Conceptul de dezvoltare umana
Dezvoltarea este un termen apropiat celui de evolutie ce contine conotatii de continuitate si finalitate, ce presupune trecerea de la o stare initiala considerata simpla, la o stare mai stabila si mai complexa.
Dezvoltarea umana se refera la procesul prin care omul, de la nastere si pana la varsta maturitatii, trece printr-o serie de schimbari cantitative si calitative, adica achizitioneaza noi capacitati si dobandeste un nou mod de organizare a 757f53h l lor, aspecte care se observa in ratiune si comportament.
Schimbarile prin care trece fiinta umana se produc intr-o ordine logica, fiecare achizitie pregateste noi achizitii, astfel incat, orice achizitie intr-o anumita etapa de dezvoltare include achizitiile anterioare si adauga achizitiile specifice stadiului (varstei) de dezvoltare.
Tendinte in mecanismul dezvoltarii (E. Benchis / M. Secui, 2004)
- dezvoltarea umana este reglata de factori interni, in special de maturizarea echipamentului biologic: A. Gessel;
- dezvoltarea este rezultatul actiunii organismului cu mediul, interactiuni reglate de mecanisme functionale cu caracter innascut (asimilare, acomodare, echilibrare), (Piaget si colaboratorii);
- interactionismul social care postuleaza existenta a doua filiere de dezvoltare: prima bazata pe actiunea factorilor interni, iar a doua este rezultatul apropierii si interiorizarii de catre individ a semnificatiilor socio-istorice (Vegetski);
- dezvoltarea este rezultatul invatarii si este deci, puternic influentata de mediu, exprimandu-se printr-o imbogatire a repertoriului comportamental, perspectiva permitand studiul interactiunii dintre dezvoltarea mediului si dezvoltarea psihologica (behavioristii).
Dezvoltarea poate fi:
- normativa, referindu-se la schimbari generale in comportament, pe parcursul etapelor de varsta pe care ar trebui sa le parcurga toti copiii;
- individuala comportand doua sensuri: in primul rand se refera la variatii in jurul mediei (a normativului), la cursul dezvoltarii unei abilitati; in al doilea rand, dezvoltarea individuala se refera la unicitatea oricarei persoane, la diferentele individuale.
Dezvoltarea psihica este un concept fundamental pentru psihologia varstelor pentru ca de continutul si valoarea lui explicativa si interpretativa depinde abordarea tuturor celorlalte probleme. Psihologia contemporana considera ca viata psihica, asa cum se prezinta, la omul adult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este multideterminat si multiconditional (T. Cretu, 2001).
Repere psiho-genetice ale dezvoltarii psihice
1. Tipul fundamental de activitate, autoservire, joc, invatare, munca, are o latura expresiva prin proiectie si un rol formativ prin disponibilitatile psihice pe care le antreneaza - ca sa raspunda la variatiile de solicitari si de mediu (principiul activismului si postulatul privind rolul formativ al muncii in devenirea omului). Din acest motiv, tipul fundamental de activitate exprima directionarea si structurarea fortei energetice psihice prin organizarea atentiei, intereselor, inteligentei, sensibilitatii afective, perceptii, etc. Energia psihica are rol de suport pentru structurile activitatilor care consuma, produc si provoaca noi energii suplimentare (ale realizarilor) si energii potentiale (ale succesului sau esecului) care activeaza punctele de antrenare initiala energetica (feed-back-ul) de precipitare sau de dezvoltare. Avand o forta de adaptare si absorbtie foarte mare, toate dimensiunile psihice antrenate in activitatile fundamentale se incarca de functionalitati, de cunostinte, deprinderi si abilitati ce au tendinte de a deveni trasaturi psihice si odata constituite ca atare, se exprima fara efort, fapt ce mareste forta de constructie interioara a tipului fundamental de activitate. (Ursula Schiopu, E. Verza)
2. Tipul de relatii este al doilea reper psiho-genetic, exprima structura evolutiva a adaptarii si integrarii sociale. Relatiile mai frecvente sunt obiectuale (I. Piaget) si de comunicare (sociale). In cadrul relatiilor sociale se pot observa atitudini de protejare, simpatie, empatie, dependenta, devotiune, fuziune de generatie, dominatie, respingere, aversiune, frustratie, etc. Ele pot fi intime, oficiale (ierarhice), publice (de personalitate) conform subtilei analize a lui Ed. Hull, dupa cum pot fi reciproc pozitive, reciproc negative si asimetrice, etc. De asemenea, se pot diferentia relatiile dupa: directia, sensul (vertical, orizontal), electivitatea, continutul, structura, disponibilitatea psihica implicata.
Problemele relatiilor si conduitelor ce le implica, au pus in evidenta faptul ca exista diferente mari intre conduite si motivatiile care le anima. Relatiile ca forma de comunicare permit sa se incorporeze o experienta uriasa in constiinta omului, care devine expresia totalitatii relatiilor sociale in contextul careia se creeaza discernamantul conduitelor responsabile, reglementate prin reguli sociale acceptate si utilizate ca atare. Nici o forma de comportament nu exprima, total, disponibilitatea psihica si cu cat relatiile sunt mai complexe si mai tensionate, in structura varstelor, cu atat permit o mai complexa conturare a constiintei de sine si a unor rezonante complexe ale vietii psihice interioare (subiective) fata de realitate.
3. Caracteristicile privind contradictiile dialectice ale relatiilor dintre cerintele socio-culturale (externe), exprimate direct si latent fata de copilul ori adultul de diferite varste si posibilitatile de a le satisface si - pe de alta parte - cerintele subiective (idealuri, dorinte ale copilului la diferite varste), in opozitie cu posibilitatile societatii de a le satisface. La aceste doua categorii de contradictii se adauga tensiunile si opozitia dintre structurile psihice vechi si noi (deprinderi, sentimente, interese) ca si dintre laturi si caracteristici ale personalitatii (aspiratii - posibilitati, afectivitate, inteligenta, etc.) si intre constient si inconstient. Coerente in acest context de opozitii este data de tendinta naturala spre echilibru si complementar - tendinta de apropiere dintre aspiratii si obiective si posibilitati, organizate in strategii comportamentale, activitati si creatie. Atingerea obiectivelor concrete ale vietii constituie momente de echilibru ce se traiesc efectiv, ca stari de confort psihice, de multumire, fericire, iar intelectual ca organizare de alte obiective. Daca in cadrul conditiilor de mediu si de educatie apar cerinte, relatii, activitati noi, acestea determina restructurari lente sau bruste corespunzatoare conditiilor si mobilizarii de resurse interne. Cand conditiile de mediu si de educatie au un caracter instabil si dezordonat, procesul dezvoltarii psihice este superficial si incarcat de (efort) disconfort. Daca se depasesc anumite limite ale instabilitatii solicitarilor, pot sa apara reactii contradictorii aberante, reactii de aparare, anxietate, reactii agresive, etc. Cand insa influenta mediului si educatiei au un caracter relativ corelat si organizat, restructurarea din conditiile interne devine si ea mai profunda, complexa, constructiva, deoarece are loc procesul interiorizarii si devine posibil un bun echilibru cu o ambianta sociala in dezvoltare. Aspectul constructiv al interiorizarii este foarte important. Interiorizarea unor valori in constiinte si personalitate creeaza o mobilitate pentru acele valori - fapt ce transforma consumatorul de valori distant, filozoful, in militant pentru o cauza exprimata prin valorile respective. In copilarie si adolescenta au loc multe procese de acest fel. Numeroase cerinte legate de morale, practica sociala, dorinta de a fi folositor societatii devin cerinte interne si actioneaza ca atare in structura interna a comportamentului; tot astfel se intampla cu cerintele igienice, estetice care, la inceput, sunt exterioare si mai tarziu devin cerinte interne. In aceste conditii se modifica mereu scheme de conditionari expuse mai sus.
Caracteristici ale reperelor psihogenetice si psihodinamice:
1. reperele psihogenetice se exprima in compozitii foarte complexe ce pot pune in evidenta normalitatea sau abaterea de la aceasta (intarzierea sau avansul in dezvoltarea psihica);
2. prin intermediul ierarhizarii modului de a se exprima, al reperelor psihogenetice se pot pune in evidenta caracteristicile de maxim activism, latura dinamica mai pregnanta, forta investitiilor psihice active la un moment dat. Pe baza cunoasterii acestui aspect, se pot elabora strategiile educative de maxima oportunitate (zona dezvoltarii proximale);
3. intarzierile prelungite de aparitie a caracteristicilor psihice, considerate repere psihogenetice, constituie indicii de retard sau debilitate psihica in majoritatea cazurilor, in copilarie;
4. intarzierile de dezvoltare, dupa aparitie normala a caracteristicilor implicate prin reperele psihogenetice, evidentiaza conditii defectuoase de educatie si mediu sau conditii de existenta stresanta;
5.
reperele psihogenetice sunt mult mai evidente decat mecanismele ce stau la baza
lor. Aceste mecanisme sunt inca putin descifrate si evocate de diferiti autori.
Dezvoltarea psihica poate fi primita ca un proces ce tinde spre armonizare,
echilibru cu mediul natural si social si cu propriile aspiratii, dorinte. Este
evident ca diagrama evenimentelor si solicitarilor vietii concrete si reale,
alimenteaza dizarmonizarea realizata la un moment dat - in timp ce fortele
creatoare si activismul eului armonizeaza laturile dizarmonice. Cand dizarmonia
depaseste anumite limite de adoptare, acomodare sau asimilare, apar unele
dificultati. Acestea pot fi de adaptare, de incredere, de incadrare si
stapanirea situatiei prin nuantare diminuate a trairilor afective
(instrainarea) sau de ravagii interne dominate de neliniste si teama
(anxietate).
|
