DEFINIREA SI ISTORICUL PSIHANALIZEI

DEFINIREA sI ISTORICUL PSIHANALIZEI

Concepte cheie: asociere libera, realitate psihica, teoria seductiei infantile

Rezumat: psihanaliza reprezinta o teorie asupra psihismului, o tehnica de psihoterapie, precum si o metoda de investigare a structurii inconstientului. Ea s-a dezvoltat initial ca o practica terapeutica ce avea ca scop descoperirea semnificatiei inconstiente a cuvintelor, actiunilor, viselor subiectului. Metoda folosita era asocierea libera, prin care subiectului i se cerea sa relat 17417p1515r eze tot ce îi venea în minte în legatura cu un element dat sau în mod spontan. Freud a introdus pentru prima data acest termen în 1896 în articolul Ereditatea în etiologia nevrozelor. Initial. Freud a lucrat ca cercetator al fiziologiei sistemului nervos cu Ernst Briicke, apoi a colaborat cu Josef Breuer (1876-1882), un mare fiziolog. în 1885 a lucrat cu Charcot la o cercetare despre cauzele neurologice ale afaziei si de la el a învatat arta de a deosebi bolile mentale de cele somatice. în 1889 lucreaza cu Bernheim aplicând hipnoza pe care o abandoneaza ulterior. Initial Freud considera ca vindecarea se realizeaza prin descarcarea reactiei afective pe care subiectul a avut-o fata de anumite evenimente trauma­tice, folosind în acest scop hipnoza. Tehnica asocierii libere a fost introdusa progresiv între anii 1892-1898, pe masura ce Freud a constatat dezavantajele celorlalte metode. între 1895 - 1897 el a creat teoria seductiei infantile, conform careia, la baza tulburarilor psihice ar sta evenimente traumatice de natura sexuala prin care subiectul a trecut în copilarie. Freud a descoperit ulterior ca, de cele mai multe ori, în tulburarile psihice nu avem de-a face cu un eveniment traumatic prin care subiectul a trecut, relevându-se astfel importanta realitatii psihice a pacientului, termen care desemneaza modul în care subiectul percepe lumea exterioara, modul în care subiectul coreleaza eveni­mentele de viata, semnificatia pe care el le-o atribuie.

Specificul psihanalizei, ca teorie asupra psihismului, rezida în: descoperirea existentei nivelului inconstient al psihismului, descope­rirea mecanismelor de aparare ale Eului, în special a rezistentei si a refularii, luarea în considerare a sexualitatii infantile.

Psihanaliza reprezinta în primul rând o metoda de investigare a psihismului, creata si dezvoltata de Sigmund Freud. Pornind de la constatarile rezultate în urma aplicarii acestei metode, Freud a construit o serie de teorii asupra modului de structurare si asupra prin­cipiilor de functionare a aparatului psihic, precum si o metoda psiho-terapeutica. La teoria psihanalitica, care continua sa se dezvolte, si-au adus contributia mari practicieni, urmasi ai lui Freud, care au perfec­tionat tehnica terapeutica si au aprofundat conceptele teoretice.

Scopul psihanalizei a fost initial descoperirea semnificatiei inconstiente a cuvintelor, actiunilor, viselor, fantasmelor unui subiect folosind asocierile libere ale acestuia. Subiectului i se cerea sa rela­teze tot ceea ce îi vine în minte în legatura cu un element dat (cuvânt, imagini dintr-un vis, o reprezentare anume etc.) sau în mod spontan. Pe acest mod de investigare a psihismului este bazata metoda terapiei psihanalitice. Pe baza asocierilor libere ale pacientului, precum si a comportamentului sau manifest, terapeutul ajunge sa cunoasca struc­tura psihica a subiectului, principalele conflicte intrapsihice ale aces­tuia si modalitatile de aparare ale eului. Astfel, terapeutul va fi capabil sa ofere interpretari adecvate ale rezistentelor, apararilor, transferului, în urma experientei practice cu aceasta metoda, a fost creat un ansamblu de teorii psihologice si psihopatologi.ee care descriu dezvol­tarea psihismului în ontogeneza si explica principalele mecanisme intrapsihice care stau la baza tulburarilor psihopatologice.

Freud a introdus pentru prima data acest termen în 1896 în articolul Ereditatea în etiologia nevrozelor. înainte de aceasta data, regasim în scrierile sale termeni ca analiza, analiza psihica, analiza hipnotica (Despre psihonevrozele de aparare, 1894). Freud era un spirit aplecat catre analiza, dar care se ferea de speculatiile filosofice sterile. El a studiat medicina, fiind un spirit meticulos, empiric, care acorda importanta rigurozitatii stiintifice. Cu toate acestea era preocupat de natura umana mai mult decât de alte aspecte ale naturii. Initial. Freud a lucrat ca cercetator al fiziologiei sistemului nervos cu

Ernst Briicke, apoi a colaborat cu Josef Breuer (1876-1882), un mare fiziolog care spera ca descoperirile si metodele din stiintele naturii sa poata fi transpuse în studierea gândirii si actiunii umane. în 1885 a lucrat cu Charcot la o cercetare despre cauzele neurologice ale afaziei si de la el a învatat arta de a deosebi bolile mentale de cele somatice, ceea ce era rar pe atunci. Charcot studia de asemenea isteria si descoperise faptul ca aceasta este o suferinta reala si nu simulare, desi nu exista cauze organice ale tulburarilor somatice. In 1889 lucreaza cu Bernheim aplicând hipnoza, pe care o abandoneaza ulterior. Desi era medic neurolog si cercetator în fiziologia sistemului nervos, a con­statat în lucrul cu pacientii cu tulburari psihice ca elementul patogen este legat de un anumit eveniment din viata subiectului, fata de care acesta a reactionat printr-un ansamblu de idei si de emotii a caror exprimare a fost inhibata la momentul respectiv. Initial Freud consi­dera ca vindecarea se realizeaza prin descarcarea reactiei afective pe care subiectul a avut-o fata de anumite evenimente traumatice, si pe care acesta si-a inhibat-o în momentul producerii lor. El folosea hipnoza si sugestia pentru a-1 ajuta pe pacient sa îsi reaminteasca si sa retraiasca evenimentul respectiv. Ulterior el a renuntat la aceste pro­cedee de cautare insistenta si deseori persuasiva a elementului patogen s.i a recurs exclusiv la tehnica asocierii libere, deci a exprimarii spontane a pacientului, pentru a obtine materialul refulat. Aceasta tehnica a fost introdusa progresiv între anii 1892 - 1898, pe masura ce Freud a constatat dezavantajele celorlalte metode. Freud considerase ca hipnoza ar fi o modalitate de a descoperi legile psihologice care guverneaza viata mentala a oricarui om sanatos. Lucrând cu Charcot în clinica Salpetriere din Paris, el începe sa caute cauzele psihologice ale isteriei si constata ca a asculta spusele pacientului este o veritabila metoda de cunoastere si de terapie. Ajunge la concluzia ca istericul sufera de amintiri (reminiscente) si ca metoda hipnozei nu da rezultate durabile, caci simptomele nu dispareau sau erau înlocuite cu altele, chiar daca se descoperea prin regresie hipnotica o trauma. Prin tehnica asocierii libere evenimentul patogen era adus la nivel constient, materialul refulat fiind astfel supus elaborarii mentale. în practica sa clinica, Freud a constatat ca o serie de pacienti relatau scene în care erau victime ale seductiei adultilor sau fratilor mai mari atât de des, încât a considerat ca traumatismele sexuale infantile ar fi cauza principala a tulburarilor nevrotice. Astfel între 1895 - 1897 el a creat teoria seductiei infantile pe care a abandonat-o ulterior deoarece

si-a dat seama ca cea mai mare parte dintre aceste scene erau imaginare, erau produsul constructiilor fantasmatice ale subiectilor si nu traite. Cu toate acestea, rolul lor patogen este la fel de important.

Mai mult, experienta clinica a relevat ca nu întotdeauna exista un eveniment marcant care sa aiba valoare patogena, ci este vorba de semnificatia pe care subiectul o confera evenimentelor, semnificatie care iese la iveala doar prin asocieri libere. Freud a introdus astfel termenul de realitate psihica care desemneaza modul în care subiec­tul percepe lumea exterioara, modul în care subiectul coreleaza eveni­mentele de viata, semnificatia pe care el le-o atribuie. Fantasmele au o realitate psihica diferita de realitatea materiala, dar ele joaca rolul predominant în nevroze.

Freud descrie pe scurt calea pe care psihanaliza o adopta în tratamentul tulburarilor psihice în Caile terapiei psihanalitice -1918:

Simptomele si manifestarile patologice ale pacientului au, ca toate activitatile sale psihice, o natura foarte complexa; elementele acestei complexitati sunt în ultima instanta motive, miscari pulsionale. Dar bolnavul nu stie nimic despre aceste motive elementare. Noi ii învatam deci sa înteleaga alcatuirea acestor formatiuni psihice extrem de complicate si evidentiem legatura dintre simptome si miscarile pulsionale care îl motiveaza; îi aratam bolnavului, în simptomele sale, motive pulsionale pâna în acel moment ignorate ... ca el nu era decât în parte constient de motivatia lor, ca alte motive pulsionale care i-au ramas necunoscute au contribuit la producerea lor.

Specificul psihanalizei, ca teorie asupra psihismului, rezida în:

descoperirea existentei nivelului inconstient al psihismului,

descoperirea mecanismelor de aparare ale eului, în special a
rezistentei si a refularii,

luarea în considerare a sexualitatii infantile.

Modul de investigare specific psihanalizei presupune construirea unei relatii între analist si analizant, pornind de la care sa fie puse în evidenta, prin transfer si contratransfer, conflictele inconstiente ale celui din urma. Originalitatea psihanalizei consta în primul rând în relevarea faptului ca, înainte de a putea sesiza cauzele secrete care anima o fiinta, trebuie sa descoperim aceste cauze în noi însine, sa refacem în noi însine calea de la actiunile noastre la cauzele lor. Sa întelegem modul în care functioneaza inconstientul autoanalizându-ne.

De aici decurg în mod direct obligativitatea formarii terapeutului care urmeaza sa practice psihanaliza. Freud însusi prin scrisorile catre un amic de-al sau, Fliess, si-a facut autoanaliza, scriind despre visele sale, asociind liber. Pentru a practica, orice psihanalist trebuie sa aiba 500 de ore de psihanaliza personala si 200 de ore de supervizare cu doi analisti.

în România au existat preocupari legate de psihanaliza înca de la descoperirea ei. George Bratescu în cartea Freud si psihanaliza în România analizeaza în detaliu modul în care a fost preluata în România psihanaliza teoretica si clinica. Primul terapeut si teoretician psihanalist a fost Constantin Vlad care, ca si Freud, nu a avut o analiza personala. A urmat Ion Popescu Sibiu, care în aceeasi perioada a prac­ticat psihanaliza, ulterior renuntând la aceasta doctrina. Dar în 1970 a acceptat sa îl psihanalizeze pe Eugen Papadima care a pus bazele psihanalizei contemporane în România. în prezent exista Societatea Româna de Psihanaliza din 1990 care are aproximativ 50 de membri si este afiliata la IPA (International Psychoanalytical Association).

Teste de autoevaluare

Definiti asocierea libera si specificati rolul acesteia în trata­
mentul psihanalitic.

Specificati în ce consta teoria seductiei infantile.

Care sunt motivele pentru care Freud a renuntat la teoria
seductiei infantilei

Ce desemneaza termenul de realitate psihica?

în ce consta specificul psihanalizei?

Bibliografie selectiva

S. Freud, Sexualitatea în etiologia nevrozelor (1898) în Studii
despre sexualitate, Editura Trei, 2001

S. Freud, Despre etiologia isteriei, în Inhibitie, simptom, angoasa.
Editura Trei, 2001

J. Laplanche, J. B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Editura Humanitas,
1994, vezi conceptele cheie

S. Freud, Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii, în Studii despre
sexualitate, Editura Trei, 2001

George Bratescu, Freud si psihanaliza în România, Editura Humanitas,