Etapele dezvoltarii cognitive în viziunea lui Jerome Bruner
Jerome Bruner a analizat dezvoltarea functiilor cognitive. Referitor la acest aspect, e necesar a se avea în vedere urmatoarele sase aspecte:
Cresterea intelectuala e caracterizata de o independenta tot mai mare a raspunsului fata de un stimul. Cu timpul, copiii vor putea, cu ajutorul limbajului, sa medieze relatia stimul-raspuns din ce în ce mai bine, putând astfel sa întârzie recompensa, sa modifice raspunsurile sau sa pastreze raspunsurile invariante la schimbarea stimulilor.
Un factor important este sistemul de simboluri, de reprezentari pe care trebuie sa si-l dezvolte copiii, pentru a-si putea reprezenta lumea, si fara de care nu vor putea prezice, extrapo 222b19c la sau intui noi rezultate. Ei au nevoie de acest sistem de reprezentare pentru a trece de faza perceptiilor senzoriale.
Dezvoltarea intelectuala implica existenta constiintei de sine. Fara o dezvoltare a abilitatii de a descrie actiuni trecute sau viitoare, nu poate avea loc un comportament analitic fata de sine ori fata de mediul înconjurator.
O importanta mare o are si interactiunea învatator-elev. Nu e de ajuns ca un copil sa se nasca în mijlocul unei culturi, a unei civilizatii, pentru o dezvoltare intelectuala completa. O persoana, precum profesorul, educatorul sau parintii trebuie sa învete copilul, trebuie sa-i interpreteze si sa împarta cultura împreuna cu el.
Un element cheie este limbajul. Pe masura ce se înainteaza în vârsta, se învata a se folosi limbajul pentru a întelege evenimentele, pentru a le lega între ele, pentru a atasa ceva nou la ceva deja familiar, în fine, pentru a codifica evenimentele astfel încât a se manipula mintal mai usor.
Maturitatea intelectuala e data si de abilitatea de a putea manipula în acelasi timp mai multe informatii, situatii, activitati.
Din observatiile facute, Bruner considera ca exista 3 etape în cadrul procesului de maturizare intelectuala, privite din prisma felului în care copiii pot sa-si reprezinte lumea.
Prima etapa e asa-zisa etapa inactiva, în care modul principal prin care copilul ajunge sa-si reprezinte mediul înconjurator este actiunea. Spre exemplu, un copil învata sa mearga pe bicicleta doar prin intermediul cunostintelor psihomotorii pe care le poseda. În aceasta faza, dupa cum spun Piaget si Bruner, obiectele sunt exclusiv ceea ce face copilul cu ele.
A doua etapa este cea imagistica. Aici informatia este purtata prin intermediul ilustrarii, prin imagini. Copilul e prizonierul propriei sale lumi perceptive: e foarte influentat de lumini puternice, zgomot, miscare, cea mai mica trasatura a mediului îi capteaza atentia. Acum se dezvolta memoria vizuala, însa tot au loc scapari importante.
si în final, cea de-a treia etapa este cea simbolica, unde actiunile ce nu necesita gândirea si întelegerea bazata pe perceptii cedeaza locul sistemelor de simboluri, de reprezentari. Limbajul si logica matematica intra în scena. În aceasta faza, copilul reuseste sa condenseze întregi experiente În formule matematice, sau în propozitii bogate semantic, precum sunt proverbele, maximele sau cugetarile.
Bruner vede copilul parcurgând cronologic aceste 3 faze. Cu toate ca cea mai avansata este cea simbolica, aceasta nu înseamna ca la adulti aceasta etapa le-a suprimat pe celelalte doua, ci este doar predominanta. Exista de exemplu, mari artisti la care predomina sistemele de reprezentare specifice fazei imagistice, sau chirurgi renumiti la care predomina faza inactiva.
Implicatiile cercetarilor lui Bruner si Piaget la învatarea în scoala
Rezultatele atinse de Bruner si Piaget reflecta faptul ca felul în care se schimba modul de a gândi al copiilor pe masura ce cresc, ar trebui sa afecteze modul în care sunt învatati.
Copiii nu sunt doar tineri adulti în ceea ce priveste procesele lor cognitive, ci ei gândesc în moduri de mult uitate de adulti, fac greseli greu predictibile de catre acestia. În acest sens, educatorii trebuie sa faca un efort pentru a se pune în locul copilului, de a încerca sa gândeasca cum o face el, lucru care, odata realizat, este de mare ajutor acestuia.
Copiii, cu predilectie în gradinita si în ciclul primar timpuriu, învata foarte bine prin manipularea concreta a obiectelor, materialelor, sau prin observarea directa a fenomenelor. Cuvintele sau alte simboluri nu prea au efect în aceasta faza. Oferind copiilor aceasta sansa, le este mult mai usor sa-si însuseasca întelegerea unor concepte acum, decât prin modul mult mai abstract de învatare care va urma în copilaria târzie si în adolescenta.
Într-adevar, efectul teoriilor celor doi cercetatori e de a încuraja "descoperirea" si alte metode inductive de învatare si predare, prin care copilul îsi însuseste niste concepte si principii prin descoperirea proprie si personala.
Totodata s-a constatat ca acei copii care nu au descoperit anumite concepte de timpuriu, prin joaca, prin manipularea concreta a obiectelor sau prin observatii în frageda copilarie, le va fi cu mult mai greu sa le înteleaga mai târziu în liceu.
Teoriile celor doi au implicatii si în structurarea secventiala a informatiei de-a lungul semestrelor. Astfel, învatarea ar trebui sa înceapa cu un "messing around stage", o faza în care sa li se prezinte elevilor obiecte ce au legatura cu materia respectiva. Astfel îsi vor construi reprezentari specifice fazei inactive. În continuare, trebuie sa li se dezvolte o clarviziune perceptiva, adica educatorul va reliefa însusiri izbitoare ale obiectelor sau evenimentelor prezentate, va folosi din plin imagini si va pune accentul mai mult pe concret decât pe abstract. Astfel copiii îsi vor construi o reprezentare imagistica. si în final, reprezentarile concrete si imagistice vor ajuta la trecerea la urmatoarea faza, cea verbala.
O secventa de învatare care sa contina experiente tactile cu obiecte, observatii a însusirilor perceptive a lor, precum si o discutie verbala în final, este metoda ideala de abordare a copiilor. O concluzie logica ce se trage, e ca pentru a putea învata lucruri abstracte si complexe, copilul trebuie sa se rezume pentru început la a-si însusi ceea ce a vazut, a trait prin propriile sale experiente.
Dupa cum am mai precizat, în cadrul etapei simbolice, limbajul e instrumentul primordial de gândire. Doar dupa ce elevul reuseste sa proceseze informatia la acest nivel simbolic, doar atunci îsi pot însusi cunostinte abstracte.
Experientele noi stârnesc interesul si dezvolta întelegerea, însa ele nu trebuie sa fie prea bruste, ci sa fie corelate într-o mica masura cu ceea ce copilul stie deja.
Copiii ar trebui lasati sa parcurga procesul de învatare în propriul lor ritm, si pentru asta ar trebui sa fie lasati sa lucreze individual cât mai mult. Trebuie sa li se permita sa-si faureasca propriile cunostinte. Implicatia muncii lui Bruner e aceea ca pentru a învata, copiii au nevoie de momente oportune, de ocazii, producerea acestor oportunitati revenind exclusiv profesorului.
Interactiunea cu ceilalti are atât valori cognitive cât si valori emotionale. Egocentrismul cu care un copil percepe lumea în frageda copilarie, e zdruncinat pe masura ce crescând, interactioneaza cu alte persoane, aflând astfel si alte feluri de a privi lumea, alte pareri. Deoarece interactiunea sociala se face îndeosebi prin cuvinte, aceasta ajuta copilul sa ajunga mai repede de la stadiile motrice, manipulative sau intuitive la stadiul verbal.
Sarcinile propuse de Piaget pot fi folosite de catre educatori pentru a cunoaste câte putin din strategiile cognitive folosite de copii pentru a-si însusi concepte. Totodata, Piaget subliniaza faptul ca este mult mai util pentru profesori, respectiv e mult mai productiva analizarea erorilor pe care le comite elevul în cadrul acestor teste, decât a raspunsurilor corecte pe care le da.
|
