Dezvoltarea afectivitatii
a. Un prim factor al dezvoltarii optime a afectivitatii este existenta unor obstacole în calea tendintelor negative ce apar spontan în primii ani de viata. Pentru gruparea tendintelor în structuri din ce în ce mai complexe este necesara o anumita tensiune. Când nu apare nici o bariera, nici o frustrare, tendintele se consuma imediat în actiuni al caror ecou ramâne redus. Este situatia creata în acele familii unde, existând un singur copil, parintii considera ca o datorie sa îi satisfaca toate dorintele, sa nu-i impuna nici o constrângere, nici o interdictie. Lasând de o parte consecintele dezastruoase în ceea ce priveste formarea caracterului, observam ca acest copil, ajungând adult, nu este atasat de parintii sai (el considera toate sacrificiile facute de ei ca fiind absolut firesti, obligatorii).
b. Un rol important îl are imitarea emotiilor, atitudinilor celor din jur. Copilul imita cu usurinta pe adulti, mai ales pe aceia pe care îi stimeaza. Emotiile se pot transmite si prin limbaj, si prin povestire. Copiii imita si profesorii cu prestigiu: când profesorul de istorie povesteste cu însufletire si admiratie lupta de la Podu înalt, emotia li se transmite si scolarilor. Desigur, aceste sugestii si acte de imitatie nu duc imediat la formarea de sentimente. Copiii nu devin patrioti, doar pentru ca au audiat câteva lectii de istorie, dar un interes pentru trecutul patriei se poate contura. Asadar, treptat, exemplele din jur, emotiile traite pot avea o influenta importanta, daca intervin conditii favorizante. Acestea au putut fi formulate chiar sub forma unor legi.
c. Legea transferului afectiv: când un obiect A cauzeaza o stare afectiva durabila, ea se r& 14514n138o #259;sfrânge ("se transfera") asupra altor obiecte B sau C, daca ele se asociaza frecvent cu obiectul A. Daca o persoana ne-a devenit extrem de simpatica, si ne inspira chiar afectiune, încep sa ne impresioneze agreabil câinele cu care se plimba, casa în care locuieste, rudele ce o însotesc adesea etc. Afectul pozitiv se extinde si asupra altor fiinte si obiecte. Avem de a face cu un transfer prin contiguitate (alaturare) demonstrat si experimental de catre J. Watson, binecunoscutul parinte al behaviorismului. El a adus în fata unui copil de un an o cusca în care se afla un iepuras alb. Copilului i-a placut aceasta fiinta blânda si si-a manifestat satisfactia. în zilele urmatoare psihologul a readus cusca, dar când copilul se apropia de ea, cineva tipa puternic, un strigat de groaza care
PSIHOLOGIE sCOLARĂ
experimentala a devenit mai unita, certurile si conflictele au fost mult mai rare decât în clasa de control (Cosmovici, A., 1984). Din pacate, pâna la "aerisirea" programelor va fi greu sa organizam, frecvent, lectii cu activitati pe grupe, dar colaborarea poate fi stimulata cu prilejul activitatilor din afara clasei sau extrascolare. Mai întâi, în orice scoala se pregatesc serbari scolare; de obicei elevii mari se bucura sa joace o piesa de teatru. Aceasta, pe lânga beneficiul realizat prin aprofundarea textului literar, este un excelent prilej de întrajutorare. în afara de actori, alti elevi trebuie sa se preocupe de decoruri, de costume, de regia tehnica, e nevoie de sufleur, prezentator etc. O alta ocazie de munca în comun o constituie excursiile, unde se pot împarti numeroase sarcini unor elevi; de buna lor îndeplinire depinde reusita. Excursiile prilejuiesc jocuri, concursuri, lasa amintiri de neuitat. Echipele sportive pot fi o "scoala" a colaborarii si loialitatii, cu conditia sa fie permanente si conduse cu seriozitate. în scolile noastre exista o subestimare a rolului lor educativ, mult mai apreciat în tarile occidentale. în fine, la noi în tara, dupa ce s-a exagerat peste masura cu "munca voluntara" a aparut conceptia ca orice efort trebuie platit. Dar iata, vedem cum presedintele S.U.A., cea mai bogata tara din lume, face apel la cetateni sa se ocupe de înfrumusetarea orasului în care locuiesc, fara pretentii de salarizare ! Elevii trebuie sa depuna eforturi pentru înfrumusetarea propriei scoli (si chiar a localitatii în care traiesc), sa amenajeze un teren sportiv, sa contribuie, eventual, la construirea unui loc de agrement unde sa se poata recrea vara, îndeosebi în vacante s.a.
Toate aceste activitati se includ în ceea ce pedagogii numesc "metoda exercitiului", mijloc esential, nu doar pentru formarea de deprinderi, ci si pentru cristalizarea unor sentimente pozitive. Evident, ele îndeplinesc astfel de obiective numai daca sunt bine organizate si duc la succese îmbucuratoare pentru copiii participanti.
b. Daca activitatile mentionate creeaza posibilitatea unor "combinari afective", transferul este influent mai ales cu prilejul recompenselor, satisfactiilor. Recompensa meritata este un factor deosebit de stimulator, satisfactia succesului dinamizeaza scolarul pentru a obtine si alte rezultate bune; ea se transfera, treptat, si asupra disciplinei unde el a excelat. Un elev poate învata la un obiect care nu-1 intereseaza dintr-un sentiment al datoriei, dar bunele rezultate pot avea ca urmare formarea unui interes pentru materia respectiva. Aici este transfer, dar poate interveni si ceea ce s-a numit "autonomie functionala". Asa se explica de ce unii elevi constiinciosi, care învata foarte bine la toate obiectele, ajung sa aiba multiple interese si le vine greu, la terminarea liceului, sa opteze pentru o singura specializare.
A.S. Makarenko, pedagog rus cunoscut prin rezultatele obtinute în reeducarea a numerosi copii delincventi, sublinia ca omul are nevoie sa
PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE
pensionare. Atunci, îsi construieste o casa pe malul marii, al carui zgomot îl aude si pe valurile careia se mai avânta din când în când. Deci, s-a format un puternic atasament fasa de ocupatia care la început constituia doar un mijloc. Ea a devenit un nou motiv, unul predominant ce si-a câstigat o deplina autonomie.
f. Observatiile de mai sus ne dau câteva repere importante privind formarea sentimentelor, fara a clarifica deplin mecanismul, perpetua devenire, complicare a afectivitatii. în orice caz se vadeste ca formarea sentimentelor este un proces asociativ, care are o slaba legatura cu dezvoltarea intelectuala. Ceea ce convinge un interlocutor, ceea ce îi câstiga adeziunea nu este atât logica unor argumente, cât atitudinea vorbitorului, propriile sale sentimente ce se transmit mai mult prin ton, postura si gesturi. Progresul afectiv se realizeaza datorita experientei reale, în care individul are unele satisfactii si unele oprelisti - ceea ce treptat duce la aprobarea si îndragirea unor activitati si la ocolirea, dispretuirea altora. Degeaba propaganda comunista înfatisa realitatea în culori trandafirii, când experienta zilnica, cu interdictiile, lipsurile etc. dovedea contrarul. Ca urmare, vom putea favoriza sentimente superioare nu atât prin discursuri moralizatoare, cât prin organizarea activitatii elevilor în asa fel încât sa duca la rezultate pozitive în raport cu obiectivele educationale.
8. Formarea de sentimente superioare n contextul vietii scolare
a. Una din sarcinile educative de prima importanta este dezvoltarea la elevi a acelui "sentiment al comuniunii sociale" (de care am amintit mai sus), a dispozitiei spre colaborare, întrajutorare, al solidaritatii sociale, al preocuparii de soarta celorlalti, simtamânt esential într-o societate democrata. Din pacate, învatamântul aproape exclusiv frontal practicat la noi (care se bazeaza îndeosebi pe studiul individual si obstructioneaza aproape tot timpul colaborarea între elevi în timpul orelor) nu faciliteaza formarea unor deprinderi si înclinatii spre colaborare.
Dimpotriva, activitatea didactica pe grupe îi face pe elevi constienti de valoarea colaborarii, chiar în munca intelectuala, si favorizeaza solidaritatea, prieteniile. într-un experiment efectuat la Liceul "Emil Racovita" din îasi, unde s-au organizat timp de 2 ani cea 200 de activitati didactice pe grupe la o clasa, am putut constata evidente progrese nu doar în ce priveste capacitatea de gândire, ci si de ordin educativ: au aparut frecvente relatii de ajutor între membrii aceleasi grupe la pregatirea lectiilor, vizite reciproce, ajutor în caz de îmbolnavire a unuia dintre ei, a aparut practica de a face cadouri fiecaruia în ziua de nastere. în general, clasa
PSIHOLOGIE sCOLARĂ
e. Cu aceasta am subliniat factorul esential al educarii scolarilor: personalitatea profesorului. Profesorul trebuie sa aiba o mare autoritate care se impune prin deplina sa competenta profesionala si tact pedagogic. Atunci el devine un model pentru copii. Ei vor tinde sa-i imite atitudinile, opiniile. Profesorul organizeaza si conduce lectia, tot el participa cu însufletire la activitatile initiate dupa ore. Dragostea pentru disciplina sa si convingerea în posibilitatile nebanuite ale copiilor ce cresc sub ochii lui le trezeste interesul si da avânt aspiratiilor. Un asemenea profesor ramâne întreaga viata o icoana vie în mintea discipolilor.
Dimpotriva, e de plâns situatia când profesorul are mentalitate de magazioner : el vine în clasa si înregistreaza în catalog cantitatea de cunostinte memorata de mai multi scolari, apoi le preda repede noile cunostinte, dupa care pleaca la alta clasa (alta "sucursala"). Formalismul în munca didactica, indiferenta fata de materia expusa nu fac decât sa genereze o mare plictiseala în sufletul copiilor. Munca profesorului nu da rezultate decât atunci când ea e însotita de constiinta importantei si frumusetii sale. Fara a fi actor, el trebuie sa participe cu însufletire la miracolul cresterii inteligentei, al înfiriparii de idealuri la fiintele doritoare sa cunoasca si sa stapâneasca lumea.
ÎNTREBĂRI:
Ce noi trebuinte, dorinte au aparut în ultimele doua secole datorita progresului civilizatiei ?
Ce conditii ar favoriza diminuarea agresivitatii într-o societate umana?
Cum contribuie scoala la ridicarea nivelului de aspiratie al copiilor ?
Cunoscând fenomenul transferului afectiv, care dintre formele de motivare ale elevului are efectele cele mai putin pozitive ?
De ce sentimentele sunt considerate forme principale de motivatie?
Exista o relatie între combinarea afectiva si transferul afectiv?
Ce fenomene intervin în activitatea pe grupe, facând sa se înfiripe sentimente superioare în psihicul participantilor ?
Ce trebuie sa urmareasca profesorul pentru a asigura cristalizarea de sentimente superioare la scolari?
PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE
întrevada o bucurie, catre care sa tinda (el spunea "sa aiba o perspectiva"). Acest lucru e valabil mai ales pentru copii: bunaoara sa întrevada placerea unui spectacol ce va avea loc duminica. Dar el poate aspira si la bucuria unei vacante la mare. O data cu adolescenta el va lupta pentru satisfactia admiterii ia o facultate dorita. Totul - spunea pedagogul amintit - e sa stii sa îmbini "perspectivele" mai îndepartate cu altele apropiate. Succesele scolare au drept efect si formarea unei atitudini pozitive fata de munca, deosebit de importanta pentru obtinerea unor frumoase performante profesionale. Dimpotriva, insuccesele repetate pot îndeparta copilul de scoala, de cultura si devin un factor demobilizator, ceea ce nu înseamna ca trebuie sa renuntam la dezaprobare si alte forme de pedeapsa.
c. E gresita parerea acelor profesori care socotesc binefacatoare indulgenta, acordarea cu usurinta de note mari (9 si 10). Las deoparte ca totdeauna notarea trebuie facuta obiectiv si cu discernamânt (îmi amintesc situatia unei profesoare care acorda studentilor la examen numai 9 si 10, provocând însa mari nemultumiri, întrucât "reusise" sa le puna 10 celor cunoscuti ca foarte slabi si 9 celor foarte buni!). Asa cum am mentionat mai sus, performantele obtinute fara efort nu satisfac. Dificultatea e mult mai atractiva. Exigenta ridicata e foarte importanta. în primul rând pentru ca numai prin eforturi serioase e posibila realizarea unui progres intelectual si fiindca atunci activitatea din scoala e privita ca importanta, devenind sursa de stradanii zilnice, dar si de adevarate satisfactii. Profesoral trebuie sa aiba grija sa gradeze exigentele. El trebuie sa propuna sarcini pe care majoritatea scolarilor sa le poata realiza în cadrul unui studiu concentrat. Dupa familiarizarea cu o problema vor fi ridicate altele mai grele. Dificultatea unei munci depinde si de felul cum e privita de individ. Mark Twain observa ca a înregistra hârtii într-un registru este o munca obositoare, dar sa urci un munte cu un sac de 20 kg în spinare este o placuta distractie! Marea arta a unui profesor e sa faca interesante problemele disciplinei sale.
d. Enumerarea conditiilor de mai sus, fundamentale pentru cristalizarea unor sentimente pozitive, nu exclude si utilizarea expunerilor care îsi au si ele rolul lor ce nu trebuie neglijat. Pe lânga necesitatea predarii clare si argumentate logic, sa nu uitam însemnatatea participarii noastre afective. In pragul celui de-aî doilea razboi mondial, Ia Colegiul Sf. Sava din Bucuresti era profesor de biologie uri batrânel mic, adus de spate, care vorbea cu voce slaba. N-avea autoritate, caci punea cu usurinta notele cele mai mari si de aceea când intra în clasa elevii mari zvârleau cu avioane de hârtie, îl întrebau ce mai face (! ?) etc. Dar când începea sa explice, se facea liniste deplina si era ascultat cu încordare. Secretul succesului sau statea în faptul ca punea tot interesul sau în problemele biologice prezentate, interes care se comunica elevilor si facea ca ora sa treaca pe nesimtite.
PSIHOLOGIE sCOLARĂ
absenta unor deprinderi de munca sistematica si a obisnuintei elevului de a-si autoevalua rezultatele scolare din perspectiva unor criterii obiective, promovate de scoala;
insuficiente la nivelul operatiilor logic-abstracte ale gândirii, de tipul: incompetenta de limbaj (de a raspunde concis sau într-o forma dezvoltata la întrebarile profesorului); incapacitatea de a relationa informatiile (de a le pune în contexte variate si flexibile); absenta unui mod dialectic de gândire, care sa alterneze judecatile pro si contra; slaba capacitate de concretizare (sau ilustrare) a unui fenomen sau principiu învatat la ore; incapacitatea realizarii unui demers ipotetico-deductiv, necesar formularii unor concluzii sau generalizari; absenta spiritului critic în gândire, indispensabil manifestarii unor atitudini fata de ideile receptate si formularea unor judecati de valoare proprii etc.
b) Un esec scolar de tip necognitiv, care se refera la inadaptarea elevului la exigentele ambiantei scolare. Acest tip de esec vizeaza, mai precis, inadaptarea la rigorile vietii de elev, la exigentele de tip normativ, pe care le presupune functionarea corespunzatoare a oricarei scoli sau a oricarei colectivitati scolare. Elevul dezadaptat recurge la abandonul scolar, la parasirea precoce a scolii, în favoarea unui mediu mai putin coercitiv, de regula cel al strazii sau al grupurilor de tineri necontrolati. Cauzele acestei dezadaptari scolare constau fie în probleme individuale de natura afectiva (de exemplu, teama sau repulsie fata de scoala, aparute*în urma unor pedepse severe sau a unor conflicte repetate cu parintii, profesorii), fie în determinari psiho--nervoase de natura congenitala (de exemplu, hiperexcitabilitate, dezechilibru emotional, autism, impulsivitate excesiva etc).
Desigur, în evaluarea corecta a esecului scolar trebuie sa luam în considerare persistenta si amploarea cu care el se manifesta. Astfel, el poate avea un caracter episodic, limitat la circumstantele unei situatii conflictuale sau tensionale care l-au generat, sau poate lua aspectul unui fenomen de durata, atunci când el se grefeaza pe fondul unor handicapuri senzoriale sau intelectuale, mai mult sau mai putin severe, sau atunci când situatiile psiho-traumatizante care l-au generat persista. De asemenea, esecul scolar poate avea grade diferite de amplitudine: de exemplu, o amplitudine redusa, atunci când insuccesul se manifesta doar în raport cu anumite materii sau sarcini de învatamânt, ca expresie a lipsei de interes si de înclinatii (aptitudini) pentru respectivele materii, sau ca urmare a unui mod neinteresant în care sunt predate acele materii. Acest insucces partial, daca nu este contracarat la timp, poate duce la situatii de corigenta a elevilor în cauza sau la examene restante. Când esecul vizeaza toate materiile de învatamânt, toate aspectele activitatii scolare, se poate spune ca el dobândeste un caracter generalizat. Un astfel de elev cu insucces generalizat prezinta lacune grave în cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta aversiune fata de învatatura si dispret fata de autoritate.
|
