ALTE DOCUMENTE |
1. Caracterul eterogen al structurii interne a memoriei. Cercetarile experimentale din ultimele doua decenii au impus definitiv ideea ca structura interna a memoriei nu are un caracter plat si omogen, asa cum sustinea psihologia clasica, ci unul eterogen si inalt diferentiat. Astfel, modelul memoriei monobloc a fost inlocuit cu modelul modular. Aceasta inseamna ca termenul generic de memorie (mnesis) subsumeaza o multitudine de forme particulare, calitativ distincte.
2. Criteriile de diferentiere-delimitare a formelor particulare ale memoriei. In cursul cercetarilor, au fost identificate si formulate mai multe criterii de clasificare a formelor memoriei. In prezent, se aplica urmatoarele: a) modalitatea senzoriala prin care se obtin continuturile si experientele; b) prezenta sau absenta legaturilor logice intre elementele si secventele care alcatuiesc materialul de memorat; c) forma de prezentare - codificare a materialului de memorat; d) modul de exprimare-manifestare a reactualizarii; e) durata pastrarii.
a) Tezaurul intern al memoriei se constituie si este alimentat pe baza fluxurilor informationale captate de aparatele senzoriale (analizatori). Deoarece aceste fluxuri nu fuzioneaza, ci isi pastreaza individualitatea, structura interna a memoriei se organizeaza si dupa modalitatea senzoriala.
Este legitim astfel sa delimitam formele modale ale memoriei: memoria vizuala (a formelor geometrice, a formei obiectelor, a culorilor, a locurilor - topografica - a formelor de relief - geografica a persoanelor, a sistemelor de semne si simboluri etc.); memoria auditiva (a sunetelor fizice din natura, a sunetelor din sistemele de semnalizare in transporturi, in industrie etc., a sunetelor si structurilor muzicale, a sunetelor vorbirii si a vocilor); memoria tactila (a formei, volumului si substantialitatii obiectelor, memoria gustativa (a gustului diferitelor substante, a gustului diferitelor produse alimentare), memoria olfactiva (a mirosurilor specifice, de exemplu, florilor, fructelor, parfumurilor, alimentelor etc.); memoria kinestezica (a schemelor motorii, a miscarilor obiectuale, a miscarilor instrumentale).
In plan individual, se impune ca dominanta o forma modala a memoriei sau alta.
b) Prezenta sau absenta legaturilor logice intre elementele si secventele materialului delimiteaza existenta a doua forme de memorie: memoria mecanica si memoria logica.
Prima se realizeaza in legatura cu materialul lipsit de sens (exemplu, liste de silabe) sau cel care nu implica relatii logice intre elemente si nici efort de intelegere din partea subiectului (denumiri geografice, denumiri istorice, numele persoanelor). La varstele mici, memoria mecanica se extinde si asupra materialului cu structura logica, dar greu accesibil intelegerii.
Cea de-a doua se realizeaza in raport cu materialul cu conexiuni bine definite intre elementele componente si este mediata de operatii mentale de analiza, compuse, interpretare. Genetic, apare mai tarziu decat cea mecanica si dezvoltarea ei este conditionata de procesul instruirii scolare.
c) Dupa modul de prezentare-codificare a materialului, se disting doua forme ale memoriei: memoria figurala (imagistica), in raport cu obiecte, imagini, scheme grafice) si memoria lingvistica (a cuvintelor, propozitiilor, numerelor, simbolurilor). In principiu, materialul obiectual-imagistic se retine mai usor si mai bine decat materialul lingvistic.
d) Dupa modul de exprimare a reactualizarii, se diferentiaza: memoria procedurala ( a schemelor operatorii, a procedeelor de executie) si memoria declarativa (relatarea desfasurata in plan extern, oral sau in scris, a continuturilor informationale pentru a raspunde la diferite intrebari;
e) Dupa factorul timp, au fost identificate doua forme de memorie: memoria de scurta durata (MSD), care conserva si dispune de informatie un timp foarte scurt (pana la 1 minut) si memoria de lunga durata (MLD) care conserva si dispune de informatie un timp mai indelungat. Memoria de scurta durata este sustinuta de un suport bioelectric, iar cea de lunga durata se realizeaza printr-un suport biochimic (exemplu, moleculele de AND si ARN).
3. Uitarea este fenomenul opus ca efect memoriei; daca memoria actioneaza in directia stocarii si pastrarii unui material, uitarea actioneaza in directia estomparii lui. A uita inseamna a nu mai putea reactualiza ceea ce am memorat candva. Materialul memorat nu este sters definitiv, ci este trecut sub pragul de ecforare.
Semnificatia uitarii este dubla: pozitiva, daca se extinde asupra unor continuturi si experiente devenite caduce, imatuale si inutile, si negativa, daca se refera la continuturi si experiente care sunt inca valide, necesare in rezolvarea sarcinilor cu care subiectul se poate confrunta. Dupa amplitudine, uitarea poate fi totala (nimic din materialul considerat nu se poate reaminti) si fragmentara (nu pot fi reactualizate diferite parti, elemente din materialul initial). Cauzele uitarii sunt multiple, atat de ordin obiectiv-extern (caracteristicile materialului, contextul) si de ordin subiectiv-intern (motivatii, utilizare-reimprospatare, starea structural-functionala a creierului).
|
