Controversa euharistica dintre Luther si Zwingli

Controversa euharistica dintre Luther si Zwingli

91. Dintre opozitiile care au framântat ulterior spiritele, se cuvin amintite protestantismul si miscarea Reformei. Acest fenomen în sine este atât de complex, încât, spre a deveni obiect de examinare analitica, el ar trebui mai înainte descompus în diferite procese psihologice individuale, ceea ce însa îmi depaseste posibilitatile. Ma voi multumi deci sa ma refer la un singur punct din acea mare controversa a spiritelor, respectiv la 21321l1118v controversa euharistica dintre Luther si Zwingli. Doctrina transsubstantializarii a fost sanctionata de sinodul de la Lateran, din 1215, si s-a constituit de atunci încoace într-o traditie religioasa puternica în care Luther însusi a crescut. Ideea potrivit careia ceremonia si desfasurarea ei concreta asuma semnificatia unei mântuiri obiective contrazice în chip absolut Evanghelia, miscarea evanghelica îndreptându-se tocmai împotriva institutiilor catolice. Cu toate acestea, Luther nu s-a putut elibera de impresia senzoriala nemijlocita a consumarii pâinii si vinului. El nu vedea în acestea doar un simplu semn, pentru el realitatea senzoriala si trairea ei nemijlocita erau o necesitate religioasa indispensabila. De aceea el afirma ca trupul si sângele lui Cristos sunt realmente prezente în euharistie. Însemnatatea religioasa a trairii nemijlocite a obiectului era pentru el atât de mare, încât pâna si imaginatia îi era fascinata de concretismul prezentei substantiale a trupului sfânt. Toate încercarile sale de interpretare se afla de aceea sub semnul acestei realitati, anume a faptului ca trupul lui Cristos este prezent, ce-i drept, doar ,,aspatial". Substanta tru­pului sfânt, alaturi de substanta pâinii si a vinului, este considerata, în temeiul doctrinei asa-zisei consubstantialitati, prezenta în chip real. Ubicuitatea, pretinsa de aceasta supozitie, a trupului lui Cristos, care creeaza dificultati deosebite întelegerii umane, a fost înlocuita cu notiunea de voliprezenta, semnificând faptul ca Dumnezeu este prezent oriunde vrea sa fie prezent. Indiferent la aceste dificultati, Luther a tinut neclintit la trairea nemijlocita a impresiei senzoriale, preferând sa înlature, cu explicatii absurde si nesatisfacatoare, toate scrupulele ratiunii umane.

92. Se poate imagina cu greu ca doar forta traditiei l-a determinat pe Luther sa tina la aceasta dogma, caci tocmai el a facut dovada ca poate sa arunce peste bord formele traditionale de credinta. Nu gresim, cred, presupunând ca tocmai contactul cu ,,realul" si cu substantialul euharistiei a avut pentru Luther o importanta afectiva mai mare decât  principiul evanghelic, potri­vit caruia cuvântul singur, iar nu ceremonialul, este purtator de har. În felul acesta, la Luther, desi cuvântul avea o semnificatie mântuitoare, consumarea euharistiei era, si ea, mijlocitoare de har. Cum am spus, avem aici doar aparent a face cu o concesie în favoarea institutiilor Bisericii catolice, în fapt însa cu recunoasterea, conditionata de psihologia lui Luther, a realitatii afective, întemeiata în trairea senzoriala nemijlocita.

În opozitie cu punctul de vedere al lui Luther, Zwingli a reprezentat conceptia pur simbolica. E vorba în cazul lui de consumarea "spirituala" a trupului si a sângelui lui Cristos. Acest punct de vedere se sprijina pe ratiune si pe conceperea în idee a ceremoniei. El are avantajul de a nu leza principiul evanghelic si de a evita totodata orice ipoteza absurda. Aceasta conceptie nu accepta ceea ce Luther voia sa mentina, anume realitatea impresiei senzoriale si valoarea ei afectiva. Zwingli administra si el împartasania, iar pâinea si vinul erau, si la el, consumate la fel ca la Luther, dar conceptia lui nu cuprindea nici o formula care sa redea adecvat valoarea senzatiei si valoarea afectiva proprii obiectului. Luther a oferit pentru aceasta o formula, dar ea s-a lovit de ratiune si de principiul evanghelic, ceea ce pentru punctul de vedere al senzatiei si al sentimentului este pe buna dreptate indiferent, caci la rându-i, ideea, ,,principiul", se intereseaza tot atât de putin de senzatia produsa de obiect. În ultima instanta, ambele puncte de vedere se exclud.

Pentru conceptia extravertita, formularea lui Luther reprezinta un avantaj; pentru punctul de vedere al ideii, cea a lui Zwingli. Desi formula lui Zwingli nu siluieste nici sentimentul, nici senzatia, oferind doar o conceptie în planul ideii, ea rezerva, s-ar zice, spatiu si actiunii obiectului. Se pare însa ca punctul de vedere extravertit nu se multumeste sa aiba un spatiu de manevra, ci el pretinde si o formulare, în care ideea sa urmeze valorii senzatiei, tot asa dupa cum formularea ideii reclama posteritatea sentimentului si a senzatiei.

95. Închei aici acest capitol despre principiul tipurilor în istoria gândirii antice si medievale, cu constiinta ca nu am facut decât sa ridic o problema. Competenta mea este cu totul insuficienta spre a putea trata exhaustiv aceasta chestiune complicata si întinsa. Daca am izbutit sa dau cititorului o idee despre existenta deosebirilor dintre punctele de vedere tipice, atunci consi­der ca intentia mea s-a realizat pe deplin. Inutil sa adaug ca nici unul din subiectele atinse aici nu a fost tratat în mod complet. Las o atare lucrare în sarcina celor care dispun de mai multe cunostinte decât mine în acest domeniu.