Coordonarea si indemanarea

CUPRINS

Motivarea temei.......... ..... ...... .......... ..... ...... ....pag.2

Capitolul I

Introducere.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...pag.3

1.1 Definitia indemanarii.......... ..... ...... ..............pag.4

Capitolul II

Coordonarea motrica.......... ..... ...... ...............pag.6

Capitolul III

1.1 Factorii ce conditioneaza manifestarea coordonarii.......... ..... ...... .......... ..... ...... pag.7

1.2 Formele de manifestare ale coordonarii...........pag.8

1.3 Metodele de educare ale coordonarii.............pag.11

1.4 Metode de evaloare a coordonarii..................pag.16

Conceptii privind dezvoltarea coordonarii in raport cu varsta .......... ..... ...... ................pag.22

Obiectivele operationale.......... ..... ...... ..pag.24

Concluzia.......... ..... ...... .........................pag.25

Bibliografie.......... ..... ...... .......................pag.26

Motivarea Temei

Am am ales aceasta tema deoarece reprezinta un real interes pentru mine, o consider o cheie a complexitatii necesara si utila in obtinerea de mari performante. Ea pune in valoare celelalte calitatii ale unui individ, prin capacitatea de a atinge si a executa miscari necesare corect, rapid si adaptate situatiei.

Asadar în continuare voi prezenta aceasta ramura din pregatirea unui sportiv care este cel putin la fel de importanta ca si toate celalalte tipuri de pregatire

Capitolul I

Introducere

Omul nu este numai fiinta, realitate biologica, ci este o entitate cugetatoare, volitiva, care are efecte si emotii. Esenta omului este biologica, dar si psihica. Individul care executa un exercitiu fizic nu este doar un pachet de muschi si nervi, ci este un subiect activ care urmareste anumite scopuri, tinteste realizarea unor obiective si se bucura de rezultate. Intervin, dupa cum lesne se poate vedea, procese psihice complexe care tin de natura umana si investigarea acesteia din perspectiva disciplinelor stiintifice specifice ei, astfel dupa cele spuse mai sus, observam ca la baza indemanarii sta coordonarea proces important al activitatii organismului indeplinit de SNC.

Dincolo de dependenta individului de a executa, la un anumit nivel, diferite miscari in functie de dezvoltarea sa motrica, intervine posibilitatea diferentierii miscarii fizice de diversi parametrii calitativi, care vizeaza expresivitatea sau elocventa sau relevanta trasaturilor psiho-fiziologice proprii individului. Cu alte cuvinte, anumite manifestari fizice sunt, asa cum este firesc, produsul si expresia structurii de perso 19219n138t nalitate a individului, o ilustrare a sinelui acestuia in diferite ipostaze existentiale. Deci, miscarile fizice exprima anumite trasaturi de personalitate, precum si anumite stari afective de moment, proprii individului.

Prin indemanare ajungem a ne dezvolta, si aprecia personalitatea la nivelul complexitatii, in viziunea mea ea reprezinta de cele mai multe ori un limbaj al corpului, un mijloc de exprimare a adaptabilitatii.

1.1 Definitia Indemanarii

In literatura de specialitate intelesul termenului de coordonare este sinonim cu cel de indemanare, abilitate, precizie , acuratete, finete, gratie, echilibru, toate acestea reprezentand aptitudinea unui individ de a invata si de a combina rapid miscari noi, de a efectua miscari armonioase si eficiente intr-un timp dat cu un consum mic de energie.

Definirea si tratarea ei in multiple feluri a fost determinata de importanta acesteia in executia exercitilor si actelor motrice, incepand cu cele mai simple si terminand cu cele mai complexe, dar si de faptul ca cei care se ocupa de aceste aspecte apartin unor domenii de activitate diferite: educatie fízica si sport , pedagogie, psihologie, fiziologie, medicina, biochimie, biomecanica etc.

In lumea stiintei sportului, in ceea ce priveste usurinta si economicitatea de miscare, initial a fost folosit termenul de indemanare, termen ce se considera ca nu poate cuprinde toate aspectele complexe ale acestei aptitudini. Alaturi de termenul indemanare a fost promovat, mai ales in ultimii ani si termenul de coordonare sau cel de abilitate.

Indemanarea ca si coordonarea este considerata ca fiind o aptitudine psihomotrica deosebit de complexa ce se sprijina pe celelalte aptitudini psihomotrice si are interrelatia cu deprinderile motrice si mai ales cu priceperile. Cei mai multi considera coordonarea ca fiind o aptitudine motrica complexa ce se educa in scopul imbunatatirii unor capacitati printre care: capacitatea de a regla si dirija miscarile singulare sau actiunile la care participa intregul organism , capacitatea de a stapani miscarea motrica in orice situatie, precum si capacitatea de a trece rapid de la unele actiuni si relatii la altele, fara sa fie intrerupta continuitatea si fluiditatea actelor si actiunilor motrice, in concondarta cu cerintele mereu schimbatoare ale mediului inconjurator. Subliniand aspectul de uniformitate si continuitate ale miscarii. T. Sbenghe intelege prin coordonare " combinarea activitatii unui numar de muschi in cadrul unei scheme de miscare continua, lina executata in conditii normale".

Gradul de coordonare al miscarii este influentat de nivelul de stapanire al deprinderilor motrice, de nivelul de automatizare al acestora, dar si de factorii perturbatori sau de caracteristicile intamplatoare ale mediului.

Capitolul II

Coordonarea motrica

Ca si indemanarea este considerate ca fiind o aptitudine psihomotrica deosebit de complexa ce se sprijina pe celelalte aptitudini psihomotrice si are inlen^-elatii cu deprinderile motrice si mai ales cu priceperile. Cei mai multi autori considera coordonarea ca fiind o aptitudine motrica complex ce se educa in scopul imbunatatirii unor capacitati printre care: capacitatea de a regla si dirija miscarile singulare sau aciiunile la care participa intregul organism, capacitatea de a stapani miscarea motrica in orice situatie, precum si capacitatea de a trece rapid de la unele actiuni si relalii la altele, fara sa fie intrerupla continuitatea si fluiditatea aclelor si acliunilor motrice, in concordanta cu cerintele mereu schimbatoare ale mediului inconjurator (ale ambiantei unui anumit sport). Subliniind aspectul de uniformitate si continuitate al miscarii, T. Sbenghe intelege prin coordonare "combinarea activitatii unui numar de muschi in cadrul unei scheme de miscare continua, Una executala in conditii normale

Capitolul III

1.1 Factorii ce conditioneaza manifestarea coordonarii

Coordonarea, aptitudine psihomotrica, ce are la baza capacitatea sistemului nervos central si periferic, dar si a celui musculo-ligametar de a realiza miscari line, armonioase, in timp, spatiu, si directii diferite, in conditii de mediu diferite, este determinata de corelatia dintre activitatea sistemelor amintite in timpul efectuarii miscarilor. Aceasta corelatie este infuentata de factori ereditari cu determinare genetica stabilita ce pot fi modificati cu mare greutate prin antrenament sportiv. Dintre factorii care conditioneaza evolutia manifestarii coordonarii amintim:

starea de functionalitate si nivelul de dezvoltare al organelor de simt (vizual, auditiv, tactil, kinestezic si statico-dinamic) in sensul nivelului perceptiei, finetii si preciziei acestora. Acuratetea perceperii senzatiilor si a percepfiilor influenteaza exactitatea comenzilor si raspunsurilor;

capacitatea scoartei cerebrate de a selectiona informatiile primite de la toti analizatorii, inclusiv cel motric (muschi) si de a programa ordonat impulsurile necesare contractiei si relaxarii muschilor angajati in efectuarea actiunilor motrice corespunzatoare situatiei date. Simtul muscular (si ceilalti analizatori) indeplineste rolul de percepere a pozitiei corpului si a segmentelor sale, a vitezei si a gradului de incordare. Pe baza acestor infonnatii, se aduc anumite corectari miscarilor prin incadrarea lor coordonata si rationala in limitele de spatiu si timp propuse, impulsurile nervoase fiind transmise structurilor neuro-musculare interesate de miscarea respectiva;

plasticitatea scoartei cerebrate ce poate determina alternarea si combinarea "mai multor stereotipuri dinamice elementare pentru elaborarea unui raspuns complex"

memoria de scurta si lunga durata ce permite executarea miscarilor in reluare identica a modelului, dar mai ales combinarea acestora;

gandirea rapida si creativa este formata si dezvoltata in procesul instructiv educativ, are la baza numarul mare de infonnatii, cunostiinte, deprinderi, priceperi motrice asimilate;

alternarea rapida a proceselor nervoase prin care se asigura trecerea de la un act motric la altul dar si realizari concomitente ale actelor motrice;

experienta motrica anterioara ceea constituita in special din multitudinea siatea deprinderilor si priceperilor motrice stapanite ".. .indemanarea se perfectioneaza in primul rand, in procesul invatarii unui mare numar de priceperi si deprinderi motrice"

1.2 Formele de manifestare ale coordonarii

Carstea, Gh., in 2000, prezinta urmatoarele forme de manifestare ale indemanarii:

indemanare generala care este "necesara efectuarii tuturor actelor si actiunilor motrice de catre oameni";

indemanare specifica, prezenta si necesara celor ce practica diferite ramuri sau probe sportive;

indemanare in regim de alte calitati motrice: rezistenta, forta, viteza, mobilitate.

Analizand si prezentand formele de manifestare ale indemanarii dupa tipurile de deprinderi motrice, dupa dependenta de aria de intrebuintare si dupa dependenta de diferitete aptitudini psihomotrice, Gh. Mitra si Al. Mogos, in 1977

Aceptand ideea sinonimiei dintre cei doi termeni - indemanare si coordonare se poate spune ca acestea se manifesta sub forma de:

coordonare generala prin care se intelege capacitatea de a efectua in mod rational, economic si creator diverse actiuni motrice. O data cu cresterea nivelului de pregatire fizica multilaterala creste nivelul coordonarii generale. Coordonarea generala constitute baza pe care se poate realiza si cladi coordonarea specifica ;

coordonare specifica prin care se intelege capacitatea de a efectua actiuni motrice cu multa usurinta specifica unor ramuri sau probe sportive. Ca si supletea, coordonarea specifica se manifesta diferit de la un individ la altul, de la o ramuri, proba sportiva la alta, de la un segment al corpului la altul. Sportivul isi creste nivelul de coordonare specifica printr-o pregatire lotspecifica directionata.

Ph., Vernon, in 1952, analizand structura aptitudinilor umane, distinge "factori de grup" ce vizeaza fie indemdnarea motrica fina - fine motor skill-, evidentiata in miscari ce implica un numar mic de fibre musculare sau muschi, fie indemanarea motrica generala - gross motor schill - evidentiata in miscari ce rezulta din implicarea unui numar mare de fibre musculare, sau grupe de muschi.

Nicu Alexe, in 1993, distinge in practica sportiva calitati motrice de coordonare generala - dezvoltate ca urmare a unei pregatiri polivalente si care se manifesta in diferite situati in viata, munca si sport - si calitati de coordonare specifice unei anumite probe sau discipline sportive", structurare prezentata si de care se foloseste termenul de coordonare insotit de cel de capacitate. Subliniind importanta coordonarii in viata J., Weinwck, in 1997, considera capacitatea de coordonare generala ca rezultat al "invatarii motrice polivalente ce se manifesta in diverse domenii ale vietii zilnice si ale sportivului si menite indeplinirea intr-un mod rational si intensiv a sarcinilor motrice de toate felurile", iar in ceea ce priveste capacitatea de coordonare specifica se caracterizeaza prin "posibilitatea de a varia combinatii gestuale ale tehnicilor disciplinei sportive".

Zatiorsski, in 1980, citat de T., Bompa, in 2001, a propus urmatoarele criterii de clasificare ale coordonarii:

dupa gradul de dificultate, deprinderile motrice sunt cu grad mic de complexitate, in care sunt cuprinse miscarile ciclice si deprinderi cu grad mare de complexitate in care sunt cuprinse deprinderile aciclice;

dupa precizia executiei, o deprindere poate fi executata cu greutate, lent si fara cursivitate, cand nu este bine insusita, sau poate fi executata cu precizie, cu amplitudine, viteza si armonie alunci cand este bine insusita

dupa durata acomodarii unei deprinderi, durata ce depinde de complexitatea, de nivelul deprinderi lor motrice stapanite si de predispozitiile subiectelor. Un sportiv ce stapaneste un mare numar de deprinderi motrice si are o coordonare buna ce scurteaza timpul de achizitionare al altor deprinderi, poseda o mare capacitate de adaptare la situatii imprevizibile.

M. Epuran, in 2005, citandu-1 pe Meinel, citat de R. Manno, prezinta urmatoarea schema privind formele de manifestare ale capacitatii coordinative si componentele acesteia

Capaciteatea Coordonativa generala

Capacitatea de adaptare si transformare

Capacitatea de conducere

Capacitatea de invatare

Capaciteatea Coordonativa

Dexteritate fina

Echilibru

Elasticitate in miscare

Capacitate de combinare

Fantezia miscarii

Alte capacitati coordonative

R. Manno in 1996, citandu-I pe Blume, D., in 1981, considera ca ansamblul informatilor elaborate de analizatori menite dezvoltarea aptitudinilor jrdinative" care sunt formate de urmatoarele componente:

capacitatea de combinare (cuplare) a miscarilor;

capacitatea de orientare spatio-temporala;

capacitatea de diferentiere kinestezica;

capacitatea de echiiibru;

capacitatea de reactie motrica;

capacitatea de transformare a miscarilor;

capacitatea ritmica.

Metodele de educare ale coordonarii

Coordonarea / Indemanarea poate fi antrenata, in mod diferit, in functie de varsta, de nivelul de detinere si dezvoltare a celorlalte aptitudini, tinand cont de faptul ca o parte din aptitudinile determinate genetic, cu un grad scazut de antrenabilitate. Exista o serie de aspecte ce limiteaza educarea coordonarii, printre care amintim: experienta motrica, nivelul de dezvoltare al celorlalte aptitudini, iinetea si precizia simturilor si nu in ultima instanta inteligenta motrica.

Capacitatea de coordonare este influentata in mare parte de experienta motrica a fiecarui individ, tie numarul mare de deprinderi motrice stapanite.   Ea se educa paralel cu procesul de invatare a unor noi deprinderi si de formare a priceperilor motrice. Nivelul de dezvoltare al celorlalte aptitudini (viteza, forta, rezistenta si suplete) influenteaza alaturi de experienta motrica coordonarea miscarilor. Finetea si precizia activitatii organelor de simt contribuie, impreuna cu inteligenta motrica, la manifestarea coordonarii. Coordonarea nu este doar un produs al activitatii musculare, ea reprezinta o manifestare a actunii factorilor prezentati sub tutela activitatii nervoase si a organelor de simt ce permit manifestarea componentelor coordonarii (un sprinter care nu are un auz fin si o capacitate de atentie sporila nu poate ajunge la rezultate sportive deosebite).

Caile de rezolvare ale actiunilor complexe de miscare, ale actiunilor tactice ale combinaliilor actiunilor motrice neprevazute necesita o gandire logica ascutita, o capacitate de analiza si selectare a informatilor primite prin intermediul analizatorilor, o sintetizare si o decizie de executie rapida. Toate aceste actiuni realizeaza, la nivel muscular, coordonarea actiunii de contractie si relaxare musculara si o ordonare a succesiunii actiunii lanturilor musculare, ceea ce in final reprezinta aplitudinea de coordonare.

Procesul de educare al coordonarii este complex si presupune respectarea a cel putin trei cerinte:

asigurarea unui numar corespunzator de repetari, numar care sa asigure asimilarea continutului si formei exercitiului;

incadrarea executantului in timpul de executie al miscarii si obisnuirea acestuia cu ideea executiei in viteza din ce in ce mai mare, adica obtinerea unui ritm optim;

obisnuirea executantului cu o varietate mare de situati previzibile si imprevizibile ce pot aparea si care trebuie trecute si rezolvate prin modalitati diverse

In comparatie cu celelalte aptitudini psihomotrice pentru care s-au instituit o serie de metode de dezvoltare, pentru educarea coordonarii nu putem spune ca avem o metoda specifica.

Coordonarea se educa, in principal, prin exersarea repetata a deprinderilor lolrice in condipi, combinalii si solicilari variaie. Cu cat elevul/sportivul stapaneste un bagaj metric mai mare si mai variat cu atat mai coordonate si mai eficiente sunt miscarile acestuia. Indiferent de complexitatea deprinderii, coordonarea este aptitudinea ce se educa prin repetarea exercitilor simple sau complexe, mai intai lent si din ce in ce mai rapid, pe un fond de odihna al organismului. Adaugarea la un exercitiu , la o actiune motrica a unei miscari ori a unei sarcini suplimentare constituie o modalitate de imbunatatire a coordonarii. Se afinna ca exista perioade in care coordonarea se imbunatateste mai mult si se accepta ca intre 4 si 11 ani cresterea nivelului coordonarii este cea mai mare, insa aceasta crestere poate fi pusa si pe seama faptului ca aceasta perioada este perioada cu acumularile cele mai multe, comparativ cu cea anterioara. Aceste acumulari pot fi si rezultatul unei educati centralizate (gradinila, valamant primar) sau rezultatul unei integrari intr-o activitate sociala (actiuni snice) sau de performanta (sport). Nu se poate sustine ideea ca, in perioadele mStoare, nivelul coordonarii nu se poate marii, mai ales cand exista preocupare pentru aceasta.

Coordonarea se educa prin insusirea unui mare numar de deprinderi motrice de analizaza, utilitar aplicative ori specifice unor ramuri de sport, prin exercitii pentru insusirea tehnicinicii si prin exercitii aplicative speciale. Procesul de insusire se realizeaza la inceput in executia miscarilor cu mai putina precizie, intr-o forma rigida cu un consum mare energie nervoasa (conccnlrare si atentie sporita) si fizica. Aceste aspecte sunt aplicate prin faptul ca excitatia zonei motorii cerebrale se extinde si in ariile ce nu ordoneaza miscarile corpului si segmentelor acestuia, si executia miscarilor se realizeaza prin control voluntar permanent. Actiunea de corectare permanenta a executiilor determina localizarea din ce in ce mai mult a zonei de excitatie cerebrala si strangerea acesteia in aria corticala a miscarii. Repetarea indelungata permite marea reflexelor conditionate si odata cu acestea manifestarea unei coordonari )iiomice si precise a miscarilor si a unui control constient in principal la inceputul si sfarsitul executiei.

Intrucat coordonarea se educa in procesul de invatare al deprinderilor motrice, M., Pradet, 2001, afirma faptul ca chiar "confruntarea individului cu un numar cat mai mare de scheme gestuale de baza urmarind o forma care sa permita automatizarea lor" se poate realiza printr-o diversitate de metode de invatare, cum ar fi:

metoda analitica" ce presupune invatarea deprinderilor pe secvente gestuale, abordata in situatia unor deprinderi complexe sau a unui nivel scazut de cunoastere si stapanire;

metoda globala", prin care se realizeaza invatarea deprinderilor in totalitatea lor, abordata in deprinderi simple sau in deprinderi complexe dupa ce au fost insusite secventele gestuale;

metoda de auto-adaptare''ce consta in executia unei actiuni motrice prin descoperire si creare, cu supervizarea profesorului.

Coordonarea poate fi educata si imbunatatita prin:

folosirea variata a pozitiilor initiale de executie;

executia cu partea indemanatica si cea neindemanatica;

altenarea ritmurilor de executie rapide si lente;

alternarea si combinarea elementelor tehnice, a deprinderilor motrice;

limitarea spatiului si cresterea vitezei de executie;

combinarea deprinderilor vechi cunoscute cu cele noi care sunt in stadiul de invatare;

crearea unor trasee variate si necunoscute de executie in care sportivul/elevul sa-si "aleaga solupile cele mai potrivite, sa-si organizeze raspunsurile de actiune, sa structureze interventile in cadrul jocurilor dinamice sau sportive in cadail diferitelor intreceri, stafete, parcursuri aplicative, etc., dupa situatile aparute.

Capacitatea de coordonare se educa in prima parte a etapei de educatie fizica scolara, in veriga a III-a, cand se acponeaza pentru prelucrarea grupelor mari musculare, in veriga a IV-a, cand tema propusa este de educare a coordonarii, in veriga a V-a, cand se invata, consolideaza si perfectioneaza deprinderile motrice, si in partea fundamentala, cand este vorba de lectia de antrenament. Din punct de vedere teoretic sta miscare, deprindere motrica utilitara, de baza, sau procedeu tehnic si tactic, exista exercitii concepute in vederea imbunatatirii coordonarii fara sa contribuie si junatatirea nivelului celorlalte aptitudini psihomotrice.

Educarea coordonarii se incepe de la o varsta frageda, cand plasticitatea sistemlui nervos este ridicata in comparatie cu cea a adultilor, cand se urmareste forma miscarilor in mod rational, dezinvolt, economic, coordonat, adecvat scopului urmarit.

Procedeele metodice si exemple de exercitii pentru educarea coordonarii dupa N., Matveev, 1980, citat de D., Hare, 1987, modificat de A., Dragnea si S., Mate-Teodorescu, in 2002.

1.4 Metode de evaloare a coordonarii

In prezent, intrucat aptitudinea psihomotrica coordonarea este cea mai complexa dintre aptitudini, inca nu s-a ajuns la gasirea unei metode care sa poata evalua toate componentele acesteia Testele si probele folosite de antrenori sau profesori, asa c remarca M. Epuran, 2005, nu sunt "suficient de precise, recurgand deseori la segmente analogice din comportamentele specifice in unele sporturi.

Tinand cont de faptul ca in coordonare intra componente. in mare parte dc natura nervoasa, A. Dragnea si A., Bota. in 2000. atrage atentia asupra metodologiei educare ce trebuie sa tina cont de faptul ca are "un grad redus de antrenabilitate", nu trebuie neglijat si faptul ca testele au fost si sunt create pentru a masura ivitatea anumitor segmente ale corpului in functie de solicitarile complexe sau simple

Mitra,Gh, si Mogos, Al., in 1977, citandu-l pe Ztiorski, V.1968, dentiaza pentru evaluarea aptitudinii psihomotrice de indemanare cateva criterii prin care, se realizeaza aprecierea acestei aptitudini: "gradul de dificultate al coordonarii miscarii, precizia miscarii si timpul necesar pentru insusire, indicele de precizie al incadrarii miscarii in spatiu, indicele de viteza, indicele de forta, indicele de sronizare".

Gradul de dificultate al coordondarii miscarii este un indicator prin care se nasc informatii privind complexitatea exercitiului perceputa de individ in acel moment.

Precizia executiei este un indicator de urmarire si apreciere a formarii si formarii stereotipiei miscarilor, de apreciere a uniformitatii si continuitatii actelor

Timpul necesar pentru insusire constituie alt indicator al preciarii coordonarii, ce difera in functie de complexitatea executiei in cazul actiunilor stereotipe, ce se masoara de la aparitia semnalului pana la aparitia raspunsului propriu-zis la cele stereotipe, dar .si de particularitatile de evolutie ale indivizilor.

Tinand cont de aceste criterii, pot fi stabilite teste si probe de apreciere ale felului de evaluare specifice fiecarei discipline in parte, iar in functie de evolutia fiecarui individ in parte, probe si teste ce au indicatori precise de evaluare sau probe si e ce scot in evidenta evolutia de la o etapa la alta, de la un stadiu de pregatire la altul

In ceea ce priveste testul de evaluare al coordonarii testul motric sportiv Hinermann, K, in 1987, considera ca are urmatoarele avantaje:

poate fi aplicat ca metoda de lucru cu un continut "real" relativ mare si o investitie pentru aparatura si instrumente relativ restransa"

este adecvat obiectului de cercetare, deoarece rezultatul unei actiuni motrice ca sarcina de test va 6 interprctat pornind de la conturarea unei calitati a personalitatii. lntr-o si mai mica masura se folosesc in prezent, in cercetarea antrenamentului, metode fiziologice. psihologice. medico-sportive si biomecanice, pentru clarificarea sferei obiectului. Va fi necesara introducerea acestor metode deoarece cu ajutorul lor pot fi cercetate functii relativ elementare ale procesului de coordonare (de exemplu, functii psihofizice) care reprezinta bazele calitatii de coordonare".

Acelasi autor subliniaza patru aspecte ce stau la baza stabilirii nivelului de manifestare al aptitudinii psihomotrice de coordonare:

calitatile de coordonare sunt caracteristici de performanta relativ complexa. Prin executia motrica, care sta la baza testului de motricitate sportiva, si prin rezultatele testului se exprima constant mai multe calitati, (Un exemplu il reprezinta testul de reactie conceput de H.J., Vilkmer. El analizeaza "capacitatea de reactie" si prelucreaza intai diferite tipuri de reactie (simpla, complexa, reactie de selectie). In continuare ia in considerate specificul semnalizarii, prin diferentierea dintre semnale optice si acustice. Pe baza rezultatului analizei Zilkmer elaboreaza 3 teste care corespund criteriilor caracteristice. In detaliu, acestea sunt: testul pentru viteza de reactie, testul cronometrare si testul reactiei complexe)";

"la elaborarea testelor de coordonare trebuie create premisele unei inalte veridicitati si ale selectivitatii conditionate de acesteia". Zimnermann subliniaza importanta adaptarii testului la nivelul de pregatire al sportivului. "sarcina motrica a testului ar trebui sa prczinle o dificultate care sa poata fi depasita chiar si de sportivul eel mai slab, dar sa reprezinte totusi si pentru sportivul de performanta o oarecare dilicultate. Aceasta duc la concluzia ca la o crestere vizibila a nivelului de manifestare al calitatilor de coordonare trebuie marita si dificultatea din punct de vedere al coordonarii. Numai astfel poate fi verificata diferenta dintre sportivii slabi si buni, din punct de vedere al perfomantei";

actiunile motrice care stau la baza testelor de coordonare si rezultatele testelor oulindesc constant stadiul de indemanare si precizie atins". Interpretarea rezultatelor inregistrate in urma sustinerii testelor de moiricitate sportive irebuie sa scoata in evidenta gradul de indemanare dovedil in actiunile motrice realizate cu ocazia testului.

in timpul testarii unor actiuni cu coordonare simpla (exemplu - saritura in lungime ghemuit) "se poate pleca de la faptul ca ele pot fi stapanite de toti sportivii la fel de bine si de constant. Ca urmare influenta gradului de indemanare trebuie considerat ca find constant si continu, iar rezultatul de test poate fi evidentiat din diferitele grade de precizie al executiilor";

in timpul testarii unor actiuni motrice care necesita" o coordonare complexa, "care pot atinge sau depasi gradul de dificultate al exercitiilor competirionale, in timpul diagnosticarii aspectelor specifice ale indemanarii si coordonarii. Aici nivelul indemanarii este de regula diferentiat intre si intra individual, ceea ce influenteaza puternic si diferit rezultatul testelor de coordonare".

introducerea sarcinii de teste ca mijloc de antrenament, in care "actiunile notrice, ce stau la baza calitatilor de coordonare, ar trebui sa fie ulilizate in mod diferit in cadrul testului fata de antrenament". Testele de evaluare folosite si in procesul de antrenament pregatesc din toate punctele de vedere (motric, aptitudinal, psihic, iziologic etc.) momentul evaluarii, dar asigura si o apreciere corecta a posibilitatilor subiectilor .

Evaluarea aptitudinii de coordonare ca si a celorlalte aptitudini are metode ce preciaza capacitatea generala si metode ce apreciaza capacitatea specifica fiecarui sport in parte. De cele mai multe ori testele folosite masoara si evaluea/ii anumite componente ale aptitudinii psihomotrice de coordonare - indemanare.

Pentru masurarea simtului echilibrului se foloscsc mai multe tehnici in functie de modalitatea de cxecutie (statica sau dinamica).

Pentru echilibrul static Mihai Epuran, 2005, enumara urmatoarele:

"stilet inscriptor" montat pe casca asezata pe capul subicctului care va sta cu ochii inchisi, acesta va oscila in report cu axa crestet - talpa;

"scandurica" lata de 2,5 cm, la 6 cm de sol, pe care subiectul se aseaza cu un picior, celfilalt picior indoit, ochii inchisi - se inregistreaza limpul de mentinere, pana la atingerea solului, cu piciorul liber

"platforma oscilanta" (anlero-posterior sau lateral), pe care sportivul trebuie sa-si mentina echilibrul; oscilatiile se inscriu pe chimograf;

"platforma cu captutori peizeoelectrica" care transmit la oscilograf sau inscriu pe chimograf oscilatiile subiectului in diferite directii;

"dispozitive speciale montate pe ambarcatiuni care preiau oscilatiile laterale ale canotorilor.

Pentru echilibru dinamic sunt folosite mai multe teste unele cucaracter empiric,altele cu caracter stiintific.

Un procedeu metodic, empiric, folosit inca in selectia initiala il constituie deplasarea subiectului, in mers, de-a lungul unei linii, sau pe partea ingusta a bancii de gimnastica, dar intrucat nu s-au instituit cerinte stricte acest test mi poate fi validat. Subiectul poate face deplasarea repede si atunci nu cade, reusind sa strabata distanta fara probleme. intr-o pozitie echilibratit, sau poate sa se deplaseze lent, "calcai peste varf, si atunci pot aparea probleme in mentinerea unei pozitii de echilibru.

Cel mai folosit de profesori si antrenori este Testul Bass. Acest test se aseamana cu trecerea unei ape, folosind 10 sarituri "din piatra in piatra", sarituri ce se fac pe spatiile marcate cu creta, banda adeziva pe sol sau dusumea, intr-un numar mai mare sau mai mic, la o distanta mai mare sau mai mica in functie de varsta celor testati. In efectuarea testului cel testat, din stand cu piciorul drept pe spatul marcat, pleaca in saritura ai aterizeaza pe piciorul stang in celalalt spatiu marcat, in care mentine pozitia de echilibru timp de 5", dupa care urmeaza o succesiune de desprinderi si aterizari cand pe un picior, cand pe celalalt si mentinerea echilibrului timp de 5", pana se termina traseul. Pingeaua piciorului trebuie sa acopere "piatra =spatiile marcate", astfel incat aceasta sa nu fie observata, iar spatiul din jur(solul, podeaua ) sa nu fie atins cu calcaiul sau alta parte a corpului. Aprecierea se face pe baza punctelor acumulate, din acordarea a 5 puncte pentra fiecare aterizare si acoperire a ,.pietrei" si 1 punct pentru fiecare secunda de echilibru mentinuta. Pentru fiecare punct de aterizare ""piatra"), cel testat poate obtine maximum 10 puncte, in total 100 de puncte. Secundele de meiuinere pe "piatra" sw pot numara cu voce tare, testatii au voie sa se execute miscari de echilibrare pe durata celor 5 secunde. Ca materiale este nevoie de cronometru pentru masurarea timpului, de 10 marci cu dimensiuni de 2,54 cm/ 2 confectionate din hartie, carlonase, banda adeziva, leucoplast pentru marcarea lelor de aterizare si o ruleta - banda metrica pentru masurarea distantelor. Se pot da standarde, cu valori normative prin examinarea unui numar mare de subiecti, de asi varsta si aceeasi experienta motrica.

Pentru apreciere echilibrului, testul "Flamingo" este un test usor de realizat. 1 consta in mentinerea unei pozitii de echilibru 1 minut, intr-o pozitie de stand pe locu preferat, descult sau cu sosete, pe o sipca asezata la 10 cm, cu celalalt picior din articulatia genunchiului si apucat cu mana de glezna piciorului indoit. Bratul ridicat inainte, indoit din articulatia cotului, se sprijina de bratul examinatorului si ro1 de a mentine echilibml. Testul incepe in momentul in care se intrerupe contactul . Se masoara timpul cat se pastreaza echilibrul, adica timpul in care nu drumul la piciorul indoit si nici o parte a corpului nu intra in contact cu solul. mana scapa glezna pe care o sustine, sau daca o parte a corpului ia contact cu testul se reia si se acorda penalizare cate 1 punct. Daca subiectul testat a facut 5 ori de cate un minut obtine 5 puncte iar daca se intrerupe de 15 ori in primele 30 secunde, el nu este capabil sa efectueze testul si trebuie sa fie intrerupt si nu poate fi Acest lucru se intalneste des la subiecu mai mici de ani de aceea nu trebuie : copiilor sub ani.

Coordonarea membrelor poate fi apreciata cu ajutorul unor "pantografe-coordinografe". Folosind testul desenului in oglinda si testul aruncarii la tinta se apreciaza cuordonarea ochi-mana prin precizia si cursivitatea miscarii. Testul de voleibalare intr-un dreptunghi desenat pe perete, sau cel de conducere a mingii printre jaloane aprei iaza coordonarea ochi-picior.

Testul "atinge placile" (Eurofit) pentru aprecierea vitezei de executie si coordonarea membrelor superioare este un test bazat pe alinierea alternaliva a doua zone marcate pe o placa, cu mana indemanatica

Testul "atinge placile" (Eurofit)

Examinatul este plasat in fata mesei, in pozitia stand usor departat, cu o mana plasata in centrul placii dreptunghiulare (C) intre cele doua cercuri, lara a misca mana in timpul testului. Mana neindemanatica efectueaza o miscare du-te - vino, cat mai repede posibil, intre cele doua discuri, trecand pe deasupra maini situate in cele doua cercuri. La semnalul de incepere, examinatul incepe miscarea si trebuie sa execute rapid 25 de cicluri cu mana alingand cele doua discuri A si B (in total 50 de contacte) fiind cronometrat. Testul se efectueaza de doua ori, se ia in considerate rezultatul eel mai bun. Este important ca inaltimea mesei sa nu depaseasca nivelul regiunii ombilicale. (este interesant de sesizal anumite manifestari ale executantului, atunci cand executa cu mana dreapta , miscarea va fi inceputa dinspre mana stanga). Cand un disc nu este atins, se adauga o miscare suplimentara.

Coordonarea generala se masoara prin proba Malorin ce consta in efectuarea unei sarituri in jurul axei corpului cu realizarea unei rotatii cat mai man si catre partea stanga, si catre partea dreapta. Rezultatele se inregistreaza cu ajutorul busolei si spre dreapta, si spre stanga si se calculeaza suma celor doua rotatii.

Lateralitatea si nivelul ambidestriei se apreciaza atat prin probe de laborator cat prin probe de teren. Probele de teren sunt caracteristicele sporturilor pentru care se asoreciaza coordonarea , probe ce presupun parametri masurabili (timp de lucru, tactitate, numar de erori, durata erorilor) sau sunt alalizati in functie de media corpului sau in functie de prestatia anterioara.

1.5 Conceptii privind dezvoltarea coordonarii in raport cu varsta

Coordonarea, comparativ cu celelalte aptitudini psihomotrice, se educa foarte devreme. procesul continuand pana la maturizarea completa a omului. Primele miscarii ordonate se manifesta intre a 4-a si a 12-a luna de viata si consta in apucarea, deplasarea patrupediea. in literarura de specialitate exists o serie de notatii cu privire la varsta cea mai propice de educare a coordonari, unele chiar contrazic. Prezentarea diferita a perioadelor de educare a coordonarii, de catre Specialisti poate fi justificata de faptul ca aceasta aptitudine psihomotrica este formata in mai multe componente care se maturizeaza in timp.

Hirtz. in 1979. citat de E., Hahm. in 1996, urmarind dezvoltarea copiilor intre I si 10 ani, prezinta componentele coordonarii in functie de varsta precum in tabel

Tabelul - Perioade propice perfectionarii capacitatilor de coordonare in formarea sportiva intre anii 1 si 10 de scoala (dupa Ilirtz, 1979)

Pe masura ce musculature de postura se dezvolta. copilul incepe sa-si mentina echilibrul, sa mearga, sa alerge. E., Hahn, 1996, considera ca "cel mai inalt grad de ameliorare observat in coordonarile motrice apare intre 4 si 7 ani" perioada in care ..curiozitatea si pofta de joaca inlesnesc descoperirea unor noi forme motrice", in timp cc A., Dragnea si A., Bota, in 2000 considera ca "varsta optima la care se poate actiona cu sansa mare de progres este intervalul 7-10 ani" ca interval in care "capacitaulc cognitive si motrice se sprijina reciproc".

La varsta scolara, datorita maturizarii sistemului nervos, in special la nivelul ei si al operatiilor acesteia, ca urrnare a numarului mare de deprinderi motrice in mod organizat, dirijat, nivelul coordonarii se imbunatateste. Usurinta invatarii miscarilor, la varsta scolara mica, este avantajata de un anumit de dezvoltare cognitiva si senzoriala inregistrat in perioada de prescolaritale in capacitatea de perceptie si de observatie. Cea mai propice perioada de initiare a coordonarii este cea la inceputul pubertatii adica pana la 11-12 ani, dupa la varsta, invatarea motorie de tip spontan, prin imitatie dispare treptat, avantajand gandirea rationala prin analiza, decizie, creatie, idee neacceptata de Tudor, V., in 2001, care considera varsta de "15 ani pentru baieti si 13-14 ani pentru fete", ca la care coordonarea motrica poate fi cel mai bine dezvoltata. La varsta scolara, datorita maturizarii sistemului nervos, in special la nivelul ei si al operatiilor acesteia si datorita numarului mare de deprinderi motrice ce In mod organizat si dirijat, nivelul coordonarii se imbunatateste.

1.6 Obiectivele operationale

Sa cunoasca intelesul termenilor de: aptitudinea psihomotrica de indemanare,ordonare.

2. Sa cunoasca factorii ce intluenteaza formele de manifestare a indemanarii.

Sa cunoasca metodele de educare ale coordonarii.

Sa cunoasca metodele de evaluare ale coordonarii.

Sa cunoasca strategia de dezvoltare a coordonarii.

Concluzia

In concluzie putem afirma cu certitudine ca indemanarea este calitatea motrica cu o larga aplicativitate atat in activitatea zilnica cat si in cea sportiva. Ceea ce inseamna ca este o calitate nativa, si este perfectabila daca se actioneaza asupra ei selectiv, continuu si cat mai timpuriu posibil. Indemanarea reprezinta un cumul de calitati, ea este o calitate motrica complexa, care se interfereaza cu toate celelalte calitati

BIOGRAFIE:

ARDELEAN, T., Fundamentarea teoretica si metodica generala a dczvoltarii calitatilor motrice in atletism. Bucuresti, Revista. Ed. Fizica si Sport, nr. si nr. 1,2.3,

ARDELEAN, T., Particularitajile dezvoltSrii calitalilor motrice in atletism, Bucuresti, Edit. I. E. F. S. ,1982.

BOMPA, T., uezvoltarea calildfilor biomotrice - periodizarea.C. N. F. P. A.,Biicure$ti, EX PONTO, 2001.

CIRSTEA, Gh., "Teoria si Metodica Educatei fizice si sportului", Bucuresti. Edit. AN-DA, 2000.

DRAGNEA, A., MATE-TEODORESCU, S., Tenia antrenamentului. Bucuresti, Edit. FEST, 609 pag., 2002.

DRAGNEA, A., Antrenamentnl sportiv, Bucuresti, Edit. Didactica si Pedagogics, 363 pag. 1996.

DRAGAN, I., Selecfia si orienlarea medico-sport ivd. Bucuresti, Edit. D.P. 1996.

EPURAN, ML, Metodologia cercetarii activitatilor corporale - Exercitii fizice -Sport - Fitness , Bucuresti, Ed. 2, Edit. FEST, 2005

FARCAS, V., Didactica Educapei Fizice si Sportului. Targu-Mures, Edit. Univcrsitatii Petru Maior, 2003.

FIREA, E., Metodica Educapei fizice Scolare. Bucuresti, Edit. Didactica si Pedagogics, 1984.

HAHN, E., Antrenamentul sportiv la copii. traducere, C.C.P.S., Bucuresti, 188. pp. 1996.

HIRTZ.P., Koordinativ-motorische Vervollkommnung der Kinder und Jugendlichen. In: Theorie u. Praxis d. Kurpcrkuhur 28 Beih.l, 11-1, Berlin,