Experiment asociativ-verbal privind viziunea studentilor care au serviciu

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Experiment asociativ-verbal privind viziunea studentilor care au serviciu

PROFESOR

DR.UNIV.CONFERENTIAR  Autor:

MIHAI ANITEI  Radulescu Ioana

Anul I, Seria I,

Grupa 2

Semestrul II

COORDONATOR

ASISTENT UNIVERSITAR

MIHAELA POPA CHRAIFF 

Rezumat

Cercetarea de fata isi propune studiul diferentei viziunii dintre studentii care au un serviciu in paralel cu facultatea, si cei care nu au un serviciu momentan.

Proba la care au fost supusi subiectii se numeste "Test asociativ verbal", iar datele colectate au fost masurate cu ajutorul frecventei folosirii cuvintelor si tipurilor de cuvinte.

Rezultatul obtinut in urma acestei cercetari indica faptul ca studentii care momentan au un loc de munca sunt mult mai degajati in privinta baniilor pe care doresc sa-i foloseasca dist 121d321b randu-se, in schimb ce studentii ce momentan nu sunt angajati, devin mult mai pragmatici in momentul in care reactioneaza la cuvantul "bani".

Insa, din punctul de vedere al distractiei, toti studentii prefera prietenii, marea si cluburile.

Totodata, studentii angajati, considera locul de munca ca fiind obositor, stresant, iar cei care nu lucreaza momentan descriu locul de munca fiind un drum catre cariera visata, acesta dand satisfactie si experienta.

1. Introducere

Reprezentari si atitudini sociale

Reprezentarea este primul nivel de organizare a activitatii mintale autonome, independent de prezenta si actiunea directa a obiectelor externe. Sursa ei o constituie, fireste, informatiile furnizate de senzatii si perceptii, iar baza ei obiectiva este capacitatea mnezica a creierului. Imaginea obiectului perceput nu dispare imediat dupa încetarea actiunii lui asupra analizatorului dat. Ea continua înca sa persiste un anumit interval de timp, pe baza fenomenului de postefect. Apoi, paraseste scena constiintei, trecând în stare latenta si întiparindu-se în mecanismele memorative. Acolo, informatia extrasa si retinuta va fi supusa unor operatii specifice de analiza, comparare, selectie si combinare, obtinându-se în final o imagine mintala noua, de rang cognitiv superior, pe care o numim reprezentare. Asadar, reprezentarea trebuie înteleasa sub dublu aspect: ca proces mintal intern de prelucrare a informatiilor furnizate de imaginile primare (senzatiile si perceptiile) si ca imagine mintala secundara a obiectelor si fenomenelor percepute anterior. Pornind de la aceste doua aspecte, putem defini reprezentarea ca fiind procesul psihic de reflectare mijlocita, selectiva si schematica a proprietatilor concrete, mai mult sau mai putin semnificative, ale obiectelor si fenomenelor date în experienta senzoriala anterioara a subiectului. Spatiul mintal reprezentational are o alcatuire eterogena, multistratificata, incluzând imagini cu grade diferite de vivacitate, completitudine si fidelitate. În acelasi timp, organizarea acestui spatiu are un pronuntat caracter dinamic, producându-se permanent modificari de pozitii si de semnificatii instrumentale ale imaginilor componente: unele scad în intensitate, claritate si importanta, altele sporesc. Aceasta dovedeste atât caracterul activ al procesului reprezentarii, cât si implicarea lui permanenta în mijlocirea si reglarea cotidiana a activitatii si comportamentului. În plan ontogenetic, mecanismele reprezentarii se formeaza si se consolideaza mai târziu decât cele ale perceptiei. Prima forma sub care se manifesta si functioneaza reprezentarea este schema obiectului permanent, care se manifesta comportamental prin cautarea de catre copil a obiectului ascuns, iar apoi cautarea si detectarea unui obiect pe baza denumirii lui verbale. Un salt calitativ în organizarea si functionarea mecanismelor reprezentarii se produce dupa vârsta de 3 ani, când se afirma functia nominativ-designativa a limbajului, cuvântul devenind principalul suport si vehicul al continutului informational structurat în imaginea mintala secundara. Aparând si dezvoltându-se pe baza perceptiei, reprezentarea nu este o continuare în linie dreapta a acesteia, ci un nivel calitativ nou, superior al activitatii cognitive. Ea marcheaza primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoastere de concretul imediat si îndreptarea lui spre abstract si general. De asemenea, reprezentarea marcheaza primul stadiu în structurarea activitatii mintale autonome, care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din afara, ci si dupa dorinta, vrerea si decizia subiectului însusi. Astfel, reprezentarea pregateste cel de-al doilea salt al activitatii de cunoastere, saltul din imperiul imagisticului în cel al constructivitatii conceptuale, pe care îl va realiza gândirea. Reprezentarile ca produse finale ale procesului de reprezentare exista într-o mare diversitate. Dupa analizatorul dominant în furnizarea informatiilor, delimitam reprezentari vizuale, auditive si chinestezice. Dupa gradul de generalitate, reprezentarile pot fi generale sau individuale. În fine, dupa natura operatiilor care stau la baza elaborarii lor, delimitam reprezentarile reproductive si reprezentarile anticipative.

Toti autorii remarca polisemia termenului de reprezentari sociale (RS); acestea tin mai intai de "mentalul colectiv", de ceea ce se numeste cu un termen mai raspandit, mentalitatea colectivitatii. In prima aproximatie, RS pot fi definite ca imagini mentale ale realitatii sociale care intrunesc consensul unui grup. Individul traieste intr-o lume de obiecte, persoane, evenimente, idei, etc., si isi imparte aceasta lume cu ceilalti semeni, se sprijina pe ei - uneori in convergenta, alteori in conflict - pentru a o intelege, a o organiza, sau a o infrunta (Jodelet, 1997). Fiecare dobandeste biti de informatie din experienta directa si este gata sa-si insuseasca versiunea grupului pentru datele ce ies din perimetrul perceptiei proprii. Individul nu traieste intr-un vid social, ci mai degraba intr-un plin social (Moscovici), ceea ce influenteaza in mod esential colectia de imagini pe care le poarta in memorie, ca si gesturile cotidiene. Concilierea continua cu grupul si eliminarea disonantelor duce la consens.

Solidare reprezentarilor, atitudinile constituie predispozitii psihice sau propensiuni de a actiona intr-un chip caracteristic fata de datele realitatii. Atitudinea este o variabila latenta, dar si un comportament manifest. Cum observa R. Mieli (1961), atitudinea se reflecta in postura, miscari, privire, voce, dar "propriu atitudinii nu este miscarea in sine, ci raportul dintre subiect si obiect care se dezvaluie in reactia corporala". Reprezentarile sociale si atitudinile transpar in opinii, sentimente, moduri de comportare fata de situatii, evenimente, persoane, idei, valori, etc. (I. Radu, 1994).

STIMULI

(indivizi, situatii, grupuri, date sociale etc.)

Atitudini

Componenta afectiva

Componenta cognitiva

Componenta comportamentala

Reactii neurovegetative

Marturii verbale despre stari emotionale

Perceptii

Marturii verbale despre opinii si convingeri

Actiuni deschise

Declaratii verbale privind comportamentul

Variabile independente masurabile

Variabile intermediare

Variabile dependente masurabile

Majoritatea psihologilor dezvolta o optica unitara asupra atitudinii, asimiland-o - ca desfasurare procesuala - cu ceea ce numim comportament in sens larg. M. J. Rosenberg si C. I. Hovland au schitat prima data aceasta optica despre trei componente ale atitudinii: (1) componenta afectiva, formata din stari emotionale si preferinte evaluative; (2) componenta cognitiva (opinii si convingeri) si (3) componenta comportamentala, luata mai curand ca intentie comportamentala. Aceste fatete sunt aproximate in figura 1., in care datele nemijlocit observate sunt cuprinse in casete cu linii continue iar variabila latenta apare in linii punctate.

O data cu introducerea conceptului de "reprezentare sociala" de catre Moscovici (1961) in cartea "Psihanaliza, imaginea si publicul sau", multi autori au reluat acest concept si l-au situat in centrul studiilor teoretice si empirice. Reprezentarea sociala este vazuta de catre Moscovici (1961) ca un mod particular de cunoastere, o forma intermediara intre concept si imagine (intre reproducerea realului si abstract). Reprezentarile sociale nu constituie doar o reproducere a realitatii concrete la nivel mental, ci mai degraba o reconstructie a acestei realitati. Obiectul unei reprezentari sociale este asimilat sistemului de valori si norme ale individului sau grupului din care acesta face parte. Cu alte cuvinte, obiectul RS nu are o semnificatie in sine, ci reprezinta relatia subiect-obiect. O reprezentare restructureaza realitatea, reduce nefamiliarul la familiar pentru a permite integrarea in acelasi timp a caracteristicilor obiective ale obiectului, a experientelor anterioare ale subiectului si a sistemului sau de atitudini si norme. Aceasta permite sa se defineasca reprezentarea ca o viziune asupra unui segment al lumii, care ii da individului posibilitatea de a conferi un sens conduitelor sale, si de a intelege realitatea prin propriu-i sisteme de referinte, de a se adapta.

Omul de rand, nu percepe realitatea in maniera normativa. El nu se supune modelelor logice sau statistice de analiza a informatiei. El ignora anumite informatii, exagereaza altele, suprageneralizeaza. Aceste "erori" (cum au fost ades numite) in procesarea informatiei au la baza atat cauze de natura cognitiva (capacitatea limitata de procesarea informatiei) cat si sociale ( norme, reguli sociale) si motivationale (dorinta de stima de sine ridicata). Perceptia realitatii se supune atat unei logici si unor reguli cognitive, cat si unor reguli sociale. Reprezentarile sociale se supun atat regulilor cognitive cat si celor sociale. de aceea putem spune ca sunt sisteme duble, cu o componenta cognitiva si una sociala. Componenta cognitiva (sau sistemul operator) - mecanismele cognitive care guverneaza procesarea informatiei (asociatii, incluziuni, disocieri). Componenta sociala (metasistemul) - pune in functiune aceste mecanisme cognitive, controleaza, verifica, selectioneaza informatia si mecanismele care o prelucreaza in functie de normele si regulile sociale, percum si de sistemul de valori individual.

Reprezentarile sociale au deci aceasta caracteristica de a se supune atat unei logici cognitive, cat si unei logici sociale. Ele pot fi astfel definite in termeni de constructii socio-cognitive guvernate de reguli proprii; integreaza atat rationalul cat si irationalul. Tolereaza si integreaza contradictii aparente.

Trecand in revista cercetarile mai recente, sa mentionam un studiu de metaanaliza calitativa, in care S. de Rosa (1997) face sinteza investigatiilor intreprinse in ultimele doua decenii in problematica RS. Autoarea face distinctie intre doua directii de cercetari: una care extinde modelele psihologiei cognitive la domeniul social si vorbeste despre cognitia sociala si a doua directie a reprezentarilor sociale - care opereaza in paradigma clasica, traditionala. Paradigma cognitiei sociale construieste - in prelungirea psihologiei cognitive, care ofera cadrul unificator - pe conceptele de schema, scenariu, prototip, etc. Conceptul de scenariu, derivat din cel de "schema sociala", este definit de S. de Rosa - ca "reprezentare conceptuala a secventelor stereotipe ale evenimentelor, aplicabile la situatii frecvente si conventionale, nivelul sau de generalizare fiind relativ limitat..Intelegerea si interpretarea unui eveniment (social sau non-social) sunt considerate un rezultat al activarii unei structuri organizate sub forma unei "scheme" sau a unui "scenariu", adica o structura ce presupune conexiuni temporale si cauzale intre evenimente, incorporand si elemente in raport cu intentiile, scopurile, regulile, etc." (p. 207). Scenariul cognitiv comporta un "nucleu tare", format din macro-actiuni sau scene relativ invariabile in raport cu situatiile particulare si, in acelasi timp, terminale formate din variabile nespecificate, care iau valori in functie de context. Comportamentele umane de rutina sunt generate de asemenea scenarii: " alua masa la restaurant", "a da un telefon de la un post public", " a imprumuta o carte de la biblioteca", etc. Toate acestea si fiecare in parte comporta o succesiune cvasiinvarianta de pasi (conduite), precum si interactiuni - intr-o ordine socialmente stabilita - pe care individul le executa gratie unui proces de invatare sociala (Miclea, 1994, p. 283-384).

La randul sau, prototipul este exemplarul tip al unei categorii de fenomene sau evenimente. De pilda, cand vorbim de revolutie ne gandim imediat la un exemplu caracteristic (Revolutia Franceza din 1789). Acest exemplu tipic pe care il asociam imediat unui termen, constituie prototipul si, adesea, el precede formarea conceptului propriu-zis. Notiunea se intruchipeaza de regula intr-un prototip care este exemplarul tip (real sau ideal) al unei clase de evenimente-fenomene. Asociem deci unui cuvant o imagine, operam practic cu un concept figural (Radu, 1994).

Conceptele de "schema cognitiva", "scenariu", "prototip", preconizate de psihologia cognitiva, rezuma modul de apropiere a lumii externe de catre individ gratie functionarii spontane a sistemului cognitiv. Psihologia cognitiva abordeaza aceste procese ca o secventa cognitiva de prelucrare a informatiei, in timp ce psihologia sociala plaseaza procesare a informatiei in contextul ei real, care cuprinde medierea relatiei de catre grupul social. Din aceasta perspectiva se poate face - in mod conventional - distinctie intre cognitia sociala si reprezentarile sociale, asa cum incearca diferiti autori. Prima ar rezulta din functionarea spontana , autonoma a sistemului cognitiv uman, in timp ce in cazul reprezentarilor colective aportul social devine semnificativ. S. de Rosa (1997) sintetizeaza grosso modo cele doua abordari sub forma tabelara (tabelul 1. ) 

Tabelul 1. Cognitie sociala vs. reprezentari sociale (dupa S. de Rosa, 1997).

O data cu Lewin, psihologii sociali au ajuns la concluzia ca, comportamentul social este mai bine inteles daca este privit in functie de perceptia pe care o are individul asupra contextului obiectiv, decat in functie de context in sine. O recompensa sau o pedeapsa, vor determina o reactie din partea individului in functie de felul in care este perceputa de catre acesta.

informatiei reale.

In acelasi context, Langer, Blank & Chanowitz (1978) arata ca omul se comporta Comportamentul individului poate fi influentat de catre altii, fara ca acestia sa fie prezenti. ("Ce ar zice mama, daca as face lucrul asta?").

Cognitia sociala abordeaza nu numai cauzele, ci si rezultatele perceptiei si interactiunii sociale in termeni cognitivi. Principala reactie masurata de cognitivistii sociali este cognitia, nu comportamentul sau emotiile - "Ce crezi despre.?", sau chiar cognitiile despre emotii si comportamente "Ce ai de gand sa faci?".

Intre cauze si raspunsuri, individul este vazut ca un "organism ganditor", ca un "ganditor social" (social cognizer) care poate fi caracterizat din punct de vedere al cognitiei si al motivatiei: 1. Individul cauta consistenta. motivat fiind de perceptia discrepantelor intre cognitiile sale, sau intre cognitii si comportament (Festinger, 1957; Heider, 1958). Daca ne consideram o persoana cinstita, dar tocmai ne-am urcat fara bilet in autobuz, trebuie sa facem ceva pentru a elimina aceasta inconsistenta. Inconsistenta obiectiva nu e importanta, ci inconsistenta subiectiva; inconsistenta actuala, daca nu este perceputa si interpretata ca atare de catre subiect, nu poate fi considerata inconsistenta psihologica. Astfel ca, daca ma urc in autobuz fara bilet, dar ma gandesc ca "o data, se intampla, n-am avut timp", sau "costul biletului e oricum prea mare, asa ca daca ma urca fara bilet de cateva ori, abia ajung sa platesc un pret real", e foarte probabil sa nu percep vreo inconsistenta intre ceea ce gandesc despre mine (ca sunt o persoana cinstita) si comportamentul meu efectiv.

2. Omul este un "om de stiinta naiv". Este modelul care a dominat studiul atribuirilor cauzale.Atribuirea cauzala reprezinta inferenta pe care o face subiectul referitor la cauzele care au determinat comportamentul propriu sau al celorlalti sau anumite evenimente. Modelele clasice ale atribuirii se bazau pe supozitia ca analiza cauzala este logica, rationala, luand in considerare toate informatiile pertinente. Astfel, daca suntem martorii unui accident cauzat de o masina condusa de o femeie, ne gandim la toate cauzele posibile ale accidentului - soseaua umeda, neatentie, lumina slaba, etc., apoi facem o atribuire "accidentul s-a produs din cauza conditiilor meteo defavorabile".

Cercetarile ulterioare, arata ca in analiza cauzala din viata de zi cu zi, omul nu proceseaza informatia in maniera normativa, conform principiilor logici si rationalitatii. Datorita resurselor limitate (cognitive, timp, etc.), oamenii recurg mai degarba la procedee simple de inferenta, la strategii euristice; ei ignora anumite informatii, se bazeaza pe stereotipuri si suprageneralizari, pe informatiile cele mai accesibile. In exemplul de mai sus, este putin probabil ca omul va analiza toate cauzele posibile ale accidentului, atribuirea sa va fi mai degraba "accidentul s-a produs pentru ca era o femeie la volan". In felul acesta analiza cauzala se realizeaza rapid, cu minim de efort si resurse cognitive, in baza unui stereotip "femeile nu sunt bune conducatoare auto".

3. In urma constatarii ca oamenii nu recurg la strategii statistice de analiza a informatiilor, ci mai degraba la euristici care sa permita o procesare rapida si eficienta, cognitia sociala a elaborat modelul omului care functioneaza cu maxim de economie cognitiva (cognitive miser). Spre deosebire de abordarea anterioara a "omului de stiinta naiv" care incearca sa puna in evidenta cum ar trebui sa proceseze actorul social informatia, abordarea "avarului cognitiv" arata cum se proceseaza informatia in realitate. Datorita capacitatii limitate de procesare a informatiei, oamenii adopta strategii care sa simplifice problemele complexe. Aceste strategii nu urmaresc raspunsuri corecte, ci mai degraba eficiente. Omul nu cauta solutii corecte, ci rapide si eficiente, ceea ce atrage dupa sine o serie de "erori" si distorsiuni in procesarea informatiei.

Aceasta abordare este predominant cognitiiva, rolul motivatiei fiind foarte redus.

4. O alta abordare care porneste de la ideea ca omul, ca actor social proceseaza numai partial informatia, este abordarea omului ca "novice" in procesarea informatiei. Aceasta abordare porneste de la experimentele lui Asch (1982) asupra formarii impresiei care arata ca impresia asupra unei persoane se formeaza in baza unor trasaturi (primele de pe lista experimentala) care pot fi mai mult sau mai putin relevante. Omul se focalizeaza pe primele informatii accesibile ("primacy effect") si le ignora pe cele ulterioare, indiferent daca acestea sunt sau nu cele relevante. Anderson explica acest efect prin faptul ca individul isi focalizeaza atentia pe primele informatii si, nemaiavand resurse pentru procesarea celor ulterioare. In consecinta, judecata se bazeaza pe aceste prime informatii accesibile, ceea ce atrage distorsiuni in reprezentarea in mod automat, conform scenariilor, fara a mai procesa intreaga informatie existenta intr-o anumita situatie, chiar daca aceasta informatie difera de scenariile detinute. Cu cat o activitate este mai frecventa, realizarea ei se transforma intr-un scenariu; omul ramane sensibil la structura acestui scenariu si nu mai acorda atentie la continutul semantic al situatiei. Daca structura situatie noi nu corespunde scenariului anterior, omul acorda atentie continutului semantic. Experimentul realizat de Langer & colab. este cat se poate de relevant pentru acest tip de situatie. Un complice al experimentatorilor vine la biblioteca si intrerupe o persoana care fotocopia o serie de documente. Cererea sa are mai mult succes cand se adreseaza astfel "Scuzati-ma, Am 5 pagini de xeroxat. Pot sa utilizez xeroxul, pentru ca trebuie sa fac copiile?", decat daca se adreseaza cu "scuzati-ma, am cinci copii de facut. Pot sa folosesc xeroxul?". Desi continutul semantic este identic in cele doua situatii, cererea are mai mult succes in prima situatie deoarece se mentine structura scenariului, spre deosebire de prima situatie.

5. Omul ca "tactician motivat", pune accentul, asa cum arata si numele, pe motivatia actorului social. Aceasta abordare porneste de la ipoteza ca omul poate dispune de mai multe solutii la o problema, dar alegerea solutiei finale va fi in functie de intentiile, scopurile individului si finalitatea situatiei in care se afla. Uneori, alegerea se face in interesul corectitudinii si acuratetei; alteori omul alege in maniera defensiva, in interesul protejarii imaginii si stimei de sine. Une exemplu anecdotic ilustreaza utilizarea strategiile care permit adaptarea cea mai eficienta a actorului social ca tactician motivat. Un pacient la psihiatrie se poarta cu periuta sa de dinti ca si cum ar fi fost caine. Dupa mai multe incercari nereusite de a-l convinge ca periuta nu e caine, doctorii il mai intreaba o data, aratandu-i periuta "ce e acest obiect?", "Cum ce este, periuta mea de dinti", raspunde pacientul mirat de o asemenea intrebare. "Bine, te-ai convins ca e periuta de dinti si nu altceva, poti pleca acasa" ii spun doctorii intinzandu-i periuta. Pacientul ia periuta si iese pe usa zicand "Hai Rex sa mergem acasa". Desi convins ca periuta e caine, pacientu isi da seama de ceea ce se asteapta de la el pentru a i se da drumul acasa. Astfel, el raspunde asa cum i se pretinde pana ajunge sa-si atinga scopul. Exemplele de acest fel sunt numeroase in viata de zi cu zi, de la simple si nevinovate strategii de "manipulare" pana la oportunism, astfel incat sa fim de acord ca omul este intr-adevar un tactician motivat. El se comporta in acesta maniera, indiferent daca informatia pe care o are, sau atitudinile si credintele sale vin in contradictie cu acest comportament.

Caracteristicile RS

Ancorarea - proces prin care se integreaza un obiect sau fenomen nefamiliar intr-o retea de categorii cunoscute; reduce nefamiliarul la familiar. Jodelet arata ca pacientii cu tulburari psihice plasati in mijlocul unor sateni, sunt judecati imediat de catre acestia ca fiind idioti, vagabonzi sau "pungasi". Obiectul "primeste" caracteristicile categoriei in care a fost integrat, si este reajustat pentru a se potrivi acesteia. Chiar daca exista constiinta unei anumite discrepante intre obiectul si categoria in care a fost integrat, aceste discrepante sunt diminuate pentru a mentine cooerenta si consonanta. Oamenii au tendinta de a selecta si observa trasaturile reprezentative ale obiectului; aceste trasaturi sunt accentuate, chiar exagerate, in defavoarea altor trasaturi care pot fi ignorate. Satenii lui Jodelet categorizeaza pacientii cu tulburari mentale in functie de "ciudateniile" verbale si comportamentale ale acestora, fara a lua in calcul si umanismul, firea placuta sau rabdarea acestora.

A ancora inseamna a numi si a clasifica ceva. O data realizata insertia obiectului intr-un cadru de referinta cunoscut, are loc instrumentalizarea sociala a obiectului respectiv. RS furnizeaza instrumente de comunicare si intelegere comuna. fenomenul ancorarii permite ordonarea mediului in unitati semnificative si sisteme comprehensibile.

Obiectivarea - concretizeaza ceea ce este abstract, transforma un concept intr-o imagine. Obiectivarea inteligentei se realizeaza printr-un IQ, cea a psihanalizei prin imaginea unui cazan din care aburii dau pe din-afara. Banii sunt RS a valorii si puterii. Prin acest proces omul transforma o reprezentare in ceva concret pe care il poate "manipula" cu mai multa usurinta. Imaginea RS este strans legata de cultura existenta la un moment dat. Lewin arata ca fiecare reprezentare realizeaza un nivel diferit al realitatii. Aceste niveluri sunt create si mentinute de o anumita colectivitate si dispar o data cu ea. Nivelul supranatural, candva complet difuz, a devenit practic inexistent. Un alt exemplu, psihanaliza, in reprezentarea populara, se reduce la un nucleu figurativ comun poiectat spatial.

2. METODA

2.1 SUBIECTI/PARTICIPANTI

Pentru realizarea experimentului am ales aleator doua esantioane a cate 30 de subiecti, studenti. Studentii din primul esantion au fost alesi dintr-o firma Costumer Care, acestia fiind angajati pentru un Call Centre. Pentru cel de-al doilea esantion au fost alesi studenti la diferite facultati care nu au un serviciu momentan. Subiectii sunt atat de sex feminin, cat si de sex masculin si au varste cuprinse intre 19 si 23 ani.

2.2 TESTE FOLOSITE SI PROCEDURA

Testul folosit reprezinta un aspect deosebit de important in realizarea proiectului si in obtinerea unor date valide asupra cuvintelor alese de catre subiecti. Astfel, este folosit testul "Asociativ-verbal" la care subiectii trebuie sa asocieze 3,4 cuvinte reprezentative unui cuvant de baza. In acest caz cuvintele de baza au fost "Job","Bani" si "Distractie".Acestor cuvinte de baza le-au fost atribuite prin asociere alte cuvinte descriptive.

3. OBIECTIVE

Obiectivele acestei cercetari au scopul de a ne arata reprezentarea cognitiva a unui student care are un loc de munca cu privire la niste cuvinte esentiale, de baza.

4. REZULTATE

Faptul ca subiectii au completat cele 3 cuvinte de referinta cu cele reprezentative a dat nastere la urmatoarele tebele de variatie:

Tabel 1Item 1 Job(Studenti care au serviciu)

Tabel 1Item 1 bani(Studenti care au serviciu)

Tabel 1Item 1 distractie(Studenti care au serviciu)

Conform acestor rezultate, studentii care lucreaza au o viziune pozitiva despre locul de munca, care conform parerii lor se poate oferi cariera visata, se pot naste relatii de prietenie, iar experienta cumulata este o foarte buna sansa pentru viitor.Banii ar prefera sa-i utilizeze in scopul cumparaturilor si al distractei, dar in acelasi timp le ofera satisfactie si fericire, iar la distractie majoritatea prefera marea, cluburile si sa iasa cu prietenii.

Tabel 1Item 1 Job(Studenti care nu au serviciu)

Tabel 1Item 1 bani(Studenti care nu au serviciu)

Tabel 1Item 1 distractie(Studenti care nu au serviciu)

Dupa cum arata aceste tabele, in acest caz, studentii leaga in permanenta locul de munca cu banii despre care au o viziune pragmatica.Cat despre distractie, nimic nu este diferit fata de exemplul mai sus; acesta sunt modurile in care studentii vad distractia.

Bibliografie

Golu, M., Dicu, A., (1972) Introducere in psihologie, Editura Stiintifica, Bucuresti.

Moscovici, S. (1978). The social representation of psychoanalysis. Rio de Janeiro: Zahar.

Moscovici, S. (2003). Social representations: Investigations in social psychology. Petrópolis: Voices.

Reuchlin, M., (1988) Psychologie, P.U.F., Paris

Zlate, M. (2006) Fundamentele psihologiei, Editura Universitara, Bucuresti.