Dezvoltarea sociala si a personalitatii: APTITUDINI SI CARACTER
1. Manifestari ale aptitudinilor la varsta prescolara si scolara mica
Nevoia de activitate si explorare, prezenta in grad diferit de la un om la altul, influenteaza orientarea si formarea competentelor, a capacitatilor cognitiv aptitudinale, considerate drept manifestare a fortei si disponibilitatilor personalitatii in formare.
Aptitudinile sunt caracteristici individuale relativ stabile, rezultand dintr-o suprainvatare sau determinate genetic si identificate prin reusita in activitate (Doron si Parot, 1999). Zlate (2000, p.56) defineste aptitudinile ca "un complex de procese si insusiri psihice, individuale structurate intr-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activitati". Deci, nu orice insusire psihica poate fi considerata o aptitudine ci numai aceeea care permite subiectului sa realizeze performante superioare in activitate.
Aptitudinile sunt produsul dezvoltarii psihice in ansamblu, sunt efectul unei evolutii psihice complexe si indelungate, in care au loc organizari profunde in latura activa, intima a personalitatii.
Bonchis (2000) identifica trei caracteristici care indica prezenta aptitudinilor la aceasta varsta: superioritatea in performante, precocitatea in aparitie si continuitatea in progresare sub influenta stimularilor si exercitiului. Cretu (2001) apeciaza ca aptitudinile se manifesta ca receptivitate crescuta fata de categoriile de stimuli corespunzatori, ca posibilitati de discriminare fina, stocare rapida de informatii semnificative, ca facila insusire de miscari si actiuni practice simple.
Referindu-se la dezvoltarea aptitudinilor, Wallon (1975) subliniaza:"dezvoltarea fiecarei manifestari sau aptitudini poate sa se inscrie sub forma 646c22g unei curbe continue, de la incercarile rare si imperfecte ale inceputului si pana la folosirea lor dupa nevoi si imprejurari, trecand prin perioada in care efectul este cautat cu nesat pentru el insusi, in cursul unei agitatii ludice."(p. 23-24 )
In perioada prescolara apare "o autentica nevoie de exprimare creativa" ( M. Garboveanu, 1962), ceea ce determina o extindere a ariei optionale care va cuprinde o gama ampla de manifestari: muzica, arte plastice, coregrafie, teatru, tehnica. Activitatile din gradinita ajuta la formarea unor capacitati elementare modelajul, desenul, posibilitatea interpretarii unui rol, a unei poezii.
Se dezvolta mult componenta senzoriala a diferitelor aptitudini, ca rezultat al maturizarilor neurofunctionale care au loc si datorita diversificarii activitatilor. La prescolar se manifesta cu precadere aptitudinile artistice, muzicale, de executie (instrument, voce) aptitudini de dirijor si chiar de creatie, aptitudini coregrafice si de gimnastica artistica, aptitudini plastice (desen si modelaj), dramatice, teatru, cinematografice si chiar tehnice (remarcabile in montajul pieselor in jocul de constructie). In cadrul aptitudinilor artistice se perfectioneaza deprinderile, inclinatiile, se amplifica interesele se dezvolta gustul artistic si capacitatile evolutive artistice (Schiopu, 1976).
Prescolaritatea este perioada in care se manifesta aptitudinile muzicale. In acest sens, ilustrativ este exemplul lui George Enescu care si-a manifestat pe la 3 - 4 ani auzul muzical exceptional, iar la 5 ani a compus o lucrare pentru pian "Tara Romaneasca".
Dezvoltarea aptitudinilor speciale presupune o activitate intensa si organizata in domeniul respectiv, precum si insusirea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor adecvate. Dispozitiile native au un caracter polivalent, ele constituie un fond pentru diferite forme de activitate, pe baza lor, putandu-se dezvolta aptitudinile speciale.
Pe baza unei predispozitii se pot dezvolta aptitudinile diferite in functie de conditiile vietii si activitatii copilului, de influentele social educative.
Se vorbeste adesea de manifestarea precoce a talentului lui Mozart, copilul minune, care la 5 -6 ani, era un excelent interpret de muzica, isi improviza motive muzicale la pian.
Aptitudinile literare se manifesta de obicei mai tarziu, numerosi literati au manifestat inca din copilarie un mare talent de a povesti frumos. Carlo Goldoni a manifestat aptitudini narative deosebite inca de la 6-7 ani.
Gama feluritelor manifestari de aptitudini precoce este relativ larga, ceea ce arata ca in perioadele timpurii ale dezvoltarii omului capacitatile sale creatoare se manifesta in mod complex. Aptitudinile legate de latura intelectuala se manifesta mai tarziu.
Interesul manifestat de familie si gradinita pentru disponibilitatile acestui stadiu nu trebuie absolutizat intrucat aceasta polivalenta duce la o suprasolicitare a copiilor, care atrage dupa sine atitudinea de respingere a solicitarilor adultilor, si de refuz deschis a activitatilor.
In perioada scolara mica asistam la un proces de diferentiere a aptitudinilor, astfel ca alaturi de aptitudinile generale ca spiritul de observatie, inteligenta, se dezvolta si aptitudinile speciale, indeosebi cele ce tin de domeniul literaturii si muzicii.
Cretu (2001) aprecia ca "aptitudinile si capacitatile scolarului mic sunt in real progres si se exprima deja in rezultate semnificative, relevate de invatatoare si reprezentative pentru nivelul clasei respective"( p. 258).
Aptitudinile se formeaza in anumite conditii sociale, posibilitatea dezvoltarii multilaterale a acestora existand la orice copil sanatos. Nu exista copii normali care sa nu fie inzestrati pentru ceva, sa nu aiba nici o aptitudine, sa nu poata obtine succese intr-un domeniu sau altul. In scoala, cei mai multi elevi invata cu succes la majoritatea disciplinelor, restrangerea sferei activitatii are loc mai tarziu, datorita specializarii cerute de cerintele sociale.
Aptitudinile se pot manifesta si mai tarziu, pot atinge un nivel ridicat de dezvoltare, ele fiind in acest caz rezultatul unei munci perseverente, a insusirii unor cunostinte priceperi si deprinderi vaste si sistematice in legatura cu activitatea sau domeniul in care se manifesta
In procesul dezvoltarii aptitudinilor, un rol important il constituie dezvoltarea intereselor. Interesele constituie un puternic stimul pentru dobandirea de noi cunostinte, imbogatirea vietii psihice pentru dezvoltarea aptitudinilor. Factorul mediator intre interese si aptitudini este reusita scolara, succesul scolar. Cand copilul manifesta interes, el obtine rezultate mai bune in activitate. Se dezvolta adeseori noi interese, chiar aptitudini de care ele sunt legate. "Dupa varsta de 9 ani, corelatiile dintre interese si aptitudini incep sa fie mai usor observabile"(Schiopu, 1967, p. 254).
Insusirea cunostintelor priceperilor si deprinderilor depinde intr-o mare masura de caracteristicile si nivelul de dezvoltare ale aptitudinilor complexe (generale si speciale) ale copilului. Aptitudinile complexe reprezinta combinatii de aptitudini, care au o sfera larga de aplicabilitate (aptitudinile complexe generale ca inteligenta si creativitatea; aptitudinile complexe speciale care asigura succesul la invatatura sunt denumite aptitudini scolare sau de invatare).
Aptitudinile sunt constituite dintr-o multitudine de procese si calitati intre care se stabilesc relatii complexe (de interactiune si interdependenta cu caracter de determinare reciproca). Succesul intr-o activitate oarecare nu poate fi asigurat prin prezenta unei aptitudini izolate ci presupune prezenta mai multor aptitudini, dupa cum, absenta unei aptitudini nu poate impiedica desfasurarea cu succes a unei activitati.
Capacitatea gandirii umane de a gasi solutii noi, de a elabora idei originale, de a descoperi lucruri necunoscute poarta denumirea de creativitate. Printre factorii creativitatii se numara: receptivitatea, flexibilitatea, originalitatea si fluiditatea.
Trebuinta de a desfasura o activitate nu numai independenta, dar si creatoare se formeaza din frageda copilarie. Cand este vorba de elevi se considera creatoare activitatea prin care se realizeaza ceva nou, original, exprimand intr-o masura oarecare inclinatiile individuale, aptitudinile si experienta creatoare. Bonchis (1998) considera ca un elev creativ se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:
intelegere rapida a materialului prezentat, capacitate de a structura si restructura informatiile;
incredere in posibilitatile proprii;
independenta fata de opinia adultilor;
nivel de aspiratie ridicat, comparativ cu cel al covarstnicilor;
curiozitate si implicare in activitate (p.136).
In familie si in scoala trebuie sa urmarim descoperirea dotarii precoce in acele domenii in care dispozitiile native au un rol deosebit de important, adica, in primul rand in muzica si in pictura, apoi in matematica. Domeniile de manifestare ale aptitudinilor la aceasta varsta sunt: desenul, muzica, pictura, coregrafia, gimnastica, compozitia literara si poezia.
2. Caracterul
Spre deosebire de temperament, care, asa cum am vazut se refera la caracteristici (insusiri) puternic ancorate in ereditatea individului, caracterul vizeaza suprastructura socio-morala a personalitatii, subliniind calitatea (latura) sociala a omului, prin intermediul careia se raporteaza la sine, la semeni si la activitatea pe care o desfasoara. Atunci cand vorbim despre caracter, afirma Allport (1981), mai mult ca sigur, implicam un standard moral si emitem o judecata de valoare.
Cosmovici (1998) subliniaza doua dimensiuni fundamentale ale caracterului: dimensiunea axiologica, orientativ-valorica si cea executiva voluntara, si considera caracterul acea structura a personalitatii "care exprima ierarhia motivelor esentiale ale unei persoane, cat si posibilitatea de a traduce in fapt hotararile luate in conformitate cu ele" (p.61).
Zlate (2000) referindu-se la caracter propune o definire a caracterului in doua sensuri. Astfel, in sens larg caracterul este definit ca "schema de organizare a profilului psiho - moral, general al persoanei, considerata prin prisma unor norme si criterii etice, valorice" (p.286). In sens restrictiv, caracterul este definit in termeni de atitudini si trasaturi, ca ansamblu inchegat care determina o modalitate relativ stabila, constanta de orientare si raportare a subiectului la cei din jur, la sine insusi, la activitatea desfasurata. Aceste doua acceptiuni se impun, intrucat prima (cea in sens larg) constituie cadrul general de referinta, iar cea de-a doua (sens restrans) instrument de abordare si cercetare concreta.
Latura relational-valorica a personalitatii se manifesta in relatiile copilului cu sine, cu ceilalti, cu semenii si cu activitatea. Acestor relatii li se adauga calitatea mediului familial in care traieste copilul si valoarea formativa a mediului educogen din gradinita si mai tarziu in scoala.
La varsta copilariei, integrarea caracteriala se realizeaza preponderent pe dimensiunile afectiva si motivationala. In conceptia freudiana, formarea supra-Eului, se intemeiaza pe acceptarea de catre copil a consemnelor morale ale autoritatii parentale, pentru a evita astfel sanctiunile si a obtine satisfacerea trebuintelor.
Asa cum am putut observa si in cadrul temperamentului, familia, climatul familial influenteaza si formarea trasaturilor caracteriale."de vreme ce prima si cea mai pervaziva expunere a copiilor la regulamente morale are loc in contextul familial, este de asteptat ca inceputurile morale sa fie gasite aici" ( Birch, 2000, p. 207).
Studiind efectele modelului educational parental asupra disciplinarii copiilor, Hoffman (1978) subliniaza doua aspecte distincte a exercitarii acestor influente cat si a dezvoltarii conduitelor morale: primul model, cel al "inductiilor", vizeaza antrenarea copilului in a reflecta asupra comportamentului propriu, cat si a consecintelor comportamentelor negative asupra celorlalti. Referindu-se la acest model, Birch (2000) este de parere ca "dezvolta o personalitate care se comporta moral chiar si atunci cand nu exista presiune din partea altora (pentru a determina aceste conduite), si care probabil va avea sentimente de vinovatie puternice atunci cand va incalca regulile"(p.207); cel de-al doilea model, al "afirmarii prin forta", presupune respectarea normelor morale prin amenintare, pedeapsa sau eliminarea privilegiilor. In cadrul acestui model se va forma personalitatea care se comporta moral atunci cand se exercita presiune din exterior si pentru a evita pedepsele.
Alaturi de aceasta o influenta importanta o au relatiile dintre frati, cat si pozitia copilului in grupul fratilor si surorilor. Copilul unic cu parinti supraprotectori ar putea dezvolta trasaturi ca: egoismul, individualismul, capriciozitatea, orgoliul, etc. Adler (1991) subliniaza faptul ca la primul nascut se pot dezvolta mai repede trasaturi ca responsabilitatea, stapanirea de sine, calm si ingrijorare, neliniste, gelozie, datorita responsabilitatii legate de supravegherea celorlalti. La polul opus, se situeaza mezinul, cel iubit si alintat de toti si care asa cum subliniaza Vincent (1972), risca sa ramana nematurizat sau deopotriva sa devina nonconformist. Cel mijlociu, ar putea avea mai putine dificultati de adaptare intrucat se bucura de modelele oferite de fratele mai mare. Printre trasaturile frecvent intalnite la el se numara optimismul, calmul, buna dispozitie, lipsa dorintei de infruntare.
Intrarea copilului in gradinita presupune o schimbare brusca a mediului de viata, secundata de manifestarea primelor trasaturi caracteriale. In formarea trasaturilor caracteriale, Cretu (2002) identifica doua etape importante: prima se refera la formarea componentei instrumentale si domina prescolaritatea mica; ce-a de-a doua vizeaza componenta de orientare - indeosebi prin debutul constiintei morale primare - si o intalnim in prescolaritatea mijlocie si mare.
Trasaturile caracteriale care se schiteaza in aceasta perioada sunt caracterizate printr-o anumita instabilitate si unilateralitate in manifestare. Instabilitatea este rezultatul slabei legaturi dintre componente cat si a fragilitatii componentei de orientare. Slaba generalizare a acestei componente, alaturi de experienta limitata a prescolarului (intrucat in aceasta perioada se schiteaza acele trasaturi care pot fi exersate si practicate in sistemul de activitati pe care copilul le desfasoara si a relatiilor pe care le implica aceste activitati), determina si unilateralitate in manifestare.
Imitand modelul adultului, copilul va prelua acele comportamente observate la cei din jurul sau, prin exercitiu ele vor fi interiorizate, vor capata stabilitate si vor deveni trasaturi de caracter.
Psihologul elvetian J. Piaget, (1969) a studiat intelegerea regulilor morale si a conventiilor sociale, pornind de la ideea ca regulile care guverneaza orice sistem moral sunt pentru copil exterioare si complet elaborate, ele presupun atingerea unui anumit nivel de dezvoltare cognitiva.
Utilizand Jocul cu bile, un joc foarte cunoscut la acea vreme printre copiii europeni, Piaget a observat copiii de diferite varste, incercand sa explice modalitatea in care copiii elaboreaza, accepta si respecta aceste reguli in cadrul jocului; intai a intervievat cativa copii in legatura cu originile, semnificatia si importanta regulilor jocului pe care ei le urmeaza. In jurul varstei de 2 ani copiii participa la un soi de "joc paralel", fiecare urmandu-si propriile reguli, in conformitate cu propriile dorinte. Spre exemplu, ei isi grupeaza bilele in functie de diferite culori sau rostogolesc prin camera bilele mici sau cele mari; astfel de "reguli", frecvent si arbitrar schimbate, nu servesc competitiei ci doar confera jocului o anumita "regularitate". Pe la 5 ani apare obligatia de a respecta regulile si de a le considera ca imperative morale impuse de o anumita autoritate. La varsta de 8 ani copilul incepe sa inteleaga ca anumite reguli sunt conventii sociale.
Asa cum subliniaza Piaget (1968), morala perioadei prescolare are un caracter heteronom, intrucat sub acest aspect copilul se lasa pilotat de regulile impuse de parinti sau de alte persoane. Autorul considera ca la aceasta varsta copiii se supun unui realism moral, o combinatie de legi fizice si morale (stadiul realismului moral). De asemenea, actiunea este judecata in functie de consecinte si mai putin de intentiile sau motivatiile care au generat-o. Acest aspect poate fi dedus din povestirile pe care Piaget le spune copiilor, grupate cate doua; intr-una dintre ele, un copil incercand sa fure niste dulceata in timp ce mama lipsea, sparge o ceasca; in cealalta, copilul nu face nimic rau, dar sparge din greseala un raft de cesti. Intrebati care dintre cei doi copii este vinovat, copiii din acest stadiu considera ca este vinovat copilul care a spart mai multe cesti, neluandu-se in calcul intentiile sau motivatia actului respectiv. Heteronomia, subliniaza Piaget si Inhelder (1968, p.107), se traduce "printr-un numar de reactii afective si prin anumite structuri remarcabile, proprii judecatii morale a copiilor mai mici de 7-8 ani".
Odata cu dezvoltarea cooperarii sociale intre copii, se ajunge la relatii morale noi, intemeiate pe respectul reciproc, si care conduc la o anumita autonomie, care ia locul heteronomiei (stadiul cooperarii, al reciprocitatii . Aprecierea moralitatii se face luand in considerare atat elemente subiective, cum ar fi intentiile personale, dar si considerarea pedepsei ca fiind o alegere umana si nu un fapt inevitabil sau divin. Locul respectului unilateral este luat de cel mutual. Autorul subliniaza ca un produs esential al respectului mutual si al reciprocitatii este sentimentul dreptatii, adesea castigat in detrimentul parintilor (cand comit o greseala voluntara). In dezvoltarea constiintei morale, in constientizarea regulilor si normelor colective de conduita educatoarea are un rol esential. Incepand cu 7-8 ani, acest sentiment primeaza asupra celui de obedienta, devenind o norma centrala, "echivaland pe taram afectiv cu ceea ce sunt normele de coerenta pe taramul operatiilor cognitive (in asemenea masura, incat la nivelul cooperarii si al respectului mutual exista un paralelism izbitor intre aceste operatii si structurarea valorilor morale.)"(Piaget si Inhelder, 1968, p.107).
Cercetarile piagetiene au fost continuate cu succes de psihologul american Lawrence Kohlberg (1969, 1976), care elaboreaza conceptia cu privire la cele trei niveluri si cele sase stadii ale dezvoltarii morale. Autorul considera ca toti copiii se afla la primul nivel, cel al moralitatii preconventionale, pana in jurul varstei de 10 ani, varsta la care incep sa invete sa evalueze actiunile pe baza opiniilor altor persoane (nivelul moralitatii conventionale).
Odata cu intrarea in scoala copilul intra intr-un sistem de relatii complexe, iar dificultatea sarcinilor cu care se confrunta creste progresiv. Prin invatare, activitatea fundamentala in aceasta perioada, se dezvolta capacitatile intelectuale si morale ale copilului, se constituie trasaturi structurale ale personalitatii cum ar fi: sarguinta, punctualitatea, acuratetea in munca. La aceasta varsta este prezenta inca imitatia, avand un rol hotarator in educatia morala, copiii imitand adesea personaje literare.
Insusirea notiunilor si judecatilor morale reprezinta o conditie necesara pentru formarea trasaturilor pozitive de caracter. Judecatile morale autoevaluative ale copiilor se dezvolta pornind de la intelegerea si aprecierea insusirilor pozitive si negative ale celorlalte persoane, spre intelegerea si aprecierea insusirilor proprii.
Pentru formarea obisnuintelor de conduita morala este necesara exersarea elevilor in savarsirea unor fapte si actiuni morale. Astfel, cadrul didactic, in cultivarea simtului raspunderii fata de invatatura la elevi, va incepe cu formarea obisnuintei de a pregati sistematic lectiile si de a indeplini cat mai bine temele, atat in clasa, cat si acasa. In acest sens, elevii vor fi pusi frecvent in situatii care pretind sa manifeste siguranta si constiinciozitate.
In procesul complex de plamadire a trasaturilor caracteriale, este evidenta influenta mediului socio-cultural. Factorii sociali si culturali au o semnificatie speciala in manifestarea conduitei copilului. Daca in primii ani de viata ei actioneaza indirect, prin intermediul normelor, atitudinilor si valorilor familiei, pe masura ce copilul creste el este supus tot mai direct influentei mediului socio-cultural, religios, ideologic si economic. Copilul isi petrece tot mai mult timp in afara familiei, in scoala, in grupul de prieteni, in cartier, in comunitate. Acesti factori incep sa joace un rol important in aparitia sau agravarea unor tulburari de comportament sau de adaptare.
Desi unele reguli morale nu sunt dependente de adult, ele implica respectul mutual si solidaritatea copiilor. De aceea, in procesul formarii si dezvoltarii caracterului trebuie actionat atat asupra individului cat si asupra grupului caruia acesta ii apartine.
|
