Dictionarul gesturilor - Atitudini si miscari expresive folosite in lumea intreaga
Oamenii acorda prea multa importanta cuvintelor, insa nu si gesturilor care le insotesc.
Boris Vian.
Pentru frumusetea gestului
ASOCIEREA GESTULUI CU CUVANTUL
Caci despre asta este vorba in acest repertoriu, - inventar de semne corporale facute in mod voluntar de om pentru a comunica cu semenii sai.
In aceasta carte, este vorba numai despre gesturile voluntare: am evitat pe cat posibil sa nu le confund cu orice expresie co 737d33h data - unde vom gasi totusi exemple apartinand codurilor specifice ( gesturile calugarilor, de exemplu) care mi s-au parut pitoresti si demne de a fi mai bine cunoscute; vom gasi de asemenea gesturi folosite in anumite regiuni ale globului, pe care, comparandu-le cu ale noastre, va permite semnalarea unor numerosi "prieteni falsi". "O"-ul format de degetul mare si cel aratator in Statele Unite pentru a arata "OK" este o insulta grava in special in lumea araba unde reprezinta un semn obscen.
Nu exista gesturi universale. Astfel politetea occidentala vrea sa il privim pe cel care va vorbeste, in timp ce in Asia si in Africa nu fixam persoana pe care o respectam - o opozitie care, se pare, ca a persistat mult timp la Negrii americani, ceea ce ii determina sa le spuna Albilor: "Nu ne privesc niciodata in fata", si negrilor " Albii cauta sa ne umileasca".
Gesturile se schimba de asemenea cu timpul, de unde si interesul pentru studiul gesturilor al oratorilor din Antichitate si Evul Mediu European. Cand Regulile Curtoaziei puerile si sincere al Bibliotecii albastre de Troyes spun ca "nu este cumsecade sa pui mainile la spate in timp ce mergi, este mereu marca oamenilor lenesi, nu trebuiesc imitati", - putem deduce ca trebuie sa tinem mainile in fata, fapt confirmat de scoala secolului urmator ( mainile pe masa, bratele incrucisate).
Dar majoritatea gesturilor conserva totusi o anumita perenitate, lucru dovedit de acest cantec din secolul al- XVIII-lea..
Vrem foarte bine sa credem ca aceste gesturi si atitudini erau pe atunci cele ale Parizienilor. Ele erau in orice caz destul de originale in ochii altor Francezi pentru a face din asta un cantec.
In 1832, canonicul Andrea de Jorio, publicand la Napoli La Mimica degli antichi investigata nel gestire napoletano, vroia sa demonstreze ca gesturile napoletanilor de atunci aveau o origine veche regasite pe amforele si picturile Antichitatii. Ne dovedeste in orice caz ca gesturile napolitanilor nu s-au schimbat dupa o suta saptezeci de ani.
Insa putem clasa gesturile? Trebuie sa renuntam la ordinea alfabetica ( desi anumite gesturi se gasesc deja culese in dictionare de limba, ca "bras dˋhonneur", "la poignee de mains" sau "le pied de nez"), si sa abordam succesiv partile corpului, de sus in jos, de la pielea paroasa pana la degetele de la picior, trecand prin membrele superioare.
Dispunem astfel, in 37 de sectiuni, de aproape 850 de descrieri ale gesturilor occidentale, mediteraneene si orientale insotite de schite descriptive, de semnificatiile lor (reluate intr-un index general), eventual de acompaniamentul lor verbal ti de citatii literare. "Gesturile celebre" sunt ilustrate de fotografii si de documente grafice.
Acest Dictionar de Gesturi are aceleasi restrictii ca orice alt dictionar de limba franceza caruia nu ii putem cere sa inventarieze totalitatea terrmenilor tehnici si meseriilor, nici cuvintele limbilor straine, moarte sau inca in circulatie; nu vom mai cauta deci gestica arbitrilor sportivi decat limbajul semnelor utilizate de malentendants si acela al courtiers la Bursa. Acest inventar general a depasit limitele pe care ni le-am impus si cu siguranta a creat confuzii. Din motive economice, nu am mai putut ravni la exhaustivitatea gesturilor internationale, in lipsa posibilitatii de a efectua calatoriile de studii necesare. Deseori, a trebuit sa ne multumim sa apelam la o documentatie al carei index se va gasi in bibliografia anexata.
In forma finala de acum, acest dictionar il va interesa atat pe semiotician cat si pe lingvist. Inventariind a saizeci si treia limba franceza, aceasta este un supliment pentru dictionarele de limba,care, sub un aspect mai modest, cauta sa impace cuvantul cu gestul.
Aceasta legatura pretentioasa fusese deja exprimata de Henri Bergson: "Omul perfect, al carui stil ar fi perfect, scria el in Rasul , ar trebui sa aiba un gest spontan diferit pentru fiecare expresie transmisa".
Poate este prea mult de cerut. Dar este adevarat, din moment ce cu Bergson se vorbeste despre "stil", ca gesturile comunicarilor sunt intotdeauna voluntare - cum orice literatura este voluntara - si ne lasam prada in mod voit psihologilor gesturile involuntare "ticuri, ticuri, ticuri".
François Le Lionnais, fondatorul Oulipo cu Raymond Queneau, caruia i-am propus acum 30 de ani sa ne comparam cercetarile, imi scria pe 9 mai 1973:
" Ar trebui, bineinteles, sa punem la punct locul "gesturilor" in ceea ce priveste cel de-al Treilea Sector. Sa nu uitam nici duelul dintre Panurge si Anglois si felul in care l-a facut sa se rusineze pe aceasta din urma".
Este in mod evident un bun exemplu al prezentei gesturilor in literatura:
Cum Panurge l-a confundat pe englez care conchidea prin semne.
Acest lung dialog de gesturi al lui François Rabelais este unic in literatura franceza; dar scriitorii au iubit mereu descrierea prin gesturi. Iata cum Kafka relateaza povestirea unui accident mimat de unul dintre protagonisti:
Alti autori se complac in a sugera gesturile fara a le descrie:
" Regele, satul ca a creat cate un bibliotecar pentru fiecare carte din tot regatul sau, incepea sa se plictiseasca de toata vorbaria asta cosmopolita din care nu intelegea nimic, le-a ordonat sa se explice clar si sa gaseasca in cel mai scurt timp posibil cum sa isi obtina frumusetea atat de dorita sau daca nu Nu indraznesc sa spun prin ce gest teribil s-a exprimat, dar sarmanii savanti au tremurat toti ca zgomotul unor medalii vechi scuturate, si regasind, sub lovitura unei emotii mari, uzul limbii lor materne, au promis, prada celei mai mari anxietati "
Henry Somm, Poveste pentru a scoate din minti copiii
Le chat noir, 20 ianuarie 1883
Sau intr-o maniera mai succinta:
Sfanta- Capela (liniste) (gest) o bijuterie a artei gotice (gest) (liniste).
Raymond Queneau, Zazie in metrou
Raymond Queneau nu descrie gesturile. Acest Normand , nu foarte expansiv, le subliniaza doar existenta in discursurile personajelor din roman, dar nimic mai mult: pentru el, cuvintele sunt cele care conteaza, gestul nu este decat o punctuatie.
Aceste gesturi literare ne fac sa ne intrebam daca nu cumva au propria lor gramatica si sintaxa pentru acelasi motiv ca si cuvintele scrise. Fara a merge prea departe, putem deja remarca existenta unui timp al gestului, si anume indicativ prezent: facem un gest, chiar daca, la imperativ, invitatia de a merge se face vazuta, implica un viitor (in acest caz, gestul nu este decat invitatia, nu este actul).
Pe parcursul studiului meu, de fiecare data cand am rugat pe cineva sa imi desemneze poporul care gesticuleaza cel mai mult, mi s-a raspuns italienii apoi indienii din America. In privinta asta, vom nota ca gestul frantuzesc este mai putin accentuat decat gestul napoletan, de exemplu. Se stie ca Mediteraneenii "vorbesc cu mainile" si Englezul este, din contra, "flegmatic" - opinii complet relative gesturilor pariziene. Asa cum exista un accent tonic al limbii, la fel exista unul al gestului care poate ingreuna intelegerea intre popoare.
Vorbea cu toata gura ca un francez, cu gesturile unui englez, cu umerii unui italian, si toate astea impreuna cu un german.
Lichtenberg, Oglinda Sufletului, (trad.Charles Le Blanc)
De aici suntem tentati sa cautam o origine, in lipsa unei etimologii, incat anumite gesturi fac apel la un fond cultural care, mai mereu, ne scapa. Am ramas prudent si nu am relevat decat interpretari rare care, in lipsa unei certitudini, prezinta cel pusin o originalitate.
Trebuie totusi sa recunoastem ca anumite gesturi dispar sau nu apar decat sub forma unor fosile grafice - aseamenea sarutului mainii, pe care l-am conservat prin respect fata de presedintele Chirac care il foloseste destul de des. Gestul de a-si face vant cu evantaiul sau de a purta o umbrela vara au devenit rare, ca si obiectele in sine, cel putin in Franta unde, pe de alta parte, gestul de a ridica voalul pe care femeile nu il mai poarta a disparut complet de mai mult de jumatate de secol, gest de comparat, cultural vorbind, cu cel al femeilor acoperite din lumea musulmana.
Putem de asemenea remarca ca gesturile agresive au tendinta de a urma aceeasi progresie ca si violenta verbala. Gesturile obscene, nu demult inca retinute, au devenit curente in timpul recreatiei, si atat de familiare incat sunt folosite la fel de bine de barbati cat si de femei.
GESTURI PUBLICE
Asa cum exista niveluri de limbaj, la fel exista niveluri de exprimare ale gesturilor. Primii vizati, dupa ce elocventa tinde sa dispara in favoarea unei retorice ale comunicarii televizuale, sunt evident comediantii. Oricare ar fi scena ocupata - mima, teatru italienesc, spectacol de strada, cinema, serie televizata - , fiecare isi are propria gesticulatie.
Desi ies din sfera limitata a gesturilor pe care le recenzuim, este interesant sa citam observatiile lui Georges referitoare la notarea gesturilor pe care le-a intreprins. Unde vom vedea ca gustul preciziei poate antrena foarte departe:
Daca luam in considerare - spectacol care se termina prin a deveni o voluptate - formele umane in fata noastra miscandu-se, percepem capul, corpul si membrele ca fiind cele trei principale grupe ale orchestrei de miscare. Fiecare dintre cele patru membre se impart la randul lor in trei parti ( brat, antebrat si mana; coapsa, gamba si picior). In sfarsit, gamba sau piciorul, unui membru, reproduce, la fiecare dintre cele cinci degete, in falange, aceasta tripla diviziune.
Iar subdiviziunea in parti mobile se opreste la acest al treilea grad definitiv. Caci niciunul dintre fragmentele indicate (fie un antebrat, fie o coapsa, fie o falanga, etc) nu mai poate impartit in altele susceptibile de a fi pliate unele peste altele, asa cum antebratul se indoaie pe brat, coapsa pe corp, falanga care poarta unghia pe falanga mediana, etc Aceasta falanga, aceasta coapsa, acest antebrat, etc luate separat, formeaza, astfel, un element inflexibil: nu se pot misca decat in jurul punctului lor de legatura ( antrenand de altfel in evolutiile sale obiectul sau celalalt element care s-ar gasi fixat la extremitatea sa libera); este in fond o specie de raze, cu forma exterioara variabila, dar o raza rigida, in final, care se misca in jurul unui punct de legatura.
In momentul plecarii ( mai exact clipa care preceda imediat pe cea in care incepem sa notam gesturile personajului nostru), presupunem ca el se afla in atitudinea rigida de mumie egipteana, capul drept, ochii si buzele inchise, bratele de-a lungul corpului cu palmele lipite de laturile coapselor si cele doua picioare lipite de la calcaie pana la degetele picioarelor.
Fiecare sfera in care se va misca unul dintre elementele mobile ale acestui ansamblu, este impartita mai intai in latitudini; aceste latitudini sunt gradele pe care miscarile verticale trebuie sa se ridice si sa coboare, ele vor fi indicate de litere minuscule obisnuite; aceste indicatii pleaca de la punctul initial si se ridica inaintea individului apoi coboara, prin spate, pentru a reveni in final la punctul de plecare; in total sunt douasprezece grade. In aceeasi masura, miscarile orizontale trec pe douasprezece longitudini; acestea, parasind punctul initial, pleaca mai departe spre exterior pentru a se intoarce, prin spate si revenind prin interior, la punctul initial; longitudinile vor fi indicate prin litere minuscule italice. Douasprezece litere similare, luate din alfabetul grec, servesc in acelasi scop pentru gradele sferei descrise de membrul care se rasuceste in jurul axului sau.
Combinand pentru fiecare parte mobila aceste diferite specii de miscari de care este susceptibila, obtinem cifre foarte ridicate: 441 pentru Cap, de exemplu; dar in realitate, nu sunt decat aproximativ 200 de conduite difierite posibile ( fara a vorbi, bineinteles, de nenumaratele nuante obtinute prin toate subdiviziunile pe care le marcam, asa cum am spus, alaturand cifrele arabe literelor grecesti). Din cele 930 combinatii imaginabile pentru Umeri ( consideradu-le impreuna si fiecare intr-o atutidine diferita), sunt doar 4 sau 500 realizabile. Din cele 125 de posturi ale corpului, trebuie sa numaram de abia 100.
Din cele 178 ale Bratului, decat 130 sunt executabile; dar, combinate in diferite moduri cu cele 18 ale Antebratului si 64 posibile ale Pumnului (din 75), asta ar furniza mai mult de o suta saizeci de mii de gesturi pentru ansamblul unui brat. Totusi, cum fiecare dintre acestre trei comanda un pic pe celelalte doua si le restrange jocul, nu exista o zecime din aceste gesturi de ansamblu care pot fi facute., ceea ce tot inseamna o cifra draguta.
Trebuiesc numarate aproape 200 de atitudini diferite pentru Coapsa din cele aproximativ 300 pe care ni le putem imagina conform datele precedente; 18 pentru Gamba propriu zisa, si 58 (din 72) pentru Picior. Deci miscarile fiecaruia dintre membrele inferioare ajung la un numar de zece mii. ()
Numai pentru o mana, daca inmultim cele 240 aspecte principale ale degetului mare ( raman, pe deasupra, saizeci inexecutabile), cele 61 ale celorlalte falange de baza, cele 20 ale falangelor mediane si cele 20 ale falangelor mici purtand unghiile, unele cu altele, ajungem la mai mult de 8 milioane de aceste aspecte cu care se complacea atat Watteau si din care cinci milioane sunt totodata usor de realizat si caractere foarte distincte.
Iar formele prezentate de piciorul in miscare ajung la un numar de zeci de mii. Cine ar fi crezut, sa vada figurand, sters, insensibil, in operele noastre de statui, pe acest minunat membru, care spune lui singur trecutul unei rase pe pamant, si a carui fizionomie greceasca facuse unul dintre cele mai importante centre ale remarcilor sale.
Georges Polti, Notarea gesturilor, s.d
Apropiati de comedianti, cantaretii pe scena au majoritatea timpurilor gesturi "false". Fara a mai aminti de dificultatea pe care o au cantaretii lirici in a asocia bel canto-ul cu gesturile expresive, stim ca anumiti cantareti populari, si nu cei slabi, nu fac niciun gest pe scena, decat sa ciupeasca o chitara, si raman "de lemn", in timp ce cantaretii de cafeconcert-santan de acum o suta de ani se fortau sa adopte gesturi caracteristice si ca "dansatorii" care ocupau toata scena nu erau rari. Fara indoiala, gesturile sunt, in general mai utile comunicarii apropiate, iar de departe, trebuie sa le "lansam" cu vocea pentru a atinge publicul.
Arta coregrafrica este prin excelenta o arta a gestului si aici ar trebui sa recenzuim dansurile orientale care au impresionat atatia amatori si dansatori cu ocazia Expozitiilor universale din 1889 si 1900 si Expozitiei coloniale din 1931, inainte ca legaturi mai stranse sa se stabileasca dupa.
Elocventa predicatorilor, a avocatilor si a oamenilor politici a recurs dintotdeauna atat la gesturi cat si la cuvinte. Démosthène afirma ca ambele au aceeasi importanta. Cat despre anumiti judecatori din Areopage , se spune ca erau atat de neincrezatori in gesturile oratorilor, incat prefereau sa ii auda in obscuritate pentru a nu fi influentati.
Desenatorul Christophe a inteles foarte bine gesturile lui Me Bafouillet, comisul apararii Sapeur Camember (in 1893), in timp ce Steinlen, aproximativ in aceeasi perioada, rezuma intr-o pagina din Chat Noir gesturile lui Rodolphe Salis comentand proiectia operei Epopeea de Caran dˋAche
|
