UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE
Disciplina Metode si Tehnici Experimentale
de Cercetare în Psihologie
EXPERIMENTUL IN PSIHOLOGIE
1. FAZELE DEMERSULUI EXPERIMENTAL
2. TIPURI DE EXPERIMENTE
Experimentul formal (provocat) presupune controlul maxim al cercetatorului în conditiile de testare. Acesta utilizeaza selectia aleatoare în grupurile experimentale si de control. Influenteaza grupurile în mod intentionat, prin aplicarea diferentiata (mânuirea) variabilei independente. Exemplu: sa ne imaginam un experiment care ar analiza rolul povestilor violente în jocul agresiv al copiilor mici.
Conditii de testare: cercetatorul planifica din timp conditiile în care sa se faca lectura, ce text sa se citeasca, cum sa se înregistreze rezultatele.
Copiii sunt introdusi în acest context, care sa-i mentina atenti la stimulul critic si sa minimalizeze factorii exteriori care ar putea influenta rezultatele.
Aranjamentul esantioanelor. Experimentul se bazeaza atât pe simpla selectie aleatoare de observatii, cât si pe atribuirea aleatorie de valori pentru observatiile respective. Cercetatorul poate atribui valori diferite variabilei independente la esantioanele din subgrupele experimentale si valoarea "0" la grupul de control, ca sa fie sigur ca orice diferenta dintre rezultate este produsul variabilei independente, nu al unor factori din afara experimentului (aranjament specific experimentului de laborator).
Ne putem asigura ca grupele experimentale si de control sunt identice printr-un pre-test, înainte de aplicarea variabilei independente, care sa prezinte rezultate similare, la cele doua grupe. Desi considerat cel mai riguros mod de testare, experimentul formal, de laborator, are limitele lui. Conditiile "artificiale" îi îndeparteaza pe subiecti de conditiile reale, practice, în care reactiile apar în mod natural.
Experimentele de teren, genereaza, în schimb, probleme de etica profesionala. Cercetatorul trebuie sa se abtina de la a întreprinde proiecte care au impact asupra comportamentului real si trebuie sa-si asume raspunderea pentru consecintele care decurg din acesta.
Testul stiintific constituie un plan de analizare si interpretare de observatii. Experimentul formal este cel mai riguros tip de experiment facând ca desemnarea de subiecti sa fie aleatorie în scopul posibilitatii de control, structurând conditiile de test astfel încât sa limiteze inferentele exterioare si permi& 727b12h #355;ând cercetatorului manipularea constienta a VI, pentru a putea observa efectele acesteia cu mai multa claritate. Dar izolarea cauzei si efectului, specifica design-ului experimental, limiteaza în mod inevitabil utilitatea lui pentru cercetarea în psihologie. Experimentele de laborator prezinta riscul de a fi irelevante.
Experimentele de teren risca sa încalce legile eticii.
Cercetatorii în stiintele sociale, în loc de a provoca tipare comportamentale în mod artificial, prefera sa studieze astfel de tipare în stare naturala în lumea reala, folosind cel mai adesea design-uri cvasi-experimentale si inferentele statistice pentru a evalua ipotezele cauzale.
observat în mod direct (generalizarea). Conventiile statisticii inferentiale - testarea semnificatiei - ne permite sa emitem judecati, de tip probabilistic, dinspre datele observate în experiment spre populatia mai ampla, care nu se afla sub observatie în întregime.
3. IPOTEZE, VARIABILE, EXPERIMENT
Ipoteza este considerata ca fiind momentul creator în cercetarea experimentala, care traduce ideea într-o propozitie testabila. Ea trebuie sa îndeplineasca anumite conditii.
Ipoteza se formuleaza în termenii oferiti de dezvoltarea stiintifica contemporana.
Elaborarea ei presupune o solida informatie în domeniu, informatie care sa vizeze cadrul conceptual al ipotezei.
Valoarea acestei ipoteze rezida din fecunditatea ei, adica din modul în care asigura progresul cercetarilor si ofera o explicatie unui ansamblu de date. Ea trebuie sa fie bine întemeiata, plauzibila si sa fie verificabila.
Exemplu: Situatia de asteptare (gara, stomatologi, examen). Datele observatiei arata ca efectul asteptarii este suportat în mod diferit de oameni, unii sunt agitati, altii sunt muti de emotie. Pe masura ce asteptarea se prelungeste, tensiunea psihica se accentueaza si creste cota de reactii dezadaptate.
Factorii relevanti persistenti în contextul dat:
situatia de asteptare "S", care este caracterizata prin 2 parametri: durata si tensiunea psihica.
Consecintele acestora sunt o serie de raspunsuri comportamentale R1, R2 ... Rn.
R = f (S)
Situatia obiectiva este aceeasi. Trasaturile individuale sunt factorii de personalitate.
"S" constituie un conflict între excitatie si inhibitie, adica între impulsul spre actiune si necesitatea de a suspenda pâna la momentul necesar.
Echilibrul emotional (temperamental) determina diversitatea reactiilor în situatia de asteptare.
Acest tip de afirmatie o vom numi ipoteza de cercetare, ipoteza specifica (Hs).
Altfel spus, într-o situatie de asteptare, individul este pregatit pentru actiune, dar raspunsul însusi este anulat pe o perioada de timp mai lunga sau mai scurta, fapt care pune la încercare echilibrul dintre excitatie si inhibitie, adica echilibrul emotional al persoanei.
Situatia noastra de asteptare combina 3 factori:
Durata;
Tensiunea psihica implicata;
Echilibrul emotional al persoanelor incluse în studiu.
Ca alternativa, "S" poate fi scurta sau prelungita.
Tensiunea psihica poate fi minora sau accentuata.
Echilibrul emotional poate fi precar sau marcat.
Toti acesti factori sunt cauze sau conditii determinante, efectul lor reflectându-se în cota de reactii dezadaptate care caracterizeaza conduita persoanelor observate.
Pentru a disocia actiunea fiecarui factor si apoi a combinatiilor lor, pornind de la anumite ipoteze, se instituie un experiment ce miniaturizeaza situatia concreta, adica o reduce si o simplifica în vederea înregistrarii precise a datelor.
În aceasta etapa, intervine asa-numita operationalizare a variabilelor.
Tipuri de variabile. Variabile sunt de doua feluri:
independente VI;
dependente VD.
Variabilele independente "VI" sunt reprezentate de orice stimul care poate avea o influenta relevanta, cauzata asupra unor prestatii sau comportamente care devin variabila dependenta "VD".
Modalitatile variabilei independente pot fi fixate anticipat - factor fixat - sau pot fi fixate aleator si atunci se numesc factor aleator.
Exemplu Ce efect are zgomotul asupra performantei mnezice?
Zgomote de 40, 60, 80, 100 decibeli.
Repetam experimentul si luam 30, 50, 70, 90.
Prima categorie presupune ca atât subiectii luati în lucru, cât si studiul se va face aleator.
În a doua categorie, grupele sunt alese pe un criteriu precis, iar compozitia lor devine aleatoare.
Variabilele dependente sunt, de regula, performante comportamentale.
De exemplu, noi nu studiem efectul zgomotelor asupra copilului, ci efectuam un studiu asupra unei anumite fatete a comportamentului.
De multe ori, "VD" sunt operationalizari asupra unui construct teoretic.
Noi masuram memoria: testele de memorie verbala.
Multe constructe nu au o singura definitie operationala (proba de memorie verbala).
Exemplu Depresia se poate evalua utilizând scala de depresie MMPI - este un chestionar, poate cel mai complex; se mai poate evalua si dupa durata de spitalizare sau pe baza nivelului neurotransmitatorilor.
Exemplu: Anxietatea poate fi operationalizabila sub forma de "VD".
Examenul ne releva cum se poate vedea cât de anxioasa este o persoana, prin:
modificari psiho-fiziologice: ritmul cardiac, transpiratia mâinii;
senzatii subiective resimtite de subiect: teama, vertij;
comportamente specifice; evitarea situatiei de risc, evitarea confruntarilor si performanta scazuta în conditii de stres.
Uneori, variabila dependenta nu operationalizeaza ceea ce am stabilit noi sa operationalizam. De exemplu, detectorul de minciuni se bazeaza pe raspunsul electrodermal, dar noi nu ne-am propus sa operationalizam efectul electrodermal. Variabila dependenta are anumite fatete ale comportamentului global.
Situatia de asteptare: poate sa apara agitatie, violenta verbala, reactii vegetative, iar noi când facem studiul, retinem doar una dintre aceste componente.
Conditii pe care trebuie sa le îndeplineasca variabila dependenta pentru a avea un bun experiment:
sa fie sensibila la variatiile sau manipularile variabilei independente, adica reactiile pe care subiectul le are sa fie concordante cu tensiunea psihica implicata, cu durata asteptarii.
Exemplu: la clasele mici dam o problema, unul o termina în 2 minute, altul în mai multe; timpul necesar poate fi o alta evaluare a gradului de dificultate.
variabila dependenta trebuie sa fie usor de masurat si clar definita pentru a putea fi masurata si de catre un alt cercetator în acelasi fel.
sa fie fiabila, adica sa dea efecte statornice si nu fluctuante sau episodice.
Echilibrul emotional este o variabila eticheta sau clasificatoare, întrucât este o caracteristica naturala, ce ne permite sa reperam sau sa descriem subiectul; ea serveste la repartizarea subiectilor în diferite grupe.
Variabile clasificatoare (eticheta):
- vârsta;
- sexul;
- nivelul de inteligenta;
- nivelul socio-cultural;
- nivelul de scolarizare.
Acestea sunt caracteristici pe care subiectul le poseda din start, adica dinaintea începerii experientei.
Variabile independente se noteaza cu literele mari de la începutul alfabetului: A, B, C, D, iar modalitatile acestora se noteaza cu literele mici corespondente, carora li se atribuie indici: a1, a2, b1, b2.
4. ETAPELE EXPERIMENTULUI
4.1. Alegerea problemei
Sursele problemei alese se regasesc în viata reala, în ceea ce se întâmpla în jurul nostru, adica în observatiile si constatarile curente, care evidentiaza variabilele dependente, anume diferitele conduite observate la oameni. Alte surse sunt: literatura de specialitate (cercetatorii onesti nu afirma ca rezultatele obtinute de ei sunt ultimul cuvânt spus în domeniul dat, si chiar formuleaza, în încheierea studiilor lor, ipoteze pentru cercetari ulterioare), profesorii si asistentii. În cazul cvasi-experimentului, variabila independenta se produce, fara interventia cercetatorului, si abia apoi, cercetatorul studiaza variabila dependenta.
4.2. Studierea literaturii de specialitate
În aceasta etapa se porneste de la o problematica mai vasta si, din aproape în aproape, se ajunge cât mai aproape de problematica aleasa. Pentru documentare nu teoriile sunt importante, ci studiile si cercetarile efectuate anterior; de aceea, cea mai buna lectura în acest caz sunt revistele de psihologie.
4.3. Stabilirea obiectivului cercetarii
Presupune stabilirea coordonatelor generale pe care le urmarim. Este bine ca abordarea obiectivului sa se faca din doua perspective: obiectivele teoretice si cele aplicative (chiar daca aplicarea rezultatelor nu poate fi facuta imediat; cercetarile fundamentale au o latenta de 20-30 ani pentru a deveni aplicabile). Precizarea obiectivelor este necesara, pentru ca ele constituie o orientare ideologica a lucrarii.
4.4. Precizarea constructelor ipotetice
Practic, acest proces începe din etapa a doua. Consta din delimitari conceptuale si se concretizeaza în explicitarea semnificatiei termenilor si conceptelor care vor fi utilizate în lucrare, la un mod cât mai stiintific posibil (stil dictionar). Aceasta etapa este importanta datorita celei urmatoare, adica precizarea variabilelor.
4.5. Introducerea variabilelor
Se pleaca de la variabila dependenta (de la efect spre cauza), care se concretizeaza într-un comportament (mai general sau mai specific). Ea trebuie precizata si sub aspectul general, si sub cel specific. Variabila independenta trebuie, si ea, precizata foarte clar.
4.6. Stabilirea si formularea ipotezei
Ipoteza este exprimarea concisa a unei relatii generale de tip cauzal între variabila independenta si variabila dependenta. Dupa prezentarea aceasta concisa a ipotezei, se evidentiaza aspectele de ordin cantitativ ale acestei relatii. Ipoteza este si emiterea unei predictii privitoare la amploarea efectului produs de variabila independenta asupra variabilei dependente. Introducem, astfel, elemente de ordin anticipativ ,predictiv, de tipul: "... va produce o crestere sau descrestere semnificativa din punct de vedere statistic asupra variabilei dependente, în conditiile..." (în cvasi-experiment, aceasta exprimare nu este admisibila, ci se foloseste o exprimare de tipul: "exista o corelatie semnificativa").
În continuarea ipotezei de ordin general, trebuie avansate ipotezele specifice (una sau mai multe), în cadrul carora anticipam influentele cantitative.
Ipotezele de tip relatie cauzala necesita elaborarea unei situatii experimentale în cadrul careia sa putem urmari cu rigoare implicatiile variabilei independente asupra variabilei dependente. Astfel, vom utiliza ipoteze de tip descriptiv, fara anticiparea unor influente de tip cauzal.
Ipoteza presupune stabilirea unui raport de cauzalitate între variabila independenta si variabila dependenta. Pentru a structura o ipoteza, punem în relatie cele doua variabile într-o propozitie de tip cauza - efect si anticipam marimea efectului scontat. Dupa ce îsi precizeaza problema pe care vrea sa o studieze, cercetatorul îsi formuleaza ipoteza de cercetare, care este, în esenta, anticiparea unui raspuns posibil la întrebarea pe care si-o pune. Cercetatorul enunta posibilitatea existentei unei relatii între o anumita conditie stimulatoare si un anumit act de conduita sau raspuns.
O ipoteza poate fi generata inductiv, ca rezultat al observarii faptelor, sau deductiv, din cunoasterea unor relatii, legi si principii generale. Ipoteza porneste de la afirmarea existentei unei diferente între variabilele dependente ale unor grupuri de subiecti, ca urmare a modificarii conditiei de stimulare.
În procesul elaborarii ipotezei, cercetatorul trece în revista un numar mare de fapte si cunostinte, le organizeaza, le filtreaza, descopera relatii între anumiti stimuli si reactii sau/si între anumite situatii si diferite acte comportamentale. Paul Fraisse considera ca elaborarea ipotezei este faza cea mai creatoare a investigatiei, exprima momentul creator al rationamentului experimental, este faza în care cercetatorul imagineaza relatia care ar putea sa existe între doua fapte.
Cel mai ades, ipoteza se formuleaza ca o judecata ipotetica sau ca un raspuns conditional, si ia forma "daca..., atunci...", sau "cu cât..., cu atât...". Însa putem elabora o ipoteza cauzala care explica o influenta particulara asupra comportamentului, sau cauzele unui comportament, sau putem elabora o ipoteza descriptiva, care descrie caracteristicile unui comportament si prezice când se va produce acesta.
O ipoteza poate fi confirmata sau infirmata; infirmarea nu aduce cu sine zadarnicia muncii cercetatorului, caci ea poate sugera alte modalitati de abordare si studiere a fenomenului de interes.
4.7. Criterii pentru o ipoteza stiintifica
O ipoteza stiintifica trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
1 - Ipoteza trebuie sa fie testabila, verificabila si falsificabila, adica sa fie probata, verificata direct sau indirect si controlata statistic.
2 - Ipoteza trebuie sa fie precisa (pentru o situatie specifica de cercetare) si verosimila (sa tina seama de datele realitatii cunoasterii stiintifice).
3 - Ipoteza trebuie sa fie rationala, pentru a fi bine înteleasa.
4 - Ipoteza trebuie sa fie economicoasa.
Asadar, o ipoteza valoroasa din punct de vedere stiintific este precis formulata, rationala si economicoasa, ea putând fi testata si verificata în multe situatii.
Sursele formularii ipotezelor:
- Opiniile, parerile noastre despre anumite fapte, observatiile noastre;
- Existenta cercetarii însesi;
- Teoria, adica un set logic, organizat de propuneri care definesc, explica si organizeaza cunostintele noastre despre comportament;
- Modelul, adica o descriere generalizata si ipotetica, ce explica prin analogie procesele, fundamentând un set de comportamente comune.
Datele observatiei conduc, în cadrul informatiei existente, la anumite ipoteze, supozitii cu privire la anumite relatii cauza-efect. Ea traduce ideea într-o propozitie testabila, operationala. Se noteaza cu "Hs". Reluând exemplul cu o situatie de asteptare, conduita oamenilor este foarte diferita, efectul asteptarii nu-l suporta toti la fel. De la o atitudine plina de calm pâna la agitatie motorie sau verbala, exista o gama larga de reactii posibile în aceste situatii. Observatia consemneaza "tabloul comportarilor" diferitelor persoane, iar analiza si interpretarea datelor conduce la stabilirea unor grupuri sau tipuri de reactii comportamentale (notiune categoriala).
Se emite supozitia "Hs" ca aceste deosebiri la diferite persoane se datoreaza unor factori legati de structura de personalitate, situatia externa fiind aceeasi pentru toti (asteptarea). Analiza datelor scoate în evidenta note comune privind deosebirile constante între indivizi, fapt care permite o grupare a acestora. Prin ipoteza, aceasta clasificare este pusa în relatie cu un anumit paramentru care defineste tipul de sistem nervos: echilibrul proceselor nervoase fundamentale. Aceasta ipoteza urmeaza sa fie supusa verificarii (apud I. Radu).
Ipoteza specifica se naste din observarea faptelor, dar se formuleaza în termeni oferiti de dezvoltarea stiintei contemporane. Elaborarea ipotezei presupune o cultura de specialitate, informatii solide în domeniu, care confera cadrul conceptual al ipotezei.
5. IPOTEZA NULĂ
Datele colectate de catre un cercetator nu vorbesc prin ele însele. În conformitate cu ipoteza sa, cercetatorul îsi grupeaza si organizeaza datele (le ordoneaza), pe baza covariatiei X si Y. O parte din variatia lui Y (variabila dependenta) este sistematica în raport cu covariatia sa directionala cu X (variabila independenta), în timp ce restul ramâne aleatoriu, aparent neexplicat. Dar nu putem fi siguri ca relatia observata între variabile, pe un esantion experimental, este valabila pentru întreaga populatie din care acesta a fost extras. Intereseaza, deci, relatiile generalizate dintre variabile, observatiile selectate în studiul experimental constituind doar ilustrari. Trebuie sa evaluam gradul de certitudine cu care putem generaliza concluziile trase prin esantion pentru populatia întreaga. Este posibil ca tiparul comportamental observat în datele esantionare sa fie diferit de tiparul care ar fi extras dintr-un calcul la nivelul populatiei statistice. Problema este ca foarte rar avem la dispozitie întreaga populatie pentru comparatie.
Filozofia cunoasterii afirma ca nu se poate dovedi ceva ca adevarat, deoarece exista un numar infinit de cazuri care nu au fost cuprinse în studiu, dar se poate, câteodata, sustine ca ceva este, probabil, infirmat de datele colectate.
Ipoteza nula, notata cu H0, este negatia ipotezei specifice (de cercerate).
Exemplul 1: O afirmatie ar putea sustine ca studentii admisi la universitate au un nivel de inteligenta mai ridicat decât cei respinsi (Hs); ipoteza nula sustine ca în acest caz nu este nici o diferenta între cele doua grupuri (H0).
Exemplul 2: Acei indivizi care calatoresc peste granite au vederi mai tolerante la întoarcerea acasa decât înainte (Hs); ipoteza nula spune ca experienta calatoriei în strainatate nu are efect asupra nivelului lor de toleranta (H0).
În general, în cazul ipotezelor cauzale de tipul Y covariaza sistematic în functie de X, ipoteza nula afirma ca nu exista nici un fel de covariatie sistematica si directionala care sa lege cele doua variabile.
Daca pe baza constatarilor noastre din cercetare avem motive sa respingem ipoteza nula, atunci este posibil (nu absolut sigur) ca am descoperit ceva adevarat. Ipoteza nula este, deci, o negatie a afirmatiei noastre din tema de cercetare. În primul rând, cercetatorul trebuie sa încerce sa demonstreze ipoteza nula. Deci în loc sa cautam dovezi care sa sustina o conexiune cauzala ipotetica între X si Y trebuie sa începem prin a sustine ca în situatia respectiva nu se manifesta nici o conexiune cauzala. Doar atunci când suntem siguri ca aceasta alternativa logica nu poate fi sustinuta, putem gasi justificari în sprijinul ipotezei specifice. Este tentant, când încercam sa demonstram o afirmatie în care credem, teoretic, sa încercam sa gasim probe la nivel empiric (experimental) în conformitate cu directia noastra ipotetica si sa decidem ca avem dreptate, dar cercetatorii care ignora ipoteza nula comit greseli împotriva normelor stiintifice, a metodologiei cercetarii experimentale.
Analiza statistica (metodele statistice) utilizate ne permit sa verificam care sunt sansele ca rezultatele obtinute de noi sa se datoreze hazardului sau întâmplarii. Analiza statistica presupune utilizarea unor metode de comparatie între medii, frecvente esantionare cu cele ale populatiei din care acestea fac parte. Când facem analiza statistica pentru o problema de comparatie, atât Hs cât si H0 se refera la populatie si nu la esantion.
Preocupat sa dovedeasca în mod temeinic justetea ipotezei specifice, cercetatorul admite în mod provizoriu, în rationamentul sau, ipoteza nula si determina sansele (probabilitatea) ca diferentele obtinute în experiment sa aiba loc numai pe baza legilor întâmplarii (legi de probabilitate). Probabilitatea ia valori între 0 si 1 în procente între 0% si 100%.
Daca probabilitatea obtinerii diferentei date în baza ipotezei nule este foarte mica, mai mica de 5%, atunci respingem ipoteza nula (sau a hazardului) si acordam toata încrederea noastra ipotezei specifice.
Daca însa probabilitatea ipotezei nule este mai mare de 5%, atunci nu ne putem asuma riscul respingerii ei si vom considera diferentele obtinute ca fiind nesemnificative.
Altfel spus, acceptam ca semnificative acele rezultate care se pot produce din întâmplare într-un numar cu 5% mai mic din cazuri.
Într-o cercetare, riscul pe care ni-l asumam de a gresi trebuie sa fie mai mic de 5%. Acest risc de a gresi se numeste si prag de semnificatie, iar valoarea de 0,05 este considerata limita de semnificatie.
Valoarea de 0,05 o numim limita de semnificatie.
Respingând ipoteza nula "Ho" si acceptând existenta unui efect al variabilei independente "VI", asa cum sustine ipoteza specifica Hs, ne asumam un risc de a gresi destul de mic, risc numai sub 5%. Masura acestui risc o notam cu "a" sau cu "p" si constituie pragul de semnificatie care însoteste fiecare asertiune (afirmatie).
Pragul de semnificatie acreditat în tabelele de specialitate este de 0,05. Daca dorim sa facem o caracterizare mai pretentioasa pragul este de 0,01 - risc de a gresi de 1%.
Important
- Ipoteza nula "Ho" nu poate fi niciodata acceptata (ipoteza statistica precisa).
- Ipoteza specifica "Hs" nu poate fi niciodata respinsa (ipoteza statistica imprecisa).
În primul caz, nu putem accepta ipoteza nula nici când sansele ei sunt mai mari de 5% (atunci spunem ca nu putem sa luam o decizie, dar nu spunem ca ea este acceptata - pot exista erori în cercetare).
În al doilea caz, nu putem spune ca ipoteza specifica este respinsa, pentru ca nu stim daca la alt nivel de cercetare putem obtine aceleasi rezultate.
VII. Alegerea metodei
Cercetatorul selecteaza din multitudinea si varietatea metodelor de investigatie acea metoda care este cea mai potrivita în demersul cercetarii sale. Alegerea metodei se realizeaza în functie de obiectivele, variabilele experimentale si ipotezele experimentului, deoarece o ipoteza nu poate fi testata prin oricare din metodele existente. Sunt situatii când o ipoteza poate fi testata cel mai bine printr-o anumita metoda, si atunci este recomandabila alegerea acelei metode si nu a alteia. Exemplu: daca un psiholog vrea sa evidentieze efectele unor procedee terapeutice în vindecarea unor afectiuni psihice, el este aproape "obligat" sa recurga la metoda experimentala, si chiar la o anumita varianta de experiment, cea care presupune secventa pre-test - interventia terapeutica - post-test.
O ipoteza descriptiva o testam prin utilizarea metodelor descriptive sau non-experimentale. Adica, daca ipoteza este corecta, atunci când observam comportamentul ar trebui sa observam si caracteristicile prezise ale comportamentului subiectului sau ale situatiei, pe care le-am presupus. Aceste metode presupun un studiu de corelatie în care cercetatorul masoara doua aspecte ale comportamentului, determinând apoi masura în care cele doua sunt asociate sau corelate.
VIII. Instrumente, aparatura
Instrumentele reprezinta mijloacele tehnice de realizare a experimentului. Acestea pot fi: cronometru, cartonase, liste de cuvinte, aparatele si probele din laborator, chestionare ale starii psihice a subiectului înainte si dupa experiment, scale numerice, etc.
Erori ale începatorilor
- Alegerea unui instrument anume nu poate constitui punctul de plecare al unei cercetari! În demersul unei cercetari experimentale se porneste de la obiectiv la variabile si apoi la ipoteze, dupa care se aleg instrumentele.
- Nu trebuie pierduta din vedere dimensiunea sistemic-interactionista a psihicului uman; interpretarea rezultatelor trebuie sa fie cât mai completa din acest punct de vedere.
IX. Selectia subiectilor
Într-un experiment, pentru ca datele obtinute sa poata fi comparate, se utilizeaza, de regula, doua grupuri de subiecti; la unul dintre grupuri, numit grup experimental, se aplica conditiile de stimulare (variabila independenta); celalalt, grupul de control, nu este supus situatiei experimentale. (Exemplu: daca se studiaza influenta motivatiei asupra concentrarii atentiei, grupului experimental i se va aplica o supramotivare prin promiterea unei recompense si apoi i se va aplica sarcina experimentala, în timp ce grupului de control i se va aplica sarcina experimentala fara nici o manipulare a nivelului motivational). Se poate apela la un singur grup de subiecti în doua situatii experimentale, însa cercetatorul trebuie sa se asigure ca nu intervine învatarea cu sarcina data.
Mai pot exista situatii când se folosesc doua grupuri experimentale si un grup de control (pastrând exemplul anterior, celui de-al doilea grup experimental i se aplica o submotivare).
Este important ca grupurile sa fie echivalente si reprezentative pentru populatia respectiva. În laborator se aplica randomizarea, adica selectia aleatoare. Grupurile sunt selectate la întâmplare, dupa principiul ca exista sanse egale de extragere a fiecarui membru din populatia de baza. Numarul subiectilor dintr-un grup experimental este mic, 10-15 subiecti.
Asa cum s-a remarcat deja (McNemar, 1946), o mare parte a datelor psihologiei se bazeaza pe cercetari asupra soarecilor albi de laborator si a studentilor din anul I - psihologie. Idealul ar fi ca selectia subiectilor sa fie aleatoare, dar aceasta pretentie este exagerata fata de posibilitatile reale. Adesea utilizam grupuri naturale intacte, în compozitia lor datorata hazardului. Situatia trebuie avuta în vedere la interpretarea rezultatelor.
Randomizarea poate fi facuta prin mai multe tehnici:
randomizarea simpla (metoda loteriei);
randomizarea stratificata (populatia împartita în straturi dupa unul sau mai multe criterii, pentru fiecare strat realizându-se o esantionare aleatoare);
randomizarea multistadiala (selectia indirecta a indivizilor prin intermediul selectiei grupurilor la care aceastia apartin);
randomizarea multifazica (esantion initial mare pe care se realizeaza fazele extensive ale cercetarii, din acestea se selecteaza esantioane mai mici pentru fazele intensive).
X. Procedura
Descrie concret pasii experimentului, în cele mai mici detalii. Procedura este o structurare logica, rationala, precisa a secventelor. Se elaboreaza planurile experimentale.
Pentru selectia subiectilor se poate apela la randomizare sau se poate opera dupa anumite criterii, si anume:
- grupurile constituite în baza legilor hazardului sunt grupuri independente, iar grupurile structurate dupa un factor comun celor doua grupuri se numesc grupuri perechi (sau corelate). La acestea se face egalizarea subiectilor, dupa echivalenta lor la factorul sau conditia cunoscuta ca ar influenta variabila dependenta;
- grupurile experimental si de control vor fi de puteri egale în raport cu factorul care coreleaza strâns cu variabilele dependente. Este nevoie ca, înainte de repartizarea subiectilor în grupuri, sa se efectueze un experiment preliminar pentru a se determina capacitatea lor în raport cu acest factor (variabila independenta). Se vor testa toti subiectii, se prelucreaza datele statistic si vor fi alesi subiectii care se situeaza la acelasi nivel de eficienta. Apoi subiectii pot fi distribuiti prin esantionare aleatoare. Acest factor constant pentru cele doua grupuri se numeste variabila de echivalare. Ca variabila de echivalare se folosesc numai factorii care coreleaza cu variabila dependenta.
XI. Planul de experimentare (sau proiect sau design)
Orice experiment este organizat dupa un plan, o schema logica ce descrie o ordine, o succesiune a fazelor experimentului. Exista experimente cu o singura variabila independenta, care la prima vedere sunt mai simple. În realitate actioneaza simultan mai multe variabile în determinarea unei conduite. Cel mai simplu plan experimental utilizeaza cel putin doua nivele sau grade ale variabilei independente. Acestea pot fi diferente cantitative (ex: doua durate de timp, doua intensitati) sau calitative (ex: timpul de reactie la un sunet sau la o lumina). Comparatia se face prin intermediul unui test statistic (testul t-Student, distributia "z" sau distributia "chi-patrat"), pentru a putea afirma ca rezultatele obtinute în una sau alta din situatii conduc la diferente semnificative între cele doua tipuri.
Daca avem mai mult de doua variabile independente, se impune utilizarea unor planuri experimentale complexe, care permit evidentierea interactiunii dintre variabile.
Pentru a putea evidentia timpul de control se fac comparatii multiple pe perechi.
Exemplu
Design-urile experimentale defectuoase vizeaza erorile care pot sa apara în cadrul comparatiei intra-grupale si inter-grupale.
A. Erorile posibile în cadrul comparatiilor intragrupale
Efectul de maturare
Pe parcursul desfasurarii unui experiment, subiectii sunt implicati în procesul propriilor lor evolutii, motiv pentru care se poate întâmpla ca diferentele dintre doua masurari repetate pe acelasi subiect sa se datoreze maturarii care a avut loc pe parcursul desfasurarii experimentului si nu a manipularii experimentale.
Efectul testarii repetate
Diferentele de scoruri dintre mai multe masurari succesive se pot datora administrarii repetate ale aceluiasi test.
Degradarea instrumentelor de masura
Între masurari repetate, validitatea instrumentelor de masura scade. De exemplu: evaluarea personalitatii si peste doua saptamâni înca una, cea mai relevanta este prima.
Regresia statistica:
Consta în tendinta de regresie spre medie a scorurilor extreme odata cu repetarea unei masurari.
Un eveniment extern
Daca un eveniment extern este relevant pentru tema studiata de noi poate distorsiona rezultatele experimentului. Exemplu: razboiul
B. Erori întâlnite în cadrul comparatiilor intergrupale
Eroarea de selectie
selectia subiectilor care participa la experiment nu este aleatorie si, în consecinta, rezultatele pot fi nerelevante pentru populatia respectiva.
Moartea experimentala
din diverse motive, cel experimentat dispare pe parcursul experimentului.
Efectul difuziunii
consta în raspândirea efectelor manipularii de la grupul experimental la cel de control.
Efectul compensarii
grupul de control se simte frustrat ca nu face parte dintre cei participanti si se supramotiveaza.
Efectul resemnarii
nu face nimic ca nu am fost luat la experiment.
|
