EVOLUTIA PSIHOAFECTIVA A INDIVIDULUI

EVOLUTIA PSIHOAFECTIVA A INDIVIDULUI

Conceptul de pulsiune in psihanaliza

Concepte cheie: pulsiune. scop pulsional. forta pulsionala. sursa pulsionala. obiect al pulsiunii, libido, interes al Eului, destrudo

Rezumat: Evolutia psihoafectiva este o evolutie a pulsiunilor. Pulsiunea reprezinta o tensiune resimtita la nivel psihic. avand insa origine somatica. Spre deosebire de instinct, pulsiunea nu are moda-litati predeterminate, fixate ereditar, de satisfacere. nu are un obiect precis, acesta poate fi variabil, nu are un anumit scop, pot exista scopuri multiple. Energia pulsionala poate fi considerata sursa energiei psihice. Pulsiunea este caracterizata de forta motrice, de o anumita sursa, de un anumit scop si de un anumit obiect. La nivel psihic, pulsiunea se compune din: reprezentarea pulsionala si din afectul care insoteste reprezentarea. Prima teorie elaborata de Freud privind pulsiunile postuleaza doua tipuri de pulsiuni: pulsiunile sexuale. care asigura perpetuarea speciei prin procreare. si pulsiunile de autocon-servare, care asigura supravietuirea individului prin autoprotectie. In 1920, Freud introduce un alt dualism pulsional. pulsiunea de viata. numita de el libido si pulsiunea de moarte. pe care o numeste destrudo.

Conceptia teoretica a lui Freud despre evolutia psihoafectiva a individului a fost elaborata pe baza experientei clinice din curele Psihanalitice ale adultilor din care a extras anumite ipoteze. Aceste ipoteze au fost si sunt confirmate si pe baza observarii directe a com-Portamentului copilului. M. Klein, D. Winnicott, Margaret Mahler, J. Bowlby au utilizat cu precadere observatia in studiile lor. Autoanaliza 'ui Freud' 1-a tacut sa inteleaga si sa reconstruiasca trairile proprii si a

contribuit la mai buna întelegere a pacientilor. Analiza personala ne face de asemenea sa descoperim în propria noastra istorie elemente ce tin de evolutia obiectiva a individului. O critica a teoriei psihanalitice a fost aceea ca Freud a reconstituit evolutia psihoafectiva normala a omului pornind de la psihopatologie, dar la fel se întâmpla si cu studiile facute pe creierul cu tumoare sau cu studiile anomaliilor genetice pe baza carora se determina structura sanatoasa.

Evolutia psihoafectiva este o evolutie a pulsiunilor. Pulsiunea este un termen care desemneaza un proces aflat la granita dintre psihic si somatic, reprezentând o tensiune resimtita la nivel psihic, având însa origine somatica. Freud considera ca pulsiunea ar fi pentru om corespondentul instinctului animal. Pulsiunea are si conotatia de presiune, o forta de o anumita intensitate care dinamizeaza procesele psihice. Omul nu este dotat cu instincte, anume cu raspunsuri prefor-mate. ereditare pentru satisfacerea nevoilor sau pentru a raspunde la stimularile din exterior. Pulsi 848d36i unea, spre deosebire de instinct, nu are modalitati predeterminate, fixate ereditar, de satisfacere, nu are un obiect precis, acesta poate fi variabil, nu are un anumit scop, pot exista scopuri multiple. Energia pulsionala poate fi considerata sursa energiei psihice. în Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii (1905), Freud introduce acest termen, precum si trasaturile sale definitorii. Pulsiunea este caracterizata de forta motrice, de o anumita sursa, de un anumit scop si de un anumit obiect.

Forta are o anumita valoare si o directie de actiune în sensul ca
ea mobilizeaza fenomenele psihice.

Sursa indica pe de o parte zona corporala în care ia nastere
pulsiunea, iar pe de alta parte energia psihica investita. Deci ar avea o
dubla natura: somatica si psihica.

Scopul este întotdeauna scaderea tensiunii, nu exista un scop
specific predeteminat si unic. Scopurile pot fi multiple.

Obiectul este cel prin care pulsiunea se satisface. Spre deosebire
de animale care sunt animate de instincte si care au un obiect precis, la
om obiectul pulsiunii este infinit variabil. De exemplu, în perver­
siunile sexuale, instinctul sexual nu se satisface prin actul sexual
normal, ci printr-un comportament sexual deviant. Alegerea obiectului
depinde de istoria personala, adica de relatiile semnificative si de mo­
durile de satisfacere cele mai timpurii. Asa se constituie de exemplu
gusturile alimentare.

La nivel psihic, pulsiunea se compune din: reprezentarea pulsio­nala, adica o urma senzoriala (de obicei vizuala, dar poate fi si tactila sau olfactiva) a trairii satisfacerii pulsionale si din afectul care înso­teste reprezentarea. Afectul are la rândul lui o dimensiune calitativa (tonalitatea afectiva: bucurie, ura, tristete etc.) si una cantitativa care se refera la intensitatea lui, la cantitatea de afect.

Freud a elaborat doua teorii asupra pulsiunii:

Prima teorie ia în considerare doua tipuri de pulsiuni: pulsiu-
nile sexuale, care asigura perpetuarea speciei prin procreare si pulsiu-
nile de autoconservare, care asigura supravietuirea individului prin
autoprotectie. Energia specifica primului tip de pulsiune a fost numita
de Freud libido, iar energia specifica celui de-al doilea tip de pulsiune
interes al Eului. Pulsiunile sexuale îsi au originea, se desprind din
cele de autoconservare. Initial, functiile principale ale organismului
vizeaza supravietuirea (alimentare, excretie etc), apoi placerea care
însoteste satisfacerea nevoilor devine întrucâtva autonoma, o placere
în sine ce este cautata de individ si în absenta nevoii. Freud explica
astfel placerea suptului în lipsa hranei, dar si atasamentul de mama ca
obiect care satisface nevoile primare. în aceasta privinta, spre deose­
bire de Freud, Bowlby considera ca atasamentul reprezinta o nevoie
primara, ca si celelalte nevoi ce vizeaza autoconservarea. Notiunea de
sprijinire presupune ca fiecare pulsiune ce vizeaza autoconservarea
este însotita de o pulsiune sexuala partiala. Modurile de satisfacere
specifice fiecarui stadiu de dezvoltare sunt deci placeri partiale care se
vor subordona la maturitate placerii genitale. Placerile partiale se mai
numesc si placeri de organ (oral. anal si uretral). Freud considera în
aceasta prima teorie ca autoconservarea era în sarcina Eului. iar
placerea în sarcina Sinelui.

în 1914 Freud introduce notiunea de narcisism, ceea ce
introduce o diferentiere între autoconservare si dragoste de sine, adica
Eul contine atât pulsiuni ce vizeaza autoconservarea, cât si pulsiuni
sexuale, de investire libidinala a Eului.

In 1920, în Dincolo de principiul placerii, Freud introduce
un alt dualism pulsional. pulsiunea de viata, numita de el libido si
pulsiunea de moarte, pe care o numeste destrudo. Ambele îsi au
originea în Sine, dar ulterior Eul devine sursa principala a libidoului.
iar Supraeul a destrudoului. Acest din urma dualism pulsional
reprezinta dualismul dragoste-ura, unificare-descompunere, schimbare

sau repetitie.

Teste de autoevaluare

Definiti pulsiunea. mentionati caracteristicile ei.

In ce consta a doua teorie elaborata de Freud asupra pulsiunilor?

Bibliografie

S. Freud. Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii, în Studii asupra
sexualitatii. Editura Trei. 2001

S. Freud. Dincolo de principiul placerii, în Psihologia inconstien­
tului. Editura Trei, 2000

3 2. Stadiile dezvoltariipsihoafective

Concepte cheie: autoerotism, narcisism, stadiu oral, stadiu anal, stadiu falie, complex Oedip. latenta

Rezumat: Dezvoltarea psihoafectiva a individului consta într-o succesiune de stadii. Aceste stadii se refera la evolutia pulsionala. Freud se refera doar la evolutia pulsiunii sexuale, fara a descrie o evolutie a celorlalte tipuri de pulsiuni. Trecerea de la un stadiu la altul presupune rezolvarea unor conflicte. Fiecare stadiu presupune o zona erogena specifica, un tip de alegere a obiectului si un anumit tip de relatii cu obiectul. în fiecare stadiu activitatea psihica are caracteristici specifice, determinate de activitatea pulsionala. Primul moment important din viata individului este considerat a fi nasterea. Freud a subliniat trairea de catre copil a nasterii ca pe o situatie de pericol datorita separarii de mama si afluxului brusc de excitatii, nasterea fiind vazuta ca o situatie de angoasa confirmata de comportamentul noului nascut (tipat, tahicardie, transpiratie). Ea va fi modelul somatic al starilor de angoasa ulterioare. Dupa nastere, copilul intra în faza autoerotica, care are drept specific faptul ca nu exista înca o organi­zare psihica de ansamblu, iar pulsiunile sexuale se satisfac indepen­dent unele de altele, prin intermediu] propriului corp. Ulterior Freud va renunta la ideea existentei unui stadiu autoerotic. Autoerotismul va fi considerat o caracteristica a dezvoltarii pregenitale. Narcisismul este o etapa din dezvoltarea individului în care subiectul reprezinta, el însusi, obiect de investire afectiva. între energia investita în Eu si cea investita în exterior exista un echilibru. Cu cât Eul este mai putin investit, cu atât va fi mai puternic investit obiectul. Exista însa o

energie de baza investita în subiect, care nu va putea fi investita în obiecte. Narcisismul secundar reprezinta o stare în care energia psihica investita în obiect este retrasa în Eu. Astfel de stari apar în melancolie, doliu, episoade depresive. Patologia numita narcisica (categorie care cuprinde psihozele) are la baza retragerea investirii afective a obiectului si idealizarea masiva a Eului.

Stadiul oral se situeaza în primul an de viata si are drept activitate psihica principala asimilarea de informatii, interiorizarea. Relatia cu mediul se realizeaza prin intermediul functiei alimentare. Abraham divide acest stadiu în stadiul oral primitiv, un stadiu de absorbtie pasiva, si stadiul oral sadic, în care apare placerea musca­tului, placerea orala fiind asociata cu agresivitatea. Conflictul specific acestui stadiu este legat de întarcare, ea fiind pentru copil prototipul sfârsitului unei relatii. Relatiile cu mediul familial vor deveni proto­tipul relatiilor ulterioare. Stadiul este caracterizat la început de narci­sismul primar, ulterior construindu-se relatiile de obiect si diferen­tierea sinelui de lume. La aceasta vârsta exista o identitate simbolica între hrana si mama. Din acest motiv dificultatile în relationare pot avea ca efect tulburari de tip alimentar: refuz alimentar, anorexie, vomismente. Angoasele specifice acestui stadiu sunt teama de a nu fi înghitit în stadiul oral pasiv si teama de a nu fi devorat în stadiul oral agresiv.

Stadiul anal se situeaza între al doilea si al treilea an de viata. Activitatea psihica specifica consta în câstigarea autonomiei. Conflic­tul relational specific este de a controla sau a fi controlat. Abraham distinge doua faze ale acestui stadiu: faza anala sadic-expulziva si faza anala masochist-retentiva. Prima faza se întinde de la 1 an la 1,5 ani. In aceasta faza expulzarea nestapânita a obiectelor distruse capata rolul de a-1 sfida pe adult. Faza masochist-retentiva se întinde de la 1,5 ani la 2 ani. în aceasta faza este cautata activ placerea pasiva de a retine fecalele, ceea ce nu este doar masochist, dar si sadic, caci e vorba de a-1 frustra pe adult de ceea ce îi pare copilului a fi pretios pentru el, si deci considerat ca un cadou.

Stadiul anal devine astfel stadiul ambivalentei maxime. Ca atare, educatia toaletei nu trebuie sa fie nici prea precoce, nici prea rigida, astfel încât copilul sa aiba timp sa simta ca are o anumita putere asupra celuilalt (ceea ce reprezinta o conditie a recunoasterii existentei acestuia, si de asemenea a confirmarii de catre celalalt a existentei copilului) si sa nu se identifice cu un Supraeu parental prea tiranic.

Relatia de obiect de tip anal presupune ambivalenta iubire-ura. sadism-masochism si este sursa bisexualitatii psihice fundamentale.

Stadiul falie se situeaza în jurul vârstei de trei ani. Activitatea psihica principala este afirmarea de sine. Conflictul relational specific este legat de absenta-prezenta penisului. Baiatul va nega castrarea prin negarea sexului feminin, mentinându-si convingerea ca cel putin mama are penis. Fata îsi va manifesta invidia de penis, nutrind convingerea ca acesta îi va creste ulterior, sau adoptând atitudini baietesti (jocuri cu baietii, placerea riscului). Prin sublimare, curiozitatea sexuala se poate transforma în curiozitate intelectuala, dar inhibarea celei dintâi poate duce la inhibarea celeilalte.

Complexul Oedip este un fenomen psihologic a carui existenta a fost dedusa de Freud în urma relatarilor pacientilor aflati în cura psihanalitica. El poate ti resimtit de copil între vârstele de 4-7 ani. Complexul Oedip joaca un rol crucial în constituirea Supraeului si a Idealului Eului. Complexul Oedip cunoaste doua forme: pozitiva si negativa. Cea pozitiva se refera la atractia fata de parintele de sex opus si rivalitatea fata de parintele de acelasi sex. Cea negativa se refera la atractia fata de parintele de acelasi sex si rivalitate fata de parintele de sex opus. Iubirea oedipiana presupune doua conflicte: un conflict inte­rior, caci atractia fata de unul dintre parinti implica oarecum renun­tarea la celalalt, de aici apare regretul fata de parintele respins, un con­flict exterior determinat de teama fata de pedeapsa din partea parin­telui "respins". în ceea ce priveste identitatea, complexul Oedip mar­cheaza o etapa decisiva, pentru ca pune bazele identitatii sexuale care nu se refera doar la a avea sau nu penis, ci la întreaga personalitate feminina sau masculina si la atitudinile si relatiile interpersonale pe care aceasta identitate le presupune. Perioada de latenta se situeaza între 7-12 ani. fiind în general o perioada lipsita de conflicte inte­rioare. Persista însa conflictele din stadiile precedente. Copiii învata sa se supuna unor reguli si sa dezvolte formatiuni reactionale (dezgust, pudoare, rusine, timiditate). Copilul va deplasa conflictele oedipiene asupra unor substitute ale imaginilor parentale datorita largirii câmpului de activitate, a mediului social. Acest fapt contribuie în mod esential la lichidarea complexului Oedip.

Pubertatea si adolescenta reprezinta o perioada de criza narcisica si de identitate. In paralel cu modificarile fizice si somatice apar tendinte pulsionale masive, ceea ce determina dezechilibrarea raporturilor dintre instantele psihice. Apare, de asemenea, o reactivare

a problematicii oedipiene, cu deplasarea pe substitute idealizate ale parintilor (profesori, artisti), dar si o reactivare a problematicii preoedi-piene, în special orale (toxicomanie, anorexie, alcoolism). Adolescenta reprezinta o perioada de renuntare la imaginile parentale idealizate si la iluzia atotputerniciei. La iesirea din adolescenta, alegerea obiectului sexual va fi definitiva.

Dezvoltarea psihoafectiva a individului consta într-o succesiune de stadii. Aceste stadii se refera la evolutia pulsionala. Freud se refera doar la evolutia pulsiunii sexuale, fara a descrie o evolutie a celorlalte tipuri de pulsiuni. In evolutia individului, dezvoltarea libidinala joaca un rol major care va influenta întreaga viata psihica, adica si planurile cognitive, comportamentale si psihosociale. Trecerea de la un stadiu la altul presupune rezolvarea unor conflicte si poate sa aiba ca efect aparitia unor puncte de fixatie care vor determina stadiul de dezvoltare la care individul poate regresa, sau stagna în evolutia sa, în cazul în care conditiile de mediu sunt nefavorabile. Fiecare stadiu presupune o zona erogena specifica, un tip de alegere a obiectului si un anumit tip de relatii cu obiectul. în fiecare stadiu activitatea psihica are caracteristici specifice, determinate de activitatea pulsionala.

Nasterea

O. Rank vedea în nastere sursa tuturor traumatismelor ulterioare si a angoasei. Freud a subliniat trairea de catre copil a nasterii ca pe o situatie de pericol datorita separarii de mama si afluxului brusc de excitatii, considerând ca ea reprezinta modelul somatic al atacului de panica. Apoi renunta la aceasta teorie pentru a considera ca angoasa este generata de Eu pentru a anticipa o situatie de pericol si a fi gata de aparare, dar considera nasterea ca o situatie de angoasa confirmata de comportamentul noului nascut (tipat, tahicardie, transpiratie), care va fi modelul somatic al starilor de angoasa ulterioare.

Imediat dupa nastere, în primele luni de viata, Freud si, în special, Abraham vorbesc de un mod de functionare autoerotic. Faza autoerotica precede faza narcisismului si are drept specific faptul ca nu exista înca o organizare psihica de ansamblu, pulsiunile sexuale se satisfac independent unele de altele fara un obiect exterior, prin intermediul propriului corp (suptul degetului la sugar). în faza

autoerotica, spre deosebire de faza narcisica, nu exista înca o imagine unificata a propriului corp, si nu exista un obiect investit libidinal prin care se obtine satisfactia pulsionala. Ulterior Freud va renunta la ideea existentei unui stadiu autoerotic. Autoerotismul va fi considerat o caracteristica a dezvoltarii pregenitale, atât în faza narcisismului, cât si în celelalte stadii pregenitale, în sensul ca satisfactia pulsionala se obtine prin intermediul propriei persoane, nu este legata de investirea unui obiect exterior.

3.2.2. Narcisismul

în anul 1911, în Cazul presedintelui Schreber, Freud postu­leaza existenta unui stadiu de dezvoltare situat între autoerotism si heteroerotism. înainte de a se orienta catre celalalt, subiectul începe prin a fi el însusi si propriul sau corp obiect de investire afectiva.

"Subiectul începe prin a se hm pe el însusi si propriul sau corp drept obiect de iubire ".

începând din 1914, în Pentru a introduce narcisismul, el

trateaza narcisismul din punct de vedere economic, încercând sa demonstreze ca exista un echilibru între energia investita în Eu si cea investita în exterior. Cu cât Eul este mai putin investit, cu atât va fi mai puternic investit obiectul.

"Eul trebuie considerat ca un mare rezervor de libido, de unde libidoul este trimis spre obiecte, el fiind întotdeauna gata sa absoarba libidoul care se întoarce de la obiecte" (Psihanaliza si teoria libidoului, Freud 1923).

însa exista o anumita cantitate de energie investita permanent în Eu, conditie absolut necesara vietii psihice. Astfel, narcisismul va fi privit mai degraba ca o structura decât ca un stadiu de dezvoltare, fiind vorba despre o energie de baza investita în subiect, care nu va putea fi investita în obiecte. Aceasta idee va fi evocata si de Abraham în abordarea dementei precoce (schizofrenia).

"Caracteristica psihosexuala a dementei precoce este întoar­cerea pacientului la autoerotism. Bolnavul mintal transfera asupra sa... totalitatea libidoului pe care persoana normala îl îndreapta asupra obiectelor din jurul ei"

(Les differences psychosexuelles entre l "hysterie et la demence

precoce, Abraham 1908).

Autoerotismul, ca stare în care pulsiunile se satisfac independent unele de celelalte, precede deci narcisismul, ca stadiu în care Eul se formeaza si pulsiunile se unifica.

în 1921, o data cu elaborarea celei de-a doua teorii asupra pulsiunilor, Freud vorbeste despre un narcisism primar, ca o stare în care Eul nu este diferentiat de Sine si nici de lumea exterioara, iar realitatea nu este investita afectiv, prototipul fiind viata intrauterina si despre un narcisism secundar, în care libidoul, prin intermediul iden­tificarilor, este investit în Eu. în narcisismul secundar, energia psihica investita în obiect este retrasa în Eu, asa cum se întâmpla în cazul melancoliei, episoadelor depresive, starii de doliu. Caracteristica prin­cipala a acestor stari este faptul ca nu mai poate fi investit nici un aspect al realitatii, individul se întoarce asupra siesi, facându-si repro­suri si pedepsindu-se. Aceasta ultima pozitie teoretica a lui Freud este însa contestata de psihanaliza contemporana, faptele de observatie demonstrând ca, la sugar, exista înca de la început relatii de obiect. în acest sens, Melanie Klein vorbeste despre stari narcisice, nu despre un stadiu narcisic propriu-zis, stari în care libidoul se întoarce asupra obiectelor interiorizate.

Actualmente exista, pornind de la diferitele conceptii freudiene asupra narcisismului, o serie de teorii asupra narcisismului. Se consi­dera ca Eul apare ca unitate psihica o data cu constituirea schemei corporale, a imaginii despre propriul corp, investirea afectiva a aces­tuia caracterizând narcisismul. Pe de alta parte. Eul si schema corpo­rala se constituie doar în relatie cu mediul si cu celalalt, prin incorpo­rare si identificare. Astfel, nu putem privi narcisismul ca pe investire afectiva absolut independenta de exterior, ci, mai degraba, ca pe o interiorizare a unei relatii.

Exista, în conditii de normalitate, un echilibru între investirile de obiect si cele ale Eului, însa investirea Eului nu poate fi total reductibila.

Patologia numita narcisica (categorie care cuprinde psihozele) are la baza retragerea investirii afective a obiectului si idealizarea masiva a Eului. Trasaturile narcisice sunt legate de: stima de sine, atotputernicie, nevoia de a fi confirmat în valoarea proprie, credinta îmortalitatii, sentimentul nemarginirii, amintirea unei stari privilegiate si unice. Ele îsi au originea în starea fatului. Nasterea va afecta senti­mentul de integritate narcisica si de atotputernicie, iar atitudinea mamei, priviri, voce, îngrijiri vor atenua aceasta bulversare. Narcisis-

mul este deci o stare proprie vietii intrauterine care se va mentine însa de-a lungul întregii evolutii psihice, fiind folosit în scopuri adaptative. de construire si dezvoltare a Eului. Kohut considera ca narcisismul este specific etapei în care diferenta dintre Eu si celalalt nu este înca stabilita, astfel încât îngrijirile materne sunt traite ca fiind efectul atotputerniciei. Atotputernicia si idealizarea imagoului matern sunt coordonatele pe care se stabilesc relatiile ulterioare cu celalalt. Copilul mic va investi lumea cu libidoul narcisic, o va percepe conform modalitatii narcisice de functionare.

M. Mahler si R. A. Spitz vorbesc de o unitate narcisica originara ca stare în care copilul încearca sa prelungeasca simbioza specifica vietii intrauterine, care ar constitui prototipul acesteia. Conform celei de-a doua topici a lui Freud, aceasta stare ar fi anterioara constituirii Eului, iar pulsiunile sexuale si cele de autoconservare nu ar fi înca diferentiate. învestirea unitatii narcisice mama-copil ar precede inves­tirile narcisice si investirile obiectelor ulterioare.

3.2.3. Stadiul oral

Se situeaza de la nastere pâna în jurul vârstei de 1 an. Activi­tatea fiziologica principala o constituie hranirea, deci absorbtia de alimente, dar si de informatii în general. Zona erogena specifica este cea a buzelor, a gurii, esofagului si traheei pâna la stomac si plamâni, dar de asemenea a analizatorului vizual auditiv si cutanat. Activitatea psihica principala este aceea de asimilare de informatii vizuale, auditive, cutanate, de a interioriza elemente din afara.

Obiectul pulsiunii este sânul sau substitutul sau. Relatia cu mediul, cu mama în principal, se realizeaza prin intermediul functiei alimentare. Placerea orala, a suptului devine autonoma, nefiind neapa­rat legata de hranire.

Scopul pulsiunii este reprezentat de placerea autoerotica data de stimularea zonei erogene si incorporarea obiectelor (hrana, informatii). Prin incorporare copilul se simte una cu obiectul si aceasta reprezinta baza identificarilor si introiectiilor ulterioare. A avea obiectul înseamna, la acest stadiu, a fi una cu obiectul.

Abraham subdivide acest stadiu în stadiul oral primitiv, pâna la 6 luni, un stadiu de absorbtie pasiva, în care sânul este perceput ca fiind gratifiant si frustrant totodata si stadiul oral sadic, în care apare placerea muscatului, o data cu aparitia dintilor. Placerea orala devine 38

agresiva, caci a incorpora înseamna a distruge, a rupe cu dintii. Copilul va învata sa-si controleze pulsiunea destructiva, prin jocul de-a muscatul. Plecând de la teoria lui Abraham. Melanie Klein a descris un mod de functionare psihica a copilului în stadiul oral care are la baza clivajul obiectului, separarea lui în obiect bun, care gratifica si obiect rau, care frustreaza. Copilul va fantasma ca ataca obiectul rau, si totodata se va teme sa nu fie la rândul sau atacat de el; pe de alta parte, fantasmeaza ca incorporeaza obiectul bun, astfel încât sa devina permanent prezent. La sfârsitul stadiului, obiectul va fi perceput ca întreg, continând ambele aspecte. Acum va aparea regretul si senti­mentul de mila pentru raul produs. Dezvoltarea acestor sentimente depinde de raspunsul primit din mediu, este de presupus ca, în anumite conditii, un copil maltratat nu va dezvolta empatie pentru victimele sale de mai târziu.

Conflictul relational specific acestei perioade este legat de întarcare. Daca întarcarea are loc prea târziu, copilul o va percepe ca pe o pedeapsa pentru pulsiunile sale oral agresive. Daca întarcarea vine prea devreme, copilul poate sa se fixeze pe o relatie de tip oral pasiv. întarcarea este pentru copil prototipul sfârsitului unei relatii.

Relatia de obiect specifica acestui stadiu are loc mai degraba în registrul fiziologic, prototipul fiind a înghiti sau a fi înghitit. Interac­tiunile cu mediul familial din acest stadiu vor constitui matricea rela­tiilor de mai târziu în mod analog cu construirea sentimentului încrederii bazale descris de Erikson. Obiectele sunt percepute ca fiind partiale (sunt identificate cu parti din ele, de exemplu, mama repre­zinta sânul si invers) si dificil de localizat spatial, copilul nu diferen­tiaza clar ce este în el si ce este în afara lui, unde se termina el si unde începe celalalt. Este un stadiu caracterizat de narcisismul primar, sursa a Eului Ideal omnipotent, în care obiectele care satisfac pot fi per­cepute ca parti din sine sau ca propriile creatii, dupa cum subliniaza Winnicott. Catre sfârsitul stadiului, copilul va începe sa devina con­stient de obiectele exterioare, sa le diferentieze. Va trai de asemenea sentimentul lipsei, va percepe ca tensiunea vine din interior, iar grati-ficarea din exterior. Când gratificarea întârzie, copilul devine constient de faptul ca este distinct de obiectul care gratifica. Când copilul este satisfacut, simte ca obiectul ar fi una cu el. Pentru Freud, existenta obiectului poate fi perceputa doar daca este resimtita absenta lui.

La aceasta vârsta exista o identitate simbolica între hrana si niama. Din acest motiv dificultatile în relationare pot avea ca efect

tulburari de tip alimentar: refuz alimentar, anorexie, vomismente. Angoasele specifice acestui stadiu sunt teama de a nu fi înghitit în stadiul oral pasiv si teama de a nu fi devorat în stadiul oral agresiv.

Gândirea nu este caracterizata înca de reprezentari, ci constituie o succesiune de imagini pseudo halucinatorii, de imagini fantasmate. Acest lucru se observa clar din comportamentul copiilor care par ca sug un sân imaginar sau ca întind mâinile sau surâd chiar daca nu este nimeni în preajma. De asemenea, ceea ce apare în curele analitice legat de acest stadiu atesta o nediferentiere între fantasma si realitate.

Caracteristicile de personalitate legate de stadiul oral pasiv sunt: nevoia de dependenta, aversiunea fata de orice initiativa personala, aviditate si supunere ce alterneaza cu furie neputincioasa. Fixatia la stadiu oral activ poate genera tulburari de vorbire (bâlbâiala, inhibitie verbala), inhibarea oricarei forme de expresie, atunci când agresivita­tea specifica stadiului a fost reprimata în mod violent sau, dimpotriva, vorbarie excesiva, personalitate revendicativa sau vesnic nemultumita.

3.2.4. Stadiul anal

Se situeaza între al doilea si al treilea an de viata, iar activitatea fiziologica principala este dobândirea autocontrolului. In plan psiho­logic, activitatea principala consta în câstigarea autonomiei. Con­flictul relational specific al acestui stadiu este a controla sau a fi con­trolat. Placerea anala rezultata din excretie devine conflictuala datorita încercarilor celor din jur de a educa excretia. Zona erogena nu este doar cea sfincteriana, ci cuprinde si intestinul gros, precum si muscu­latura în ansamblu. La acest stadiu copilul va avea de ales între a pastra obiectele interiorizate sau a le expulza dupa ce le-a distrus.

Obiectul pulsiunii ar fi, în sens fiziologic, reprezentat de fecalele care pot fi expulzate sau retinute, dar în sens psihologic este mult mai complex, se refera la mama, la persoanele semnificative care functio­neaza ca un obiect partial ce trebuie controlat, manipulat, astfel încât copilul sa-si afirme autonomia. în acest stadiu va aparea placerea de a manipula obiectele si persoanele din jurul sau, precum si imago-urile interiorizate.

Scopul pulsiunii este deci dublu: placerea autoerotica obtinuta prin stimularea zonei anale prin eliminarea sau retentia fecalelor, pe de alta parte, placerea de a se impune asupra obiectelor si persoanelor pe care începe sa le diferentieze. A expulza sau a tine în interior sunt

actiuni prin care se face diferenta interior/exterior, sine si celalalt si prin care se pot face negocieri cu adultul.

Abraham distinge doua faze ale acestui stadiu: faza anala sadic-expulziva si faza anala masochist-retentiva. Prima faza se întinde de la 1 an la 1,5 ani. în aceasta faza expulzarea nestapânita a obiectelor distruse va capata rolul de a-1 sfida pe adult. Faza masochist-retentiva se întinde de la 1,5 ani la 2 ani. în aceasta faza este cautata activ pla­cerea pasiva de a retine fecalele, ceea ce nu este doar masochist, dar si sadic, caci e vorba de a-1 frustra pe adult de ceea îi pare copilului a fi pretios pentru el, si deci considerat ca un cadou.

Stadiul anal devine astfel stadiul ambivalentei maxime, caci acelasi obiect poate fi conservat sau eliminat, si în functie de momentul si locul expulziei poate fi obiect gratifiant sau frustrant pentru anturaj. (De exemplu, copilul care sta pe oala ore în sir si apoi face în pan­taloni). Tot în aceasta perioada, Freud descrie jocul Fort-Da cu mo­sorul. El a observat cu cât interes un copil aflat la aceasta vârsta arunca în mod repetat din patut un mosor, spunând Fort (departe), dupa care îl cerea, iar când îl capata spunea Da (aici). în acest joc, copilul cauta obiectul disparut, care nu simbolizeaza doar prezenta si absenta mamei, ci si puterea de a controla relatia cu altul (placerea de a-1 vedea pe adult aducând jucaria disparuta); este vorba si de comu­nicarea cu adultul, în care unei actiuni a copilului i se raspunde cu o reactie a adultului.

Ca atare, educatia toaletei nu trebuie sa fie nici prea precoce, nici prea rigida, astfel încât copilul sa aiba timp sa simta ca are o anumita putere asupra celuilalt (ceea ce reprezinta o conditie a recu­noasterii existentei acestuia, si de asemenea a confirmarii de catre celalalt a existentei copilului) si sa nu se identifice cu un Supraeu pa­rental prea tiranic. Curatenia sfincteriana nu se poate realiza decât ca urmare a unei bune integrari a fazei anale retentive.

Relatia de obiect de tip anal presupune ambivalenta iubire-ura, sadism-masochism si este sursa bisexualitatii psihice fundamentale.

Sadismul presupune distrugerea obiectului exterior, dar si conservarea lui în interiorul subiectului pentru a-1 putea controla si manipula. Prin sadism copilul îsi descopera puterea asupra siesi si asupra altora, sentimentul de atotputernicie si descopera sentimentul proprietatii, în masura în care simte ca fecalele sau obiectele îi apartin.

Masochismul corespunde cautarii active a placerii date de trairile dureroase, placerea bataii la fund fiind rezultatul deplasarii placerii

anale catre pielea feselor. O exagerare a unor astfel de pedepse duce la o erotizare crescuta a acestei zone.

Bisexualitatea îsi are sursa în dubla capacitate a rectului de a fi excitat prin dilatare sau penetrare (tendinte pasive feminine) si de a fi un organ excretor care sa controleze expulzia (tendinte active mascu­line). Ca atare, în acest stadiu îsi au geneza tendintele homosexuale, imaginile de sine masculine si feminine si tendintele active sau pasive în comportament.

3 2 5. Stadiul uretral sau falie

Acest stadiu se situeaza în jurul vârstei de 3 ani. El anunta si precede conflictul Oedip. în acest stadiu se realizeaza o relativa unifi­care a pulsiunilor partiale specifice stadiilor anterioare. Din punct de vedere fiziologic, este o perioada în care copilul ajunge sa controleze eliminarea. Din punct de vedere psihologic reprezinta o perioada a afirmarii de sine. Zona erogena specifica este uretra cu dubla placere a eliminarii si retentiei. Exista o placere autoerotica, precum si una obiectalâ. legata de celalalt (a urina pe altul). Legat de placerea elimi­narii poate aparea placerea masturbarii. De asemenea poate aparea enurezis legat de fantasme masturbatorii inconstiente. Placerea elimi­narii are o conotatie activa (a controla, amâna eliminarea) si una pa­siva (a lasa sa curga). Capacitatea de control a sfincterului vezical da nastere unui sentiment de mândrie si încredere în sine. Daca exista esec în privinta controlului, apar sentimente de rusine si ambitia de a reusi. Ambitia este un indiciu al luptei contra sentimentului de rusine.

Conflictul relational principal este legat de constatarea absen-tei-prezentei penisului. In acest stadiu începe sa se manifeste curiozi­tatea sexuala a copilului. El devine constient de diferenta anatomica vizibila dintre cele doua sexe. De aici apare o reactie de negare a acestei diferente atât la baieti, cât si la fete. Baiatul va nega castrarea prin negarea sexului feminin, mentinându-si convingerea ca cel putin mama are penis. Fata îsi va manifesta invidia de penis, nutrind convin­gerea ca acesta îi va creste ulterior, sau adoptând atitudini baietesti (jocuri cu baietii, placerea riscului). Tot acum apar fantasme legate de relatia sexuala dintre barbat si femeie si un anumit exhibitionism si voyeurism. Prin sublimare, curiozitatea sexuala se poate transforma în curiozitate intelectuala, dar inhibarea celei dintâi poate duce la inhi­barea celeilalte.

în Pulsiuni si destine ale pulsiunilor (1915). Freud arata ca nevoia de cunoastere este legata de curiozitatea intelectuala. Aceasta nevoie are trei destine posib'ile: poate fi inhibata si aparea chiar inhibitie intelectuala si retard; poate fi erotizata ducând la aparitia de simptome de tip obsesional: curiozitate exacerbata, ruminare mentala; de asemenea poate fi sublimata, aparând preocupari artistice, filozo­fice. Daca pulsiunea de cunoastere desexualizata se întoarce asupra curiozitatii sexuale, poate determina psihoza paranoica sau dorinta de a deveni psihanalist.

Copilul elaboreaza în acest stadiu teorii sexuale infantile în functie de informatiile pe care le are si de capacitatea sa de a întelege realitatea. De exemplu teorii privind fecundarea prin ingestia de alimente, sarut, mictiune sau exhibarea reciproca a organelor genitale; teorii privind nasterea prin anus sau buric sau extractie chirurgicala. Exista si o conceptie sadica privind actul sexual, conform careia barbatul o raneste pe femeie.

Desi în acest stadiu exista imaginea unei relatii între doi parte­neri, stadiul falie este totusi un stadiu pregenital, caci penisul nu este perceput ca un organ genital cu rol în reproducere, ci este doar un simbol al puterii sau integritatii corporale. Copilul este centrat pe sine si nu pe celalalt cum se întâmpla în sexualitatea matura.

Angoasele specifice acestui stadiu sunt cele de castrare, în sensul pierderii unor aspecte importante ale propriei persoane. Teama de moarte sau teama de abandon pot intra în aceasta categorie.

3.2.6. Complexul Oedip

Este un fenomen psihologic a carui existenta a fost dedusa de Freud în urma relatarilor pacientilor aflati în cura psihanalitica. El poate fi resimtit de copil între vârstele de 4-7 ani.

El reprezinta conflictul de baza care duce la structurarea grupului familial si a societatii umane prin interzicerea incestului. In viata psihica a individului, depasirea lui asigura trecerea de la autoerotism la orientarea catre obiecte, persoane externe. Complexul Oedip joaca un rol crucial în constituirea Supraeului si a Idealului Eului. Com­plexul Oedip ilustreaza faptul ca omul se constituie în mod normal prin raportare la doua obiecte externe (mama si tatal) si nu prin men­tinerea unei relatii duale (mama-copil).

In aceasta perioada apare angoasa de castrare, care este diferita de cea din perioada anterioara pentru ca este mai putin centrata pe sine

si mai mult centrata pe obiectele externe. Castrarea înseamna acum nu doar o pierdere a penisului si a puterii, ci si o limitare a relatiei cu celalalt. Angoasa de castrare îsi are originea în constatarea diferentei dintre sexe si nu în amenintarile celor mari legate de masturbare. Ele nu au decât un rol de confirmare sau de exacerbare a acestei angoase.

Complexul Oedip cunoaste doua forme: pozitiva si negativa. Cea pozitiva se refera la atractia fata de parintele de sex opus si rivalitatea fata de parintele de acelasi sex. Cea negativa se refera la atractia fata de parintele de acelasi sex si rivalitate fata de parintele de sex opus. Aceste doua forme alterneaza la unul si acelasi individ, astfel încât ceea ce acesta resimte este ambivalenta fata de mama si tata.

Exista diferente în aparitia si evolutia complexului Oedip între fata si baiat. La baiat complexul Oedip nu presupune o schimbare a obiectului initial al iubirii (mama), pe când la fata o astfel de schim­bare trebuie sa aiba loc. Astfel se explica faptul ca deseori identifi­carile feminine ale fetei sunt mai puternice decât identificarile mascu­line ale barbatului. La baiat, angoasa de castrare determina renuntarea la dorinta de a o avea pe mama numai pentru el. La fata însa, angoasa de castrare este cea care initiaza problematica oedipiana, caci în mo­mentul în care constata diferenta dintre sexe, ea va dori sa se apropie de tata si se va îndeparta de mama. De aceea, rezolvarea problematicii oedipiene va fi mai lenta la fata, durând câtiva ani.

Iubirea oedipiana presupune doua conflicte:

l.un conflict interior, caci atractia fata de unul dintre parinti implica oarecum renuntarea la celalalt, de aici apare regretul fata de parintele respins;

2. un conflict exterior determinat de teama fata de pedeapsa din partea parintelui "respins".

Acestea explica de ce reactiile anxioase si depresive, ca si cele fobice sunt frecvente în cursul fazei oedipiene, fiind legate de teama de a nu pierde iubirea parintelui de acelasi sex din cauza rivalitatii. în ceea ce priveste identitatea, complexul Oedip marcheaza o etapa decisiva, pentru ca pune bazele identitatii sexuale care nu se refera doar la a avea sau nu penis, ci la întreaga personalitate feminina sau masculina si la atitudinile si relatiile interpersonale pe care aceasta identitate le presupune. în acest stadiu, prin interiorizarea interdictiilor parentale, se formeaza Supraeul si Idealul Eului.

3.2.7. Perioada de latenta

Se situeaza între 7-12 ani fiind în general o perioada lipsita de conflicte interioare. Persista însa conflictele din stadiile precedente, chiar daca nu apar în plan manifest. Educatia si învatamântul induc o anumita obsesionalitate prin impunerea unor ritmuri si a unei anumite discipline. Copiii învata sa se supuna unor reguli si sa dezvolte formatiuni reactionale (dezgust, pudoare, rusine, timiditate).

în aceasta perioada apar sentimente de tandrete, respect fata de imaginile parentale datorita sublimarii tendintelor erotice fata de parintele de sex opus si transformarii în contrariu a tendintelor agre­sive fata de parintele de acelasi sex. Gândurile si comportamentele sunt treptat desexualizate datorita refularii care actioneaza ca meca­nism de aparare a Eului, permitând sublimarea. Prin sublimare se renunta la scopurile pulsionale în favoarea unor scopuri social accep­tabile, ceea ce duce la cresterea interesului copilului pentru cunoas­tere, învatatura în general. Copilul va deplasa conflictele oedipiene asupra unor substitute ale imaginilor parentale datorita largirii câmpu­lui de activitate, a mediului social. Acest fapt contribuie în mod esen­tial la lichidarea complexului Oedip.

3.2.8. Pubertate si adolescenta

Acestea nu reprezinta stadii, ci mai degraba o perioada de criza care finalizeaza perioada de latenta. Adolescenta este caracterizata de o criza narcisica si de identitate însotita de angoase intense în ceea ce priveste autenticitatea si integritatea proprie, corporala si sexuala. în paralel cu modificarile fizice si somatice apar tendinte pulsionale masive, ceea ce determina dezechilibrarea raporturilor dintre instan­tele psihice. Eul este invadat de angoasa în fata avalansei pulsiunilor. Apare, de asemenea, o reactivare a problematicii oedipiene, cu depla­sarea pe substitute idealizate ale parintilor (profesori, artisti), dar si o reactivare a problematicii preoedipiene, în special orale (toxicomanie, anorexie, alcoolism). Mecanismele de aparare cele mai arhaice (clivaj, negare, idealizare) sunt din nou activate. Astfel se explica anumite reactii cu alura psihotica, ceea ce nu constituie neaparat un prognostic negativ din punct de vedere psihopatologic.

Daca apare, masturbarea este hiperculpabilizata si poate deter­mina grave inhibitii si determina cristalizarea unei structuri compul-sive sau obsesionale. în aceasta perioada exista o puternica tendinta

catre trecerea la act, ceea ce împiedica elaborarea psihica a conflic­telor interioare. De asemenea exista tendinta catre deplasarea conflic­telor în plan intelectual prin abstractizare, filosofare. Pot aparea frec­vent idei depresive.

Adolescenta reprezinta o perioada de renuntare la imaginile parentale idealizate si la iluzia atotputerniciei. Individul trebuie sa accepte decalajul dintre Eu si Idealul Eului, precum si imperfectiunea parintilor. Daca exista o identificare în sens invers, a parintilor cu copiii, adolescentul va trebui sa faca fata sentimentelor de rusine date de imposibilitatea de a se arata la înaltimea idealurilor parentale.

Cu toate aceste probleme, adolescenta reprezinta ultima sansa a individului de a rezolva spontan, de la sine, conflictele interioare din perioada precedenta. La iesirea din adolescenta, alegerea obiectu­lui sexual va fi definitiva. Dupa o perioada de activare a tendintelor homosexuale (cautare a celuilalt identic sau a sinelui care exista în celalalt) asistam la alegere de obiect heterosexuala. Diferitele pulsiuni partiale se integreaza sub forma placerilor preliminarii în actul sexual. Toate aceste procese psihice se realizeaza în mod haotic, cu faze de regresie temporara si faze de evolutie.

Teste de autoevaluare

Caracterizati narcisismul secundar.

Caracterizati stadiul oral.

Specificati conflictul specific stadiului anal.

Diferente între cele doua sexe în complexul Oedip.

Rolul perioadei pubertare.

Bibliografie selectiva

S. Freud, Pulshmi si destine ale pulsiunilor în Psihologia incon­
stientului. Editura Trei, 2000

S. Freud, Pentru a introduce narcisismul, în Psihologia inconstien­
tului. Editura Trei. 2000

S. Freud, Problema economica a masochismului, în Psihologia
inconstientului, Editura Trei, 2000

S. Freud, Fetisismul, în Psihologia inconstientului, Editura Trei,

S. Freud, Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii, în Studii despre
sexualitate. Editura Trei, 2001

S. Freud. Despre teoriile sexuale infantile, în Studii despre
sexualitate. Editura Trei, 2001

S. Freud. Declinul complexului Oedip, în Studii despre sexualitate
Editura Trei, 2001

S. Freud. Unele consecinte ale diferentei anatomice dintre sexe în
Studii despre sexualitate. Editura Trei, 2001

S. Freud. Caracter si erotica anala. în Nevroza, psihoza perver­
siune. Editura Trei, 2001

10. S. Freud, Un copil este batut. în Nevroza, psihoza, perversiune Editura Trei. 2001