Panica este reactia normala a organismului aflat în fata pericolului. Sa ne imaginam ca mergem pe marginea unei sosele. Deodata apare o masina care se îndreapta cu mare viteza spre noi.
Schimbarile fizice si chimice ce au loc instantaneu în organism, ajuta omul sa fuga spre un loc unde se afla în siguranta.
Sa ne imaginam acum acelasi sentiment de panica, însa fara un motiv real.
Specialistii declara: "Crizele de panica au loc atunci când panica (frica) înseala creierul, 414j98e facându-l sa creada ca exista un pericol iminent.
Sa spunem de exemplu ca cineva se afla într-o alimentara printre rafturi, fara a deranja pe cineva.
Clic!!! Butonul pentru alarma a fost apasat. "Alarma de gradul întâi! Toate sistemele sunt pregatite de atac!" Numai cei care au avut astfel crize pot întelege pe deplin cât de puternic le resimt.
O astfel de criza este descrisa drept "goana adrenalinei care urla în tot corpul timp de cinci minute, o ora sau o zi si care apoi se îndeparteaza la fel de repede precum a venit, lasându-te fara vlaga, epuizat si îngrozit".
Crizele de panica apar de obicei la începutul vietii de adult si în general afecteaza mai mult pe femei decât pe barbati.
Care sunt cauzele? Nu se cunoaste un raspuns exact. Unii sunt de parere ca cei care sufera de asa ceva sunt predispusi biologic la aceste crize din cauza unei anomalii a sistemului nervos.
Multi cred ca aceasta situatie poate fi mostenita, în timp ce altii sustin ca procesele chimice din creier sunt modificate de unii factori care provoaca stress. În unele cazuri, crizele sunt provocate de amintirea unei situatii traumatice.
Un sondaj a revelat faptul ca procesul persoanelor care au fost victimizate si care au crize de panica este de 13 ori mai mare decât la restul populatiei. Bineînteles ca nu toate crizele sunt provocate de trauma. Dar, specialistii sunt de parere ca, atunci când este cazul, "tratarea efectelor secundare ale abuzului, în locul vindecarii traumei propriu-zise, nu va rezolva definitiv problema. Este ca si cum ai lua un sirop de tuse sa tratezi o pneumonie".
Crizele de panica pot fi tinute sub control. Multi dintre cei care au stat în casa de teama panicii au fost ajutati de terapia prin expunere. În acest tratament pacientul este expus unei situatii de care are teama si este ajutat sa depaseasca aceasta situatie pâna când panica dispare.
Cei care au probleme cardiace, astm, ulcer, colita sau alte boli din aceasta categorie trebuie sa consulte un medic înainte de a urma acest tratament. Pot fi aplicate tehnici de relaxare, care contribuie la diminuarea anxietatii, cunoscute sub numele de metode de calmare.
1. Respirati calm. Crizele de panica sunt însotite frecvent de o respiratie accelerata. Ca sa respirati cu usurinta, încercati acest exercitiu: întindeti-va pe burta, inspirati numarând pâna la sase, expirati numarând pâna la sase. Apoi, stând asezati încercati sa respirati adânc. Dupa aceea încercati din nou stând în picioare. Respirati adânc, diafragmatic si exersati aceasta zilnic, pâna când o veti face în mod natural.
Unora le este de folos faptul, ca în timp ce fac acest exercitiu, îsi imagineaza ca sunt în natura, într-un cadru natural, deosebit de placut.
2. Gânditi-va calm. Daca ma prabusesc? Daca nu este nimeni sa ma ajute? Daca-mi cedeaza inima? Ideile alarmante alimenteaza panica. Ţinând cont ca aceste idei sunt, de obicei, nenorociri viitoare sau crize trecute, încercati sa va concentrati asupra situatiei prezente. Unii specialisti sustin ca "te calmezi pe loc daca te concentrati asupra prezentului".
3. Reactionati calm. Daca va cuprinde panica nu va opuneti. Aceasta nu este decât o senzatie, iar senzatiile nu trebuie sa va faca nici un rau. Imaginati-va ca sunteti pe malul marii privind valurile. Ele se înalta, coboara, apoi dispar.
Cu panica se întâmpla la fel. În loc sa va împotriviti valului, miscati-va odata cu el. Panica va trece. Dupa ce a trecut, nu reactionati exagerat sau nu analizati prea mult cele întâmplate.
Totul a trecut ca un stranut sau ca o durere de cap. Panica este ca un bataus. Îl provoci, te ataca; nu îl provoci, îti da pace. Despre obiceiurile de calmare specialistii sustin ca nu sunt destinate sa va faca sa înfruntati mai usor panica sau sa alunge pe loc panica. Considerati-le mai degraba modalitati de a va petrece timpul atunci când panica încearca sa va determine sa luptati cu ea.
Bine este sa nu se astepte izbucnirea panicii. Aceste metode sunt cele mai eficiente în timpul perioadelor de usoara anxietate. Când sunt bine stapânite, ele pot diminua sau chiar preveni alte crize.
Panica însoteste pe solul perfectionismului si al lipsei respectului de sine. Victimele acestor stari marturisesc: "Cât timp am avut crize de anxietate, sentimentele negative au pus stapânire pe viata mea. Îmi spuneam ca din cauza anxietatii sunt inferior altora si, prin urmare nu pot fi iubit".
Schimbarea unor atitudini ca acestea pot diminua nelinistea care duce în cele din urma la panica. Faptul de a-i destainui unui prieten de încredere gândurile care te framânta are o mare valoare. Discutând despre ele, cel în cauza poate face o distinctie între problemele care trebuie suportate si problemele care pot fi rezolvate.
Nu trebuie neglijata nici rugaciunea. Psalmul 55:22 spune: "Arunca-ti sarcina asupra Domnului si El te va sprijini! El nu va lasa niciodata sa se clatine cel drept".
Panica este produsa nu de o singura problema uriasa, ci de acumularea de greutati marunte, aproape nesemnificative, asa cum mai multe aparate elective separate pot arde o siguranta daca sunt cuplate prea multe la acelasi circuit.
O solutie ar fi aceea de a trece fiecare problema pe niste fise, care urmeaza apoi sa fie aranjate în ordinea complexitatii, de la cea mai simpla la cea mai complicata.
Împrumuta-le pe rând! Asternând în scris greutatile cu care te confrunti, vei fi ajutat sa le consideri nu ca pe ceva de temut, care trebuie evitat, ci ca pe niste lucruri pe care le poti depasi si rezolva.
Pe unii îi ajuta faptul ca iau tranchilizante si antidepresive prescrise de medic. Totusi este necesara prevederea în acest caz. Solutia adevarata nu sta în medicatie, ea trebuie folosita ca un înlocuitor pâna la folosirea raspunsului. Medicamentele pot ajuta în desfasurarea activitatilor zilnice, iar acest lucru da posibilitatea de a gasi pe Cel ce poate ajuta la identificare cauzelor si depunerea eforturilor necesare de vindecare.
Dar, din nefericire, în vremurile noastre chiar si crestinii care au în centrul preocuparilor lor interesele spirituale, pot fi afectati de aceasta neplacuta boala a timpului sfârsitului.
Daca li se aplica un tratament corect, majoritatea celor care au crize de panica pot fi ajutati.
Prietenii pot fi si ei un sprijin real atunci când sunt întelegatori. În loc sa învinovateasca mai mult un suflet deja împovarat, un prieten întelegator îsi va da seama ca persoana care are crize de panica nu vrea în mod intentionat sa fie nesociabila: "Va rugam... fratilor sa mustrati pe cei ce traiesc în neorânduiala, sa îmbarbatati pe cei desnadajduiti, sa sprijiniti pe cei slabi, sa fiti rabdatori cu toti" (1Tesaloniceni 5:14). Specialistii, mai ales cei crestini pot oferi un sprijin deosebit de eficient si de aceea este de dorit sa fie consultati cu încredere.
Una din metodele folosite cu succes este antrenamentul asertiv, care este o metoda utila pentru reducerea anxietatii si depresiei.
Terapeutul furnizeaza exemple în legatura cu diversi subiecti care au devenit deprimati pentru ca au avut curajul sa-si exprime starile afective si sa lupte în mod activ pentru realizarea scopurilor lor de viata.
Se va sublinia faptul ca studiile experimentale au demonstrat o corelatie negativa între comportamentul asertiv si depresie, precum si faptul ca antrenamentul asertiv conduce la o îmbunatatire a imaginii de sine.
De asemeni, s-a demonstrat experimental legatura dintre comportamentul non-asertiv si simptomele somatice ale anxietatii: cefalee, tulburari digestive, dureri de spate, supraîncordare musculara etc.
Pentru ca subiectii sa înteleaga mai bine componentele comportamentului asertiv, acesta este prezentat sub forma a doua subcomponente: aspectul cognitiv si aspectul comportamental.
Componenta cognitiva implica un anume mod de gândire care, de regula, îl împiedica pe individ sa fie asertiv.
Iata un exemplu: "Daca le voi spune ce simt cu adevarat, ei nu ma vor iubi si acest lucru va fi insuportabil".
"Parerile mele nu sunt atât de importante încât sa vorbesc despre ele". "Nu ar trebui sa am astfel de sentimente, asa ca ar fi mai bine sa le tin pentru mine".
Gândurile de acest tip blocheaza comunicarea sincera si deschisa cu ceilalti.
Componenta comportamentala a asertivitatii include contactul vizual, mimica si pantomimica, postura, tonul si modulatiile vocii, continutul si momentul administrarii unui mesaj.
Contactul vizual: o persoana asertiva îsi priveste interlocutorul în ochi. Lipsa contactului vizual, mesaje nedorite de tipul: "eu nu sunt convins de ceea ce spun" sau "îmi este foarte frica".
Tonul vocii: cel mai asertiv mesaj îsi pierde din semnificatie daca va fi experimentat cu o voce soptita (aceasta va da semnificatia de siguranta), sau prea tare, fapt ce ar putea activa comportamentul defensiv al interlocutorului.
Postura: pozitia corpului unei persoane asertive difera de la situatie la situatie. Totusi, se apreciaza ca, în majoritatea cazurilor, subiectul trebuie sa stea drept, nici prea rigid, pentru ca aceasta exprima o stare de încordare, nici prea relaxat, pentru ca ceilalti ar putea interpreta aceasta ca o lipsa de respect.
Mimica: pentru ca un mesaj sa aiba caracter asertiv, mimica trebuie sa fie adecvata si congruenta cu continutul mesajului. Astfel, de pilda, daca cineva zâmbeste atunci când afirma ca ceva îl supara, ofera interlocutorului o informatie ambigua, care altereaza sensul comunicarii.
Momentul administrarii mesajului: cel mai eficient mesaj îsi pierde semnificatia daca este administrat într-un moment nepotrivit. Astfel, de pilda, nici un sef nu va raspunde favorabil la o cerere de marire de salariu, oricât de bine formulata si argumentata ar fi ea, daca angajatul îl abordeaza într-un moment când el însusi este verificat de superiorii sai.
Continutul: chiar daca toate celelalte conditii sunt respectate, mesajul nu-si atinge scopul daca este prea agresiv, cu intentia de a-l blama pe celalalt sau, dimpotriva, exprimat prea timid sau într-un mod prea pasiv. Continutul unui mesaj asertiv trebuie sa fie precis, descriptiv si discret.
Pentru o mai buna întelegere a celor prezentate mai sus se cer a mai fi aduse unele precizari în legatura cu termenul de asertivitate.
Alternativele comportamentului asertiv sunt: agresivitatea si pasivitate (comportamentul nonasertiv).
Comportamentul agresiv se caracterizeaza prin încalcarea drepturilor celorlalti, prin lezarea sentimentelor acestora, adresarea de invective, utilizarea unui ton ridicat, precum si prin alte actiuni care lovesc alte persoane si le determina sa declanseze reactii defensive.
Comportamentul asertiv se caracterizeaza prin aceea ca nu se încalca nici drepturile personale, nici ale celorlalti, subiectul exprimându-si sentimentele si preferintele într-un mod deschis si onest si într-o maniera socialmente adecvata.
Acest mod de comportament se caracterizeaza printr-o atitudine de respect fata de sentimentele celorlalti si faciliteaza o comunicare bilaterala.
Comportamentul pasiv(nonasertiv) consta în negarea propriilor drepturi. Subiectul ni-si apara interesele si nu îsi exprima sentimentele.
Acest tip de comportament poate conduce si la o comunicare cu caracter indirect, care creeaza uneori confuzii.
|
