UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE
Disciplina Metode si Tehnici Experimentale
de Cercetare īn Psihologie
EXPERIMENTUL IN PSIHOLOGIE
1. FAZELE DEMERSULUI EXPERIMENTAL
2. TIPURI DE EXPERIMENTE
Experimentul formal (provocat) presupune controlul maxim al cercetatorului īn conditiile de testare. Acesta utilizeaza selectia aleatoare īn grupurile experimentale si de control. Influenteaza grupurile īn mod intentionat, prin aplicarea diferentiata (mānuirea) variabilei independente. Exemplu: sa ne imaginam un experiment care ar analiza rolul povestilor violente īn jocul agresiv al copiilor mici.
Conditii de testare: cercetatorul planifica din timp conditiile īn care sa se faca lectura, ce text sa se citeasca, cum sa se īnregistreze rezultatele.
Copiii sunt introdusi īn acest context, care sa-i mentina atenti la stimulul critic si sa minimalizeze factorii exteriori care ar putea influenta rezultatele.
Aranjamentul esantioanelor. Experimentul se bazeaza atāt pe simpla selectie aleatoare de observatii, cāt si pe atribuirea aleatorie de valori pentru observatiile respective. Cercetatorul poate atribui valori diferite variabilei independente la esantioanele din subgrupele experimentale si valoarea "0" la grupul de control, ca sa fie sigur ca orice diferenta dintre rezultate este produsul variabilei independente, nu al unor factori din afara experimentului (aranjament specific experimentului de laborator).
Ne putem asigura ca grupele experimentale si de control sunt identice printr-un pre-test, īnainte de aplicarea variabilei independente, care sa prezinte rezultate similare, la cele doua grupe. Desi considerat cel mai riguros mod de testare, experimentul formal, de laborator, are limitele lui. Conditiile "artificiale" īi īndeparteaza pe subiecti de conditiile reale, practice, īn care reactiile apar īn mod natural.
Experimentele de teren, genereaza, īn schimb, probleme de etica profesionala. Cercetatorul trebuie sa se abtina de la a īntreprinde proiecte care au impact asupra comportamentului real si trebuie sa-si asume raspunderea pentru consecintele care decurg din acesta.
Testul stiintific constituie un plan de analizare si interpretare de observatii. Experimentul formal este cel mai riguros tip de experiment facānd ca desemnarea de subiecti sa fie aleatorie īn scopul posibilitatii de control, structurānd conditiile de test astfel īncāt sa limiteze inferentele exterioare si permi& 727b12h #355;ānd cercetatorului manipularea constienta a VI, pentru a putea observa efectele acesteia cu mai multa claritate. Dar izolarea cauzei si efectului, specifica design-ului experimental, limiteaza īn mod inevitabil utilitatea lui pentru cercetarea īn psihologie. Experimentele de laborator prezinta riscul de a fi irelevante.
Experimentele de teren risca sa īncalce legile eticii.
Cercetatorii īn stiintele sociale, īn loc de a provoca tipare comportamentale īn mod artificial, prefera sa studieze astfel de tipare īn stare naturala īn lumea reala, folosind cel mai adesea design-uri cvasi-experimentale si inferentele statistice pentru a evalua ipotezele cauzale.
observat īn mod direct (generalizarea). Conventiile statisticii inferentiale - testarea semnificatiei - ne permite sa emitem judecati, de tip probabilistic, dinspre datele observate īn experiment spre populatia mai ampla, care nu se afla sub observatie īn īntregime.
3. IPOTEZE, VARIABILE, EXPERIMENT
Ipoteza este considerata ca fiind momentul creator īn cercetarea experimentala, care traduce ideea īntr-o propozitie testabila. Ea trebuie sa īndeplineasca anumite conditii.
Ipoteza se formuleaza īn termenii oferiti de dezvoltarea stiintifica contemporana.
Elaborarea ei presupune o solida informatie īn domeniu, informatie care sa vizeze cadrul conceptual al ipotezei.
Valoarea acestei ipoteze rezida din fecunditatea ei, adica din modul īn care asigura progresul cercetarilor si ofera o explicatie unui ansamblu de date. Ea trebuie sa fie bine īntemeiata, plauzibila si sa fie verificabila.
Exemplu: Situatia de asteptare (gara, stomatologi, examen). Datele observatiei arata ca efectul asteptarii este suportat īn mod diferit de oameni, unii sunt agitati, altii sunt muti de emotie. Pe masura ce asteptarea se prelungeste, tensiunea psihica se accentueaza si creste cota de reactii dezadaptate.
Factorii relevanti persistenti īn contextul dat:
situatia de asteptare "S", care este caracterizata prin 2 parametri: durata si tensiunea psihica.
Consecintele acestora sunt o serie de raspunsuri comportamentale R1, R2 ... Rn.
R = f (S)
Situatia obiectiva este aceeasi. Trasaturile individuale sunt factorii de personalitate.
"S" constituie un conflict īntre excitatie si inhibitie, adica īntre impulsul spre actiune si necesitatea de a suspenda pāna la momentul necesar.
Echilibrul emotional (temperamental) determina diversitatea reactiilor īn situatia de asteptare.
Acest tip de afirmatie o vom numi ipoteza de cercetare, ipoteza specifica (Hs).
Altfel spus, īntr-o situatie de asteptare, individul este pregatit pentru actiune, dar raspunsul īnsusi este anulat pe o perioada de timp mai lunga sau mai scurta, fapt care pune la īncercare echilibrul dintre excitatie si inhibitie, adica echilibrul emotional al persoanei.
Situatia noastra de asteptare combina 3 factori:
Durata;
Tensiunea psihica implicata;
Echilibrul emotional al persoanelor incluse īn studiu.
Ca alternativa, "S" poate fi scurta sau prelungita.
Tensiunea psihica poate fi minora sau accentuata.
Echilibrul emotional poate fi precar sau marcat.
Toti acesti factori sunt cauze sau conditii determinante, efectul lor reflectāndu-se īn cota de reactii dezadaptate care caracterizeaza conduita persoanelor observate.
Pentru a disocia actiunea fiecarui factor si apoi a combinatiilor lor, pornind de la anumite ipoteze, se instituie un experiment ce miniaturizeaza situatia concreta, adica o reduce si o simplifica īn vederea īnregistrarii precise a datelor.
Īn aceasta etapa, intervine asa-numita operationalizare a variabilelor.
Tipuri de variabile. Variabile sunt de doua feluri:
independente VI;
dependente VD.
Variabilele independente "VI" sunt reprezentate de orice stimul care poate avea o influenta relevanta, cauzata asupra unor prestatii sau comportamente care devin variabila dependenta "VD".
Modalitatile variabilei independente pot fi fixate anticipat - factor fixat - sau pot fi fixate aleator si atunci se numesc factor aleator.
Exemplu Ce efect are zgomotul asupra performantei mnezice?
Zgomote de 40, 60, 80, 100 decibeli.
Repetam experimentul si luam 30, 50, 70, 90.
Prima categorie presupune ca atāt subiectii luati īn lucru, cāt si studiul se va face aleator.
Īn a doua categorie, grupele sunt alese pe un criteriu precis, iar compozitia lor devine aleatoare.
Variabilele dependente sunt, de regula, performante comportamentale.
De exemplu, noi nu studiem efectul zgomotelor asupra copilului, ci efectuam un studiu asupra unei anumite fatete a comportamentului.
De multe ori, "VD" sunt operationalizari asupra unui construct teoretic.
Noi masuram memoria: testele de memorie verbala.
Multe constructe nu au o singura definitie operationala (proba de memorie verbala).
Exemplu Depresia se poate evalua utilizānd scala de depresie MMPI - este un chestionar, poate cel mai complex; se mai poate evalua si dupa durata de spitalizare sau pe baza nivelului neurotransmitatorilor.
Exemplu: Anxietatea poate fi operationalizabila sub forma de "VD".
Examenul ne releva cum se poate vedea cāt de anxioasa este o persoana, prin:
modificari psiho-fiziologice: ritmul cardiac, transpiratia māinii;
senzatii subiective resimtite de subiect: teama, vertij;
comportamente specifice; evitarea situatiei de risc, evitarea confruntarilor si performanta scazuta īn conditii de stres.
Uneori, variabila dependenta nu operationalizeaza ceea ce am stabilit noi sa operationalizam. De exemplu, detectorul de minciuni se bazeaza pe raspunsul electrodermal, dar noi nu ne-am propus sa operationalizam efectul electrodermal. Variabila dependenta are anumite fatete ale comportamentului global.
Situatia de asteptare: poate sa apara agitatie, violenta verbala, reactii vegetative, iar noi cānd facem studiul, retinem doar una dintre aceste componente.
Conditii pe care trebuie sa le īndeplineasca variabila dependenta pentru a avea un bun experiment:
sa fie sensibila la variatiile sau manipularile variabilei independente, adica reactiile pe care subiectul le are sa fie concordante cu tensiunea psihica implicata, cu durata asteptarii.
Exemplu: la clasele mici dam o problema, unul o termina īn 2 minute, altul īn mai multe; timpul necesar poate fi o alta evaluare a gradului de dificultate.
variabila dependenta trebuie sa fie usor de masurat si clar definita pentru a putea fi masurata si de catre un alt cercetator īn acelasi fel.
sa fie fiabila, adica sa dea efecte statornice si nu fluctuante sau episodice.
Echilibrul emotional este o variabila eticheta sau clasificatoare, īntrucāt este o caracteristica naturala, ce ne permite sa reperam sau sa descriem subiectul; ea serveste la repartizarea subiectilor īn diferite grupe.
Variabile clasificatoare (eticheta):
- vārsta;
- sexul;
- nivelul de inteligenta;
- nivelul socio-cultural;
- nivelul de scolarizare.
Acestea sunt caracteristici pe care subiectul le poseda din start, adica dinaintea īnceperii experientei.
Variabile independente se noteaza cu literele mari de la īnceputul alfabetului: A, B, C, D, iar modalitatile acestora se noteaza cu literele mici corespondente, carora li se atribuie indici: a1, a2, b1, b2.
4. ETAPELE EXPERIMENTULUI
4.1. Alegerea problemei
Sursele problemei alese se regasesc īn viata reala, īn ceea ce se īntāmpla īn jurul nostru, adica īn observatiile si constatarile curente, care evidentiaza variabilele dependente, anume diferitele conduite observate la oameni. Alte surse sunt: literatura de specialitate (cercetatorii onesti nu afirma ca rezultatele obtinute de ei sunt ultimul cuvānt spus īn domeniul dat, si chiar formuleaza, īn īncheierea studiilor lor, ipoteze pentru cercetari ulterioare), profesorii si asistentii. Īn cazul cvasi-experimentului, variabila independenta se produce, fara interventia cercetatorului, si abia apoi, cercetatorul studiaza variabila dependenta.
4.2. Studierea literaturii de specialitate
Īn aceasta etapa se porneste de la o problematica mai vasta si, din aproape īn aproape, se ajunge cāt mai aproape de problematica aleasa. Pentru documentare nu teoriile sunt importante, ci studiile si cercetarile efectuate anterior; de aceea, cea mai buna lectura īn acest caz sunt revistele de psihologie.
4.3. Stabilirea obiectivului cercetarii
Presupune stabilirea coordonatelor generale pe care le urmarim. Este bine ca abordarea obiectivului sa se faca din doua perspective: obiectivele teoretice si cele aplicative (chiar daca aplicarea rezultatelor nu poate fi facuta imediat; cercetarile fundamentale au o latenta de 20-30 ani pentru a deveni aplicabile). Precizarea obiectivelor este necesara, pentru ca ele constituie o orientare ideologica a lucrarii.
4.4. Precizarea constructelor ipotetice
Practic, acest proces īncepe din etapa a doua. Consta din delimitari conceptuale si se concretizeaza īn explicitarea semnificatiei termenilor si conceptelor care vor fi utilizate īn lucrare, la un mod cāt mai stiintific posibil (stil dictionar). Aceasta etapa este importanta datorita celei urmatoare, adica precizarea variabilelor.
4.5. Introducerea variabilelor
Se pleaca de la variabila dependenta (de la efect spre cauza), care se concretizeaza īntr-un comportament (mai general sau mai specific). Ea trebuie precizata si sub aspectul general, si sub cel specific. Variabila independenta trebuie, si ea, precizata foarte clar.
4.6. Stabilirea si formularea ipotezei
Ipoteza este exprimarea concisa a unei relatii generale de tip cauzal īntre variabila independenta si variabila dependenta. Dupa prezentarea aceasta concisa a ipotezei, se evidentiaza aspectele de ordin cantitativ ale acestei relatii. Ipoteza este si emiterea unei predictii privitoare la amploarea efectului produs de variabila independenta asupra variabilei dependente. Introducem, astfel, elemente de ordin anticipativ ,predictiv, de tipul: "... va produce o crestere sau descrestere semnificativa din punct de vedere statistic asupra variabilei dependente, īn conditiile..." (īn cvasi-experiment, aceasta exprimare nu este admisibila, ci se foloseste o exprimare de tipul: "exista o corelatie semnificativa").
Īn continuarea ipotezei de ordin general, trebuie avansate ipotezele specifice (una sau mai multe), īn cadrul carora anticipam influentele cantitative.
Ipotezele de tip relatie cauzala necesita elaborarea unei situatii experimentale īn cadrul careia sa putem urmari cu rigoare implicatiile variabilei independente asupra variabilei dependente. Astfel, vom utiliza ipoteze de tip descriptiv, fara anticiparea unor influente de tip cauzal.
Ipoteza presupune stabilirea unui raport de cauzalitate īntre variabila independenta si variabila dependenta. Pentru a structura o ipoteza, punem īn relatie cele doua variabile īntr-o propozitie de tip cauza - efect si anticipam marimea efectului scontat. Dupa ce īsi precizeaza problema pe care vrea sa o studieze, cercetatorul īsi formuleaza ipoteza de cercetare, care este, īn esenta, anticiparea unui raspuns posibil la īntrebarea pe care si-o pune. Cercetatorul enunta posibilitatea existentei unei relatii īntre o anumita conditie stimulatoare si un anumit act de conduita sau raspuns.
O ipoteza poate fi generata inductiv, ca rezultat al observarii faptelor, sau deductiv, din cunoasterea unor relatii, legi si principii generale. Ipoteza porneste de la afirmarea existentei unei diferente īntre variabilele dependente ale unor grupuri de subiecti, ca urmare a modificarii conditiei de stimulare.
Īn procesul elaborarii ipotezei, cercetatorul trece īn revista un numar mare de fapte si cunostinte, le organizeaza, le filtreaza, descopera relatii īntre anumiti stimuli si reactii sau/si īntre anumite situatii si diferite acte comportamentale. Paul Fraisse considera ca elaborarea ipotezei este faza cea mai creatoare a investigatiei, exprima momentul creator al rationamentului experimental, este faza īn care cercetatorul imagineaza relatia care ar putea sa existe īntre doua fapte.
Cel mai ades, ipoteza se formuleaza ca o judecata ipotetica sau ca un raspuns conditional, si ia forma "daca..., atunci...", sau "cu cāt..., cu atāt...". Īnsa putem elabora o ipoteza cauzala care explica o influenta particulara asupra comportamentului, sau cauzele unui comportament, sau putem elabora o ipoteza descriptiva, care descrie caracteristicile unui comportament si prezice cānd se va produce acesta.
O ipoteza poate fi confirmata sau infirmata; infirmarea nu aduce cu sine zadarnicia muncii cercetatorului, caci ea poate sugera alte modalitati de abordare si studiere a fenomenului de interes.
4.7. Criterii pentru o ipoteza stiintifica
O ipoteza stiintifica trebuie sa īndeplineasca urmatoarele conditii:
1 - Ipoteza trebuie sa fie testabila, verificabila si falsificabila, adica sa fie probata, verificata direct sau indirect si controlata statistic.
2 - Ipoteza trebuie sa fie precisa (pentru o situatie specifica de cercetare) si verosimila (sa tina seama de datele realitatii cunoasterii stiintifice).
3 - Ipoteza trebuie sa fie rationala, pentru a fi bine īnteleasa.
4 - Ipoteza trebuie sa fie economicoasa.
Asadar, o ipoteza valoroasa din punct de vedere stiintific este precis formulata, rationala si economicoasa, ea putānd fi testata si verificata īn multe situatii.
Sursele formularii ipotezelor:
- Opiniile, parerile noastre despre anumite fapte, observatiile noastre;
- Existenta cercetarii īnsesi;
- Teoria, adica un set logic, organizat de propuneri care definesc, explica si organizeaza cunostintele noastre despre comportament;
- Modelul, adica o descriere generalizata si ipotetica, ce explica prin analogie procesele, fundamentānd un set de comportamente comune.
Datele observatiei conduc, īn cadrul informatiei existente, la anumite ipoteze, supozitii cu privire la anumite relatii cauza-efect. Ea traduce ideea īntr-o propozitie testabila, operationala. Se noteaza cu "Hs". Reluānd exemplul cu o situatie de asteptare, conduita oamenilor este foarte diferita, efectul asteptarii nu-l suporta toti la fel. De la o atitudine plina de calm pāna la agitatie motorie sau verbala, exista o gama larga de reactii posibile īn aceste situatii. Observatia consemneaza "tabloul comportarilor" diferitelor persoane, iar analiza si interpretarea datelor conduce la stabilirea unor grupuri sau tipuri de reactii comportamentale (notiune categoriala).
Se emite supozitia "Hs" ca aceste deosebiri la diferite persoane se datoreaza unor factori legati de structura de personalitate, situatia externa fiind aceeasi pentru toti (asteptarea). Analiza datelor scoate īn evidenta note comune privind deosebirile constante īntre indivizi, fapt care permite o grupare a acestora. Prin ipoteza, aceasta clasificare este pusa īn relatie cu un anumit paramentru care defineste tipul de sistem nervos: echilibrul proceselor nervoase fundamentale. Aceasta ipoteza urmeaza sa fie supusa verificarii (apud I. Radu).
Ipoteza specifica se naste din observarea faptelor, dar se formuleaza īn termeni oferiti de dezvoltarea stiintei contemporane. Elaborarea ipotezei presupune o cultura de specialitate, informatii solide īn domeniu, care confera cadrul conceptual al ipotezei.
5. IPOTEZA NULĂ
Datele colectate de catre un cercetator nu vorbesc prin ele īnsele. Īn conformitate cu ipoteza sa, cercetatorul īsi grupeaza si organizeaza datele (le ordoneaza), pe baza covariatiei X si Y. O parte din variatia lui Y (variabila dependenta) este sistematica īn raport cu covariatia sa directionala cu X (variabila independenta), īn timp ce restul ramāne aleatoriu, aparent neexplicat. Dar nu putem fi siguri ca relatia observata īntre variabile, pe un esantion experimental, este valabila pentru īntreaga populatie din care acesta a fost extras. Intereseaza, deci, relatiile generalizate dintre variabile, observatiile selectate īn studiul experimental constituind doar ilustrari. Trebuie sa evaluam gradul de certitudine cu care putem generaliza concluziile trase prin esantion pentru populatia īntreaga. Este posibil ca tiparul comportamental observat īn datele esantionare sa fie diferit de tiparul care ar fi extras dintr-un calcul la nivelul populatiei statistice. Problema este ca foarte rar avem la dispozitie īntreaga populatie pentru comparatie.
Filozofia cunoasterii afirma ca nu se poate dovedi ceva ca adevarat, deoarece exista un numar infinit de cazuri care nu au fost cuprinse īn studiu, dar se poate, cāteodata, sustine ca ceva este, probabil, infirmat de datele colectate.
Ipoteza nula, notata cu H0, este negatia ipotezei specifice (de cercerate).
Exemplul 1: O afirmatie ar putea sustine ca studentii admisi la universitate au un nivel de inteligenta mai ridicat decāt cei respinsi (Hs); ipoteza nula sustine ca īn acest caz nu este nici o diferenta īntre cele doua grupuri (H0).
Exemplul 2: Acei indivizi care calatoresc peste granite au vederi mai tolerante la īntoarcerea acasa decāt īnainte (Hs); ipoteza nula spune ca experienta calatoriei īn strainatate nu are efect asupra nivelului lor de toleranta (H0).
Īn general, īn cazul ipotezelor cauzale de tipul Y covariaza sistematic īn functie de X, ipoteza nula afirma ca nu exista nici un fel de covariatie sistematica si directionala care sa lege cele doua variabile.
Daca pe baza constatarilor noastre din cercetare avem motive sa respingem ipoteza nula, atunci este posibil (nu absolut sigur) ca am descoperit ceva adevarat. Ipoteza nula este, deci, o negatie a afirmatiei noastre din tema de cercetare. Īn primul rānd, cercetatorul trebuie sa īncerce sa demonstreze ipoteza nula. Deci īn loc sa cautam dovezi care sa sustina o conexiune cauzala ipotetica īntre X si Y trebuie sa īncepem prin a sustine ca īn situatia respectiva nu se manifesta nici o conexiune cauzala. Doar atunci cānd suntem siguri ca aceasta alternativa logica nu poate fi sustinuta, putem gasi justificari īn sprijinul ipotezei specifice. Este tentant, cānd īncercam sa demonstram o afirmatie īn care credem, teoretic, sa īncercam sa gasim probe la nivel empiric (experimental) īn conformitate cu directia noastra ipotetica si sa decidem ca avem dreptate, dar cercetatorii care ignora ipoteza nula comit greseli īmpotriva normelor stiintifice, a metodologiei cercetarii experimentale.
Analiza statistica (metodele statistice) utilizate ne permit sa verificam care sunt sansele ca rezultatele obtinute de noi sa se datoreze hazardului sau īntāmplarii. Analiza statistica presupune utilizarea unor metode de comparatie īntre medii, frecvente esantionare cu cele ale populatiei din care acestea fac parte. Cānd facem analiza statistica pentru o problema de comparatie, atāt Hs cāt si H0 se refera la populatie si nu la esantion.
Preocupat sa dovedeasca īn mod temeinic justetea ipotezei specifice, cercetatorul admite īn mod provizoriu, īn rationamentul sau, ipoteza nula si determina sansele (probabilitatea) ca diferentele obtinute īn experiment sa aiba loc numai pe baza legilor īntāmplarii (legi de probabilitate). Probabilitatea ia valori īntre 0 si 1 īn procente īntre 0% si 100%.
Daca probabilitatea obtinerii diferentei date īn baza ipotezei nule este foarte mica, mai mica de 5%, atunci respingem ipoteza nula (sau a hazardului) si acordam toata īncrederea noastra ipotezei specifice.
Daca īnsa probabilitatea ipotezei nule este mai mare de 5%, atunci nu ne putem asuma riscul respingerii ei si vom considera diferentele obtinute ca fiind nesemnificative.
Altfel spus, acceptam ca semnificative acele rezultate care se pot produce din īntāmplare īntr-un numar cu 5% mai mic din cazuri.
Īntr-o cercetare, riscul pe care ni-l asumam de a gresi trebuie sa fie mai mic de 5%. Acest risc de a gresi se numeste si prag de semnificatie, iar valoarea de 0,05 este considerata limita de semnificatie.
Valoarea de 0,05 o numim limita de semnificatie.
Respingānd ipoteza nula "Ho" si acceptānd existenta unui efect al variabilei independente "VI", asa cum sustine ipoteza specifica Hs, ne asumam un risc de a gresi destul de mic, risc numai sub 5%. Masura acestui risc o notam cu "a" sau cu "p" si constituie pragul de semnificatie care īnsoteste fiecare asertiune (afirmatie).
Pragul de semnificatie acreditat īn tabelele de specialitate este de 0,05. Daca dorim sa facem o caracterizare mai pretentioasa pragul este de 0,01 - risc de a gresi de 1%.
Important
- Ipoteza nula "Ho" nu poate fi niciodata acceptata (ipoteza statistica precisa).
- Ipoteza specifica "Hs" nu poate fi niciodata respinsa (ipoteza statistica imprecisa).
Īn primul caz, nu putem accepta ipoteza nula nici cānd sansele ei sunt mai mari de 5% (atunci spunem ca nu putem sa luam o decizie, dar nu spunem ca ea este acceptata - pot exista erori īn cercetare).
Īn al doilea caz, nu putem spune ca ipoteza specifica este respinsa, pentru ca nu stim daca la alt nivel de cercetare putem obtine aceleasi rezultate.
VII. Alegerea metodei
Cercetatorul selecteaza din multitudinea si varietatea metodelor de investigatie acea metoda care este cea mai potrivita īn demersul cercetarii sale. Alegerea metodei se realizeaza īn functie de obiectivele, variabilele experimentale si ipotezele experimentului, deoarece o ipoteza nu poate fi testata prin oricare din metodele existente. Sunt situatii cānd o ipoteza poate fi testata cel mai bine printr-o anumita metoda, si atunci este recomandabila alegerea acelei metode si nu a alteia. Exemplu: daca un psiholog vrea sa evidentieze efectele unor procedee terapeutice īn vindecarea unor afectiuni psihice, el este aproape "obligat" sa recurga la metoda experimentala, si chiar la o anumita varianta de experiment, cea care presupune secventa pre-test - interventia terapeutica - post-test.
O ipoteza descriptiva o testam prin utilizarea metodelor descriptive sau non-experimentale. Adica, daca ipoteza este corecta, atunci cānd observam comportamentul ar trebui sa observam si caracteristicile prezise ale comportamentului subiectului sau ale situatiei, pe care le-am presupus. Aceste metode presupun un studiu de corelatie īn care cercetatorul masoara doua aspecte ale comportamentului, determinānd apoi masura īn care cele doua sunt asociate sau corelate.
VIII. Instrumente, aparatura
Instrumentele reprezinta mijloacele tehnice de realizare a experimentului. Acestea pot fi: cronometru, cartonase, liste de cuvinte, aparatele si probele din laborator, chestionare ale starii psihice a subiectului īnainte si dupa experiment, scale numerice, etc.
Erori ale īncepatorilor
- Alegerea unui instrument anume nu poate constitui punctul de plecare al unei cercetari! Īn demersul unei cercetari experimentale se porneste de la obiectiv la variabile si apoi la ipoteze, dupa care se aleg instrumentele.
- Nu trebuie pierduta din vedere dimensiunea sistemic-interactionista a psihicului uman; interpretarea rezultatelor trebuie sa fie cāt mai completa din acest punct de vedere.
IX. Selectia subiectilor
Īntr-un experiment, pentru ca datele obtinute sa poata fi comparate, se utilizeaza, de regula, doua grupuri de subiecti; la unul dintre grupuri, numit grup experimental, se aplica conditiile de stimulare (variabila independenta); celalalt, grupul de control, nu este supus situatiei experimentale. (Exemplu: daca se studiaza influenta motivatiei asupra concentrarii atentiei, grupului experimental i se va aplica o supramotivare prin promiterea unei recompense si apoi i se va aplica sarcina experimentala, īn timp ce grupului de control i se va aplica sarcina experimentala fara nici o manipulare a nivelului motivational). Se poate apela la un singur grup de subiecti īn doua situatii experimentale, īnsa cercetatorul trebuie sa se asigure ca nu intervine īnvatarea cu sarcina data.
Mai pot exista situatii cānd se folosesc doua grupuri experimentale si un grup de control (pastrānd exemplul anterior, celui de-al doilea grup experimental i se aplica o submotivare).
Este important ca grupurile sa fie echivalente si reprezentative pentru populatia respectiva. Īn laborator se aplica randomizarea, adica selectia aleatoare. Grupurile sunt selectate la īntāmplare, dupa principiul ca exista sanse egale de extragere a fiecarui membru din populatia de baza. Numarul subiectilor dintr-un grup experimental este mic, 10-15 subiecti.
Asa cum s-a remarcat deja (McNemar, 1946), o mare parte a datelor psihologiei se bazeaza pe cercetari asupra soarecilor albi de laborator si a studentilor din anul I - psihologie. Idealul ar fi ca selectia subiectilor sa fie aleatoare, dar aceasta pretentie este exagerata fata de posibilitatile reale. Adesea utilizam grupuri naturale intacte, īn compozitia lor datorata hazardului. Situatia trebuie avuta īn vedere la interpretarea rezultatelor.
Randomizarea poate fi facuta prin mai multe tehnici:
randomizarea simpla (metoda loteriei);
randomizarea stratificata (populatia īmpartita īn straturi dupa unul sau mai multe criterii, pentru fiecare strat realizāndu-se o esantionare aleatoare);
randomizarea multistadiala (selectia indirecta a indivizilor prin intermediul selectiei grupurilor la care aceastia apartin);
randomizarea multifazica (esantion initial mare pe care se realizeaza fazele extensive ale cercetarii, din acestea se selecteaza esantioane mai mici pentru fazele intensive).
X. Procedura
Descrie concret pasii experimentului, īn cele mai mici detalii. Procedura este o structurare logica, rationala, precisa a secventelor. Se elaboreaza planurile experimentale.
Pentru selectia subiectilor se poate apela la randomizare sau se poate opera dupa anumite criterii, si anume:
- grupurile constituite īn baza legilor hazardului sunt grupuri independente, iar grupurile structurate dupa un factor comun celor doua grupuri se numesc grupuri perechi (sau corelate). La acestea se face egalizarea subiectilor, dupa echivalenta lor la factorul sau conditia cunoscuta ca ar influenta variabila dependenta;
- grupurile experimental si de control vor fi de puteri egale īn raport cu factorul care coreleaza strāns cu variabilele dependente. Este nevoie ca, īnainte de repartizarea subiectilor īn grupuri, sa se efectueze un experiment preliminar pentru a se determina capacitatea lor īn raport cu acest factor (variabila independenta). Se vor testa toti subiectii, se prelucreaza datele statistic si vor fi alesi subiectii care se situeaza la acelasi nivel de eficienta. Apoi subiectii pot fi distribuiti prin esantionare aleatoare. Acest factor constant pentru cele doua grupuri se numeste variabila de echivalare. Ca variabila de echivalare se folosesc numai factorii care coreleaza cu variabila dependenta.
XI. Planul de experimentare (sau proiect sau design)
Orice experiment este organizat dupa un plan, o schema logica ce descrie o ordine, o succesiune a fazelor experimentului. Exista experimente cu o singura variabila independenta, care la prima vedere sunt mai simple. Īn realitate actioneaza simultan mai multe variabile īn determinarea unei conduite. Cel mai simplu plan experimental utilizeaza cel putin doua nivele sau grade ale variabilei independente. Acestea pot fi diferente cantitative (ex: doua durate de timp, doua intensitati) sau calitative (ex: timpul de reactie la un sunet sau la o lumina). Comparatia se face prin intermediul unui test statistic (testul t-Student, distributia "z" sau distributia "chi-patrat"), pentru a putea afirma ca rezultatele obtinute īn una sau alta din situatii conduc la diferente semnificative īntre cele doua tipuri.
Daca avem mai mult de doua variabile independente, se impune utilizarea unor planuri experimentale complexe, care permit evidentierea interactiunii dintre variabile.
Pentru a putea evidentia timpul de control se fac comparatii multiple pe perechi.
Exemplu
Design-urile experimentale defectuoase vizeaza erorile care pot sa apara īn cadrul comparatiei intra-grupale si inter-grupale.
A. Erorile posibile īn cadrul comparatiilor intragrupale
Efectul de maturare
Pe parcursul desfasurarii unui experiment, subiectii sunt implicati īn procesul propriilor lor evolutii, motiv pentru care se poate īntāmpla ca diferentele dintre doua masurari repetate pe acelasi subiect sa se datoreze maturarii care a avut loc pe parcursul desfasurarii experimentului si nu a manipularii experimentale.
Efectul testarii repetate
Diferentele de scoruri dintre mai multe masurari succesive se pot datora administrarii repetate ale aceluiasi test.
Degradarea instrumentelor de masura
Īntre masurari repetate, validitatea instrumentelor de masura scade. De exemplu: evaluarea personalitatii si peste doua saptamāni īnca una, cea mai relevanta este prima.
Regresia statistica:
Consta īn tendinta de regresie spre medie a scorurilor extreme odata cu repetarea unei masurari.
Un eveniment extern
Daca un eveniment extern este relevant pentru tema studiata de noi poate distorsiona rezultatele experimentului. Exemplu: razboiul
B. Erori īntālnite īn cadrul comparatiilor intergrupale
Eroarea de selectie
selectia subiectilor care participa la experiment nu este aleatorie si, īn consecinta, rezultatele pot fi nerelevante pentru populatia respectiva.
Moartea experimentala
din diverse motive, cel experimentat dispare pe parcursul experimentului.
Efectul difuziunii
consta īn raspāndirea efectelor manipularii de la grupul experimental la cel de control.
Efectul compensarii
grupul de control se simte frustrat ca nu face parte dintre cei participanti si se supramotiveaza.
Efectul resemnarii
nu face nimic ca nu am fost luat la experiment.
|
