Creierul si psihicul uman
Neuronii sunt celulele de baza ale creierului. Ei au o forma alungita,
continand un nucleu central si prelungiri (axoni, dendrite), avand rolul de a
primi si a transmite impulsuri nervoase de la si catre alti neuroni.
Gandirea este considerata ca fiind o emanatie, un rezultat al activitatii
creie-rului. Cand sunt activate anumite circuite in creier (implicarea va fi a
unor structuri neuronale complexe care alcatuiesc tipare de functionare si de
sistem ale cr 525d32f eierului), se genereaza anumite procese mentale. Creierul creeaza
o "harta neuronala' sau un "profil de retea neuronala', care, la
randul sau, creeaza o "imagine mentala', cum ar fi o imagine senzoriala
sau o reprezentare lingvistica a unui concept ori obiect. in acest moment, nu
se cunoaste modul in care "harta' cerebrala creeaza "imaginea'
mentala, psihismul (trairea) aferent(a). (Ana Muntean, 2006)
Ceea ce numim psihic* ar putea fi un termen simplu pentru tiparele de flux
energetic si informational.
Energia si informatiile pot circula la nivelul creierului sau intre creiere.
Modul in care aceasta energie si informatie circula la nivelul creierului
individului sau intre doi indivizi ajuta la crearea experientei mentale.
Exista o incitanta convergenta intre rezultatele cercetarilor din neurologie si
cele din stiintele developmentale si comportamentaliste. Procesele psihice apar
ca fiind generate de structura si functionarea creierului. (Ana Muresan, 2006)
Creierul este o parte a sistemului nervos care controleaza intregul organism.'
Cand spunem ca psihicul este un rezultat al neurofiziologiei proceselor
creierului, ne referim, de fapt, la circuitul energetic si informational din
intregul organism, in care creierul ocupa locul central.
Esenta psihicului este data de tiparul fluxului energetic si informational,
produsul proceselor neurofiziologice ale creierului individului, precum si al
interactiunilor care genereaza stimuli cu cei din jurul sau, cu care intra in
comunicare.
Creierul este un set complex de sisteme integratoare care tind sa functioneze
impreuna. Psihicul este generat de creierul luat in intregime. (Ana Muresan,
2006). "Integrarea', ce se refera la modul in care anumite componente
conlucreaza intr-o functionare unitara, este probabil trasatura distinctiva, fundamentala
a func-tionarii sistemului nervos.
Atunci cand anumite experiente de atasament primar al copilului nu sunt
pro-pice, exista riscul ca psihicul lui sa nu se mai dezvolte ca un sistem de
functionare integrata.
Experientele de comunicare interpersonala vor ajuta la dezvoltarea integrarii
neuronale sau o vor impiedica.
Integrarea este probabil elementul-cheie al normalitatii psihice la nivelul
individului si al familiei si elementul fundamental al functionarii sanatoase a
unei - comunitati care asigura bunastarea indivizilor.
Atat informatia codata genetic, cat si activarea neuronala* provocata de
stimulii din prezent vor influenta activitatea genelor ce raspund de crearea
proteinelor necesare pentru formarea structurilor creierului.
Experientele (stimulii) determina activarea neuronilor. Experientele modeleaza
activitatea neuronala pe moment si au capacitatea de a modela structurile
creierului aflate in continua schimbare de-a lungul vietii.
Cercetari recente arata ca creierul are o plasticitate care il face sensibil la
influentele mediului de-a lungul intregii vieti. Plasticitatea se refera in
special la noi conexiuni neuronale, neuroni noi care sunt antrenati. Probabil
capacitatea copilului de a-si schimba tiparul de atasament, intr-o perioada ulterioara
primilor ani de viata, se leaga de aceasta capacitate a creierului de a
continua sa genereze noi raspunsuri Ia experiente, de-a lungul vietii.
Experienta* in general si experienta precoce in special modeleaza functionarea
neuronala si arhitectura creierului. Tiparele de dezvoltare a unor copii
beneficiind de diferite tipuri de atasament sugereaza faptul ca psihicul
acestora functioneaza in moduri distincte, diferite.
Asa cum am mai spus, exista un proces de generare a neuronilor (inca inainte de
nasterea copilului), precum si unul de generare a conexiunilor sinaptice, care
se intind pe perioada primilor trei ani de viata si sunt controlate genetic.
(Ana Muresan)
Creierul pare a contine un mecanism de creare a fundamentului neurobiologic
necesar dezvoltarii psihicului. Pe masura ce copilul creste, acest substrat
neuronal va servi ca structura care va "indrepta in afara', spre
experienta primara, conexiunile neuronale ce guverneaza procesele de baza cum
ar fi perceptia si activitatea motoare.
Aceasta forma precoce de dezvoltare a creierului, numita uneori proces de
"experienta expectata', apare prin intermediul formatiunilor sinaptice
codate genetic, ce reclama o cantitate minima de stimulare, caracteristica
speciei, din partea mediului, cum ar fi expunerea la lumina sau la sunet (asa
cum am prezentat in subcapitolul privind rolul experientelor precoce).
Eliminarea selectiva a excesului de conexiuni produse genetic modeleaza
dezvoltarea. Utilizarea lor defectuoasa sau conditiile toxice, cum ar fi stresul
excesiv (in situatia copiilor abuzati), pot conduce la eliminarea excesiva,
primej-dioasa a sinapselor existente genetic. Unii oameni de stiinta sustin
faptul ca aceste circuite necesita doar o stimulare minima pentru a mentine
neuronii si inter-conexiunile lor.
Un proces opus celui descris anterior, uneori denumit dezvoltare "dependenta de
experienta', apare prin stabilirea unor noi conexiuni neuronale induse de
experienta.
Experienta poate altera deci structura creierului, conducand, in caz pozitiv,
fie la mentinerea si intarirea sinapselor existente, fie la crearea unor noi
conexiuni neuronale induse prin experienta. (Ana Muntean, 2006)
Conexiunile neuronale pot fi mentinute, intarite sau create sub influenta
experientelor. Oamenii de stiinta considera ca tiparul conexiunilor neuronale
determina modul de functionare a creierului si a psihicului. Siegel (2001)
spune: "Conexiunile umane (interactiunile) creeaza conexiunile neuronale din
care apare psihicul'.
Acesta este procesul prin care experienta interpersonala modeleaza direct
dezvoltarea programata genetic a creierului uman.
Intr-un proces* sanatos de dezvoltare, functionarea sistemului nervos al
copilului si a intregului organism se evidentiaza prin structurarea unor
functii psihice specifice stadiilor de dezvoltare. Stroufe, Egeland, Carlson si
Collins (2005) au identificat aceste functii (apud Ana Muntean, 2006);
. intre 0 si 1 an (au mai fost prezentate in capitolul cu bazele dezvoltarii):
reglarea starii initiale (reglarea ritmului veghe-somn si a reactivitatii la
stimu-lare si dezvoltarea capacitatii de a sesiza schimbarile in stimulare);
. intre 1 si 2 ani: capacitatea de autoreglare, ghidat de adultul ce il
ingrijeste; se dezvolta autonomia, constiinta de sine, inclusiv emotionala, si
constientiza-rea celorlalti, precum si a unor reguli de comportare ("Nu e
voie' este foarte devreme inteles !);
. la varsta prescolara: capacitatea de a se autoregla (de a se stapani) creste,
copilul capata incredere in el, daca e sprijinit, are comportamente
indepen-dente, lumea sociala se extinde, valorile si regulile sunt
internalizate;
. la varsta scolara: sarcina majora este dezvoltarea competentelor; eficienta
personala, autointegrare, competenta in relatiile cu colegii; isi gaseste, isi
defineste locul in grup si functioneaza in grup, are prietenii loiale,
manifesta competente scolare;
. la adolescenta: sarcina majora este structurarea identitatii (procesul de
indivi-dualizare); in subsidiar, sarcinile varstei vor fi: dezvoltarea
autonomiei concomitent cu mentinerea in relatie cu ceilalti, competenta de a fi
integrat in retele de colegi (peers), de a-si crea un loc in aceste retele,
primele relatii intime, coordonarea vietii intre scoala, munca si relatiile
sociale;
. la varsta adulta: sarcina majora este emanciparea persoanei, cu subsarcini:
lansarea cursului vietii (planuri de viata puse in practica), asumarea unor
responsabilitati financiare; competente sociale specifice adultului:
coordo-narea parteneriatului de viata si a prieteniilor, stabilitatea in cuplu
(parteneriat de viata), coordonarea relatiilor cu colegii, prietenii,
partenerii, a muncii, a formarii continue, a carierei si a vietii sociale. (Ana
Muntean, 2006)
Aceste sarcini de varsta presupun insa o buna functionare a creierului si sunt
evidente legatura dintre sarcinile majore ale unei varste si cele ale varstei
urmatoare, precum si continuitatea si extinderea sarcinilor.
Intr-o dezvoltare sanatoasa, in care individul a beneficiat de timpuriu de
stimulari adecvate, sarcinile varstei se realizeaza in acelasi timp cu
satisfactie, cu bucuria de a trai. Ele dau sens vietii individului si se
constituie ca motivatie.
Nu este necesara bombardarea copiilor (probabil recomandarea e valabila si
pentru varste mai avansate) printr-o stimulare senzoriala excesiva, in speranta
ca, astfel, vor avea "un creier mai bun'.
Parintii si cei ce ingrijesc copiii ar trebui sa fie mai relaxati si sa-si faca
mai putine griji cu privire la cantitatea de stimuli la care expun copiii. (Ana
Muntean, 2006)
Supraproductia de conexiuni neuronale din primii doi-trei ani de viata permite
creierului sa se dezvolte normal, in conditiile unui ambient "mediu', care
sa asigure cantitatea minima necesara de stimulare senzoriala prin care vor fi
selectate si mentinute doar circuitele sinaptice necesare din volumul dens de
circuite neuronale existente.
