EMPATIA - IMPLICATII ÎN VIAȚA SOCIALĂ
EMPATIA - IMPLICATII ÎN VIAȚA SOCIALĂ
1. Perspectivă istorico-teoretică asupra empatiei
3. Empatia: structură și funcții
6. Empatie și creativitate - paralelă comparativă
7. Orientări actuale în studiul empatiei
8. Empatia - o competență socială
9. Dezvoltarea competenței empatice la cadrele didactice debutante
9.2. Protocol al unui antrenament în empatie
Întrebări și sugestii pentru pregătirea individuală și/sau seminar
Existența omului este o permanentă adaptare și integrare în mediul fizic și social. Interacțiunile dintre oameni presupun disponibilitatea fiecărui individ de a înțelege și interpreta perspectiva, punctul de vedere al celuilalt, starea sufletească și chiar mentală a celuilalt. Așa cum, pentru adaptarea la mediu în general omul posedă inteligență și creativitate, pentru adaptarea la mediul social el posedă, în plus, capacitatea empatică. Este acesta un argument pentru a acorda empatiei mai mult spațiu într-un curs de psihologie socială alături de care mai prezentăm următoarele rațiuni:
a) puține domenii de activitate și profesii nu solicită empatia dezvoltată la nivel de abilitate dacă nu competență;
b) profesioniștii în domeniul psihologiei și asistenței sociale, domeniu în care se pregătesc studenții noștri trebuie să posede în repertoarul de abilități și competențe empatia dezvoltată la nivel supramediu;
c) toate procesele de grup: de comunicare, motivaționale, afectiv-apreciative, de influență, de conducere și exercitare a puterii se bazează într-o măsură destul de mare pe abilități și competențe ce presupun în manifestarea lor empatie emoțională, motivațională sau predictivă;
d) relațiile între empatie și alte abilități, capacități și procese psihice ce se manifestă în domeniul psihosocial au fost mai puțin puse în evidență în manualele de psihologie socială;
e) la noi există puține preocupări de dezvoltare structurată și antrenare a capacității empatice în sistemul competențelor sociale. Aceste rațiuni ne-au orientat spre abordarea empatiei ca o capacitate cu largi și profunde implicații în viața socială, ca o competență socială.
Termenul de empatie are o lungă istorie și multe definiții ce dau atenție aspectelor emoționale și perspectivelor sociale în înțelegerea acțiunilor și stărilor sufletești ale altora, această capacitate fiind pusă în legătură cu inteligența socială a individului (Snow R.S.; Corno L; Jackson D, 1996, p 279).
Fenomenul empatiei a fost abordat teoretic și experimental din mai multe perspective: estetice, filozofice, psihologice, sociologice și în ultimele decenii din perspectiva interdisciplinară a psihoesteticii experimentale, a psihologiei clinice, a psihologiei sociale și chiar a psihologiei pedagogice. Într-o enciclopedie a psihologiei sociale Manstead A și M. Miles (1995) apreciau că empatia a primit în ultimele două decenii o atenție deosebită din partea psihologilor sociali probabil datorită legăturilor puternice dintre empatie, comportamentul prosocial și competența socială.
O privire retrospectivă ne a 515f59f rată că preocuparea de înțelegere a acestui fenomen psihic o întâlnim la filozoful german Th. Lipps, care la începutul acestui secol utilizează termenul de Einfühlung în accepția: "a se simți pe sine în ceva" cu referire în special la procesul imitației motorii, concept pe care îl aplică în domeniul esteticii și în înțelegerea persoanelor (G. Allport, 1981, p. 529). Traducerea termenului ca empatie a fost propusă de Titchener (cf. S. Marcus, 1971, p. 9). Cu trecerea anilor sensul original al conceptului de empatie a devenit iremediabil confuz, sublinia G. Allport, s-a modificat reflectând rezultatele oferite de cercetările în problemă, apreciem noi. Așa cum constata V. Pavelcu termenul de Einfühlung a fost tradus printr-o serie de termeni ca:
proiecție simpatetică a eu-lui;
intuiție proiectivă
fuziune afectivă
fuziune afectivă simbolică
intuiție simpatică
întrepătrundere afectivă
comprehensiune prin întrepătrundere
introecțiune
tranzitivism
intropatie
simpatie
transpunere
identificare
transfer
însimțire
proiecție simpatetică
empatie
Această bogăție lingvistică, arăta autorul citat, "este deconcertantă și a întunecat cu desăvârșire sensul conceptului inițial" (V. Pavelcu, 1972, p. 99-103).
Cu toată diversitatea terminologică definițiile date empatiei converg spre înțelegerea ei ca:
"abilitate de prezicere, de recunoaștere a dispozițiilor psihologice ale unei persoane, percepțiile sale, gândurile, sentimentele și atitudinile ca trăsături proprii". (J.P. Guilford, 1959);
ca aptitudine de a sesiza mentalitatea altuia, sentimentele sale, dorințele, opiniile, sau, și mai concret, a prezice conduitele sale (J. Maisonneuve, 1966, p.358);
"capacitatea de a te pune cu adevărat în locul altuia, de a vedea lumea așa cum el o vede" (C. Rogers, G.M. Kinget, 1971, p. 106).
un construct multidimensional în care se coroborează aspectul cognitiv predictiv de percepere a perspectivei altuia, reactivitatea emoțională, aspectul funcționării și motivației interpersonale etc (Davis, M., 1983, p. 113) care argumentează pentru o abolire multidimensională a empatiei.
Empatia apare ca o capacitate, cu program ereditar, peste care se clădește viitorul comportament empatic, o trăsătură de personalitate ce poate atinge valențe aptitudinale prin intermediul căreia omul poate înțelege, cunoaște și prezice conduitele altuia, facilitatoare a interacțiunii sociale și performanței.
În prima sa monografie asupra empatiei S. Marcus o definește în mod funcțional: "empatia este un fenomen psihic manifestat în cadrul conduitei omului în relațiile cu semenii săi ..este acel fenomen psihic de identificare parțială sau totală, conștientă sau inconștientă, aparentă sau inaparentă a unei persoane cu un model de comportament uman perceput sau evocat, favorizând un act de înțelegere și comunicare implicită, precum și o anumită contagiune afectivă" (S. Marcus, 1971, p. 31).
După 25 de ani de cercetări și reflecții, creatorul Școlii de empatie de la București afirmă că dorește să ofere o nouă variantă de definire a empatiei, luând în considerare caracterul sintetic, de cuprindere a unor aspecte care să ateste diferențele specifice ale fenomenului psihic cercetat în contextul altor fenomene psihice aflate în proximitate. Ca urmare el elaborează următoarea definiție: "empatia este acel fenomen psihic de retrăire a stărilor, gândurilor și acțiunilor celuilalt , dobândit prin transpunere psihologică a eu-lui într-un model obiectiv de comportament uman, permițând înțelegerea modului în care celălalt interpretează lumea" (S. Marcus, 1997, p. 38).
Considerând cele două definiții constatăm că prima este operațională, dar mai analitică, autorul realizând o descriere cuprinzătoare a empatiei ca proces și produs; ultima este o definiție sintetică asupra empatiei ca fenomen psihic delimitând mecanismul general de producere al ei, starea finală, conținutul apreciativ ca premisă a comunicării și interacțiunii individuale optime. Ambele definiții sunt operaționale și oferă o imagine precisă și completă a fenomenului empatic (ca potențialitate, proces, produs) utilă în realizarea unor noi cercetări.
Dacă Th. Lipps considera imitația ca mecanism de producere a empatiei studiile ulterioare au subliniat rolul identificării și proiecției (sub influența freudismului) și a modelării (G. Maxwell, T. Parsons). Această empatie nu reprezintă o simplă proiectare a sentimentelor noastre, spune V. Pavelcu, (1982, p. 33), ci o trăire cu o considerabilă doză de obiectivitate. Asupra complexității mecanismului de producere a empatiei atrage atenția și J. Maisonneuve (1966, p. 359) când apreciază că empatia nu se confundă nici cu identificarea nici cu proiecția nici cu simpla imitație, ci ea corespunde funcției însăși a comunicării și a înțelegerii umane. Afirmația preconizează, în fond, că procesele psihice implicate în manifestarea empatiei se contopesc într-un fenomen aparte, care apare în anumite condiții. O imagine clară, fondată pe complexe studii experimentale asupra mecanismului psihologic al empatiei oferă S. Marcus (1987, p. 22-26). Psihologul român arată că pentru declanșarea empatiei trebuie îndeplinite câteva condiții:
a) o condiție externă - existența unor împrejurări externe, adică raportarea celui ce empatizează la un model extern de comportament pe care fie că îl percepe nemijlocit, fie că îl evocă, fie și-l imaginează; fără această condiție empatia nu are "obiect"
b) o condiție internă reprezentată de predispoziții psihice ale individului cum ar fi: o mare sensibilitate pentru trăiri emoționale, o viață afectivă bogată, experiență emoțională, posibilități evocatoare și imaginative care asigură o mare posibilitate de integrare a stărilor altora, dorința de a stabili un contact emoțional și de a comunica, un contact viu cu propria viață emoțională care înseamnă un proces intensiv de autocunoaștere
c) o condiție numită de autor credința în convenția transpunerii Aceasta se explică prin faptul că în comportamentul empatic persoana se transpune în "pielea" altuia fără a-și pierde propria identitate de sine.
Mecanismul propriu-zis de producere a fenomenului empatic având la bază imitația, identificarea, modelarea și proiectarea antrenează procese fiziologice (kinestezice și vegetative) cognitive, imaginative și afective. Acest mecanism pune în evidență aspectul de proces al empatiei ce poate fi prezentat și secvențial în câteva faze:
primul contact cu modelul obiectiv care presupune un act de cunoaștere și apropiere a modelului, cunoaștere care se realizează prin procese asociative, imaginative. În această fază se realizează o raportare a datelor oferite de model la propria experiență. Această luare în sine a modelului, prin introecție, favorizează apariția unor trăiri emoționale însoțite și de o reactivitate organică și de modelarea mintală a comportamentului observat sau evocat;
pe baza modelării cognitiv-afective ce implică deducție și analogie se produce un proces invers de proiecție și de mulare pe psihologia celuilalt, cu o identificare emoțională cu celălalt;
a treia fază în care, pe baza celor intuite, simțite și gândite "ca și cum ai fi tu altul" subiectul trece la formularea predicției cu privire la comportamentul altuia și proiectarea propriului comportament în raport cu altul. Această ultimă fază vizează efectul producerii fenomenului empatic. Principalul efect care decurge din cunoașterea și trăirea empatică este un anumit mod de înțelegere a psihologiei celorlalți, este un produs psihic (S. Marcus, 1997, p. 24-29).
Desigur valoarea cunoașterii empatice nu este una științifică, fiind încărcată de subiectivitate, dar este suficient de exactă pentru a facilita fiecărui individ realizarea unei strategii în comportamentul față de alții, deoarece predicțiile sunt continuu raportate la vârsta subiectului și se verifică în interacțiune și comunicare.
Procesul empatic, afirmă S. Marcus (op. cit. p. 30) se încheie cu dobândirea stării de empatie, acea stare prin care "Eul" se simte relativ identificat "cu celălalt" putând retrăi emoțiile, gândurile și acțiunile partenerului, efect (sau produs psihic) care se poate obiectiva în activitate.
S. Marcus este singurul cercetător care concepe empatia în ipostazele de însușire comună de personalitate, ca proces psihic și produs psihic. Totodată el pledează pentru înțelegerea empatiei ca un construct multidimensional.
Empatia ca fenomen psihic extrem de complex se manifestă în forme comportamentale variate ce constituie direcții de investigare experimentală, care evidențiază componentele de structură ale fenomenului. Rezultatele cercetărilor pledează pentru înțelegerea structurii empatiei ca formată din următoarele componente:
a) componenta fiziologică ce vizează caracteristicile reactivității fiziologice din timpul producerii fenomenului empatic (G. Lindzey, E. Aronson, 1969; Erza Stotland și L. Walsh, 1963; K. Jerome, Ph. Williams, 1964; Al. Roșca, M. Roșca, V. Vasilescu, 1954; I. Ciofu și S. Marcus,1969). Toate cercetările demonstrează existența unor nivele ale manifestării empatice în planul reactivității de tip fiziologic
b) componenta afectivă - (emoțională). Edith Stein consideră că empatia este o sursă legitimă de cunoaștere a stărilor afective ale altora (apud. S. Marcus, 1991, p. 53) iar V. Pavelcu afirma: "cheia înțelegerii altora se află în propriile noastre vibrații afective. Adâncimea unui suflet străin o măsurăm cu propriile noastre sentimente" (1982, p. 33). Majoritatea cercetătorilor consideră componenta afectivă ca cea mai apropriată de esența fenomenului empatic. Unii cercetători au încercat să măsoare cu ajutorul testelor această componentă numită și empatie emoțională. Ab. Mehrebian și Kichzky S. (1974) au elaborat o scară de măsurare a empatiei emoționale aplicată de S. Marcus și de noi
c) componenta predictivă se referă la modul în care subiectul percepe și anticipează cadrul intern de referință al altuia, modul în care acesta gândește. Aceasta este considerată componenta preponderent cognitivă, focalizată pe procese cognitive de percepere și reprezentare apoi a perspectivei celuilalt. Rosalind Dymond definește empatia ca pe un transport în gândirea, trăirea și modul de a acționa al altuia; autoarea elaborează un test standard de empatie predictivă prin care se surprinde adâncimea reacției empatice și lărgimea reacției empatice. S. Marcus a realizat o formă adaptată a acestei probe și noi experimentăm o altă formă adaptată la creativitate
d) a patra componentă a empatiei relevată mai târziu decât celelalte este componenta motivațională - În timp ce componenta afectivă permite evaluarea măsurii în care un subiect simte același lucru cu o altă persoană, latura motivațională îl duce pe subiect la acțiune. Această componentă este studiată în ultimul timp de psihiatri și psihologi care o văd ca pe un factor implicat în conduita altruist-autentică și comportamentul prosocial (I.D. Trestieni, 1990, p. 109). Subliniem că prin cunoașterea empatică se poate dobândi o înțelegere a motivației celuilalt dar și o stimulare a motivației propriului comportament
e) S. Marcus vorbește și de o componentă aptitudinală a comportamentului empatic. Este vorba în esență, spune autorul, de surprinderea unui anume fel de manifestare empatică, evident supramediu, fără de care nu apare posibilă realizarea performanțelor corespunzătoare în anumite profesii (S. Marcus, 1991). Cele cinci componente ale structurii fenomenului empatic, decelate din studiul comportamentului empatic manifest, indică o interdependență a lor, de exemplu necesitatea manifestării componentei predictive și afective pentru apariția celei motivaționale. Studiul empatiei din perspectiva componentelor motivațională și aptitudinală este abia la început.
În psihologia românească Ana Catina și S. Marcus au argumentat pentru existența unui stil apreciativ empatic (1980, p. 81) decelat din cercetările asupra empatiei în profesiile didactice, artistice, stil ce emerge din dezvoltarea peste medie a componentelor empatiei.
Stilul apreciativ empatic apare ca o componentă a personalității cu caracteristici de aptitudine. Ca urmare empatia poate fi privită ca un vector al personalității deoarece ea susține atât latura relațional valorică cât și pe cea instrumental apreciativă a personalității.
În concordanță cu componentele de structură ale capacității empatice cercetările moderne în domeniu surprind o serie de funcții ale empatiei cu rol în adaptarea psihologică a personalității umane:
a) funcția cognitivă - implicată în transpunerea psihologică în sistemul de referință al altuia prin care se realizează un act de cunoaștere empirică a partenerului (cât de prietenos, interesat, optimist, agresiv sau anxios etc. este o persoană) o cunoaștere tacită și scurtcircuitată (cf. S. Marcus, 1997, p. 25);
b) funcția de comunicare - răspunde trebuinței de dialog și schimbare temporară a propriei perspective cu perspectiva celuilalt, este o condiție a unei comunicări interpersonale eficiente;
c) funcția anticipativă - rezultând din funcția cognitivă și de comunicare, presupune efectuarea unei predicții asupra comportamentului partenerului, o anticipare a strategiei de interrelaționare a celuilalt;
d) funcția de contagiune afectivă - rezultată din aproprierea și identificarea propriului eu cu Eu-l celuilalt situație ce atrage fenomenul de contaminare temporară, de stare a celuilalt. Ea este furnizată de posibilitatea subiectului de a se mișca pe axa identificare detașare și condiționată de condițiile de viață; (S. Marcus, op. cit. 1997, p. 27)
e) funcția performanțială -în anumite profesiuni empatia devine abilitatea de a favoriza realizarea cu succes la nivel supramediu a unei activități ce implică relații interpersonale.
Prin funcțiile sale empatia facilitează adaptarea socială a personalității. În consecință blocarea manifestării ei prin diferite mecanisme sau manipularea funcțiilor ei cum ar fi stimularea funcției anticipative pe diferite căi pentru a crea panică/zvonuri la examenele de admitere, asocieri de imagini și sunete sinistre în război etc. poate crea efecte malefice.
Aspectele teoretice evidențiate anterior cu privire la empatie le-am considerat necesare pentru înțelegerea perspectivei de abordare a capacității empatice - ca vector al personalității în cercetările noastre.
Pentru a-și regla raporturile cu mediul fizic, omul depune un efort continuu de a-l cunoaște, de a-l categoriza, de a-l ordona și sistematiza pentru a putea stabili concordante între stimulare și reacție (S. Marcus, Ana Catina, 1980, p.11).
Pentru a exista, omul trebuie sa se afle în relație cu ceilalți oameni; pentru a putea întreține relații el trebuie sa se raporteze adecvat la aceștia; pentru a se putea raporta adecvat trebuie sa-i înțeleagă, sa-i cunoască. Că urmare pentru a se integra în viața socială, omul trebuie să posede și să-și dezvolte capacitatea de intercunoastere.
Fiecare individ are un "stil" al sau de a-i percepe pe ceilalți din jur. În modul de percepere a celor din jur indivizii se diferențiază nu numai după felul în care ii percep sau evaluează pe ceilalți ci și în modul în care îi abordează și-i interpretează în raport cu propria lor personalitate.
Noțiunea de stil se referă la maniera proprie individuală proprie sau comună (tipologică) de a realiza variate activități. Psihologii au prezentat diferite forme ale stilului începând cu A. Adler care scria despre stilul de viață. Astfel se poate contura un stil cognitiv "ce desemnează anumite modalități specifice de recepționare și prelucrare a informației" (P.P. Neveanu, 1978, p.638), un stil perceptiv definit de F. Heider (1958) drept "ce anume informație selectează individul în vederea cunoașterii", un stil de autoprezentare (Arkim, 1981), un stil apreciativ definit ca "maniera personala de abordare, evaluare și interpretare a evenimentelor realității care prezintă aspecte divergente" (S. Marcus, Ana Catina, 1980).
Stilul apreciativ se referă la acea formă de înțelegere care se desfășoară în registrul afectiv, caută dezimplicarea expresa a acelor calități ce pun subiectul în relație cu obiectul-a acelor determinări ce conferă semnificații în funcție de ce așteaptă și ce poate primi subiectul în registrul emoțional.
Stilul apreciativ în cunoașterea celorlalți este acea maniera de apropiere de obiectul cunoașterii care se caracterizează prin ponderea specifica a elementelor afective și cognitive și a posibilității de transpunere în psihologia celuilalt (Stroe Marcus și Ana Catina, 1980)
Pe parcursul existentei, stilul apreciativ se formează în relații interpersonale prin procesul percepției interpersonale și prin activarea unui potențial pe care omul il poseda pentru adaptarea la mediul social - empatia.
În cercetările având ca obiect delimitarea stilurilor apreciative, problema mecanismelor stilurilor apreciative și a eficienței lor în cunoașterea interpersonală (S. Marcus, Ana Catina, 1980) au delimitat patru stiluri apreciative dintre care două sunt stiluri apreciative proiective și două stiluri apreciative neproiective.
Prezentăm în continuare cele patru stiluri apreciative după descrierea realizată de autorii citați (S. Marcus, Ana Catina, 1980, pp.78-79). Există două stiluri neproiective: stilul apreciativ reflexiv și stilul apreciativ detașat și două stiluri proiective: stilul apreciativ analogic și stilul apreciativ empatic.
Stilul reflexiv este un stil apreciativ preponderent afectiv fără ca trăirea sa depășească propriile granițe intime fără proiecția acestei trăiri în modele externe. Reprezentanții acestui stil raportează modelul extern la sine. Ei tind să utilizeze criterii apreciative tranșante, rigide și o modalitate analitică în abordarea celorlalți.
Stilul detașat este un stil apreciativ neproiectiv și neafectiv. Reprezentanții acestui stil tind sa judece fenomenele realității și pe semenii săi fără criterii afective și fără transpunere în situația altora. El nu este așa de eficient în cunoașterea interpersoanlă comparativ cu stilurile proiective. Detașatul se comportă ca un judecător imparțial intr-un context care solicita un comportament participativ. Raportarea judecății cu privire la ceilalți, la punctele de referire generale aflate în afara modelului extern, dar și a propriei persoane ii acorda detașatului posibilitatea folosirii diferitelor strategii de cunoaștere (analitica și impresiv - globala) cu aceleași rezultate.
Stilul analogic este un stil apreciativ proiectiv neafectiv care reușește înțelegerea psihologiei altora prin mijlocirea raționamentelor analogice ce-l pun în postura identificării cu modelul extern. Reprezentanții acestui stil se identifica cu alții pe baza unei asemănări de principii intre ei și un model extern. Tendința de identificare cu alții a analogicului permite o oarecare flexibilitate a structurii cognitive ca și posibilitatea folosirii diferitelor strategii cognitive. Judecățile despre alții ale analogicului sunt mai obiective,(neinfluentate afectiv) dar mai puțin acurate deoarece rationamentul analogic nu este întotdeauna exact.
Stilul empatic este un stil apreciativ proiectiv și afectiv ce se caracterizează printr-o capacitate de transpunere în cadrul intern de referința al altora folosind ca mijloc de înțelegere a trăirilor și înțelegere a celuilalt propria sa experiență afectiva. Obiectivitatea în cunoașterea celorlalți se datorează îmbinării dintre utilizarea propriei experiențe afective și transpunerea în psihologia modelului extern numita proiecție atitudinala-afectiva. Empaticul percepe lumea "ca și cum" ar fi modelul extern. Stilul empatic contribuie la manifestarea comportamentului empatic cerut și implicat în multe activități sociale.
Stilul apreciativ constituie o caracteristica de personalitate care în anumite limite ale variabilității, caracterizează individul sau grupul de indivizi sub raportul manierei de abordare a celor din jur în scopul cunoașterii lor și în vederea fixării relațiilor adaptate cu aceștia.
Studiul literaturii de specialitate cu privire la empatie și atribuire a condus "la constatarea ca empatia și atribuirea sunt doua concepte care au evoluat în universuri diferite și care rareori s-au regăsit în același discurs cu toate că realitățile pe care le acoperă sunt strâns relaționate"(Ruxandra Gherghinescu,1996).
Pentru a explica de ce aceste concepte se regăsesc în discursuri diferite autoarea a realizat o analiză paralelă a definițiilor lor, a căilor prin care au fost abordate, ca și un succint istoric al evoluției cercetărilor în care au fost implicate.
Ea a constatat că în ciuda diferențierilor care pot apărea, în cadrul definițiilor formale ale empatiei, ideile care le susțin nu sunt atât de divergente cum par la prima vedere. Fiecare dintre aceste definiții presupune:
- sensibilitatea la experiențele afective ale celorlalți și un element de împărtășire și de câștig al înțelegerii printr-o relație strânsă intre participanți, observându-se prezența constantă a ideilor de identificare a unui subiect, identificare în sens de transpunere în psihologia altuia.
Atribuirea este definită de F. Heider (1958) ca " un proces prin care subiectul proiectează asupra obiectului percepției sale sociale-persoane, acțiuni, situații psihosociale, anumite caracteristici și stări proprii care-i permit în acest fel o structurare mai bună și o organizare subiectivă a obiectelor sociale percepute."
Din analiza definițiilor celor doua concepte se observa că acestea au la baza mecanisme psihice diferite. În empatie accentul cade asupra identificării care trimite către o retrăire prin transpunere cu scopul interpretării realității, clasificării conduitelor celuilalt prin optica acestuia.
În atribuire, mecanismul de producere este proiecția care va duce la clasificarea conduitelor celuilalt potrivit unghiului nostru propriu de vedere.
Din punct de vedere istoric s-a putut conchide că domeniile predilecte de studiu ale abilității empatice au fost în sfera psihologiei, artei, personologiei, psihologiei relațiilor umane. Se face o trimitere către psihologia persoanei și prin considerarea empatiei ca trăsătura de personalitate, ca potențial.
Daca teoriile atribuirii au fost elaborate și studiate în câmpul psihologiei relațiilor interpersonale, studiindu-se mai ales atribuiri unilaterale literatura asupra atribuirilor reciproce fiind saraca în aceasta perioada, în prezent se încearcă întemeierea unei teorii sociale a atribuirilor.
Aceste analize teoretice au condus la concluzia că diferențele intre empatie și atribuire sunt evidente la nivelul mecanismelor psihologice.
În cazul empatiei este vorba despre o transpunere care facilitează preluarea perspectivei celuilalt, ceea ce înseamnă plasarea în cadrul intern de referință al acestuia. Este vorba despre faptul că Eul se simte în celalalt în timpul momentelor empatice pentru a-i retrăi sentimentele, gândurile, stările psihologice dar fără pierderea identității de sine.
În atribuire avem de a face cu proiecții care au ca rezultat preluarea propriei perspective cu privire la celalalt, ceea ce înseamnă că subiectul nu părăsește propriul cadru de referință, el proiectându-și propriile stări asupra celuilalt.
La nivelul efectului psihologic, daca demersul empatic devine o cale de cunoaștere adecvata tocmai prin preluarea perspectivei celuilalt, prin retrăirea de către Eu a stărilor celuilalt ca și cum ar fi acea persoana conducând la înțelegere - despre atribuire se poate afirma că este o cale de apreciere, aproximare care poate duce la fel de bine la înțelegere sau la eroare printr-o echilibrare a propriului eu în relația cu lumea (Ruxandra Gherghinescu, 1996).
Regan D. T. și Totten Giudit (1975), S. Marcus (1997), Ruxandra Gherghinescu, (1996) apreciază rolul empatiei în creșterea acurateței atribuirilor, dar și faptul că relația dintre actorul social și observator poate fi impregnată cu empatie. S-a constatat că ambele concepte sunt utilizate în sfera cunoașterii sociale care este evaluativă și apreciativă.
Am realizat aceasta paralelă între empatie și atribuire deoarece dorim să evidențiem rolul lor în viața socială și interdependența dintre stilul apreciativ și stilul atribuțional.
Cercetările ce abordează diferite aspecte ale empatiei nu au condus încă la elaborarea unor modele explicative ale fenomenului ca în cazul motivației sau creativității, deși am putea considera concepția asupra empatiei a Școlii de la București ca un model explicativ complex românesc posibil de îmbunătățit prin rezultatele cercetărilor ulterioare.
Tema relațiilor dintre empatie și creativitate a fost mai puțin studiată, în ultimul timp constatându-se o reorientare a interesului specialiștilor către raportul empatie creație plastică, empatie creativitate literară (S. Marcus, Doina Săucan, 1994).
Ni s-a părut interesant și eficient să sintetizăm o parte din informațiile cu privire la cele două capacități psihice discutate și să realizăm o paralelă între empatie și creativitate luând în considerare câteva aspecte teoretico-practice care le apropie, din care s-ar putea deduce intercondiționarea lor la nivelul personalității și în plan comportamental. Această paralelă este cuprinsă în tabelul nr. 1.
Aspecte teoretico-practice
TABELUL I
|
EMPATIE |
CREATIVITATE |
|
1.Cele două fenomene psihice au fiecare un potențial de predispoziții care se constituie ca un fundament necesar (cu program ereditar) peste care se clădește viitorul comportament empatic sau creativ. În manifestarea celor două însușiri psihice raportul afectiv-cognitiv este diferit. |
|
|
În cazul empatiei primează caracteristicile proceselor afective și apoi cognitive (deci o cunoaștere prin afectivitate, imaginație, transpunere și substituire. În cazul empatiei vorbim de o componentă fiziologică. |
În cazul creativității primează caracteristicile proceselor cognitive superioare (gândire, imaginație) și apoi afective. Combinatorica imaginativă cuprinde un aspect al empatiei: imaginația substitutivă. Și în cadrul creativității comportamentul se bazează pe un fundament de caracteristici și predispoziții ale sistemului nervos central. |
|
2. Însușire, trăsătură a personalității umane |
|
|
Empatia este o însușire comună a indivizilor, normal repartizată în masa populației ce se distribuie de la niveluri înalt empatice la niveluri slab empatice și neempatice. Poate ajunge și la nivelul de aptitudine. |
Creativitatea este potențial normal, distribuit de la un număr redus de foarte înalt creativi (beionders - cel fără de seamăn) la slab creativi și necreativi între care un număr mare de oameni cu potențial mediu. Spre deosebire de empatie se dicută despre creativitate generală și specifică. |
|
3. Ambele fenomene se manifestă ca proces |
|
|
În cazul empatiei procesul decurge în câteva etape care presupun cele trei precondiții: model, caracteristici afective, dispoziții și credința în convenția transpunerii. Etapa I: cunoașterea modelului, aceleași caracteristici, acumularea de informații pentru a putea înțelege modelul și al opiniilor pentru a putea emite soluții. Etapa II: de transpunere în situația modelului și trăirea evenimentului cum îl trăiește modelul (identificare, proiecție) fără o concentrare a atenției exterioare ci a atenției interioare; |
Procesul creativ are mai multe etape dar pentru a avea loc sunt necesare precondiții : potențial, dorința , motivația, un fond interdisciplinar. Etapa I problema așa cum este dată; Culegerea de informații pentru a înțelege problema Etapa II incubația. Activitatea inconștientă sau conștientă de amestecare a informațiilor de structurare și restructurare supusă combinatoricii imaginative și tehnicilor de creativitate. |
|
- invenția Descoperirea / invenția - descoperirea noului Și în cazul empatiei ca și în cazul creativității putem întâlni fenomenul de iluminare, de găsire a soluției cu deosebirile necesare între ele; în cazul empatiei descoperi un suflet (și încă nu am descoperit mecanismele, dar se bazează pe intuiție, contagiune și fuziune afectivă) acea stare de bucurie, fericire, "ca un cutremur psihic" (predomină intuiția și afectivitatea.). În cazul creativității momentul Evrika presupune intuiție, încărcătură afectivă, dar cu predominarea gândirii logice, descoperi soluția. |
|
|
Etapa IV - verificarea în practică |
|
|
În cazul empatiei cunoașterea încărcată de subiectivism se verifică prin comportamentul manifestat de subiect și autenticitatea lui este dată de nivelul adaptării individului la relațiile sociale, de eficiența socială a subiectului. |
În cazul creativității produsul creativ este verificat în practică (soluție delimitată). Practica dă verdictul dacă este utilă, originală. |
|
În ambele situații practica este cea care evaluează, verifică valoarea produsului. În ambele cazuri mecanismul de producere a celor două fenomene presupune cogniție, anticipare, comunicare, contagiune, afectivitate, intuiție. |
|
|
4. Ambele procese se finalizează cu un produs diferit |
|
|
Produsul este dobândirea stării de empatie: acea stare prin care "eu-l" se simte identificat cu celălalt, putând retrăii emoțiile, gândurile și acțiunile partenerului. Toate se pot obiectiva într-un comportament original ce poartă amprenta celui care empatizează. |
Un obiect, idee, concept, construcție teoretică - caracterizate prin noutate, originalitate și utilitate |
|
Relația cu inteligența |
|
|
este mai puțin studiată în cazul empatiei. Eugene A. Weinstein (1973) - autorul are în vedere unele capacități constituționale care intră în interacțiune cu experiențele de socializare și care contribuie la apariția empatiei. Pe primul loc se află inteligența. Empatia presupune ca subiectul (actorul) să aprecieze cu acuratețe modul celuilalt de a defini o situație. Abilitatea de a surprinde semnificații cere la rândul ei abilități simbolice care să-i permită "actorului" să aibă în vedere mai multe perspective în mod simultan, abilitate considerată de mulți autori ca apanaj al inteligenței. Relația empatiei cu inteligența este o relație pozitivă (G. Allport, 1981). |
este necesar un nivel supramediu al inteligenței; de la un nivel supramediu se manifestă independent. Relația a constituit obiectul multor cercetări în domeniul creatologiei (vezi Al. Roșca, 1981; M. Roco, 1979). |
|
6. Relația cu motivația: |
|
|
- există o componentă motivațională a empatiei dată de trebuința de altul, de nevoia de afinități sociale, de dragoste, iubire. Ca și motivația empatie este un vector al personalității creative. Și în cazul empatiei putem constata blocaje emoționale determinate de lipsa dorinței de a empatiza fapt ce conduce de multe ori la ineficiență în relațiile sociale. |
motivația este un vector al creativității; susține, orientează, energizează; poate fi și blocaj al manifestării creativității (lipsa curiozității, a dorinței de a crea ceva). |
|
7. Relația cu afectivitatea: |
|
|
componenta emoțională este considerată inima empatiei aici se impune delimitarea locului QE (coeficient de emoționalitate) în manifestarea empatiei (noi credem că în manifestarea fenomenului empatic QE primează în raport cu QI). |
susținătoare în realizarea noului, originalului, în depășirea greutăților; blocaj al creativității (anxietate); În creativitate QI primează în raport cu QE în anumite domenii tehnice, administrative, etc. |
|
- nici empatia nici creativitatea nu pot fi gândite a se manifesta fără afectivitate și inteligență |
|
|
8. Relația cu agresivitatea |
|
|
Relația dintre empatie și agresivitate este negativă. Agresivitatea limitează posibilitatea de a pătrunde și simți pe celălalt. agresivitatea determină o reacție de răspuns agresiv sau retragerea subiectului din relația empatică. Studiile au arătat că profesorii neempatici sunt mai duri și manifestă comportament agresiv (S. Marcus, 1986) iar mamele slab empatice sunt mai agresive și manifestă comportament abuziv față de copii lor (Miller și Einseberg, 1988) |
agresivitatea ca o caracteristică a personalității inventatorului este uneori necesară în depășirea obstacolelor, având însă valori medii ; inventatorii apar uneori agresivi în susținerea ideilor lor. Agresivitatea ca factor motivațional poate constitui un obstacol în calea manifestării creativității când se proiectează la nivel înalt. |
|
9. Rolul antrenamentului |
|
|
Posibilitatea dezvoltării empatiei prin antrenament a fost mai puțin studiată. Începând cu programul lui K. Bulmar și dezvoltarea profesiei de consilier și asistent social apar contribuții la stimularea empatiei prin antrenament (D. Larson,1984; Corey M., 1982) |
În creativitate este recunoscută și apreciată posibilitatea dezvoltării prin antrenament individual și de grup a potențialului creativ. Alături de contribuțiile Școlii americane de creativitate se remarcă contribuțiile creatologilor români Mihaela Roco, Ana Stoica, Grigore Nicola sau a Școlii ieșene de inventică în promovarea antrenamentului în creativitate. |
Paralela dintre empatie și creativitate s-ar putea extinde și cu alte subiecte cum sunt relația lor cu vârsta sau diferențele pe sexe sau formele și stilurile de manifestare în cazul celor două capacități discutate. Așa cum arătam la început, în ceea ce privește creativitatea, aceste subiecte au fost investigate și există informație bogată. În schimb, în cazul empatiei multe aspecte sunt încă insuficient cercetate.
Privirea comparativă asupra creativității și empatiei ne-a reliefat că este vorba de două fenomene complexe și bine delimitate cu rol în adaptarea performantă la mediul biologic, social și cultural.
În sistemul personalității cele două însușiri interacționează, empatia contribuind la performanța creativă în multe domenii de activitate, iar creativitatea susținând manifestarea abilității empatiei la nivel de aptitudine.
Empatia este pentru creativitate unul din vectorii creativi și prin participarea la combinatorica imaginativă operație generativă (după modelul Neveanu
Cercetările noastre asupra grupului creativ de formare au evidențiat posibilitatea dezvoltării și antrenării corelate a empatiei și creativității (Mariana Caluschi, 2001-b).
Complexitatea fenomenului empatic devenit subiect al analizei științifice a condus la deschiderea mai multor arii de cercetare în ultimul timp, în special în domeniile psihologiei sociale, psihoterapiei și personologiei. Personologia - aprecia S. Marcus (1997, p. 65) rămâne domeniul modern de cercetare al fenomenului empatic.
Tendința actuală este de a studia fenomenul empatic ca factor al manifestării comportamentului altruist autentic (genuine altruism) și a comportamentului de întrajutorare (helping behavior), (Feldman R., 1985, p. 250; D.G. Myess, 1987, p. 446). Din studiile cu privire la empatie ca însușire de personalitate implicată în comportamentul prosocial se desprinde ideea că oamenii care au un nivel înalt al empatiei sunt mai apți să dea ajutor decât cei cu nivel scăzut (Feldman R., 1985, p. 250-251; Brehm S., Kassin S., 1990, p. 302-306).
Manstead A., Milles M. (1995) apreciau că tema relației dintre empatie, simpatie și comportamentul prosocial (comportament prin care se intenționează a se aduce beneficii unei alte persoane) rămâne un subiect intens studiat încă. Citându-i pe Batson, 1991, Eisenberg și Fabes, 1990, Manstead și Miles 1995 subliniază ideea că investigațiile indică faptul că empatia și simpatia sunt asociate pozitiv cu comportamentul prosocial în timp ce relațiile de discomfort personal tind să nu fie asociate sau să coreleze negativ cu comportamentul prosocial.
În aceiași arie de cercetare în studiul "Empatia predictivă și preferințele interpersonale" realizat de S. Marcus și colaboratorii (1992, p. 296) se fac două precizări:
una de tip teoretic-conceptual urmărind demonstrarea delimitărilor de fond dintre empatie aparținând de latura instrumental-operațională a personalității și simpatie ca ținând de latura relațional valorică;
și a doua de tip explicativ vizând interpretarea eficienței comunicării într-un grup ce manifestă aptitudini preferențiale reciproce, interpretare ce trebuie căutată, spun autorii, în potențarea nivelului comportamental de tip empatic ca premisă a comunicării interpersonale.
În domeniul psihologiei sociale o arie foarte nouă de cercetare au conturat-o studiile Ruxandra Gherghinescu cu privire la relația dintre empatie și atribuire (1996) cercetări aflate la început chiar pe plan mondial.
O altă preocupare actuală legată de fenomenul empatiei este aceea privind dezvoltarea capacității empatice. C. Rogers și G. Kinget (1971, p. 107) afirmau că, practic, ca orice altă calitate empatia este susceptibilă să fie dezvoltată, dar că dezvoltarea sa pare să ceară o anumită modificare a întregii personalități deoarece "comportamentul empatic nu se lasă adoptat după cerințele momentului". S. Marcus studiind rolul empatiei în comunicare și în diferitele profesii (actor, psiholog, profesor, negociator) argumentează necesitatea dezvoltării acestei capacități umane pe care o găsim la toți oamenii (S. Marcus, 1986, p. 215). Direcțiile de acțiune ar fi, după autorul citat, două:
plecând de la cultivarea acelor capacități specific umane care contribuie la producerea fenomenului empatic (imaginație, afectivitate, raționament deductiv și analogie);
experimentarea unor programe de antrenare a comportamentului empatic.
Tot S. Marcus prezintă câteva programe pentru cultivarea empatiei la adolescenți, părinți, consilieri psihologi, ce se utilizează în străinătate. Dintre acestea amintim programul lui K. Bullmer pentru antrenament individual denumit "Arta empatiei". Acest program este organizat în 6 etape și se aplică pe baza unui antrenament zilnic de maximum o oră. Cele șase etape se intitulează:
percepția interpersonală;
surse de eroare în cadrul percepției interpersonale;
recunoașterea emoțiilor;
recunoașterea sensurilor ascunse;
cadrul perceptual pentru înțelegerea altora;
etapă cu caracter recapitulativ.
Noi am inițiat un studiu de adaptare a programului lui K. Bullmer, de antrenare a capacității empatice de la nivel individual la nivel de grup pentru studenți, utilizând grupul creativ pentru derularea experimentului. Experimentarea s-a realizat la Iași și la Bălți pe alte grupe de studenți decât cele cuprinse în cercetarea de față (M. Caluschi, 1997; M. Caluschi, L. Stog și colab., 1997).
O altă arie de investigație a fenomenului empatic este oferită de activitatea grupurilor terapeutice, a grupurilor de sensibilizare, formare și creștere uman. Datele de observație strânse din activitatea unor astfel de grupuri relevă necesitatea ca abilitatea empatică să fie cultivată deoarece crește eficiența membrilor în interacțiunea de grup cu efecte pozitive în dezvoltarea personalității (B.G. Guerny, 1984. p. 179; Corey G., Marian Corey, 1982, pp. 99 - 107).
În paleta cercetărilor dedicate empatiei, alături de studii din domeniul psihologiei sociale, al psihopedagogiei și psihoterapiei se înscriu și cele de psihologie diferențială și personologie. Dintre subiectele de psihologie diferențială abordate îl amintim pe cel cu privire la deosebirile pe sexe ale empatiei. Concluzia autorilor Eisenberg și Fabes (1992) citați de Manstead și Miles (1995) este că pattern-ul global al rezultatelor sugerează faptul că există o posibilitate mai ridicată ca femeile să manifeste mai evident decât bărbații empatie, dar și faptul că aceste diferențe, destul de reduse, depind de metoda de evaluare și de context.
O temă privind evoluția pe vârste și socializarea empatiei, arată că ea apare de timpuriu, din primele zile de viață ale copilului, dar manifestarea și dezvoltarea ei este influențată atât de factorii biologici cât și de factorii de mediu între care modelele parentale au un rol deosebit.
Relația dintre empatie și agresivitate, empatie și motivație, empatie și temperament, empatie și aptitudini constituie teme din domeniul psihologiei personalității investigate de psihologi în prezent. În domeniul personologiei studiile românești realizate cu privire la empatie constituie o contribuție originală în special prin conceperea empatiei ca însușire aptitudinală (S. Marcus, 1971, 1997), prin conturarea rolului empatiei în creația plastică și literară (S. Marcus, Doina Săucan, 1994) sau în activitatea didactică (S. Marcus, T. David, A. Predescu, 1987).
În lucrările de creativitate și inventică a început să se acorde atenție studiului fenomenului empatic fie din perspectiva însușirilor ce caracterizează persoana înalt creatoare fie din perspectiva strategiilor și metodelor de stimulare a creativității care cer identificare și transpunere, înțelegerea din interior a problemei abordate cu condiția păstrării convenției de "ca și cum". Alex Osborn (1971, p. 29-31) deși nu utilizează termenul de empatie, subliniază rolul imaginației substitutive în creativitate. Această formă a imaginației noi o considerăm cea mai profund implicată în empatie. M. Stein în "Stimulating Creativity" utilizează termenii de "identificare empatică cu un obiect viu" și "identificare empatică cu un obiect fără viață" (vol II, p. 188). Este aici o înțelegere limitată a empatiei, o reducere a procesului empatiei la aspectul de identificare. Cu o înțelegere mai largă sau mai redusă la termenul de identificare, conceptul de empatie a intrat și în atenția inventologilor. (Veron P., 1983; Belous V., 1992, p. 271)
Deși în literatura de specialitate cercetările cu privire la grupele de creație sau la grupurile creative, în general, sunt destul de frecvente ele nu abordează problema empatiei decât în trecere, ca însușire a personalității creatoare. Considerăm că grupul creativ constituie un domeniu încă puțin investigat din perspectiva implicațiilor fenomenului empatic în activitatea formativă a grupului.
Analiza empatiei și a relațiilor ei cu alte procese și însușiri psihice realizată anterior a reliefat următoarele:
empatia este o însușire comună tuturor oamenilor având la bază predispoziții ereditare. Ca expresie a acestei capacități se formează în timpul existenței individuale un stil apreciativ empatic și un comportament empatic. Între capacitatea empatică și comportamentul empatic ca modalitate constantă de manifestare a acestuia, există relații congruente. Capacitatea empatică prin manifestare la nivel individual contribuie la:
cunoașterea psihologică a altuia;
înțelegerea și predicția comportamentului altuia;
facilitarea comunicării interpersonale;
facilitarea adaptării sociale prin elaborarea unei strategii proprii de comportament a individului prin adaptarea propriilor aspirații și așteptări la așteptările și comportamentul celorlalți;
atingerea performanței în profesie și a eficienței sociale;
prin funcțiile îndeplinite de empatie la nivelul sistemului de personalitate poate fi considerat un vector multidimensional al acestuia;
pentru înțelegerea fenomenului empatiei sunt necesare încă studii și cercetări care să îl abordeze dintr-o perspectivă interdisciplinară;
relațiile dintre empatie și creativitate au fost mai puțin reliefate prin studii interdisciplinare deși sunt două fenomene psihice complexe și care interacționează la nivelul personalității. Prin dezvoltarea lor corelată încă de la vârstele tinere apreciem că s-ar crește posibilitatea realizării de sine cât și capacitatea de performanță a individului, așa cum au dovedit-o studiile noastre;
Așa cum am prezentat anterior există preocupări pentru elaborarea și experimentarea unor programe de antrenare a empatiei. Noi considerăm empatia ca o competență socială esențială pentru comportamentul social și am elaborat și experimentat programe de dezvoltare a empatiei prin antrenament în grup creativ.
Argument
Formatorii tinerei generații sunt chemați să-și dezvolte potențialul de aptitudini Ia nivel de competențe pentru a pregăti comunitatea să rezolve cu succes problemele cu care se confruntă și să proiecteze creativ o nouă civilizație. Ei înșiși, formatorii, trebui formați prin antrenamente intensive pentru a-și dezvolta competențele sociale, element indispensabil (a1ături de competențele profesionale ) în realizarea obiectivelor educației în mileniul III.
Scopul
Stimularea, antrenarea și dezvoltarea empatiei Ia nivel de competență.
Obiective
Cunoașterea structurii, funcțiilor, rolul empatiei și a locului ei În repertoarul de competențe sociale a cadrului didactic.
Participanții vor cunoaște care sunt cele cinci componente ale capacității empatice și cum pot fi ele delimitate, testate, dezvoltate.
V or ști care sunt funcțiile empatiei, cum pot fi stimulate și evaluate.
Vor Înțelege care sunt factorii inhibitori și facilitatori ai manifestării empatice și cum pot fi prevenite sau reduse obstacolele în comunicarea empatică.
Participanții își vor structura o imagine cât mai completă asupra rolului empatiei în comportamentul social și profesional.
Dezvoltarea principalelor componente ale empatiei: componenta afectivă și componenta predictivă.
V or fi capabili să se transpună în situația altora, manifestând empatie emoțională.
V or putea să facă predicția asupra comportamentului celorlalți, manifestând empatie predictivă.
.V or acționa pentru prevenirea și/sau reducerea blocajelor empatiei în relaționare.
V or utiliza capacitatea empatică în controlul pedagogice și în rezolvarea lor .
Vor fi capabili să stimuleze dezvoltarea și manifestarea abilității empatice Ia elevi.
Formarea abilității de a utiliza competența empatică în evaluarea școlară.
Participanții vor ști să delimiteze stilurile apreciative, își vor forma un stil apreciativ complex, empatic și creativ .
V or realiza aprecieri, evitând erorile fundamentale de atribuire.
3.3 .Vor utiliza competența empatică în controlul și echilibrarea balanței succes - eșec, în întărirea stimei lor de sine.
Vor putea orienta elevii spre conturarea unor abilități sociale și a unor standarde valorice pozitive în comportamentul lor social.
Grup țintă - cadre didactice debutante
Metodologie
În susținerea programului vom utiliza antrenamentul intensiv, care se va derula după formula:
-80% din timp dedicat formării abilităților , 20% din timp îmbogățirii și structurării fondului informațional interdisciplinar individual.
Trei variabile sunt corelate în antrenament:
a) variabila demonstrare - exersare; (80% din timpul acordat)
b) variabila antrenare și transfer;
c) variabila fond informațional (structurare și îmbogățire -20% din timpul acordat.
Antrenarea competenței empatice se va realiza prin triangulație metodologică, utilizând metode de creativitate, tehnici și procedee specifice psihologiei sociale aplicate: joc de rol, confruntare selectivă, confruntare metaforică, grup Focus, tehnici și metode ale Școlii Mirabilis de educație și formare prin creativitate.
Evaluarea antrenamentului
Pentru evaluare se vor folosi: exerciții interactive de probare a abilităților formate; modelul euremelor aplicat în evaluare; scală de autoapreciere a abilităților sociale formate; evaluare creativă prin joc de rol în situații sociale proiectate de formator (conflicte, relații publice, recunoaștere a sentimentelor etc. ). Inițial și final se va aplica chestionarul formatorului.
Derularea antrenamentului
Prima zi (6 ore)
Capacitatea empatică -nucleul competențelor sociale
Constituirea grupului de lucru și realizarea climatului stimulativ. Exerciții de relaționare și autoprezentare.
Aplicarea primelor teste de empatie emoțională și predictivă și a chestionarului formatorului.
Prezentarea obiectivelor. Exerciții de relaționare și pluralitatea perspectivelor.
Antrenament în recunoașterea și definirea capacității empatice. Exerciții de identificare, exerciții de empatie cu model evocat.
Topul creativilor. Discuții pentru delimitarea impactului antrenamentului. Aplicarea chestionarului formatorului pentru prima zi.
Ziua a doua (6 ore)
Comunicare și comportament empatic
Prezentarea topului profesorului creativ. după prima zi.
Exerciții de autodezvăluire
Funcțiile empatiei - exerciții de comunicare empatică
Delimitarea principalelor obstacole în manifestarea capacității empatice - exerciții
Demonstrarea comportamentului empatic - exercițiu de empatie cu model prezentat
Cum transferăm cele însușite în relațiile cu colegii. clasa de elevi - discuție Panel
Topul profesorului creativ. Aplicarea chestionarului formatorului pentru a doua zi.
Ziua a treia (6 ore)
Componenta afectivă și componenta predictivă a empatiei
Rezultatul topului
Exerciții de identificare. transpunere, analogii personale
Discutarea posibilităților de dezvoltare a componentei afective exerciții de recunoaștere a sentimentelor, ascultare activă, comunicare empatică
Discuții privind empatia predictivă - exerciții de dezvoltare a empatiei predictive
Topul profesorului creativ. Chestionarul formatorului pentru a treia zi.
Ziua a patra a ( 6 ore)
Empatie, atribuire și stil apreciativ
Prezentarea topului profesorului creativ .Exerciții de relaționare
Demonstrarea stilurilor apreciative prin teste și exerciții -discutarea caracteristicilor fiecărui stil
Atribuire și stil apreciativ - exerciții de evitare a erorilor fundamentale de atribuire în relația profesor-elev
Cum transferăm cele însușite la clasă? (activitate realizată prin Philips 6-6 sau metoda 6-3-5)
Topul profesorului creativ .Aplicarea chestionarului formatorului pentru a patra zi.
Ziua a cincea (6 ore)
Demonstrarea abilității formate în antrenament
Prezentarea rezultatelor topu-ului profesorului creativ din ziua a patra
Exerciții interactive de probare a abilităților formate
Joc de rol sau utilizarea unor metode de creativitate care induc și cer manifestarea competenței empatice (sinectică, roll-storming, bătălia metaforelor etc. ) pentru întărirea și transferul abilităților formate
Topul profesorului creativ .Aplicarea chestionarului formatorului pentru a V-a zi.
Ziua a șasea (6 ore)
Evaluare finală
Topul profesorului creativ
Evaluarea rezultatelor antrenamentului prin:
Evaluarea la nivel individual a abilităților formate.
Fiecare participant va propune o activitate care solicită manifestarea empatiei și va fi lider în realizarea activității respective
Elaborarea de către fiecare participant a unor exerciții de empatie (afectivă, motivaționaJă, predictivă) posibil de utilizat în predarea /învățarea obiectului de activitate.
Aplicarea scalei de autoapreciere a efectelor antrenamentului
Aplicarea chestionarului formatorului
Topul profesorului creativ. Topul topurilor pentru întreg antrenamentul
Alcătuirea mapei cu materiale elaborate de participanți în cursul antrenamentului
Stabilirea unor modalități de comunicare între participanți și formator pentru susținerea efortului de dezvoltare continuă a competenței empatice
Data: 18.12.1999
Tema: Componentele empatiei Grup țintă: Profesori debutanți
Formator: dr. Mariana Caluschi
Obiective
.vor cunoaște cele 5 componente ale capacității empatice
.vor ști ce probe se pot utiliza pentru testarea empatiei afective, motivaționale, predictive
.vor putea să utilizeze modelul evocat sau perceput pentru a se transpune în situația sau în rolul altuia
.vor fi capabili să utilizeze exercițiul empatic în procesul de învățare/predare la obiectul de specialitate
.vor elabora exerciții pentru stimularea și dezvoltarea empatiei emoționale și predictive la clasă
.vor fi competenți în utilizarea abilității empatice în rezolvarea sau controlarea conflictelor pedagogice
Metode și tehnici utilizate
- strategiile creativității (învăluirea, provocarea) -exerciții de empatie emoțională
- exercițiul cu model evocat
- exercițiul empatic
- joc de rol
- exerciții de identificare după imagine
Structura activității
I. Prezentarea topului profesorului creativ și empatic.
Aprecierea rezultatelor și materialelor elaborate în reuniunea anterioară.
II. Reamintirea normelor și axiomelor grupului creativ.
III. Exercițiul de autoprezentare metaforică.
IV .Prezentarea succintă a componentelor empatiei; exemplificare cu teme din activitatea didactică.
De exemplu:
1. Rolul empatiei afective și predictive în verificarea elevilor.
2. Prevenirea conflictelor elev-cunoaștere sau elev-cadru didactic prin predicție empatică
V .Exercițiu de alloempatie. Fiecare participant desenează, simbolizează starea în care se află la momentul respectiv (desen în culori, schematic ): Participanții se grupează în diadă.
Faza I
Fiecare privește desenul partenerului și încearcă să descrie în câteva cuvinte starea prin care trece acesta.
Faza-II
Fiecare participant pune în scris 3 întrebări partenerului, în funcție de desenul acestuia; apoi încearcă să facă predicția asupra întrebărilor care i s-au pus de către partener .
Faza III
Se citesc întrebările și predicțiile făcute (faza predicție - confirmare). Se observă reacțiile participanților. Liderul intervine numai când o diadă prelungește exercițiul prin explicații suplimentare sau când diferența între predicție și confirmare este foarte mare. Se evidențiază și expectanțele participanților (din predicțiile făcute asupra întrebărilor ce Ii se vor pune). Exercițiul poate fi desfășurat și în alte forme (un singur subiect și grupul întreg); esențial este Să evidențieze relația dintre predicție și confirmare.
VI. Brainstorming cu roluri de pe tema "Cum optimizăm relația profesor - elev sau profesor - părinte?"
Roluri: profesor, părintele unui copil neastâmpărat cu rezultate școlare medii, copilul, medicul școlii, psihologul școlii, un bunic, Maica Tereza, inspectorul școlar.
În final se evidențiază manifestarea empatiei afective și predictive prin sublinierea expectanțelor celor doi parteneri: părinți, profesori, dar și rolul lucrului în echipă în generarea soluțiilor. Se trece Ia schițarea rolului ascultării active, a comunicării de suport, non-agresivă și non-violentă în manifestarea abilității empatice. Se lucrează individual "monologul calului" după imagine. Apoi fiecare participant citește monologul realizat prin identificare (imaginație de substituire ) cu calul (calul poate fi elev și cei care joacă șah - un profesor, un părinte, doi profesori, un inspector - un profesor, doi părinți etc.)
Exp. Degeaba vrea domnul profesor să-l impresioneze pe inspector. Pe noi ne-a legat Ia bot și ne-a pus să zâmbim; dar dacă nu vrea "calul" să facă mișcarea potrivită, s-a dus de râpă toată reputația școlii.
Se evidențiază temerile, dorințele și expectanțele calului. Se susțin discuții asupra exercițiului lucrat.
Se realizează o aplicare de probă pentru diagnosticarea nivelului empatiei afective și predictive (testul Dyamond adaptat la creativitate pentru empatie predictivă, testul Mahrebian Epstein pentru componenta afectivă a empatiei), sau alte scale.
Se împarte grupul în două grupuri de câte șase persoane.
Fiecare grup primește câte o povestire în care un subiect (personaj) descrie ce i s-a întâmplat și dă câteva relații despre cum reacționează el în mod obișnuit. Povestirea se oprește în momentul producerii întâmplării. De exemplu:
Marius este un elev cu rezultate școlare foarte bune. EI este pasionat de fizică și a obținut în clasa a X-a rezultate care i-au permis să ajungă până la faza pe țară inclusiv, fiind apreciat între olimpicii școlii. EI este un adolescent sociabil și comunicativ, cu încredere în forțele Iui, cu mulți prieteni între colegi și chiar între profesori. .4nul trecut, după ce a obținut locul I Ia faza județeană a olimpiadei de .fizică, s-au acordat ca premii pentru ocupanții locurilor I și 2 o excursie în Franța. Marius s-a pregătit de plecare. Era foarte bucuros și cu bagajele la ușă, aștepta să se precizeze trenul cu care vor pleca spre București. În ziua în care trebuia să plece, nerăbdător a dat telefon ca să i se comunice ora de întâlnire la gară. Un glas mirat i-a spus: "S-a plecat de ieri! Cum te cheamă? A... dar nu erai pe listă! " Și a Închis telefonul.
Atunci Marius a simțit... a spus..... a făcut...
După ce liderul fiecărui microgrup a citit povestirea, fiecare participant încearcă să se transpună în rolul personajului și apoi să scrie ce a simțit, ce a gândit personajul. După 10-15 minute participanții sunt puși să citească ceea ce au scris. liderul grupului citește continuarea povestirii.
Se face, deci, identificare, predicție și confirmare. Faza ultimă se realizează la nivelul grupului mare.
Condiții pentru producerea empatiei
Se prezintă cele trei condiții: existența modelului de empatizat, a experienței afective a celui ce empatizează, a credinței în convenția transpunerii.
VII. Exercițiul empatic
Se prezintă exercițiul empatic.
Fazele exercițiului empatic
a face străinul cunoscut
perceperea, vizualizarea, discuții cu modelul
Questioning, brainstorming de întrebări
utilizarea unor tehnici de apropiere cognitivă și emoțională de model (demersul de la altul-la sine)
Transpunerea, identificarea, proiecția în (cu) situația celuilalt "ca și cum" ar fi el (demersul de la sine-la altul).
Proiectarea propriului comportament corelat cu scopul urmărit (demersul de la sine-la altul)
Exercițiul empatic elaborat de noi a fost experimentat și utilizat în dezvoltarea conștientă a capacității empatice la nivel individual (140 de subiecți) și la nivel colectiv (în 1 0 grupuri creative - aproximativ 150 subiecți).
Se lucrează un exercițiu de empatie cu model prezentat.
Un participant (sau liderul, co-liderul) povestește o întâmplare și se oprește la producerea evenimentului.
Liderul antrenează participanții în activitate urmărind pașii (fazele) exercițiului. Se pun întrebări modelului prezent (cel care povestește întâmplarea) prin îndepărtarea de întâmplare și cunoașterea mai adecvată a modelului, modului său obișnuit de reacție.
După parcurgerea tuturor fazelor fiecare participant citește ce a scris după identificarea cu modelul. În final modelul citește ce a simțit, gândit. cum a acționat el în acea situație ( este bine ca "personajul"- să fi pregătit anterior exercițiul).
Se discută rezultatele exercițiului, modelul reliefând pe care dintre participanți l-a simțit că a empatizat cu el. a cărui predicție a fost confirmată de el.
Se discută modul în care este implicată abilitatea empatică în rezolvarea unor conflicte pedagogice
VIIl. Se dă ca exemplu conflictul elev-cunoaștere. Se evidențiază rolul profesorului diriginte în rezolvarea conflictului și drumul de la identificarea conflictului până la rezolvarea lui.
IX. Se lucrează un exercițiu de empatizare (după imagine) cu j personajele din imaginea "plimbare în trei". Sarcina este transpunerea în situația fiecărui personaj, elaborarea unei discuții în trei care să evidențieze temerile, trebuințele și așteptările celor trei. Inițial se face un exercițiu de "denumire pentru tablou". Se citesc în grup ,.discuțiile imaginate de fiecare.
X. Se trec în revistă principalele obiective atinse în reuniunea de antrenament. Se fixează tematica pentru acasă. Fiecare participant trebuie să delimiteze cum poate utiliza exercițiile empatice Ia obiectul Iui și să dea un exemplu.
Se realizează topul profesorului creativ și empatic.
Întrebări
definiți empatia și delimitați condițiile declanșării ei;
ce funcții îndeplinește empatia? Exemplificați;
caracterizați comparativ stilul apreciativ empatic și stilul detașat;
ce ste atribuirea și ce relații există între atribuire și empatie?
cum se implică afectivitatea în procesele empatiei și creativității?
care credeți că sunt implicațiile stilurilor apreciative în rezolvarea conflictelor?
Interpretați următoarele texte:
"Teoria empatiei sau Einfiihlung-ul a fost formulată de Th. Lipps deosebește la obiectul estetic o formă (ton, culoare, etc.) și un conținut. Conținutul estetic e de natură psihică. În sesizarea și în gustarea unei opere de artă noi suntem în activitate internă, psihică, noi introducem în obiectul estetic cerea din sufletul nostru. Această introducere a sufletului nostru în obiecte e ceea ce numește Lipps Einfiihlung general aperceptive. El deosebește însă patru feluri de Einfiihlung, și anume: a) Când însuflețim natura și spațiul, avem o empatie naturală, empirică - e ceea ce numește ll Einfiihlung natural (Natureinfuhlung). În acest caz noi atribuim naturii tendințe, puteri, activitate. Aceasta este baza psihologică a vechiului antropomorfism. B) Când atribuim naturii și sentimentele ce ne ajută sufletul nostru: mândria, jalea, durerea, atunci se naște empatia estetică . c) Când dispozițiile noastre sufletești, trezite cu ocazia unor factori străini, le atribuim acelor factori, se produce empatie dispozițională. De exemplu: culorile și tonurile muzicale trezesc în sufletul nostru diferite sentimente; dacă noi considerăm aceste sentimente ca inerente oarecum culorilor și tonurilor, înseamnă că am introdus dispozițiile noastre afective chiar în acele senzații vizuale sau auditive.
În sfârșit al patrulea fel de empatie e aceea care se poate numi socială și care constă în pătrunderea, în introducerea vieții noastre în sufletul altor oameni. În cazul acesta există o "transpunere a mea în altul".
Prin urmare, prin empatie înțelegem o obiectivare a Eului nostru, o oglindire a lui în lumea externă. Valoarea estetică se produce astfel prin afirmarea vieții (nu în sensul de afirmare utilitară a vieții). Negarea vieții într-un obiect constituie, după Lipps, urâtul.
(Andrei P. (1997) - Valorile estetice și teoria empatie din vol. Filosofia valorii, Editura Polirom, p.224 - 225.
Sugestii pentru seminar:
Realizați un Focus - grup pe tema "empatia - o competență necesară profesiei de psiholog.
Realizați un exercițiu de empatie cu model evocat și un exercițiu cu model prezentat.
Realizați un exercițiu de exprimare metaforică: empatia este pentru psiholog precum...
Yalom, I. - 1975, The Theorie and Practice of Group
Psychotherapy, Basic Books,
|
