FAZELE PROCESULUI DE FORMARE A MĂRTURIEI
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI JUDICIARE DE BUNĂ CREDINŢĂ
Aspectele evidentiate de studiile criminologice pot însoti orice marturie judiciara de buna credinta, adica acea marturie care, pusa sub prestare de juramânt, nu este mincinoasa, nu izvoraste din reaua credinta a martorului si, prin urmare nu intra sub incidenta legii penale. Cu toate acestea, si acest gen e marturii judiciare pot fi atât de nocive ca si marturiile mincinoase, motiv pentru care analizarea lor intra în sfera de preocupare a cercetarilor de psihologie judiciara, având ca beneficiari practicienii din sfera sistemului judiciar (politisti, procurori, magistrati, avocati si bineînteles, cei care se pregatesc pentru aceste profesiuni ce implica exercitiul cunostintelor de psihologie judiciara). Cauzele marturiilor judiciare bazate pe buna credinta, dar false în continutul lor esential (adica cel care produce efecte juridice), nu sunt de natura criminologica, ci de natura fiziologica sau psihologica neintentionala. Aceasta presupune obligatia m 828c21i agistratului de a stabili si cerceta, în formele prescrise de legea procesual penala, cauzele alterarii marturiilor judiciare (experimente, expertize, testari intersubiective, biodetectie, etc.).
"Erorile si denaturarile care apar în relatarile subiectilor - sau în depozitiile martorilor, când este vorba de depozitii în justitie - pot sa fie consecinta fie a unei perceptii eronate sau lacunare, fie a unei atitudini care poate orienta atât perceptia cât si reproducerea într-o anumita directie, fie a unui interval mai lung de la perceptie la relatare, fie a unor întrebari sugestive, la care conditii se mai pot adauga si altele (de exemplu, discutiile dintre "martori")" ((19), p.186).
Profesorul Tiberiu Bogdan include în categoria cauzelor alterarii marturiilor, altele decât cele tinând de psihologia martorului si "unghiul de deviere" ((18), p.179).
Credem ca în domeniul psihologiei judiciare în general ti în materia marturiei, în special, "unghiul de deviere" este un concept fundamental, cu o însemnata valoare operationala cu conditia stabilirii continutului si a impactului acestuia asupra efectelor produse în plan juridic.
Prin "unghiul de deviere" se întelege în mod explicativ ca marturia sincera nu reprezinta decât o reflectare a realitatii prin prisma subiectivitatii martorului, iar "între realitatea obiectiva si reflectarea ei subiectiva exista un unghi de deviere".
Cu privire la cauzele "unghiului de deviere", psihologia experimentala ne ofera numeroase exemple pe care le clasifica în raport cu particularitatile generale ale psihicului (activismul, subiectivismul, subiectivitatea, constructivismul) care afecteaza capacitatea omului de a reda realitatea. Între aceste cauze mentionam: capacitatea redusa a senzorialitatii umane de a receptiona toate informatiile din jur; incapacitatea creierului uman de a receptiona toate informatiile primite; adaosul la informatiile initiale; existenta pragurilor minime si maxime de receptie etc.
Pentru a cunoaste cauzele "unghiului de deviere" este imperios necesar a examina cu prioritate procesul de formare a marturiei care are un moment initial - evenimentul judiciar - care este independent de subiectul psihologic (viitorul martor si momentul final - marturia - care este opera subiectului psihologic).
Între aceste doua momente au loc patru etape, caracteristice pentru orice marturie si anume: receptia senzoriala; prelucrarea sau decodarea informatiilor receptionate; decodate si stocate cu prilejul evenimentului. Prin urmare, evenimentul este obiectul marturiei, iar aceasta este chemata sa-l reflecteze în fata autoritatilor judiciare prin depozitia subiectului psihologic care s-a aflat în contact cu evenimentul.
Vor fi analizate, în continuare primele trei etape specifice procesului de formare a marturiei, utilizând datele de cercetare încorporate în literatura de specialitate, care vor fi prezentate în sinteza.
2.2. FAZELE PROCESULUI DE FORMARE A MĂRTURIEI - PREZENTARE GENERALĂ
2.2.1. Receptia senzoriala
Receptia senzoriala este prima faza a trecerii de la eveniment la constituirea marturiei care se caracterizeaza prin obtinerea de catre subiectul psihologic a informatiilor despre eveniment, devenit pentru acesta subiect de receptie senzoriala. Aceasta se realizeaza prin procesele psihice: senzatii si perceptii.
2.2.1.1. Senzatia
Senzatia este o impresie primita de un organ de simt (receptori senzoriali: ochiul, urechea etc.) în momentul în care este expus influentei directe a unei surse de informatii. Practic, nici un om normal, adult, nu are senzatii izolate, ci concomitent, un numar urias de informatii actioneaza asupra lui.
2.2.1.2. Perceptia
Perceptia este definita ca un act de organizare a senzatiilor prin care noi cunoastem "prezenta" actuala a unui obiect din exterior. Perceptia, desi are la baza senzatii, totusi nu este o simpla însumare de stimulari (informatii) care afecteaza receptorii senzoriali. Perceptia organizeaza informatiile primite în functie de necesitatile, de dorintele si de experienta noastra. Receptia senzoriala, ca functie de prima captare si organizare a informatiilor, are o importanta decisiva în formarea unei marturii.
În "absorbtia" corecta a informatiilor din mediul înconjurator, deci si a celor ce caracterizeaza evenimentul - obiect al marturiei - sunt implicati mai multi factori. Astfel:
1. Creierul, în procesul receptiei senzoriale, organizeaza si structureaza orice informatie sosita la cortex.
2. Ochiul uman functioneaza ca o camera fotografica. Datorita fenomenului de constanta a perceptiei desi imaginile oglindite pe retina oculara sunt inversate, pe traiectoria dintre retina si cortex are loc "corectarea imaginii", astfel încât obiectele sunt "reinversate". Gratie acestui fenomen, mediul înconjurator, pe plan senzorial ne apare mai stabil, caci în mod obisnuit micile diferente de forma, marime, culoare etc. ale obiectelor familiale nu se mai înregistreaza în reala lor variatie si fluctuatie; deci martorul obisnuit cu obiectele la care se refera depozitia sa, în mod involuntar va distorsiona realitatea, fie omitând, fie adaugând informatii.
3. Receptia senzoriala este distorsionata în unele cazuri prin deformarea subiectiva a unui continut perceptiv obiectiv, fenomen cunoscut sub denumirea de iluzie. Literatura de specialitate, referindu-se la formarea iluziilor, care sunt numeroase si variate, avertizeaza asupra limitelor naturale ale capacitatii umane senzoriale de a reflecta fidel realitatea din jur, evenimentele ce se petrec, obiectele si persoanele aflate la locul evenimentului - obiect al marturiei.
4. Receptia senzoriala nu este uniforma nici în intensitate si nici în calitate vreme îndelungata, fiind conditionata de procesele atentiei, oscilatiile ei, ce fac ca unii stimuli sa fie receptionati cu multa claritate, altii cu mai putina claritate, iar alti foarte slab si doar marginal receptati.
5. În analiza cauzelor ce pot genera fenomenul, "unghiul de deviere" se descrie si fenomenul expectatiei. Expectanta este o stare de veghe a constiintei ordonata de o anumita motivatie si orientata spre înregistrarea senzorial - perceptiva a unui anumit tip de informatii posibile si care, tocmai din aceasta cauza sunt asteptate de subiectul psihologic. Expectanta este o stare de pregatire pentru a receptiona anumite stimulari si a filtra altele. Starea de expectanta anticipeaza aparitia unor fenomene, fapte si tinde sa interpreteze orice ambiguitate în sensul asteptarii.
6. Receptarea evenimentului cu tot continutul informational în mod firesc distorsionata de o seama de fenomene care tin de sfera afectiv - emotionala a functionarii psihicului. Din sfera afectiva, emotivitatea trebuie considerata ca un factor major de distorsionare. În primul rând aici intervine emotivitatea ca trasatura temperamentala, care afecteaza calitatea receptiei senzoriale.
7. Asa numitul "efect halo" poate genera distorsionari ale perceptiei reale a evenimentului - obiect al marturiei. Acesta consta în tendinta de a extinde un detaliu în mod neadecvat (necritic) asupra întregului.
2.2.2. Prelucrarea (decodarea) informatiilor
Aparatul nostru senzorial nu recepteaza imaginea lucrurilor si fenomenelor, ci doar lumini, sunete, mirosuri, etc. care numai la nivel cortical, în scoarta cerebrala, vor fi sintetizate, integrate în ansambluri si, totodata vor fi prelucrate si decodate. Informatiile emise - receptionate integral sau partial sunt, deci, decodate, se structureaza logic, semantic, dobândind un sens. Acest sens - în principiu identic la toti vorbitorii aceluiasi limbaj - este fixat în cuvânt, purtator de informatii. Este de notat faptul ca oamenii - persoanele normale si adulte - nu percep decât lucruri denumite. În mod curent noi nu vedem un obiect de o anumita forma, marime, culoare etc., ci vedem "masa", "scaunul", "omul", "masina" etc.
Legatura dintre obiecte, fenomene, situatii etc. si grupajul de sunete prin care se exprima - cuvântul - sunt învatate, sunt deci achizitii postnatale, ceea ce faciliteaza receptarea evenimentelor din jurul nostru, conferind o generalitate întregului proces receptiv.
Decodarea semnalelor (informatiilor) odata realizata, gasirea (selectarea) cuvântului potrivit nu constituie punctul final al procesului de prelucrare. Este adevarat ca fiecare cuvânt este purtator de sens si ca acest sens este foarte apropiat la toti cunoscatorii limbajului respectiv. Dincolo însa de acea particularitate, cuvintele desemneaza numai obiecte, stari, fenomene, ele au si asa-zise conotatii, valorizari colective. Daca sensul si conotatiile cuvintelor uzuale sunt usor de cunoscut, semnificatia individuala a unor cuvinte tine însa de istoria fiecaruia dintre noi. Odata cu actul perceptiv noi reflectam obiectele si fenomenele nu numai denumindu-le, ci si ca desfasurare în timp a lor în spatiu si în miscare. Putem considera însa ca abia în procesul de decodare se constientizeaza pe deplin calitatile spatio - temporale si se estimeaza valoarea lucrurilor, fiintelor, deplasarea lor, etc. În acest moment însa apar o serie de distorsiuni involuntare, deoarece reflectarea timpului, a spatiului si a vitezei se efectueaza prin interactiunea mai multor organe de simt, ceea ce potenteaza sensibil relativitatea lor. În psihologie diferentiem: timpul obiectiv (masurabil prin cronometru) si timpul subiectiv (care se "prelungeste" când participam la evenimente neplacute si "fuge" în clipele de fericire); spatiul real (masurabil prin diferite "metrii") si spatiul ideal (cosmic sau poetic), care nu poate fi gândit. Alaturi însa de informatiile receptate senzorial, timpul si spatiul se reflecta în psihicul nostru si prin procesele gândirii care, la om, în masura mai mare sau mai mica, participa la orice fenomen de reflectare. În cadrul unei depozitii, nu odata poate fi decisiva aprecierea timpului, a distantelor, a vitezei etc. caci de astfel de aprecieri poate sa depinda încadrarea juridica a actului infractional. În acest context, orice subapreciere sau supraapreciere poate schimba esential situatia creata.
2.2.3. Stocarea informatiilor
Stocarea informatiilor prelucrate (decodate) se efectueaza prin procesele de întiparire (memorare)si pastrare a elementelor de informatie referitoare la continutul actiunii la care a participat martorul. Întiparirea (engramarea) nu este o actiune mecanica, exercitata asupra masei cerebrale, ci trebuie înteleasa ca formarea unor urme functionale (aparent datorate schimbarilor calitative ce se petrec prin imprimarea pe o banda de magnetofon unde în opozitie cu placa de gramofon, nu apar si nuozitati pe suprafata). Faptele întiparite anterior nu ramân neschimbate pe masura acumularii unor date noi, ci sufera însemnate modificari. Memorarea este conceputa ca un proces activ de organizare si reorganizare a materialului.
Capacitatea de întiparire (memorare) nu este egala la nivelul diferitelor categorii de informatii. În functie de particularitatile individuale si de natura informatiilor, înregistrarea faptelor sau evenimentelor este mai facila sau relativ mai dificila. Alaturi de aceste calitati ale memoriei (apartenenta la tipul auditiv sau cel vizual) care tin de particularitatile individuale, unele informatii se stocheaza doar câteva secunde, altele timp de mai multe ore sau zile, ori vreme îndelungata. În functie de durata stocarii, vorbim de memorie de scurta durata, de durata medie si de lunga durata.
Durata stocarii variaza în functie de : tipul de material care se retine ( material verbal, cifre, figuri, obiecte colorate, propozitii de lungime variabila etc.) , vârsta subiectului, capacitatile sale intelectuale ( retinerea de cuvinte, obiecte, fraze etc.). Capacitatea obisnuita de stocare - memorare a unui individ scade însa sensibil în cazul oboselii, al consumului de alcool, de tutun ( la nefumatori), cât si sub influenta unor informatii concurente care distrag atentia lui. Alti factori care, pe de o parte, faciliteaza, iar pe de alta , frâneaza receptarea, respectiv stocarea informatiilor sunt interesul pentru o anumita categorie de fapte, care faciliteaza receptarea, deci si stocarea lor si atunci când cineva, fiind avizat ca va trebui sa raporteze cele vazute, urmareste atent desfasurarea actiunii, reusind sa retina ceea ce i s-a cerut ( de exemplu, un cercetas militar trimis în misiune . Deci, la nivelul optim, cât si stocarea informatiilor a caror recuperare reactivare, reactualizare) devine facila. Desi asemenea situatii se gasesc foarte rar în cadrul marturiei, totusi, uneori, cel care urmareste derularea unui eveniment poate sa-si dea seama ca va deveni martor.
|
