DEZVOLTAREA AFECTIVA IN COPILARIE

DEZVOLTAREA AFECTIVA IN COPILARIE

1. DEFINIRE

Afectivitatea:

- Reflectarea relatiilor dintre subiect si obiect sub forma unor trairi, uneori atitudinale.

Proces psihic complex, caracterizat prin:

• modificari fiziologice,
• conduita marcata de expresii emotionale,
• traire subiectiva (Radu, 1991).

Cunoasterea realitatii de catre copil este dublata de trairea unei atitudini subiective, strans legata de continutul si forma acestei cunoasteri imediate.

2. CLASIFICARE

3. REACTII EMOTIONALE IN PRIMUL AN DE VIATA

Emotiile tind spre universalitate si au o mare valoare adaptativa fiind adesea exprimate prin comportamentul nonverbal mai ales in primul an de viata. Astfel, mesajul emotional este transmis prin expresia faciala, expresia corpului, fixarea ochilor, tonul vocii, durata si intensitatea raspunsului, etc.

Emotiile sunt prima forma de comunicare prin care parintii si copii comunica inainte ca acestia sa poata exprima verbal dorintele. Copii reactioneaza la expresia f 828h76i aciala a parintilor si a tonului vocii, iar parintii "citesc" ceea ce copii incearca sa comunice raspunzand prompt in functie de felul in care interpreteaza mesajul emis de catre copil.

Plansul este cel mai important mecanism de comunicare a copilului cu lumea, identificand trei tipuri de plans:

• plansul primar - tipat urmat de o inspiratie urmat de o crestere a intensitatii urmatorului tipat.
• plansul de suparare - o fortare suplimentara a aerului direct asupra corzilor vocale.
• plansul de durere - apare in mod neprevazut, cu intensitate mare.

Zambetul apare la 4-6 saptamani intamplator, iar la 3-4 luni este controlat de catre copil.

Este un comportament innascut care exprima in prima faza starea de confort, urmand acesteia bucuria de a fi cu adultul. Prezenta adultului directioneaza functionalitatea zambetului dandu-i conotatii sociale.

Copiii manifesta diferite raspunsuri emotionale, astfel un copil ar putea fi vesel cea mai mare parte a timpului, in timp ce un alt copil ar putea plange des manifestand o dispozitie negativa.

Aceste comportamente reflecta diferente in ceea ce priveste temperamentul acestora - un stil comportamental individual si o maniera caracteristica de a raspunde emotional.

Anxietatea fata de necunoscut se instaleaza in a doua jumatate a primului an de viata insa nu apare in mod necesar la toti copii si mai cu seama in aceeasi perioada de timp.

Frica de necunoscut si straini apare uneori gradual, astfel la 6 luni reactia copilului poate fi numita precautie in timp ce la 9-10 luni frica de straini este adesea mult mai intensa si continua.

Contextul social si caracteristicile persoanei cu care copilul va intra in contact sunt cei mai importanti factori, totusi in cazul in care parintii sunt prezenti contextul social nu va induce anxietate.

S. Freud descria in secolul trecut conduitele afective timpurii sub forma complexului de "servaj" care este strans legat de imaginea materna si exprimat in relatia de dependenta dintre aceasta si copil. Pe de alta parte complexul de intrusiune prezent prin forma geloziei determinat de aparitia celei de-a treia persoane in relatia mama-copil se va instala din primele luni de viata, situatie recunoscuta de o mare parte a comunitatii stiintifice.

Agresivitatea, reprezinta adesea o reactie a copilului la o stare de frustrare sau de privare de un drept cand gratificarile cu care el este obisnuit nu apar la timp.

Extinderea universului de cunoastere prin dobandirea mersului il face pe copil sa constientizeze existenta unui decalaj care nu poate fi compensat cu usurinta facilitand manifestarea crizelor de furie si agresivitatea indreptata impotriva obiectelor, apoi asupra persoanelor apropiate.

Agresivitatea indreptata impotriva obiectelor este relativ greu de confirmat, copilul (9-12 luni) loveste obiectele pentru a atrage atentia parintilor sau este impresionat de sunetele emise.

Nevoia de afectiune in primul an de viata este extrem de puternica, nesatisfacerea acestei nevoi esentiale avand consecinte uneori grave asupra dezvoltarii ulterioare a copilului. Separarea pe o perioada mare declanseaza trairea de catre copil a unei stari depresive insotita de:

• scaderea apetitului alimentar,
• tulburari de somn,
• scaderea tonusului,
• cresterea vulnerabilitatii la boala,
• apatie,
• refuzul jucariilor,
• scaderea sociabilitatii etc.

ATASAMENTUL

Relatiile de atasament - legaturi afective care se stabilesc intre doua persoane, care ii unesc emotional pe o perioada lunga de timp, fiind sustinute de comportamente tipice :

• privirea,
• surasul,
• ganguritul,
• contactul corporal,
• cautarea proximitatii,
• protest in cazul separarii.

Originile teoriei atasamentului: psihanaliza si etologia (Lorentz si Harlow)

Dezvoltarea atasamentului (Schaffer, 2005):

• Pre-atasament (0-2 luni) - raspunsuri sociale nediscriminative,
• Atasament in formare/ nondiscriminativ (2-7 luni),
• Atasament evident/ specific (7-24 luni),
• Parteneriat orientat spre scop/ atasament multiplu (de la 24 luni),

Contributia lui Bowlby

• In cursul interactiunii cu persoana semnificativa copilul isi construieste un model intern al relatiei cu figura primara de atasament - conceptie dinamica a caracteristicilor si comportamentului persoanei semnificative in relatia cu sine.

• Pe baza reprezentarii relatiei cu figura de atasament, copilul isi dezvolta si un model al sinelui, un sens "rudimentar" al propriei valori - internal working model of self

Structuri de atasament - M. Ainsworth

"Strange - situation" - clasificarea relatiei de atasament in functie de reactiile copilului:

• Atasament securizant
• Atasament evitativ
• Atasament anxios-ambivalent

Unii autori adauga si stilul dezorganizat.

Explicatii avansate: calitatea relatiei copil - figura de atasament

Accentul este plasat asupra stabilitatii modelelor formate, care sunt operante in noi relatii.

Ipoteza se bucura de suport experimental pe baza:

- studiilor care evidentiaza stilul de atasament ca predictor valid al comportamentului social al copilului si

- cercetarilor care leaga structura de atasament formata in copilarie de cea regasita in relatiile cu persoanele semnificative din perioada adulta si de auto-aprecierea valorii globale a sinelui.

Critici: atasament multiplu si posibilitatea compensarii;

probleme metodologice - memoria autobiografica

4. REACTII EMOTIONALE IN PERIOADA 1-3 ANI

Caracteristic perioadei este capacitatea de reglare a emotiilor.

Achizitia mersului, instalarea primelor elemente ale constiintei de sine si in mod special a limbajului vor influenta in mod direct sfera afectiva.

Copilul utilizeaza limbajul emotional si intelege emotiile, devenind mult mai adaptat dat fiind faptul ca poate vorbi despre propriile emotii precum si ale celorlalti. In perioada 2-3 ani creste considerabil numarul termenilor utilizati pentru descrierea emotiilor, precum si elemente despre cauzele si consecintele sentimentelor lor.

Trairile afective ale copilului intre 1 si 3 ani, desi intense si explozive, nu sunt profunde, nici durabile.

Timiditatea fata de straini uneori se accentueaza alteori scade in intensitate (12-14 luni), in functie de importanta care este acordata de familie acestui aspect precum si de gratificarile care le obtine copilul.

In jurul varstei de 3 ani teama de persoane straine se diminueaza, dar persista teama de necunoscut (de exemplu "bau-bau", "baba cloanta") in cazul in care aceste temeri au fost intarite de parinti.

Anxietatea si agresivitatea persista si la aceasta varsta datorita neputintei copilului de a face fata mediului extern, reactiei de frica de a nu pierde sprijinul matern sau satisfactiile generate de alte persoane indragite de copil, pedepselor si dezaprobarii, resentimente si teama fata de personajele negative si manie orientata impotriva autoritatii adultului.

Reactiile emotionale negative sunt adesea prezente si datorita fragilitatii granitei Eu-Altul, copilul preluand prin imitatie temerile, tendintele agresive ale familiei (Munteanu, 2002).

Remarcam doua perioade de instabilitate in viata anteprescolarului cu comportamente recalcitrante, irascibilitate, nervozitate si anume:

- la 15 luni, datorita contradictiei dintre nevoia de miscare a copilului si dependenta sa inca foarte mare de adult;

- la 2 ani si jumatate, datorita posibilitatilor sale mici de adaptare la cerintele complexe ale adultului;

Educarea emotiilor copilului nu este o sarcina usoara pentru familie, mai cu seama a celor negative, care - odata stabilizate - tind sa devina trasaturi dominante ale viitoarei personalitati.

Dupa varsta de 2 ani copilul devine capricios, dominant, impulsiv si neintelegator, se formeaza astfel negativismul primar.

Aceasta criza de independenta este marcata insa de dependenta existenta inca a copilului fata de adult. Descoperirea propriei puteri de "a face", dar si a limitelor genereaza aceasta criza de opozitie.

Cauzele acestei opozitii infantile sunt reprezentate de:

• incapacitatea de a intelege punctul de vedere al celuilalt;
• rasfatul;
• intrerupere brusca a jocului sau a unor activitati placute.
• atitudini gresite ale parintilor, conceptii gresite privitoare la copil.

5. DEZVOLTAREA AFECTIVA INTRE 3 SI 6 ANI

Prescolaritatea aduce importante schimbari in plan psihic si relational.

In aceasta perioada se imbogateste limbajul, gandirea devine coerenta si se elibereaza in oarecare masura de dominanta afectiva.

Dezvoltarea afectiva trebuie raportata la procesul de identificare cu modelele parentale iar dupa 5 ani cu alte modele care pot fi furnizate de contactele sociale si culturale ale prescolarului.

• Identificarea cu parintele de acelasi sex - complexul Oedip si Electra.
• Manifesta o sporire a capacitatii de reflectare verbala a emotiilor si este capabil de a lua in considerare relatii mult mai complexe dintre emotii si situatii.
• Intelege ca unele evenimente pot determina emotii diferite la diferiti oameni si ca sentimentele uneori persista mult timp dupa evenimentul cauzal.
• Demonstreaza o crestere a controlului si a administrarii emotiilor in concordanta cu standardele sociale.
• Afectivitatea prescolarului suporta modificari de natura cantitativa prin cresterea numarului si a dispozitiilor afective, precum si de natura calitativa prin imbogatirea si diversificarea formelor afective existente sau aparitia altor forme noi.

Ca semn al dezvoltarii afectivitatii in acesasta perioada sunt:

emotii mai profunde,

reticentele emotive,

dispozitii afective persistente,

stari emotionale cu un grad mai inalt de complexitate (mandria, vinovatia, sindromul bomboanei amare),

emotii si sentimente superioare (in jurul varstei de 5-6 ani) cum ar fi cele intelectuale, social-morale si estetice.

In aceasta etapa copilul depaseste starile confuzive dintre frumos si strident, indatorire si necesitate sau bine si agreabil.

• Prescolarul descopera ca pe plan imaginar isi poate satisface orice dorinta sau sa se transpuna in orice situatie (Anghelescu, 1989).
• Ramane impresionabil, instabil si cu o oarecare labilitate a dispozitiei.
• Jocul ca forma dominanta de activitate faciliteaza aparitia si consolidarea emotiilor legate de competitie, dorinta de colaborare dar si sentimente cum ar fi mandria si culpabilitatea.
• In activitatile specifice gradinitei se cultiva curiozitatea, dorinta de nou ca elemente ale sentimentelor cu incarcatura intelectuala de mai tarziu sau se pun bazele "gustului artistic" ca premisa a sentimentelor artistice viitoare.

6. NUANTAREA VIETII AFECTIVE (6-10 ANI)

In debutul acestei perioade copilul este inca ambivalent afectiv, cu tendinta spre extreme si acte excentrice, nepoliticos in unele situatii sociale in care un anumit control ar fi de dorit.

In jurul varstei de 10 ani exprimarea starilor afective are la baza in mod evident imitarea adultului fiind retinut, iar mimica castigand in expresivitate.

Capacitatea de simulare si empatia tind sa se evidentieze, alaturi de mecanismele defensive. Sentimentele morale devin din ce in ce mai puternice influentand comportamentul scolarului. Sentimentul datoriei, al responsabilitatii, rusinea, faciliteaza reusita in activitatea scolara.

Dorinta de reusita, de a fi laudat sunt premise ale dezvoltarii sentimentului mandriei precum si ale simtului critic si autocritic. Activitatile intreprinse in scoala nu dezvolta numai intelectul, ci si sentimentele estetice ca etapa incipienta in aparitia unor produse originale (Schiopu si Verza, 1981; Anghelescu, 1989).

Insuccesele scolare repetate, dificultatile de adaptare si integrare in scoala pot intretine stari de frustrare continua sau de anxietate si negativism care vor avea consecinte negative asupra randamentului precum si asupra atitudinii copilului fata de scoala (Pavelcu, 1972).

Cele mai importante schimbari in sfera afectiva la copil in perioada 6-10 ani pot fi sumarizate astfel:

• cresterea capacitatii de intelegere a emotiilor complexe cum ar fi mandria si rusinea. Aceste emotii sunt internalizate si integrate dand un sens responsabilitatilor personale;
• creste capacitatea de a intelege emotiile experentiate in situatii particulare;
• tendinta de a judeca reactiile emotionale ale altor persoane in functie de evenimente;
• progreseaza capacitatea de a suprima sau de a tainui propriile reactii emotionale negative;
• initeaza strategii pentru a redirectiona sentimentele.

In ultimii ani cele mai multe studii s-au focalizat asupra conceptului de inteligenta emotionala la copii, (Goleman, 1995).

Autorul descrie patru dimensiuni ale inteligentei emotionale:

(1) autocunoasterea sau constientizarea de sine,

(2) managementul emotiilor,

(3) empatia - recunoasterea emotiilor la altii,

(4) abilitatile sociale.

R. Schaffer

Dezvoltarea presupune:

Constiinta propriei stari emotionale - identificarea si etichetarea corecta - dupa 1 ½ ani, intensificare si imbogatire intre 3 si 6 ani

Recunoasterea emotiilor la ceilalti - incepand cu 3 ani pana spre sfarsitul copilariei: inferente corecte, "teorii" despre evenimentele care se asociaza cu anumite stari, trecere graduala de la cauze externe spre cele interne; identificarea unor cauze distincte pentru trairile diverselor personaje; predictii asupra reactiilor emotionale ale celorlalti; distinctia intre emotia reala - aparenta.

Controlul expresiei exterioare a propriilor emotii - reguli de exprimare - perioada scolara mica

Competenta emotionala (Schaffer, 2005, dupa Saarni, 1999):

Constiinta propriei stari emotionale;

Abilitatea de a discerne emotiile altora;

Abilitatea de a utiliza vocabularul emotiilor;

Capacitatea de implicare simpatetica in experientele emotionale ale altora;

Abilitatea de a intelege ca starile emotionale interne nu trebuie sa corespunda cu expresia externa, atat pentru sine, cat si la altii;

Capacitatea de adaptare la emotiile aversive sau care produc distres;

Constiinta ca relatiile sunt definite in general prin felul in care emotiile sunt comunicate si prin reciprocitatea emotiilor;

Capacitatea de auto-eficacitate emotionala, de a simti ca detii controlul asupra propriilor experiente emotionale si a le accepta.

Strategii utilizate pentru autoreglarea emotiilor (Schaffer, 2005):

Redirectionarea atentiei - 3 luni

Auto-linistire - primul an

Cautarea adultului - a doua jumatate a primului an

Utilizarea unui obiect ca substitut - a doua jumatate a primului an

Evitarea fizica - incepand cu al doilea an

Joc simbolic - 2-3 ani

Control verbal - perioada prescolara

Supresia emotiei - perioada prescolara

Reflectarea emotiilor, conceptualizarea lor - perioada sc. mica

Distantarea cognitiva - perioada sc. mica