Etapele procesului de creatie
Munca de creatie parcurge mai multe etape:
a. Perioada de preparare, când se aduna informatii, se fac observatii, se delimiteaza problema (în arta - scopul urmarit), se schiteaza o ipoteza (ori un proiect general).
b. Incubatia este rastimpul eforturilor, încercarilor sterile. Nu se gaseste solutia. Concretizarea proiectului initial nu e satisfacatoare. Incubatia poate dura foarte mult, chiar ani de zile.
c. Iluminarea este momentul fericit când apare solutia sau, în arta, 20220s189u când opera e vazuta integral. Acest fenomen se produce uneori în mod spectaculos : i se spune "inspiratie", daca artistul traieste opera intens, constient de toate componentele si detaliile ei; în stiinta se vorbeste de "intuitie" : o cunoastere sintetica, integrala a demonstratiei care elucideaza toate aspectele problemei.
Intuitia a fost descrisa pe larg de H. Poincare, ilustru matematician de la începutul secolului nostru. El a subliniat ca solutiile i-au aparut în mod surprinzator în momente de relaxare, când nu se gândea deloc la problemele respective. De exemplu, dupa câteva luni de stradanii în legatura cu o tema foarte complexa, neajungând la nici un rezultat, a abandonat-o. într-o seara plecase la opera si, în momentul când a pus piciorul pe scara trasurii, dintr-o data i-a venit în minte solutia: o viziune de ansamblu asupra problemei, a organizarii si succesiunii rationamentelor. întors acasa, a transcris totul pe hârtie si si-a dat seama ca rezolvarea e fara cusur.
Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub aceasta forma spectaculoasa; adesea ea are loc treptat, creatorului venindu-i câte o idee care îl face sa progreseze putin. Peste câteva zile poate face înca un pas înainte s.a.m.d. pâna la deplina rezolvare a problemei sau conceperea operei în întregime. Din ce se cunoaste, se pare ca exista particularitati specifice: sunt personalitati la care intuitia survine brusc, puternic si global, cum a fost Henri Poincare, altele progreseaza treptat - asa era Albert Einstein.
d. Ultima etapa, verificarea, este necesara dupa conceptia initiala, pentru a elimina eventuale erori sau lacune. Artistul îsi revizuieste creatia, face retusuri; sunt cazuri când mari parti din opera sunt rescrise de mai multe ori - asa facea Lev Tolstoi.
PSIHOLOGIE sCOLARA
facut studii în acest sens: un mare numar de persoane au fost supuse si la teste de inteligenta, si la teste de creativitate. Acestea constau în probe solicitând o multitudine de solutii (de exemplu, se cere subiectilor sa formuleze toate utilizarile unei caramizi, în afara de aceea ca element de constructie al unui zid). Comparând cele doua serii de rezultate s-au obtinut coeficienti de corelatie între 0,30 si 0,40 (coeficientul este zero când nu exista mei o relatie si 1 când este o totala potrivire). Deci exista un raport între inteligenta si imaginatia creatoare, fiind însa departe de o potrivire perfecta.
Analiza tabelelor cu rezultate arata ca printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii cu slabe rezultate la testele de creativitate. Dar cei cu performante ridicate la testele de creativitate aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia necesitatii acesteia pentru o creativitate superioara.
Studii efectuate de alti autori, ca de pilda P. Guilford, au pus în evidenta posibilitatea de a distinge doua tipuri de inteligenta. Psihologul american a reliefat existenta unei "gândiri convergente", care ne poate duce la o singura solutie, spre deosebire de "gândirea divergenta", care ne ofera mai multe. Aceste rezultate sunt pe linia celor care au vorbit de spirite "analitice" diferite de cele "sintetice" (Fr. Paulhan) sau de "inteligenta analitica" deosebita de "inteligenta inventiva" (R. Meili).
Oricum, gândirea, a carei functie este rezolvarea de probleme, implica totdeauna un efort minim de imaginatie, dar ea pare a se dezvolta uneori mai mult în directia analizei critice si alteori în subordinea sintezei creatoare. însa creatia nu presupune doar inteligenta. Mai ales ca efortul creator este în relatie si cu natura domeniului în care se manifesta. Exista psihologi care au accentuat multe aspecte comune tuturor creatorilor. Ele se refera la fazele prezente în actele de creatie si la aspectele motivationale, caracteriale, despre care vom aminti imediat. Exista diferente specifice: inteligenta este mai importanta în domeniul stiintific, având însa un rol mult mai mic în arta (în pictura sau muzica, de exemplu). în stiinta este esentiala "sensibilitatea la probleme", care trezeste spiritul investigator; dar în arta importanta este sensibilitatea, ecoul afectiv al evenimentelor care anima ideile si succesiunea imaginilor.
Asadar, pe lânga factorii generali implicati în structura creativitatii exista si unii specifici, distingând între ei creatorii. Ei diferentiaza nu doar savantii de artisti, ci, mai mult, pe un fizician de un istoric, pe un muzician (sensibil la consonante) de un pictor (fin observator de nuante coloristice).
2.2. Factori caracteriali
a. Predispozitiile si capacitatile intelectuale nu sunt suficiente pentru ca cineva sa devina inventator ori creator de arta. Faptul de a-ti veni o idee nu e suficient pentru a realiza o inventie - ea trebuie demonstrata, se impune
PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE
obisnuit, la fel ca ei. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, exista în general o neîncredere în fantezie si o pretuire exagerata a ratiunii logice, a judecatii critice. Dar, dupa cum vom vedea atunci când vom studia gândirea, deductiile riguroase nu permit un progres real decât daca fundamenteaza rezultatele unor constructii sau ale unor operatii imaginate. Nici matematica nu poate progresa fara fantezie. Aceasta atitudine sceptica, observata atât la oamenii simpli, cât si la cei cultivati si-ar putea avea originea în existenta unor indivizi cu imaginatie bogata, dar comozi, lenesi, care nici obligatiile serviciului nu si le fac cum trebuie, daramite sa creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrecere.
b. Blocajele metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de gândire. Asa e cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Se numeste algoritm o succesiune determinata de operatii permitând rezolvarea unei anumite categorii de probleme (asa sunt formulele matematice, un algoritm este si "regula de trei simpla" etc). Suntem obisnuiti sa aplicam într-o situatie un anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi, staruim în a-1 aplica, în loc sa încercam altceva.
De asemenea, se observa cazuri de "fixitate functionala": folosim obiectele si uneltele potrivit functiei lor obisnuite, si nu ne vine în minte sa le utilizam altfel. Sa dam un exemplu simplu: în timpul razboiului, o grupa de soldati a fost cartiruita într-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de inamic. Acolo ramasesera mai multe scaune, dar nu mai exista nici o masa. Mai multe zile, soldatii s-au chinuit sa manânce cu mâncarea pe brate, pâna când unuia i-a venit ideea sa scoata o usa din balamale si, punând-o pe 4 scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte târziu, întrucât pentru noi toti functia usii este de a închide o încapere si nu de a servi drept scândura pentru masa.
Tot în aceasta categorie de blocaje gasim si critica prematura, evidentiata de Al. Osborn, unul din promotorii cultivarii creativitatii. Atunci când ne gândim la solutionarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente când ne vin în minte tot felul de idei. Daca, îndata ce apare o sugestie, ne apucam sa discutam critic valoarea ei, acest act blocheaza venirea altor idei în constiinta. si cum de obicei prima sugestie nu e cea buna, ne aflam în impas. Când imaginatia trece printr-un moment de efervescenta, sa lasam ideile sa curga - doar sa le notam. Numai dupa ce acest izvor de inspiratie seaca, sa trecem la examenul analitic al fiecareia. Osborn a intitulat acest procedeu "brainstorming", ceea ce în traducere literala ar fi "furtuna, asaltul creierului" - în limba noastra îl caracterizam ca "asaltul de idei" sau "evaluarea amânata". Brainstorming-ul poate fi utilizat si în munca individuala, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, despre care vom vorbi imediat.
c. Mai exista si blocaje emotive, întrucât, asa cum se stie, factorii afectivi au o influenta importanta: teama de a nu gresi, de a nu se face de râs, poate
PSIHOLOGIE sCOLARĂ
Forta aburului n-a fost utilizata în munca, fiindca, pe de o parte munca era efectuata de sclavi si nu exista un interes pentru a le înlesni munca, pe de alta parte munca meseriasilor implica numeroase miscari complexe. La începutul secolului al XVIII-lea, dezvoltându-se manufacturile, a aparut si diviziunea muncii, care simplifica mult operatiile efectuate de un muncitor. S-a putut atunci contura ideea unui mecanism executând miscari simple, rectilinii ori circulare. Atunci forta aburului a fost reinventata, ea favorizând progresul industrial.
De asemenea, A. Einstein a conceput teoria sa asupra relativitatii dupa ce, în prealabil, au fost efectuate experiente ale caror rezultate nu se puteau explica prin teoria newtoniana.
O puternica influenta exercita asupra elevilor predecesorii, profesorii lor: Socrate 1-a influentat pe Platon, J. Haydn pe L. van Beefhoven. Chiar daca discipolul se îndeparteaza de modelele initiale, acestea au avut un deosebit rol în faza initiala a pregatirii lor.
Societatea poate fi însa si o frâna în calea dezvoltarii cunoasterii. Sa ne amintim de persecutiile Inchizitiei din Spania si Italia, ca si de intoleranta stalinista, împiedicând progresul stiintelor sociale si al biologiei.
|
