Evolutii inregistrate in studiul personalitatii
In anii sai de inceput psihologia experimentala a ignorat studiul personalitatii in ansamblul sau. Unele aspecte au fost studiate prin masurarea diferentelor individuale, dar nu a existat o arie de specializare in acest sens. Personalitatea n 111g68b u avea identitate obiectuala aparte. In anul 1930, studiul personalitatii a intrat formal si sistematizat in psihologia americana, sub influenta psihanalizei, dar fara existenta unei fuziuni intre tendinta experimentala si psihanaliza. Dupa R.B. Cattell (The scientific Analysis of Personality, 1970) au existat trei faze istorice in studiul personalitatii si anume:
a. faza literara si filosofica - o gama de intuitii personale si convingeri conventionale extinse de la primul visator din pesteri pana la cel mai recent nuvelist si dramaturg.
b. studiul organizarii observatiei si al teoretizarii - pe care o numeste faza proto-clinica. Vorbim de maturizarea datorata medicinei, prin studiul comportamentului bolnavului; se ocupa de generalizari psihiatrice (Kraepelin in Germania; P.Janet in Franta; S.Freud in Austria). Autori precum Kretschmer, Mc.Dougall, C.G.Jung, A.Adler au dezvoltat lucrari in acest sens.
c. faza contemporana - cantitativa si experimentala. Dupa H.Eysenck (Dimensiunile personalitatii, 1947; 1954), din perspectiva istorica, pot fi definite doua directii fundamentale distincte in studiul personalitatii:
a. directia idiografica presupune fiecare individ separat, ca o constelatie unica de trasaturi, neexistand un al doilea individ de aceeasi natura. Personalitatea este o constelatie de particularitati care exprima atatea individualitati diferite cati indivizi sunt. Studiaza persoane particulare dupa felul de manifestare a unor semne tipice. Axioma este urmatoarea: diferiti indivizi nu pot fi comparati unul cu altul in ceea ce priveste propriile particularitati; nu exista insusiri personale comparabile.
b. Directia nomotetica - exista un numar finit de insusiri variabile interindividuale care stau la baza diferentelor si atitudinilor concret observabile. Indivizii se diferentiaza in felul exteriorizarii, dar exista in fiecare individ un acelasi fel de a fi - insusiri structurate la fel.
Dupa M. Golu (Fundamentele psihologiei, 2004), orientarile in studiul personalitatii sunt:
biologista (unicitate constitutionala, motive primare, supralicitarea experientei timpurii pre si postnatale);
experimentalista (procese psihice relativ uniforme, guvernate de aceleasi legi, rolul invatarii);
psihometrica (studiul trasaturilor, atribuite in situatii date, structura persoanei);
sistemica (raport intre solicitari interne si externe, relatia eu-ceilalti);
socioculturala si antropologica (contextul social, comparatii interculturale, modele, roluri, status-uri, experiente etc.).
|
