori, spune el, se mai foloseste si cu trimitere la coliziunea unor corpuri în miscare .

În functie de loc, conflictele sunt de doua mari categorii: psihice, intrapsihice sau (intra-) personale si extrapsihice sau extrapersonale, mai precis sociale.

Conflictul de natura interna exprima tensiunile interioare: conflicte afective, conflicte cognitive (intelectuale), conflicte perceptive. În limbajul curent, conflictele interne sunt numite "probleme" sau sunt evocate prin sentimentul personal si subiectiv produs de conflict: "Ma simt blocat." "Nu stiu ce sa fac." "Sunt plictisit".

Conflictele externe sunt numite ca atare: "conflicte". Ele pot implica persoane, grupuri /institutii /organizatii, comunitati, state, blocuri de natiuni, dar si valori, ideologii, cunoastere (c. sociocognitiv) etc. Sa exemplificam cu conflictele dintre generatii, între copii, de cuplu, între vecini, conflictul etnic, cultural, religios, conflictul comercial, conflictul consumatorului, conflictul salariatilor si industrial, ambiental, conflictul generat de venituri inegale, conflictul din institutiile educative, conflictul dintre individ si autoritatile statale, conflictul international, sau chiar conflictul de frontiera. Exista, apoi, conflicte de un tip specific: vezi conflictul de competenta (în jurisdictie), conflictul de legi sau conflictul literar.

Din punctul de vedere pe care se situeaza aceasta carte, al psihosociologiei rezolvarii conflictului, conflictele interioare sunt studiate de psiholog (în alte contexte de psihiatru, pedagog, logician), iar cele externe de sociolog (si specialistii de profil).

Initial conflictul apare n minte. Asertiunea ca razboiul începe în mintea oamenilor indica necesitatea de a examina motivele, emotiile, perceptiile si atitudinile. Forma uzuala de exprimare a conflictului sunt cuvintele, dar uneori el se exprima prin violenta fizica sau arme. De aceea putem spune ca, în formele sale cele mai evidente, conflictul se exprima sau manifesta la nivel verbal, fizic sau armat.

În mod obisnuit, conflictul este asociat cu violenta, desi aceasta este doar una din directiile, consecintele modului în care evolueaza conflictul, ca atare violenta nefiind pentru conflict nici definitorie, nici termen sinonim. Este important este sa nu reducem conflictul la cearta sau lupta. Lupta, cu sau fara violenta si agresiunea fizica si verbala sunt posibile raspunsuri la conflict sau manifestari ale conflictului. Ele pot fi simptome sau expresii ale conflictului n acelasi mod n care violenta n familie poate fi manifestarea unui conflict relational. Mai mult înca, vom vedea mai jos ca acceptiunea moderna asupra notiunii de conflict include si modalitatile simplele diferente dintre doua persoane /grupuri, diferente a caror manifestare este neviolenta, cooperanta, pasnica si constructiva.

În fine, sa începem prin a defini conflictul drept orice forma modificata, afectata, alterata a relatiilor social-umane asa cum sunt ele acceptate sau asteptate în cultura respectiva. El este un anumit gen de relatie psihosociala negativata. Mai concret, conflictul social apare atunci când doua "parti" (persoane, grupuri) aflate în interdependenta sunt (sau doar se percep ca) diferite sau chiar incompatibile la nivelul scopurilor, valorilor, resurselor, nevoilor sau al unor trasaturi de personalitate.

Pe noi ne intereseaza abordarea psihosociala a conflictului si rezolvarii acestuia, ceea ce înseamna ca prevalenta va fi natura externa, sociala a conflictului, de interrelationare. Nu ne vom ocupa de conflictele afective, nici de cele cognitive sau perceptive; nu vom face opera de psihoterapeut /psihiatru, nici de pedagog /logician, ori de psihofiziolog. Focalizarea trainingului nostru este asupra conflictelor interpersonale. Evident, multe din conflictele intergrupale, organizationale, inter-organizationale s.a.m.d. se revolva de catre indivizi având mandat de reprezentanti. Aceasta extinde, în mod implicit, aria de acoperire a trainingului.