DEZVOLTAREA PSIHICA
Dezvoltarea este inteleasa ca un proces obiectiv, care se realizeaza ca o miscare ascendenta, de la simplu la complex, de la inferior la superior, prin trece-rea de la o stare calitativa veche la o al 12112j99m ta noua. Procesul dezvoltarii implica progresul, continua reinnoire, inlocuirea logica a vechiului prin nou, in opozitie cu regresul.
O prima caracteristica a dezvoltarii psihice este aspectul directional, orientarea intr-o directie progresiva a tuturor schimbarilor psihice, exprimate, in esenta prin:
Modificari in dimensiune reprezentate de aspecte cantitative ale dezvoltarii psihice (largirea cimpului perceptiv, imbogatirea vocabularului, cresterea volumului memoriei, etc.);
- Schimbari in proportii (schimbarea raportului intre activitatea gindirii concrete si a gindirii abstracte, intre memoria mecanica si memoria logica);
- Disparitia unor forme vechi: limbajul infantil, gindirea situationala;
- Aparitia unor noi forme: gindirea abstracta, atentia postvoluntara, memoria voluntara, imaginatia creatoare, sentimente superioare.
Toate aceste forme de schimbare nu apar brusc, aparent fara cauza, ci sunt rezultatul unor acumulari cantitative care determina noi forme de comportament si cunoastere ce inlocuiesc vechile forme; dar aceste noi forme nu le anuleaza complet pe cele vechi ci le include, restructurindu-le intr-o noua calitate. Astfel schimbarile, dezvoltarea este continua si are caracter progresiv, de acumulare, realizindu-se prin doua fenomene majore: cresterea si maturizarea.
Crestera reprezinta totalitatea modificarilor si amplificarilor cantitative care, odata cu scurgerea timpului, duc la atingerea proportiilor medii ale adultului.
Cresterea este un fenomen determinant in mod hotaritor de ereditate si este relativ Independenta de mediu.
Maturizarea este un proces de modificari calitative si din acest motiv, un fenomen superior cresterii.
Fiecare nivel de dezvoltare exprima atit un proces de crestere cit si un proces de maturizare, intre ele stabilindu-se o relatie de interconditionare, in sensul ca maturizarea este conditionata de crestere , este un rezultat al cresterii, iar dupa ce s-a constituit maturizarea, ea devine baza pentru un nou proces de crestere.
Procesul dezvoltarii psihice se realizeaza in etape, stadii si perioade ce caracterizeaza traseul vietii umane. Poate mai sugestiv se delimiteaza ca atare termenul de "ciclu al vietii".
Discutiile privind concordanta cu realitatea a acestor concepte sunt sterile, nu atit pentru faptul ca ar fi fragile argumentele privind invalidarea existentei stadiilor, cit din cauza ca acesti termeni nu se refera atit la omul "concret" ca existenta temporara, cit la " omul in situatie" cu o inzestrare potentiala psihica ce concorda, mai mult sau mai putin, cu ceea ce se solicita de la el prin statut de virsta, statut "de stare". Ca atare "ciclurile vietii" omului sunt incarcate de cerinte (asteptari) privind statutul de virsta cu tot ceea ce implica viata sociala prin acestea.
Evident, prin conceptele ciclu, stadii, perioade de dezvoltare psihica se deserveste logica ordonatoare a informatiei privind transformarile psihice de la nastere la moarte, transformari "probabilistice" potentate de structura vietii sociale.
In studiul ciclurilor vietii preferintele s-au orientat spre virstele de crestere si dezvoltare. In fapt, copii sunt purtatori de sperante afective si rezerve de forta de munca. Cu interes si atentie a fost abordat domeniul si particularitatile virstelor pubertatii si adolescentei, din cauza ca sunt deosebit de semnicative pentru si in procesul dezvoltarii coezive al personalitatii.
Atentia acordata etapelor tineretii a fost impulsionata de marea densitate de probleme privind adaptarea si dificultatile de adaptare ale acestei perioade.
Un alt domeniu abordat cu interes, a fost cel al virstei a treia. Acest interes este legat de modificarea substantiala a duratei medii a vietii.
Ciclurile vietii se exprima ca realizind o curba ascendenta si una descendenta.
Viteza de schimbare la cele doua extreme ale curbei este foarte mare (cresterea din primii ani si involutia din cei din urma). Structura schimbarilor ca dezvoltare si ca involutie, este foarte inegala pentru diferite caracteristici, procese si insusiri psihice. Exista pusee de dezvoltare si de involutie care dezactiveaza temporar intregul sistem (crize de dezvoltare si de involutie). Unele din acestea au un caracter mai general, fiind dependente de factorii permanenti ai dezvoltarii psihice, altele au un caracter mai particularizat legat de procesul induvidual si de circumstantele particulare ale vietii.
Exista doua probleme de prim ordin pentru o patrundere avizata in psihologia virstelor. Prima se refera la criterii operative prin intermediul carora se poate efectua impartirea in perioade, cicluri, stadii de dezvoltare psihica. A doua priveste caracteristicile pregnante si deci reprezentative ale stadiilor delimitate ca atare dupa criteriile acceptate.
Prima problema, a reperelor psihogenetice, mai exact psihodinamice (deoarece se refera la toate ciclurile vietii) este cu atit mai greu de analizat cu cit marea majoritate a autorilor ce au in intentie probleme de psihologia dezvoltarii sau de psihologia virstelor, decupeaza spre analiza doar unul din marile cicluri ale vietii omului si reconstituie uneori din optica acestuia intreaga viata si intregul proces de dezvoltare psihica ce o caracterizeaza. Contributii mai importante in problemele reperelor psihodinamice ale dezvoltarii personalitatii umane au adus specialistii in psihologia copilului. In aceste cazuri, accentul a cazut pe reperele psihogenetice. Reperele psihodinamice se exprima in conduite, caracteristici si trasaturi psihice in decursul intregii vieti. Ele au o latura instrumentala, folosesc la sesizarea momentelor de schimbare din ciclurile vietii si o latura teoretica, ce consta in faptul ca permit descrierea probabilistica si perspectiva a dezvoltarii persoanei umane si a reactiilor ei mai semnificative. Exista o latura umana generala (nespecifica) si una particulara (specifica) legata de identitatea de tara, de neam, de grup cultural, social si profesional. Reperele psihodinamice se refera intai la latura nespecifica apoi la latura specifica.
In unele studii se evoca ritmul cresterii staturale si ponderale, cresterea, schimbarea si deteriorarea danturii, modificarea conditiilor alimentare, maturizarea sexuala si regresia ei, ca repere psihodinamice privind ciclurile vietii.
In alte studii s-au pus in evidenta modificari ale conduitelor adaptative implicate in viata de fiecare zi ( Gesell A. ) sau dezvoltarea instrumentarului inteligentei ( J. Piaget ), a afectivitatii ( H. Wallon ).
Gesell este de parere ca dezvoltarea psihica este animata de o forta pe care a considerat-o mai puternica decat forta energiei atomice, forta innascuta si directionata datorita cerintelor si conditiilor modului de cultura care o utilizeaza. A. Gesell a diferentiat comprtamentele maturizarii ca fiind mai importante ca cele de achizitie in perioadele timpurii, apoi regimul de permanenta se inverseaza. El a tinut seama de varsta cronologica pe care a considerat-o drept ecran de referinta esential.
Datorita acestei optici a putut surprinde un fapt important pentru caracteristicile generale ale dezvoltarii psihice, si anume, succesiunea neintrerupta si din ce in ce mai complexa de stadii de echilibru si de stadii critice ( mai putin echilibrate ). Demn de semnalat este si faptul ca Gesell a atras atentia mai mult chiar decat contemporanii sai behavioristi ( asupra "copilului concret" ), a conduitelor vietii de fiecare zi, a dezvoltarii psihice a copilului, impunand optica longitudinala in psihologie.
Savantul elvetian Jean Piaget a fost unul dintre pionierii studiului gandirii la copii. Observand modul cum acestia isi rezolva problemele, Piaget a ajuns sa propuna o teorie proprie asupra dezvoltarii inteligentei, pe care o vede dintr-o perspectiva constructivista : copiii isi construiesc propriile mijloace ( cunostinte procedurale ), teorii si idei ( cunostinte factuale ) despre lumea in care traiesc pe baza interactiunii active si explorarii mediului lor fizic si social. El considera ca orice act presupune organizare, iar aceasta nu este posibila fara interventia a doua procese:
Asimilarea - procesul prin care informatia noua este incadrata in cea deja existenta;
Acomodarea - crearea de noi informatii.
|
