DOMENIILE DE SUPORT ALE DEZVOLTARII PSIHOLOGIEI DIFERENTIALE STUDIUL ACTIVITATII CREIERULUI
In secolul al XIX-lea studiul creierului a cunoscut un progres surprinzator. PAUL BROCA a localizat (in 1861) centrul limbajului in cortex, in urma une 343f51d i autopsii facute pe un bolnav afazic (Leborgne). Tot in cortexul interesului ce a devenit arzator pentru problema localizarilor cerebrale s-au descoperit si localizat centrii motori de catre FRITSCH si HITZIG. Pe de alta parte WERNIKE a descoperit centrii senzoriali ai limbajului. FERRIER a gasit centrul vederii. Aceste descoperiri au creat o avalansa de cercetari privind diferiti centri cerebrali responsabili de functionalitati psihice in esenta. Fenomenul nu este singular. Exista astfel de excese dupa fiecare descoperire mai socanta. In orice caz, astfel de localizari au generat o optica localicista, dar si una dezmembranta a imaginii activitatii psihice coordonate de creier. S-a nascut o adevarata idolatrie a functionalitatii singularizate a reactiilor si s-au conturat, dupa cum era firesc, controverse si opozitii privind aceasta opinie excesiv morfologista a psihicului. Ca efect pozitiv, s-a realizat o harta a creierului functional si ideea ca acesta are in gestiune caracteristicile activitatii psihice. Studiile ce au pus in evidenta faptul ca, in genere, functiile intelectuale nu au o localizare severa, au atras atentia asupra functiilor sintetiste si analiste ale activitatii nervoase superioare. Acestea s-au consolidat, mai ales, prin cercetarile asupra reflexelor conditionate efectuate de I.P. PAVLOV, si apoi, prin studiile privind reflexele operante, cele prin care un caine vine si cere hrana fara nici un stimul care sa conditioneze asezarea lui in doua labe, pentru a obtine o recompensa alimentara. Totodata, s-a consolidat ideea ca lobii prefrontali, chiar daca opereaza relativ diferit in prelucrarile sintetiste intelectuale, prin lezarea oricaruia din ei se produc defrontalizari functionale, si, in consecinta, dereglari ale efortului intelectual. Au fost studiate si functiile cerebrale; cele ale corpilor striati, ale diencefalului ( FOERSTER si GAGEL- Etudes de psychologie medicale), aspecte ale somnului si veghii, functiile hipotalamice (N. DEMOLE, W. R. HESS). Aceste studii au fost efectuate in decursul secolului al XX-lea (in primele decade). Leziunile bazale cerebrale au pus foarte numeroase si, in fapt, cele mai complicate probleme ale determinarii functionale ale activitatii cerebrale. Problemele atentiei, memoriei, dar, mai ales, ale afectivitatii au inceput sa fie tot mai decodificate in acest context. SHERRINGTON a realizat, printre primii, sinteze ce implicau ideea ca functiile encefalice sunt ierarhizate. S-a conturat ideea ca activitatea creierului are un rol important in reglarea afectiva, la baza sa, si ca dispune de reglarea intelectuala complexa ce tinde sa subordoneze functionalitatea emotionala in zonele sale inclusiv prin activitatea celor prefrontale si frontale.
|
