Dezvoltarea limbajului de la 6/7 ani la 10/12 ani
Au loc aparitia si consolidarea constructiilor logice, imediate, reversibile
care inlocuiesc procedeele empirice, intuitive, naive ale etapei precedente.
Constructiile logice imbraca forma unor judecati si rationamente care ii permit
co 313i86d pilului ca dincolo de datele nemijlocit senzoriale sa intrevada anumite
permanente, anumiti invarianti, cum ar fi cantitatea de materie, greutatea,
volumul, timpul, viteza, spatiul. Gandirea copilului surprinde Ia aceasta varsta fenomene permanente si invariante,
inaccesibile simturilor, ridicandu-se in plan abstract, categorial. (Gra'iela
Sion, 2006)
Intrarea copilului in scoala faciliteaza, in cadrul procesului
instructiv-educativ, dezvoltarea operatiilor de gandire absolut indispen-sabile
oricarei achizitii intelectuale: analiza, sinteza, comparatia, abs-tractizarea
generalizarea, clasificarea si concretizarea logica. Cresc
flexibilitatea gandirii si mobilitatea ei.
Vocabularul copilului la intrarea in scoala este de
aproximativ 2.500 de cuvinte si stapaneste reguli de folosire corecta a
cuvintelor in vorbire. Tot acum se formeaza capacitatea de scris-citit,
impulsionand progresele limbajului. La sfarsitul perioadei, copilul isi
insuseste fondul principal de cuvinte al limbii materne (aproximativ 5.000 de
cuvinte), care patrund tot mai mult in vocabularul activ al copilului (Verza, Zlate,
Golu, 1993).
Invatarea limbii consta in insusirea de formule corecte de
exprimare. Activitatea orala si vizuala trebuie sa
fie intr-un echilibru prin citit si scris. Ordinea prezenta in procesul
instructiv-educativ a celor 4 deprinderi fundamentale este:
ascultarea (intelegerea), expri-marea, citirea si scrierea. Pentru copilul in
primul an de scoala, textul scris se asociaza cu
exersarea orala. Exersarea extensiva a citirii este
premisa insusirii reale a cititului. J.S. Bruner arata ca procesele vorbirii
sunt asezate astfel: audiere, citire, vorbire, scriere. W.M. Rivers (1971)
subliniaza ca este o mare diferenta intre descifrare
(ca in audiere sau citire) si incifrare (ca in vorbire si scriere).
Principalele momente ale activitatii verbale sunt urmatoarele: motivul si ideea
generala a enuntului; limbajul intern cu notatia semantica specifica, structura
semantica de profunzime, general umana; structura semnatica de suprafata a
limbii particulare; enuntul verbal exterior; sonor, grafic etc. Se merge de la
idee la cuvant, activitatea verbala expresiva (vorbire, scriere), codare; si de
Ia cuvant la idee, activitatea verbala impresiva
(audiere, citire), decodare (Sarlau, 1984).
Activitatea verbala* are componente cognitive, afective si motorii. invatarea limbii depinde de factorii genetici, de starea
fiziologica si experienta acumulata de copil si de tipul de mediu Ia care a
fost expus.
Mecanismele neurofunctionale*care stau Ia baza celor doua forme de limbaj arata
ca vorbirea cere o maturitate anume a sistemului nervos central, iar scrisul
cere in plus maturizarea unor capacitati de perceptie si organizare-structurare
si psihomotricitate care intervin mai tarziu in dezvoltare. Gandirea,
motivatia, afectivitate si vointa sunt implicate in ambele forme de limbaj.
Cand este vorba de scris, ele necesita un grad mai
mare de maturitate si functionalitate (Ecaterina Vrasmas, 1999, p. 25).
Achizitia scris-cititului necesita pe langa dezvoltarea normala a aparatului verbo-motor si dezvoltarea motricitatii large
si fine. La un alt nivel, pentru deprinderea scrisului
este necesara, de asemenea, maturitatea structurilor vorbirii, aceasta punand
in evidenta legatura intre vorbire si scriere. (Gratiela Sion, 2003)
Observatiile arata ca daca sunt afectate structurile vorbirii se _ manifesta si
o anume incapacitate de achizitie a limbajului scris. invatarea cititului trece
prin urmatoarele stadii succesive de acumulare: educarea prealabila
senzorial-motrice, in principal vederea si auzul; dezvoltarea vorbirii,
corectarea articularii si pronuntarii, dobandirea mecanismelor fundamentale;
citirea curenta corecta; intelegerea celor citite; citirea expresiva; lectura
personala cu caracter cultural-informativ (Dottrens, Mialaret, Rast, Ray,
1970).
Pentru insusirea limbii romane, se arata ca pentru a invata corect cititul si
scrisul trebuie luate in considerare elementele componente ale limbii, iar
aceasta se realizeaza prin delimitarea cuvintelor din vorbire, delimitarea
sunetelor din cuvinte, pentru ca apoi sa fie realizata unirea sunetelor in
cuvinte si a cuvintelor in propozitii. Aceasta inseamna ca metoda pe care o
folosim in familiarizarea elevilor cu cititul si scrisul trebuie sa tina seama,
pe de o parte, de faptul ca scrierea concorda aproape exact cu pronuntarea,
deci metoda trebuie sa fie fonetica, iar pe de alta parte, ca trebuie sa se
porneasca de Ia desprinderea unei propozitii din vorbire, sa se realizeze
delimitarea cuvintelor in silabe si apoi fiecare silaba in sunete dupa care sa
se parcurga drumul invers, de la sunete la silaba, cuvant si propozitie ceea ce
denota ca metoda trebuie sa fie si analitico-sintetica (Serdean, 1993, p. 48).
Etapele pe care copilul le parcurge in deprinderea cititului sunt: descifrarea,
citirea textelor simple, automatizarea citirii, cresterea vitezei de citire cu
voce tare sau in gand care depinde de ritmul fiecarui copil si intelegerea
celor citite. (Gratiela Sion, 2006)
O alta treapta a deprinderii cititului este citirea
curenta si corecta. Aceasta este citirea copilului
care stie sa transpuna in limbajul articulat semnele grafice. in ultima faza, citirea devine expresiva si ar putea fi
numita citirea afectiva. Aceasta depinde de gradul de
deprindere al citirii corecte si curente. Ea devine un
instrument de lucru pentru dobandirea de noi informatii. Etapele necesare in
deprinderea cititului sunt relativ aceleasi pentru toti copiii, insa timpul
necesar pentru parcurgerea acestor etape este diferit
de la copil la copil. In privinta deprinderii scrisului, mecanismele
neuro-fiziologice implicate sunt: dezvoltarea normala a intregului sistem al
limbajului; antrenarea simultana, in invatarea semnelor grafice, a mai multor
zone specializate ale scoartei cerebrale; formarea si dezvoltarea mecanismelor
de integrare in structuri; antrenarea unor mecanisme de formare a unor scheme
complexe, precum si realizarea mobilitatii acestora; dezvoltarea capacitatilor
de a intelege si a opera cu simboluri in general (gesturi, semne conventionale,
desen) si in speta (Ecaterina Vrasmas, 1999, p. 28).
Formarea abilitatilor de scris-citit* sunt parcurse in scoala in trei mari etape: preabecedara, abecedara si postabecedara.
Perioada preabecedara este cea in care se formeaza abilitatea de scriere a
elementelor grafice disparate, in cea abecedara se dobandesc deprinderile de a
scrie toate literele alfabetului si de a-1 folosi in gratierea cuvintelor si
propozitiilor, perioada postabecedara cores-punde celei in care se ating toti
parametrii scrierii conform modelelor, se obtine o anumita viteza si se
insusesc cateva reguli ortografice.
Scrierea, arata Ecaterina Vrasmas, este rezultatul
legaturilor interfunctionale pe trei niveluri, si anume: nivelul motor, nivelul
perceptiei si reprezentarilor si a celui afectiv. Este
evidentiata astfel legatura dintre controlul miscarilor si controlul vizual,
respectiv controlul kinestezic se realizeaza la nivelul miscarii si cel vizual
la nivelul traseului grafic. Cele doua miscari se
unesc, ducand la anticipatie vizuala si apoi la reprezentarea vizuala.
La acestea se adauga planul afectiv si intentionalitatea. Astfel ca momentele
dezvoltarii limbajului scris la copil, din perspectiva mecanismelor implicate,
sunt: organizarea spatiala kinestezica si grafica; controlul kinestezic si
controlul vizual; legatura dintre expresia orala, corporala si cea grafica.
(Gratiela Sion, 2006)
