Debutul personalitatii copilului
Asa cum am aratat pentru perioada de pana la un an si
pentru perioada de la 1 pana la 3 ani, dezvoltarea afectiva este esentiala
pentru structurarea persoanei in mediul din care face parte. H. Wallon arata ca
perioada 1-3 ani este definitorie pentru dezvoltarea
personalitatii. Cele doua stadii descrise de Wallon,
centripeta si centrifuga, sunt etape ale dezvoltarii afective pana la 3 ani.
Perioada centripeta se incheie la varsta de un an,
deschizand perioada centrifuga. Perioada de varsta de la doi
ani corespunde dezvoltarii senzorio-motorii si proiective, ca momente a 959h77j le
stadiului centrifug. Activitatea senzorio-motorie se
dezvolta in doua directii independente, dar complementare. Pe de o
parte, se manifesta activitatea de manipulare si explorare, in cursul carora el
invata sa cunoasca obiectele, proprietatile si numele
acestora. (Gratiela Sion, 2006
Aceasta activitate contribuie la nasterea a ceea ce
Wallon numeste inteligenta practica. Pe de alta parte,
activitatea senzorio-motorie*se dezvolta in posturi si atitudini care
contribuie la aparitia imitatiei (posturile imitative), preludiu reprezentarii
mentale care va acompania nasterea limbajului. Aceasta
orientare contribuie la nasterea unei inteligente caracterizate de Wallon ca
fiind inteligenta discursiva. Aceasta opozitie intre doua forme de
inteligenta, care semnaleaza trecerea de la senzorio-mo-tricitate la stadiul
reprezentarilor mentale, este un punct de dezacord cu
teoria piagetiana (Tourrette si Guidetti, 2002, p. 84).
Stadiul proiectiv corespunde varstei de 3 ani si este
marcat de trecerea de la actele motorii Ia reprezentarile mentale. Cu progresul mersului si al limbajului se realizeaza o activitate
"proiectiva' care corespunde proiectarii imaginilor mentale in acte.
La aceasta varsta, copilul se exprima atat prin gesturi, cat si prin cuvinte,
iar miscarea acompaniaza si serveste drept suport reprezentarii mentale. Se
manifesta acum o interiorizare a actelor motorii, iar
imitarea ilustreaza acest proces de interiorizare ce are ca finalitate
dezvoltarea repre-zentarilor mentale, care au un caracter, spune Wallon, net
social.
Multi autori au legat aparitia identitatii de sine de momentul in care copilul
se recunoaste in oglinda. (Gratiela Sion, 2006)
Darwin credea
ca acest fenomen are loc la 17 luni, Gesell la 2 ani si
Rene Zazo la 3 ani. Identitatea se construieste procesual, astfel ca autorii au
identificat fiecare cate o etapa: de la identificarea primara produsa prin
confruntarea cu imaginea din oglinda pana la momentul cand nu au mai considerat
imaginea din oglinda o dublura cu existenta de sine statatoare (Golu, Verza,
Zlate, 1993). Un moment esential al identitatii* este
acela in care copilul vorbeste despre sine folosind pronumele personal
"eu'. Dupa R. Zazzo si A. M. Fontaine (1992), etapele identificarii in
oglinda debuteaza in primul an de viata mai intai cu interesul pentru figura
adulului din preajma, care este mult mai vie decat propria sa imagine, dar nu
se manifesta pregnant inainte de 2-3 luni. Din acest moment, el surade in
oglinda, vorbeste cu imaginea sa ca si cum ar avea un
alt copil in fata lui. Catre 8 luni, el este intrigat de imaginea dubla a unei
persoane (reala si in oglinda), apoi el se intereseaza din ce in ce mai mult de
imaginea sa si, in lunile urmatoare, se intreaba din ce in ce mai mult despre
efectul oglinzii (inceputul celui de-al doilea an de
viata). Apoi, copilul trece de la zambet Ia
perplexitate. La mijlocul celui de-al doilea an, el trece printr-o perioada de
evitare a imaginii, care poate coexista cu anume forma
de fascinatie (el se priveste cu surprindere). La aceasta varsta, copilul
intelege ca in oglinda nu este un alt copil si incepe
sa se intereseze de simulta-neitatea celor doua imagini (se joaca executand
diverse miscari in oglinda). intre 18 si 24 de luni, apreciaza autorii, copiii
reusesc sa inteleaga ca in imaginea din oglinda este vorba tot de ei insisi, ca
ima-ginea nu prezinta un alt copil, stadiul urmator fiind cel in care inteleg
ca este vorba de propria lor reflectie, aceasta fiind doar o imagine. (Gratiela
Sion, 2006)
Acesta este si momentul constituirii identificarii* ca
proces de structurare a personalitatii si care in etapa identificarii primare
se refera la imitatia comportamentelor adultilor care-1 ingrijesc si la fuziunea
afectiva ce sta la baza imitatiei.
Mecanismele identificarii copiilor cu parintii au fost explicate psihanalitic
prin adoptarea comportamentului parintilor de catre copii datorita pozitiei de
putere a acestora. Teoriile
invatarii arata ca exista o asociere pozitiva intre comportamentul si
trasaturile parintilor, ca urmare a satisfacerii nevoilor copiilor. in consecinta, copiind comportamentul parintilor, copiii
aplica de fapt sentimentele de satisfactie pe care le asociaza cu parintii,
oferind in acest fel propria lor recompensa. Cercetarile
arata ca, astfel, relatiile satisfacatoare intre parinte si copil stabilesc
legaturi puternice de identificare intre copii si parinti.
