ALTE DOCUMENTE |
Consilierea psihologica, aspecte generale definitorii; Sensurile conceptului de consiliere psihologica
Consilierea psihologica si OSP (orientarea scolara si profesiona-la) reprezinta doua din cele mai importante domenii ale psihologiei aplicate. In contextul actual, atit consilierea cit si orientarea profesionala dobindesc o deosebita valoare practica sociala si reprezinta directii importante de valorificare a vocatiei aplicative a psihologiei ca stiinta.
In dezvoltarea actuala a societatii in ansamblul ei consilierea devine tot mai pregnant o componenta a multor sectoare ale vietii si activitatii sociale. Ca o emergenta a acestor activitati de consiliere se constituie posturile de consilier in diferite ramuri ale vietii sociale - in plan judiciar, in sfera activitatii manageriale, la nivel macrosocial.
Putem vorbi de un domeniu nou al psihologiei activitatilor umane care poarta numele de psihologia consilierii. In mod distinct, consilierea psihologica se refera 848h76i la spectrul serviciilor de asistenta psihologica desfasurate de specialisti in domeniu. Putem considera consilierea psihologica drept modalitatea principala de realizare a asistentei psihologice, respectiv a serviciilor de ajutor psihologic.
Specialistii in domeniul psihoterapiei si consilierii definesc ajutorul psihologic ca demers organizat prin intermediul caruia o persoana calificata in stiintele psihologice acorda asistenta unei persoane sau unui grup sub forma interviului psihologic a consilierii sau a psihoterapiei.
Psihoterapia cuprinde demersul complex de tratament psihologic centrat pe reducerea unor simptome sau comportamente disfunctionale la un nivel mai complex ce presupune reechilibrarea si reconstructia personalitatii.
Consilierea reprezinta un proces intensiv de acordare a asistentei psihologice pentru persoane normale care doresc sa se realizeze la un nivel superior, sa depaseasca intr-un mod mai eficace anumite probleme cu care se confrunta, sa-si atinga obiectivele in mod optim si in genere sa-si poata desfasura activitatea mai eficient.
In sens extensiv, consilierea se refera la orice demers de comunicare cu caracter interactiv si permisiv prin care se ofera indrumari in probleme care depasesc competentele celui caruia se adreseaza.
In sens empiric, consilierea are un trecut bogat, ea a fost prezenta din cele mai vechi timpuri in viata oamenilor. In mod spontan relatiile de sfatuire, de indrumare s-au stabilit de la parinti la copii, de la cei mai in virsta catre cei mai tineri, de la cei cu experienta la cei cu mai putina experienta.
In sensul sau empiric, consilierea reprezinta acea modalitate extern umana de comunicare apropiata pe baza de incredere reciproca, pe baza sinceritatii si a disponibilitatii oamenilor de a veni in ajutorul semenilor prin transfer de experienta, de competenta, prin unele indemnuri si sfaturi oferite spontan.
Acest sens empiric, ca si sensul general de consiliere, in contexte variabile, determina ca in dictionarul francez de psihologie sa se precizeze: "psihologia consilierii se refera in acelasi timp la indrumari, conduita obisnuita a vietii cotidiene si consiliere psihologica", aceasta din urma fiind definita ca "act profesional efectuat de un psiholog consultant in calitate de expert in domeniul vietii afective (consiliere conjugala, consiliere relationala) sau al vietii sociale (consilierea de orientare scolara sau profesionala)".
Aceasta prezentare succinta releva distinctia dintre sensul empiric al consilierii si sensul stiintific, dintre consiliere empirica ca actiune profesionala si consiliere stiintifica.
Consilierea psihologica este realizata de specialisti pe baze stiintifice, intr-un mod organizat, institutionalizat, pe baza unor competente care se solicita celui ce o practica, a unor principii si metode adecvate si prin respectarea unor cerinte deontologice. Cele prezentate ne releva unitatea dintre consilierea psihologica si consilierea aplicata in domeniul vocational.
Sintetizind datele cuprinse in literatura de specialitate, putem constata faptul ca termenul de "consiliere psihologica" a fost utilizat in trei acceptiuni principale:
Acceptiunea prima si fundamentala considera consilierea ca demers de transmitere de sfaturi si informatii in probleme care depasesc competenta celui caruia i se adreseaza.
In cadrul Simpozionului International de OSP, F. Suton considera ca prin consiliere intelegem un demers educativ prin care se transmit informatii si indrumari sau sfaturi unei anumite persoane care se confrunta cu probleme psihologice pe care nu le poate rezolva singur.
Marin Beja in lucrarea "Sinteze de psihologie contemporana" defineste consilierea psihologica ca relatie intercomunicativa prin care psihologul, la solicitarea unei persoane care are de infruntat anumite probleme de ordin psihologic pe care nu le poate rezolva singur, o ajuta in gasirea unei solutii, face anumite recomandari bazae pe informatiile pe care le detine de la acesta, pe rezultatele investigatiilor psihodiagnostice efectuate in prealabil, precum si pe propriile cunostiinte si experienta sa de psiholog practician.
A doua acceptiune confera termenului de consiliere sensul de modalitate de desfasurare a asistentei psihologice integrate activitatii psihoterapeutice. Consilierea se refera si la acele procedee complementare demersurilor psihoterapeutice.
Consilierea este astfel abordata corelativ cu psihoterapia. Aceasta acceptiune este una mai particulara si ea a aparut ca urmare a extensiunii activitatilor psihologului consilier in orientarea scolara si profesionala la consilierea problemelor personale de ordin afectiv si adaptiv.
Ana Anastase in tratatul de "Psihologie aplicata" afirma ca aceasta acceptie conferita consilierii ne releva faptul ca insasi consilierea in OSP solicita intelegerea si indrumarea individului in totalitatea problemelor cu care el se poate confrunta. Atunci cind consilierul OSP trebuie sa rezolve si unele probleme adaptative sau afective in cazurile abordate, el trebuie sa faca apel si la anumite procedee de consiliere terapeutica si mijloace utilizate in demersurile psihoterapeutice propriu-zise.
Aceasta a doua acceptiune evidentiaza unul din sensurile mai speciale ale consilierii psihologice, care imbraca formele consilierii psihoterapeutice. In aceste situatii consilierea dobindeste un caracter mai putin directiv, ea confera mai multe libertate subiectului, astfel incit consiliera psihologica presupune sa il ajutam pe subiect sa-si inteleaga si sa-si rezolve el singur propriile sale probleme.
In functie de aceste caracteristici ale consilierii nondirective, si in sens terapeutic s-a utilizat termenul de consiliere ca fiind unitar si sinonim. Aceasta acceptiune se refera doar la consilierea in situatii speciale, care situatii pun probleme in plan patologic si necesita demersuri psihoterapeutice.
In perspectiva asociatiei britanice de consiliere se subliniaza faptul ca aceasta presupune o relatie de asistenta in conditiile angajarii libere a consilierului care isi asuma sarcina de a da subiectului posibilitatea sa exploreze, sa descopere si sa clarifice modalitatile de a trai, dispunind de mai multe resurse si indreptindu-se spre o cit mai buna existenta.
Din perspectiva psihopedagogica, se considera ca pentru consiliere este definitoriu acel demers prin care se transmit anumite informatii asupra comportamentelor.
In sens larg, consilierea este o actiune complexa prin care se urmareste sugerarea modalitatilor de a proceda, ce trebuie adoptate in anumite situatii date in viata, in cotidian.
Termenul de "consiliere" este asadar polisemit. Consilierea inseamna multe lucruri, ea este o tehnica de informare si evaluare, este un mijloc de a modifica comportamentul, este o experienta de comunicare, dar mai mult decit atit ea este o cautare in comun a sensului vietii. Consilierea este o intensificare a acestei cautari.
Unitatea dintre consiliere si psihoterapie se impune a fi abordata si din perspectiva unitatii dintre consiliere si orientare, in intelesul sau psihologic cel mai larg.
Initiatorii consilierii psihologice au fost fondatori care au lansat problematica consilierii vocationale.
Primul cabinet de consiliere psihologica a aparut la
In 1917, in Elvetia la Barel, Stocker deschide un birou de consiliere a parintilor si copiilor in alegerea profesiei. H. Pierron si M. Reuchlin au mentionat ca perioada celor doua razboaie mondiale a contribuit la extinderea serviciilor si la dezvoltarea orientarii si consilierii. Marin Beja sublinia ca pornind de la consilierea vocationala, conceptul de consiliere s-a extins treptat la sfera larga de consiliere de o mare varietate, aparind centre de consiliere pentru O.S.P., centre medico - sociale.
Dupa cel de-al doilea
razboi mondial, au aparut centre de consiliere in situatie de criza. In
1930 la
|
