Dezvoltarea creativitatii
Multa vreme creativitatea a fost considerata apanajul exclusiv al unei minoritati restrânse, ceea ce este adevarat daca ne gândim la nivelul creativitatii inovatoare si la cel al creativitatii emergente. Distingându-se mai multe trepte calitative în creatie si observând cum si eforturile de gândire obisnuita implica ceva nou, cel putin pentru persoana aflata în impas, astazi nu se mai face o separare neta între omul obisnuit si cel creator. Orice om normal poate realiza o îmbunatatire în munca sa, o mica inovatie sau inventie. Ca dovada ca, în multe tari, numarul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor si chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanta e nevoie de o preocupare speciala, de conditii favorabile dezvoltarii creativitatii, în adevar, asistam astazi la deschiderea unor "cursuri de creativitate" si chiar "scoli de inventica". Ce se poate face pentru stimularea creativitatii ? Mai întâi, trebuie sa fim constienti si sa com 323i823d batem anumite piedici în calea manifestarii imaginatiei. Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt denumite de obicei blocaje.
5.1. Blocajele creativitatii
a. Mai întâi asa-numitele blocaje sociale. Conformismul este unul din ele: dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa se poarte si sa gândeasca, în mod
PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE
omului are o uimitoare plasticitate. si pâna acum scolarii, dupa ce studiau teoreme precis formulate la matematica si notiuni riguros definite la fizica sau chimie, puteau foarte bine sa adopte cu totul alta orientare la orele de literatura, unde exprimarea metaforica, jocurile de cuvinte si imagini situeaza intelectul pe un cu totul alt plan. încât putem foarte bine continua în unele lectii sa deprindem copiii cu rationamentele perfect obiective, disecând critic unele fapte ori idei, iar în alte ore sa-i stimulam întru descatusarea imaginatiei spre conceperea celor mai variate si surprinzatoare combinatii. Dar, desigur, sunt necesare o serie de transformari în felul de a organiza învatamântul, modificari realizate în Occident de multi ani, dar prea putin observate în stilul activitatii din învatamântul nostru preuniversitar.
b. Un prim accent ar trebui pus atunci când formulam obiectivele instructiv--educative. Cultivarea imaginatiei sa nu apara pe undeva, la urma, printre scopurile secundare. Ea trebuie sa figureze alaturi de educarea gândirii. E nevoie sa combatem însusi conformismul cultural, care se manifesta la profesorii ce privesc exercitiile de fantezie ca un simplu joc, fara consecinte serioase asupra dezvoltarii intelectuale. Vom vedea, în capitolul urmator, ca progresele gândirii în solutionarea de probleme depind în mare masura de introducerea unor modificari, constructii presupunând tocmai un minim de inovatie.
c. Obiectivele se reflecta în continutul învatamântului, în planurile si programele de învatamânt. în continuare, pedagogia trebuie sa sustina necesitatea culturii generale cel putin în gimnaziu si liceu (chiar în mai toate facultatile se prevad, pe lânga disciplinele de specialitate, si altele necesare pentru largirea orizontului: filosofie, sociologia si psihologia muncii, stiinte politice s.a.). Iar programele sa prevada si lectii speciale în vederea cultivarii ingeniozitatii.
d. Deosebit de importanta este atitudinea profesorului, relatia sa cu elevii. Nu este deloc indicata pozitia sa autoritara, oarecum despotica. Ea creeaza blocaje afective. Copiii nu îndraznesc sa puna întrebari, se tem de esec, de ironii. E nevoie de un climat democratic, destins, prietenos. Autoritatea unui profesor nu se bazeaza pe constrângere, pe frica, ci pe competenta sa profesionala, pe obiectivitatea si tinuta sa ireprosabila. El trebuie sa fie apropiat de elevi, îngaduitor (în anume limite firesti) si sa încurajeze imaginatia, sugestiile mai deosebite. scolarii sa-si poata manifesta în voie curiozitatea, spontaneitatea. Sa fie ceva firesc ca o idee originala, mai aparte, sa atraga un punct în plus la notare, chiar daca prin ea nu s-a putut solutiona chestiunea în discutie.
Desigur, profesorul trebuie sa depisteze scolarii cu potentialitati creative superioare, carora e firesc sa li se asigure posibilitati speciale de dezvoltare a capacitatilor lor. Exista si teste speciale în vederea diagnosticului creativitatii, dar cei deosebiti, oricum pot fi observati prin felul de a rezolva probleme
PSIHOLOGIE sCOLARĂ
împiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este o alta eroare, fiindca rareori solutia apare chiar de la început. Unii se descurajeaza rapid, dat fiind ca munca de creatie, de inovatie este dificila si solicita eforturi de lunga durata. si tendinta exagerata de a-i întrece pe altii implica evitarea ideilor prea deosebite si dauneaza procesului de creatie.
5.2. Metode pentru stimularea creativitatii
Aspiratia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta parte, sa favorizeze asociatia cât mai libera a ideilor, considerându-se ca astfel se pot utiliza la maximum resursele inconstientului. în acest scop, unele metode se bazeaza pe. o stare de relaxare, pe îndepartarea criteriilor rationale si a spiritului critic.
a. Una din cele mai populare metode este brainstorming-u\, despre care am amintit mai sus, dar utilizat în conditiile unei activitati de grup. Iata cum decurge o asemenea sedinta. Presupunem ca într-o fabrica s-a ivit o problema dificila (de pilda sa se modifice, fara mari cheltuieli, modul de transport al unor subansambluri în diverse parti ale halei centrale) si s-a hotarât convocarea grupului de brainstorming; se trimite câte o invitatie membrilor (în numar de 10-12) în care se specifica problema, ziua, ora si locul întrunirii; persoanele respective au fost alese mai demult, urmarindu-se sa faca parte din cele mai diverse profesiuni - deci, pe lânga ingineri, vor fi un biolog, un ziarist, un istoric, un agronom, un fizician s.a. în felul acesta se asigura, din capul locului, o varietate a punctelor de vedere. Acesti specialisti iau cunostinta de problema, dar nu o analizeaza în mod special. în ziua stabilita, adunati în jurul unei mese, dupa o luare de contact, începe sedinta propriu-zisa condusa de un mediator. De obicei, pe o tabla mare se scriu cele patru reguli ale brainstorming-ului: "judecata critica este exclusa" (în spiritul evaluarii amânate nu e voie sa se comenteze nici o idee, nici sa se critice, nici macar sa se râda nu e permis); "cât mai multe idei" ; "dati frâu liber imaginatiei" (unii formuleaza aceasta regula mai pregnant: "idei cât mai absurde", bazându-se pe experienta ca acestea sunt deseori cele mai rodnice) si ultima: "combinarile si ameliorarile sunt binevenite". Exista si un secretar care stenografiaza tot ce se spune. Unul din cei de fata începe prin a debita tot ce-i trece prin minte în relatie cu problema, fara nici o selectie sau preocupare de exactitate. Dupa ce termina, începe un altul, nu se discuta nimic, urmeaza al treilea s.a.m.d. La un moment dat ideile abunda, apoi se raresc si, cam în 45-60 de minute, inspiratia secatuieste, sedinta se încheie, dar mediatorul reaminteste participantilor ca, daca ulterior le mai vine o idee (în acea zi sau a doua zi dimineata), sa o comunice telefonic secretarului. Dupa aceea se aduna specialistii întreprinderii si,
PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE
"Ce energie produce pamântul când se roteste?", "Pietrele si alte corpuri pot avea energie?", "Energia are greutate?" s.a.m.d. (pp. 122-125).
Evident, cultivarea creativitatii nu consta numai în a-i stimula pe copii sa puna întrebari. La fizica si la majoritatea disciplinelor calea principala o constituie metodele active, din care, în paragraful despre perceptie am amintit de "observatiile independente". Printre acestea ocupa un loc central "problematizarea" sau "învatareaprin descoperire"1. în esenta, e vorba ca la cerinta profesorului scolarii sa precizeze o problema si sa o rezolve singuri, fie printr-un studiu individual în clasa, fie, mai bine, într-o activitate pe grupe.
Pe drept cuvânt observa I. Mânzat (în studiul publicat în volumul sub coordonarea lui M. Bejat) ca mai accesibila este metoda "descoperirii dirijate" (p. 147). în adevar, când problema e foarte dificila, nu e posibil ca elevii sa o rezolve singuri (mai ales într-un timp limitat) si atunci profesorul intervine cu întrebari sau indicatii ajutatoare. La ele trebuie sa se gândeasca înainte de lectie, pentru a nu simplifica prea mult stradania copiilor sau... sa nu o complice mai tare !
Aceasta metoda poate fi utilizata aproape la toate obiectele. La matematica, elevii sa fie îndemnati sa imagineze probleme cu mai multe solutii. La geografie sunt foarte interesante "calatoriile pe harta", când scolarul, pornind dintr-un punct si avansând spre un anume oras, descrie peisajul, bogatiile naturale, localitatile întâlnite cu specificul lor... sau se cere copiilor sa explice argumentat de ce s-a dezvoltat atât de mult o anume metropola.
în lectia de predare la istorie elevii pot cauta în unele documente (multiplicate si difuzate în clasa) cauzele declansarii unui razboi sau ale decaderii unui stat. La literatura liceenii pot sa aiba ca tema continuarea unei nuvele, folosind personajele si stilul autorului. Alteori pot fi pusi în situatia regizorului : sa faca observatii detaliate privind jocul, mimica si atitudinile actorilor în cadrul unei piese de data recenta etc. etc.
Fara îndoiala, un astfel de învatamânt (practicat deja în statele avansate) vine cu cerinte noi pentru corpul didactic, fiindca nici vorba nu poate fi sa lasam totul la inspiratia elevilor. Problemele eventuale, solutiile si modul de interventie necesar trebuie gândite dinainte de profesor. Ar fi utile manualele speciale cu tipuri de probleme si multiple indicatii metodice. Nu putem face apel numai la creativitatea cadrelor didactice care n-au primit nici o pregatire metodica speciala în sensul realizarii obiectivului didactic de care ne-am ocupat aici.
g. Activitatea în afara clasei si extrascolara ofera numeroase prilejuri pentru cultivarea imaginatiei, creativitatii. în cercurile de elevi se desfasoara o activitatea libera. Aici se pot exersa diferite metode de stimulare a imaginatiei, cum ar fi brainstorming-ul. Dirigintele poate organiza întâlniri cu
1. Unii pedagogi considera cele doua denumiri ca sinonime, altii le disting; oricum, sunt profund înrudite.
PSIHOLOGIE sCOLARĂ
eterogene. Fiecare îsi alege un coordonator si se discuta timp de 6 minute. La urma, grupurile îsi anunta opinia. Urmeaza o discutie generala, dupa care se trage concluzia. In felul acesta, într-un timp scurt* se consulta opinia multora: 4-5 minute organizarea, 6 minute discutia în colectiv, 2 minute raporteaza fiecare rezultatul (daca sunt 10 grupe, 20 minute). Deci avem circa 30 minute. Discutia finala poate dura înca 30 de minute. Astfel, în aproximativ o ora se pot rezuma parerile a 60 de persoane. Când e vorba de o problema complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, având la dispozitie 15 minute.
e. Discutia panel. în engleza termenul "panel" înseamna "jurati". si în acest caz e vorba de participarea unor colectivitati mai mari. Discutia propriu-zisa se desfasoara într-un grup restrâns ("juratii") format din persoane foarte competente în domeniul respectiv. Ceilalti - pot fi zeci de persoane - asculta în tacere ceea ce se discuta, dar pot interveni prin biletele trimise "juratilor". Uneori biletelele sunt din hârtie colorata: cele albastre contin întrebari, cele albe - sugestii, cele rosii - pareri personale. Mesajele sunt primite de unul din membrii participanti la dezbatere, care introduce în discutie continutul unui biletel, când se iveste un moment prielnic (de aceea i se spune "injectorul de mesaje"). Discutia e condusa de un "animator". La urma, persoanele din sala pot interveni si în mod direct, prin viu grai. în încheiere, animatorul face o sinteza si trage concluzii.
Discutii panel sunt organizate aproape zilnic de posturile de televiziune. Auditorul (zeci de mii de telespectatori) urmareste discutia acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste (mai totdeauna) discutiilor televizate sunt sintezele si concluziile animatorului; totul ramâne în aer, si cetatenii nu prea stiu ce sa creada! De altfel nu sunt discutii urmarind creatia, ci numai informarea.
|
