De la evaluarea psihometrica la evaluarea potentialului de invatare

De la evaluarea psihometrica la evaluarea potentialului de nvatare

Aceste doua sisteme de evaluare, metoda psihometrica (statistica) si metoda evaluarii potentialului de învatare (dinamica), au fost percepute a 242v2115c nta­gonist. Explicatia rezida în aparitia unei noi paradigme care se opune unei practici traditionale îndelung aplicate.

Bosco Dias (1991) considera ca cele doua metode raspund unor probleme diferite si de aceea ele trebuie sa existe si sa se completeze reciproc. Aceasta luare de pozitie deschide noi orizonturi în domeniul evaluarii psiho-educative a individului si largeste semnificativ posibilitatea aprofundarii cunostintelor noastre despre individ înainte de a planifica interventiile necesare ameliorarii nivelului sau functional.

Necesitatile practice impun alegerea avantajelor fiecarei metode si gasirea cailor de conciliere. Aceasta tendinta a fost sugerata de Scheffer (1977) si consta în relationarea cognitiv-afectiv, gasirea unor puncte comune, decât accentuarea diferentelor. Aceasta deschidere intentioneaza apropierea cogniti­vului de afectiv.

Metodele psihometrice se axeaza pe ceea ce este stabil în functionalitatea si performanta individului. Ele ofera posibilitatea predictiei nivelului de functionalitate într-o varietate de situatii individuale si sociale. Aceasta predictie nu este urmata de posibilitatea unei interventii majore si inducerea unor modificari, si nu exprima o mare credibilitate în posibilitatea de a obtine schimbari semnificative în functionalitatea individului. Metoda nu încearca sa evalueze ceea ce se schimba, ci mai degraba ceea ce ramâne stabil si posibil de a fi prevazut. Instrumentele sale, cele mai des utilizate în psiho-

PERSONALITATEA ELEVULUI

logie, sunt testele cu ajutorul carora se fac predictii si se iau decizii asupra posibilitatilor de interventie. Metoda ramâne tributara contextului biogenetic si admite ca individul este dotat cu caracteristici stabile, iar comportamentele sale ramân constante. Metoda psihometrica consta în determinarea stadiului actual de functionare a individului. Când mediul este static si previzibil, performanta individului este la fel. Dar, într-o lume dinamica, în continua schimbare, performanta depinde mult de capacitatea lui de adaptare.

Evaluarea potentialului de învatare ofera posibilitatea construirii si exer­sarii unor sarcini urmarindu-se evolutia subiectilor în rezolvarea ei. Metoda de evaluare dinamica are ca scop evaluarea proceselor psihice, si ofera multiple posibilitati de a descoperi aspectele individuale ale functionali­tatii umane. Evaluarea potentialului de învatare, contrar psihometriei, nu se bazeaza pe ceea ce subiectii au învatat înainte, nici pe dezvoltarea genetica a acestora, ci propune sarcini de învatare specifice, pentru a se cunoaste profitul pe care pot ei sa-î obtina. Evaluarea potentialului de învatare se bazeaza pe ceea ce poate sa învete un subiect. Inteligenta este considerata ca o aptitudine care permite sa se profite de experientele învatarii propuse de mediu.

Cele doua tendinte sunt complementare în examenul psihologic. Testele permit evaluarea a ceea ce poate face un subiect în momentul administrarii testului, evaluarea potentialului de învatare ne permite se estimam daca subiectul este capabil sa învete.

Scopul examenului psihologic este de a cunoaste ce a devenit un subiect în functie de trecutul sau si de a pune în evidenta resursele de care dispune pentru ameliorarea si modificarea traiectoriei dezvoltarii sale.

Metodele folosite în evaluarea potentialului de învatare permit mai întâi precizarea resurselor subiectului, si apoi îl ajuta sa le foloseasca.

Termenul de potential de învatare este un termen generic, pentru a desemna capacitatea de învatare. Acest termen apare ca un concept de baza care permite sa se introduca învatarea înaintea testarii. Este vorba aici de un raspuns dat psihometriei, care, pentru a evalua subiectii, pleaca de la prin­cipiul ca toti indivizii au sanse egale în confruntarea cu sarcinile propuse. In cazul evaluarii potentialului de învatare, evaluarea este precedata de învatare, în sensul egalizarii situatiei de plecare a subiectilor înaintea evaluarii. înva­tarea nu va mai avea aceleasi efecte asupra subiectilor. Capacitatile diferite de învatare vor fi evaluate în termeni de potential de învatare mai mare sau mai mic. Acest potential de învatare va fi folosit pentru a se face inferente asupra unor concepte ca: educabilitatea inteligentei (Budoff, 1987), zona proxima de dezvoltare (Campione, Brown, Ferrara, 1984) sau modificabili-tatea cognitiva (Feuerstein, 1980).

într-o maniera generala, în evaluarea potentialului de învatare se cauta sa se evalueze viteza învatarii, capacitatile de conservare si tra^|fr=ale-îrrvitam>,. Se cauta, de asemenea relatiile dintre acestea si capacitatile^îtoare" aîâ învatarii. ₍

r

PERSONALITATEA ELEVULUI

Ambele tendinte au în comun antrenamentul sau învatarea bazata pe analiza sarcinii. Tendinta cantitativa este centrata mai mult pe sarcina, pentru a da ajutoare standardizate si graduate, în timp ce tendinta calitativa nu renunta la analiza sarcinilor, dar ajutoarele se adapteaza la reactiile specifice ale subiectilor în situatia de evaluare.