Dezvoltarea afectivitatii a copilului
Varsta de la 1 la 3 ani este caracterizata de fuziunea
cu mama, pe de o parte, si tendinta copilului, pe de alta parte, de a se
construi ca persoana (Tourrette si Guidetti, 2002, p. 111). Aceasta dezvoltare este descrisa de mai multi autori, incercand sa clarifice
elementele de baza ale dezvoltarii afective. Una dintre perspectivele teoretice
ale 232c23c dezvoltarii afective este cea propusa de
psihanaliza. Freud arata ca in aceasta perioada copilul se
afla intr-un stadiu de narcisism primar, corespunzand perioadei
autoerotismului. Freud propune 5 stadii: oral, anal, falie, de latenta
si genital, stadii in care satisfacerea este obtinuta
pe masura ce libidoul (energia sexuala) este directionat spre diferite parti
ale corpului. El se refera la "instincte sexuale' desi,
in atribuirea acestui termen copiilor, Freud a folosit termenul "sexual'
mai degraba cu sensul de placere fizica. Fiecare stadiu* duce dupa sine un set de probleme ce trebuie depasite in raport cu
dezvoltarea de mai tarziu. Esecul in negocierea satisfacatoare a unui anumit
stadiu va avea ca rezultat fixatia sau stagnarea
dezvoltarii in acel stadiu (Ann Birch, 2000, p. 168). Pentru
perioada de la 1 la 3 ani, sunt caracteristice stadiile oral, anal si debutul
celui falie. in stadiul oral, viata afectiva a
copilului este organizata in jurul alimentatiei. Alimentatia pentru Freud are
doua functii: nutritionala si libidinala. Aceste doua functii se vor separa;
activitatea suptului se va exersa ca placere in sine,
ca prototip al placerii erotice. Un moment important
este intarcarea, cand relatia cu mama se modifica la finalul acestui stadiu,
cand relatia obiectuala este orala si se elaboreaza progresiv un Ego
rudimentar.
Faza anala debuteaza cu controlul sfincterelor, zona erogena devine regiunea
anala, cu placerea defecarii si a retinerii voluntare. Relatia
copilului cu obiectul libidinal se exprima in termeni de posesiune/expulziune.
Acesta este momentul intaririi Ego-ului iar
interdictiile parentale sunt originea Superego-ului. Perioada falica este caracterizata de complexul Oedip.
Asa cum se stie*, interpretarea freudiana a patologiei adultului s-a facut prin referinta la aceste prime stadii ale vietii
psihice, cand dezvoltarea se poate fixa intr-unui din stadii.
Un alt psihanalist, J. Bowlby, elaboreaza in jurul
anilor '50 teoria atasamentului, teorie care asimileaza concepte din teoria
psihanalista, etologie si psihologie cognitiva (Atkinson Rita L,, Atkinson
R.C., Smith, Bem, 2002, p. 579).
El arata ca nevoia de atasament a copilului fata de mama sa
evidentiaza o nevoie innascuta, structurala, nevoia de contact social care este
o nevoie primara. Bowlby imparte dezvoltarea atasamentului in 4 etape:
. etapa de preatasament - de la nastere la 6 saptamani cand comportamentul este o problema de raspunsuri reflexive determinate genetic,
cu valoare de supravietuire.
. etapa atasamentului de actiune - {6 saptamani-6/8
luni) - in aceasta faza, copiii mici se orienteaza si raspund, marcand mai mult
decat pana acum preferinta fata de mama.
. etapa atasamentului delimitat - 6/8 luni pana la 18 luni, 2 ani,
corespunzatoare etapei in care atasamentul fata de mama este foarte evident. In aceasta perioada, copiii manifesta anxietate de separare.
Aceasta perioada de atasament delimitat isi gaseste
echivalenta in permanenta obiectului din teoria lui Piaget.
. etapa formarii unei relatii reciproce*- 18 luni/2ani
si dupa. In aceasta perioada, copilul construieste progresiv o reprezentare
interna a figurilor de atasament, care ii va permite
sa suporte din ce in ce mai bine absenta acestora si sa anticipeze intoarcerea
lor. Bowlby descrie ca in jurul varstei de 3 ani se formeaza un
palier matur in constructia acestei reprezentari, care il va ajuta pe copil sa
suporte mai bine separarea corespunzatoare intrarii in gradinita. Ca urmare, anxietatea de separare scade la varsta de 3 ani.
Cele 4 etape ale lui Bowlby arata ca legatura afectiva de durata pozitiva cu
persoana care are grija de copil se dezvolta pornind de la experientele din
primii 2 ani de viata. Odata stabilita legatura de atasament, aceasta dureaza
in timp si spatiu, iar copiii nu trebuie sa se mai
angajeze in comportamente de cautare a apropierii la fel de insistent ca pana
acum.
In evolutia afectivitatii antreprescolarului, autorii romani identifica doua faze specifice. In pragul varstei de 2
ani, se constituie faza opozitiei.
Revolta fata de interdictia adultului se transforma intr-un
comportament de opozitie. Cea de a doua faza a dezvoltarii afectivitatii
la aceasta varsta este cea de cooperare cu adultul, ca
urmare a unor interiorizari a interdictiilor. Copilul incepe sa
actioneze conform interdictiilor interiorizate (Golu, Veiza, Zlate, 1993).
