Dezvoltarea proceselor cognitive de la
6/7 ani la 10/12 ani
In baza dezvoltarii sistemului nervos*, dezvoltarea si maturizarea senzatiilor
si perceptiilor continua. La 6-7 ani, se constata largirea campului
vizual central si periferic, precum si cresterea diferentierii nuantelor
cromatice. Creste capacitatea de receptionare a sunetelor
inalte si de autocontrol al emisiunilor verbale, se perfectioneaza s 959i84j i nuanteaza
intonatia. Acum copilul poate aprecia pe cale auditiva distanta dintre obiecte, dupa sunetele pe care le produc. Perceptia castiga noi dimensiuni. Se
diminueaza sincretismul - perceptia intregului -, datorat in principal
cresterii acuitatii perceptive fata de componentele obiectului perceput, cat si
datorita schemelor logice interpretative care intervin in analiza spatiului si
timpului perceput. Creste acuratetea perceptiei
spatiului si datorita dobandirii de experienta extinsa in domeniu. Se produc, de asemenea, generalizari ale directiei spatiale
(dreapta, stanga, inainte, inapoi) si se formeaza simtul orientarii.
Perceptia timpului inregistreaza si ea un nou moment
in dezvoltare. Datorita structurarii activitatii scolare in timp (ore, minute,
zile ale saptamanii), timpul devine un stimul care se
impune tot mai mult copilului si il obliga la orientare din ce in ce mai
precisa. (Gratiela Sion, 2006)
Scolarul mic dispune de numeroase reprezentari, cu toate
acestea ele sunt slab sistematizate si confuze. Cu ajutorul invatarii,
reprezentarile sufera modificari esentiale atat in ceea ce
priveste sfera, cat si continutul. Reprezentarea capata in
aceasta perioada noi caracteristici. Fondul de reprezentari existent
este utilizat voluntar din povestiri si desene, el poate descompune acum
reprezentarea in parti componente, in elemente si caracteristici cu care
opereaza in contexte diferite. Realizeaza noi combinatii si
noi imagini, astfel structurandu-se procesele imaginatiei si gandirii. De la reprezentari separate, scolarul mic trece la grupuri de
reprezentari, creste gradul de generalitate al reprezentarilor (Verza, Zlate,
Golu, 1993, p. 111).
Ca urmare a decentrarii progresive si a coordonarii din ce
in ce mai accentuate a diferitelor puncte de vedere, intuitia preoperatorie se
va transforma in cursul acestei perioade intr-o gandire operatorie mobila si
reversibila (Tourrette si Guidetti 2002, p. 115). Criteriul trecerii de la
intuitie la operatie conform teoriei piagetiene este
reversibilitatea. Perioada 4-7 ani era caracterizata de
Ca urmare a decentrarii progresive si a coordonarii din ce
in ce mai accentuate a diferitelor puncte de vedere, intuitia preoperatorie se
va transforma in cursul acestei perioade intr-o gandire operatorie mobila si
reversibila (Tourrette si Guidetti 2002, p. 115). Criteriul trecerii de la
intuitie la operatie conform teoriei piagetiene este reversibilitatea.
Perioada 4-7 ani era caracterizata de o gandire intuitiva, in
imagini. Copilul poate avea imagini sau reprezentari care sa permita interiorizarea unor actiuni (ceea ce presupune
trecerea din plan extern in plan intern, mental), dar acest tip de actiune nu
este operatie pana cand ea nu are caracteristica reversibilitatii. De la 7/8 la 10/11 ani, gandirea copilului trece in stadiul
operatiilor concrete.
Reversibilitatea* este capacitatea gandirii de a
executa aceeasi actiune in doua sensuri de parcurs. Copilul trebuie sa fie constient ca este vorba de aceeasi actiune, daca nu
este constient de identitatea actiunii el nu se afla inca in stadiul operator
pentru ca el nu a achizitionat inca reversibilitatea operatorie, ci doar
inversarea. Plecand de la acest moment cand copilul recunoaste existenta unui
invariant xare permite realizarea aceleiasi actiuni in cele doua sensuri,
reversibilitatea este posibila si gandirea poate
realiza operatii. Aceste operatii sunt mai intai concrete,
pentru ca ele actioneaza asupra obiectelor concrete, reale si manipulabile.
Reversibilitatea este achizitionata mai intai prin
inversiune, apoi prin reciprocitate.
. Reversibilitatea prin inversiune unde se inlocuieste adunarea cu scaderea,
inmultirea cu impartirea, analiza cu sinteza, in mod si-multan. Aceasta face
posibila intelegerea conservarii sau a invariantei
-cantitatii, materiei sau masei. (Gratiela Sion, 2006)
. Reversibilitatea prin reciprocitate, unde A egal cu
B, precum B egal cu A.
. La nivelul gandirii operatorii (dupa 7 ani), reversibilitatea devi-ne
completa sub ambele forme. (Gratiela Sion, 2006)
In cursul acestui stadiu se dezvolta operatiile
logico-matematice si operatiile infralogice (Tourrette si Guidetti 2002, p.
115). Operatiile logico-matematice actioneaza asupra cantitatilor
discontinue sau discrete si conduc la notiuni de clasa, relatie si numar.
Operatiile infralogice, care se elaboreaza in acelasi timp cu cele
logice-matema-tice, actioneaza asupra cantitatilor continue (nefragmentate) ale
spatiului, timpului si stau la originea nasterii notiunii de masura.
Experimentele de "conservare a cantitatii' demonstreaza
ca pana la varsta de 7/8 ani copiii nu dezvolta notiunea de reversibilitate.
O transformare operatorie nu se efectueaza decat prin raportarea la un invariant. Schema* obiectului permanent este invariantul grupului practic al deplasarilor, si in
stadiul care ne intereseaza conservarea invariantilor dincolo de transformarile
aparente este unul din cele mai bune criterii de operativitate ale copilului.
Construirea invariantilor in cadrul unui sistem de transformari este evaluat pornind de la faimoasele probe piagetiene de
conservare: conservarea cantitatilor discontinue, ca in proba jetoanelor, si a
cantitatilor continue -substanta solida si lichida, lungime, greutate, volum
(Bideaud, Houde, Pedinielli, 2002, p. 331). Pentru conservarea solidelor,
experimen-tatorul arata copilului o biluta de plastilina de modelat (A) si ii
cere sa faca una asemanatoare (B). Cand copilul a
realizat biluta, se ia aceasta si se aplatizeaza.
Aceasta transformare este notata cu BI. Se intreaba
copilul daca in Bl se afla "aceeasi plastilina', respectiv daca B1=B=A.
inainte de 7 ani, copilul afirma ca nu mai este acelasi lucru, ca este mai mult
pentru ca este "mai mare', desemnand suprafata ,
sau ca este "mai putin', indicand grosimea. Pentru copilul de 7, 8 ani,
raspunsul este evident: este tot atata plastilina. intrebat "de ce?', copilul raspunde: "pentru ca putem
sa refacem biluta' ceea ce constituie argument de reversibilitate prin
inversiune. Raspunsul poate fi si "pentru ca nu s-a adaugat si nu s-a luat
nimic', ceea ce constituie argument prin
invarianta simpla sau identitate. Alt raspuns "pentru ca este
mai mare aici' referindu-se la suprafata, dar "mai mic acolo'
referindu-se la grosime, ceea ce constituie argument de reversibilitate prin
reciprocitate sau prin compensare. Copilul in stadiul preoperator este prizonier al perceptiei sale deformante* (pare mai mult
pentru ca suprafata este mai mare), crede ca transformarea a alterat toate
proprietatile obiectului (deci cantitatea de materie sau substanta), pentru ca
el nu concepe ca macar o proprietate ramane invarianta in aceasta
transformare*. Or, numai invarianta permite intoarcerea la
punctul de pornire, anularea deformarii printr-o actiune inversa
(reversibilitatea). El nu se poate descentra, adica
sa-si schimbe punctul de vedere pentru a coordona diferitele puncte de vedere
(e mai mare aici, dar e mai mic dincolo). Dimpotriva, rationamentul
copilului mai mare este corect pentru ca el admite
existenta unui invariant permitand intoarcerea la starea initiala si poate lua
simultan in consideratie cele doua dimensiuni care se compenseaza
(decentrarea). Conservarea cantitatilor de lichide poate sa
se produca ceva mai devreme celei a cantitatilor solide. Conservarea lungimilor
tine tot de cantitatile continue si poate fi apreciata aratand copilului doua
segmente de sfoara de aceeasi lungime, modificand aparenta uneia prin ondulare:
lungimea sforii pare mai scurta pentru ca nu mai exista o corespondenta a extremitatilor, desi in fapt ea se conserva in ciuda
scurtarii aparente. Un alt experiment ce tine de
conservarea solidelor poate fi facut tot cu plastilina; se poate determina o
alta proprietate a bilei: greutatea. Pentru aceasta, ne asiguram ca situatia este bine inteleasa de copil punand bila A pe talerul unei
balante, iar copilul este intrebat ce se va intampla cu celalalt taler daca
asezam acolo o bila B in privinta careia copilul admite ca este la fel cu bila A.
Copiii de 7/8 ani raspund corect (cele doua talere vor fi echilibrate). Dupa
transformarea bilei B in Bl (aplatizata), este
intrebat ce se va intampla cu talerul balantei daca se va aseza pe el Bl in loc
de B (A fiind mereu pe celalalt taler). Acest copil care admitea existenta unui
invariant (cantitatea de materie) nu admite ca cealalta proprietatea a obiectului, greutatea, se conserva de asemenea. El este de asemenea prizonierul perceptiei sale deformante
care-1 face sa spuna ca talerul pe care se gaseste Bl va fi mai jos (pentru ca
bila aplatizata este mai mare, deci mai grea) sau ca va fi mai sus (pentru ca
este mai mica). Copilul gandeste ca in cursul transformarii
se conserva cantitatea de materie, dar nu si greutatea. (Gratiela Sion,
2006)
La varsta de 9/10 ani conservarea greutatii va fi de
asemenea recunoscuta prin argumente ca: identitate, reversibilitate,
compensatie. Copilul de 10 ani, care a admis conservarea materiei*, apoi a
greutatii, nu admite inca si conservarea volumului, el reface aceleasi greseli
de rationament asupra acestei a treia proprietati a obiectului, despre care el
gandeste ca s-a modificat prin transformarea fizica care ii modifica aparenta.
Abia la 11/12 ani (la finalul stadiului operator concret si inceputul stadiului
formal), rationamentul copilului devine corect. Trebuie sa
ne asiguram ca volumul nu este confundat cu greutatea, fapt pentru care se
utilizeaza 2 bile de acelasi volum, dar de greutati diferite (una din
plastilina si alta de metal), obligand copilul sa disocieze volumul de
greutate. (Gratiela Sion, 2006)
Operatiile logico-matematice* devin posibile in urma
achizitiei reversibilitatii. Ele se pot constitui in
structuri de ansamblu care sunt sisteme de operatii coordonate. Se
elaboreaza 3 structuri logico-matematice in aceasta perioada:
. clasificarea;
. serierea;
. numarul.
Clasificarea, cea despre care vorbeste Piaget, este o
clasificare logica cu potrivirea claselor unde aceasta inseamna regruparea
obiectelor in colectii care se includ unele in altele. La 3/4 ani, daca i se
dau copilului forme geometrice de diferite culori si i se cere sa le aseze
pentru a se potrivi bine impreuna, el va aseza formele astfel incat sa compuna
din acestea o casa, realizand prin aceasta colectii figurale (reprezinta ceva
concret); la 5/6 ani copilul va fi capabil de a grupa si regrupa pe baza
culorii, apoi pe baza formei. Acestea sunt colectiile nonfigurale, adica mai
abstracte, dar acestea nu sunt inca clasificari, deoarece ele nu prezinta
reversibilitatea care permite subdiviziunea colectiei in subcategorii si
reunirea lor intr-un grup care sa le cuprinda pe
toate. Piaget propune, pentru a se asigura ca este
vorba de o operatie reversibila, cuantificarea incluziunii, adica verifi-carea
capacitatii copilului de a putea compara un grup de elemente inclus in tot cu
intregul in care el este inclus. Daca clasificarea consta in
regruparea elementelor in functie de echivalenta lor (toate obiectele unei
clase sunt considerate ca fiind echivalente prin raport la criteriul ales
pentru clasificare), serierea consta in regruparea elementelor printr-o relatie
de ordine. Serierea consta in a ordona
elementele dupa o calitate care variaza. Ordinea este
antisimetrica si tranzitiva. (Gratiela SION, 2006)
Numarul. Copilul de 4, 5 ani stie sa insiruie suita
numerelor ca pe o mica poezioara si stie sa asocieze fiecare din aceste numere,
stabilind o corespondenta, termen cu termen, intre fiecare dintre numere si
fiecare element dintr-un sir; aceasta nu inseamna ca el stie sa numere.
Enumerarea catorva elemente este inca bazata pe
dispozitia lor spatiala*. Achizitia numarului nu este
o invatare verbala, ci un progres logic. Copilul trebuie sa abstraga numarul
din configuratia perceptiva a elementelor si sa admita ca intregul este suma
partilor, inca nu exista o constructie a numarului cardinal, pe de o parte
(cantitatea), si a numarului ordinal, pe de alta parte (ordinea), de exemplu (2
si cel de-al doilea sunt acelasi lucru).
Construirea numarului* se realizeaza progresiv; se vorbeste despre aritmetizare
progresiva a seriei de numere, adica atunci cand numarul pare insusit pentru
serii mici de elemente nu inseamna ca el este insusit
si pentru seriile mari (dincolo de 20 de elemente nu mai exista transpunere
automata). Copilul va intelege putin cate putin
diferitele proprietati ale numarului: iteratia, conexitatea, alternanta de
numere pare si impare. Aceasta constructie dureaza mai multi
ani. (Gratiela Sion, 2006)
Dezvoltarea structurilor infralogice, respectiv spatiul,
timpul, obiectul. Spre 7/8 ani, apar primele operatii
topologice relative la cunoasterea locurilor (pornind de la relatiile de
vecinatate, proximitate si ordine). Aceste proprietati devin invariante. Un experiment
poate fi cel in care se arata unui copil o dreapta constituita din mai multe
segmente de lungimi inegale, diferentiate prin culori si i se cere sa
anticipeze pozitia acestora dupa o rotatie de 180 grade. in
perioada preoperatorie, copilul nu poate face aceasta anticipatie caci ar
trebui sa-si imagineze o deplasare. Apoi, in stadiul operatoriu el apreciaza
corect, mai intai, inversarea celor doua extremitati apoi a tuturor segmentelor
din dreapta: ordinea se pastreaza in cursul transfor-marilor. Copilul nu respecta inegalitatea lungimilor segmentelor, caci
pentru el distantele nu se conserva inca. (Gratiela Sion, 2006)
Constructia spatiului proiectiv se poate vedea din cea mai
cunoscuta demonstratie piagetiana pentru studierea spatiului proiectiv.
* Copilul asezat in fata unei machete reprezentand 3 munti diferiti trebuie sa exprime punctul de vedere al unui personaj care se misca
in peisaj, fara ca el sa se miste de la locul lui (alegand dintre tablourile
reprezentand diferite puncte de vedere). In timpul perioadei preoperatorii,
copilul nu poate disocia punctul de vedere (perspectiva) al personajului de al
sau propriu, din cauza egocentrismului gandirii sale, apoi prin decentrare la
inceputul stadiului operator concret el admite un
punct de vedere diferit de al sau, dar are dificultati in coordonarea
diferitelor relatii intre elementele peisajului. Spre 9/10 ani, el reuseste sa aiba o vedere de ansamblu asupra diferitelor perspective.
in cursul acestei perioade, se construieste sistemul
de referinta: vertical, orizontal. (Gratiela Sion, 2006)
Timpul copilului mic este un timp trait si legat de
actiune, in interrelatie cu miscarea si spatiul. Timpul trebuie mai intai sa fie reprezentat mental si sa devina un timp obiectiv care
necesita o constructie operatorie.
Pentru a pune in evidenta constructia notiunilor temporale, se poate cere
copiilor sa puna in ordine desene repre-zentand
diferite stadii ale unei transformari (de exemplu, scurgerea apei dintr-un
recipient in altul). Aceasta constructie se bazeaza pe
operatii de seriere si clasificare*. Avem o seriere a evenimentelor in
functie de aparitia lor (inainte, dupa), caci timpul este
trait ca o succesiune de evenimente, si avem de asemenea clasificare cu
includerea intervalelor in evenimente. (Gratiela Sion, 2006)
Constituirea unei masuri temporale analoga cu masura spatiala consta in
stabilirea unei echivalente intre timpul si spatiul parcurs cu viteza constanta
(cadranul unui orologiu), caci la portiuni egale de spatiu vor trebui sa
corespunda intervale egale de timp. Mai tarziu, se va constitui notiunea de
viteza, care corespunde raportului dintre spatiul parcurs si timpul in care a
fost parcurs, cand copilul trebuie sa ia in consideratie nu numai punctul de
plecare si sosire a celor doua mobile, ci si cresterea intervalelor; aceasta
notiune va fi dobandita tarziu spre 11/12 ani (Tourrette, Guidetti, 2002, p.
123-124).
In concluzie, principalele achizitii ale stadiului operatiilor concrete (7 -12
ani) sunt:
. Structura operatorie concreta - nu se extinde asupra enunturilor verbale ci
numai asupra obiectelor pe care copilul le clasifica, seriaza, actiunile fiind
legate de actiunea efectiva;
. Achizitia fundamentala - reversibilitatea;*
. imbogatirea limbajului si asimilarea structurilor gramaticale conduce la
dezvoltarea capacitatilor intelectuale;
. Operatiile:
- seriere (ordonarea in sir crescator, descrescator);
- clasificare (grupare dupa criterii - forma, culoare,
marime);
- numeratie in plan conceptual (numar ca element articulat al seriei,
desprinderea relatiilor cantitative in seria numerica);
- organizarea notiunilor in ansambluri flexibile (urmare a achizitiei
reversibilitatii);
- structuri operatorii de clase;
- structuri operatorii de relatii (reversibilitatea prin recipro-citate);
. cu toate aceste achizitii, copilul se desprinde greu de expresiile perceptive,
de experienta imediata;
. generalizari inguste, limitate, sarace;
. rationalizarile nu depasesc concretul imediat decat din aproape in aproape;
. potentarea acestei structuri se poate realiza printr-o buna dirijare a
activitatii de cunoastere prin sarcini concrete formulate fata de copil
(Valentina Radu, 1973).
Stadiul operator marcheaza preponderenta aspectului operativ al gandirii asupra
aspectului figurativ, decentrarea gandirii copilului permitand coordonarea
reversibila a actiunii interiorizate si consti-tuirea
sistemelor operatorii de transformari cu invariant. (Gra'iela Sion, 2006)
Se poate remarca, de asemenea, unitatea functionala a tuturor
acestor aspecte in elaborarea concomitenta a diferitelor operatii logice si
infralogice. La sfarsitul acestui stadiu, inteligenta ajunge la un palier de echilibru unde raporturile intre asimilare si
acomodare s-au echilibrat. Copilul a trecut de la absenta
logicii la logica, prin intermediul unei prelogici. Aceasta logica care
s-a aplicat realului in cursul acestei lungi perioade
se va putea acum aplica domeniului posibilului, evoluand in adoles-centa spre o
logica formala (Tourrette, Guidetti, 2002, p. 123-124).
