ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
FUNDAMENTAREA TEORETICA A TERAPIEI ROGERSIENE CENTRATA PE CLIENT
Psihoterapia centrata pe client (pe persoana) s-a dezvoltat incepand cu anii '40, ca o alternativa, ca o reactie la psihanaliza, oferind un punct de vedere optimist cu privire la capacitatea individului de a se dezvolta si a creste
intr-o maniera pozitiva si sanatoasa.
se bazeaza pe ideea ca fiecare individ este expertul cel mai priceput pentru sine insusi si ca oamenii sunt capabili sa-si gaseasca singuri solutii la propriile probleme
Rogers prefera termenul de "facilitator" sau "catalizator" celui de terapeut si ii numea pe cei cu care lucra mai degraba "clienti" decat pacienti
Increzator in fortele naturale de vindecare ale organismului, parintele noii abordari a vazut in terapie un demers de indepartare a constrangerilor ce impiedica procesul de integrare si crestere
Terapia centrata pe client (terapie nondirectiva) este una dintre primele terapii umaniste, bazata pe abordarea fenomenologica a personalitatii
1. prezumtii teoretice majore:
Comportamentul este ghidat de tendinta unica a fiecarei persoane catre autoactualizare (dezvoltare umana).
Pe baza ei se realizeaza satisfacerea nevoilor biologice, maturizarea fizica, cresterea si regenerarea organismului.
In plan psihic, ea asigura cresterea autonomiei, deci reducerea dependentei de altii, sporirea experientei si stimularea cresterii personale.
Conform conceptiei rogersiene, capacitatile, disponibilitatile umane si tendinta de experimentare a lor (ca potente) sunt inerente fiecarui om.
Exercitarea capacitatilor reclama un context de relatii umane pozitive, lipsite de amenintare, de sfidare sau indiferenta, favorabil discutiei si ridicarii "eu-lui".
In astfel de conditii subiectul se amelioreaza de la sine, tendinta de actualizare conducand persoana catre comportamente sanatoase si constructive.
Ca si tendinta de actualizare, notiunea de "eu" joaca un rol de prim ordin in conceptia teoretica a lui Rogers. Una reprezinta ideea principala a teoriei sale asupra terapiei, cealalta axul central al teoriei sale asupra personalitatii.
Notiunea de eu reprezinta ansamblul organizat si fluctuant al perceptiilor subiectului despre sine insusi (trasaturi, caracteristici, atribute, calitati, valori, capacitati, defecte, limite si relatii pe care subiectul le recunoaste ce descriptive pentru sine, pe care le percepe ca dandu-I identitate).
Deci eul, ca parte centrala a unitatii psihice totale a organismului, este subiectul principal al actiunii tendintei de actualizare. Aceasta actioneaza constant si se opune la tot ceea ce compromite eul, fie in sensul diminuarii, fie al devalorizarii sau contradictiei. Totusi eficienta acestei actiuni autoactualizante depinde nu de situatia reala, obiectiva, ci de situatie asa cum o percepe subiectul. Ceea ce conteaza nu este caracterul intrinsec pozitiv al conditiilor (climat uman propice, lipsit de amenintare, acceptare, afectiune), ci perceperea acestor conditii de catre subiect (caci individul percepe lumea prin prisma eu-lui sau: ceea ce se raporteaza la sine iese in relief, este perceput ca atare si tinde sa fie modificat in functie de dorintele, nelinistile subiectului; ceea ce nu se raporteaza la sine are tendinta de a fi perceput mai vag sau neglijat). Asadar caracterul realist ori nerealist al notiunii de eu determina eficacitatea sau esecul tendintei de actualizare.
o Toti oamenii au nevoie de respect, de aprobare, de stima (nevoia de acceptare neconditionata).
o Nevoia de acceptare poate fi tradusa printr-o serie de alti termeni echivalenti - nevoia de stima, de consideratie, de respect, de simpatie, de caldura si dragoste.
o Initial aceasta nevoie este satisfacuta de altii (familie, parinti,cunostinte, societate). Autostima se dezvolta avand la baza aprecierea celor din jur, astfel incat Rogers considera aceasta nevoie mai degraba invatata, dobandita, decat innascuta. Oricum ar fi insa, ea determina in mare masura gandirea, sentimentele, trairile fiintei umane.
Adesea cineva primeste sau acorda stima, respect, pentru anumite comportamente considerate ca dezirabile. Acest tip de acceptare este definit drept "conditionata" pentru ca depinde de ceea ce face persoana, nu de ceea ce este ea.
o Atunci cand stima nu depinde de valoarea atribuita actiunilor persoanei, ea este neconditionata,se acorda fiintei umane si nu unor comportamente particulare ale ei.
o Stima neconditionata presupune valorizarea in mod egal si pozitiv a tot ceea ce face o persoana, lipsa evaluarii, acceptarea fara criticism chiar a comportamentelor considerate in general negative.
o Acestea sunt acceptate ca pozitive pentru ca tin de persoana care a fost acceptata cu totul, integral, in mod absolut.
"Client-centered therapy" (1987)
"In caldura emotionala a relatiei cu terapeutul, clientul incepe sa experimenteze sentimentul securitatii si afla ca indiferent ce atitudine exprima, aceasta este inteleasa aproape in acelasi mod in care o percepe si el si este acceptata. Apoi devine capabil sa exploreze, de exemplu, un sentiment vag de vinovatie pe care l-a experimentat. In aceasta relatie sigura el poate percepe pentru intaia oara semnificatia ostila si scopul anumitor aspecte ale comportamentului sau si poate intelege de ce se simte vinovat pentru ele si de ce a fost nevoie sa nege (refuze) constientizarea intelesului comportamentului."
o Rogers considera ca trei factori trebuie sa existe neaparat in cadrul relatiei terapeutice pentru a putea aparea schimbarea personalitatii:
a) Intelegerea empatica, toleranta si respectul - ceea ce presupune capacitatea terapeutului de a patrunde in lumea interioara a subiectului, de a intelege intr-o cat mai mare masura modul personal in care isi vede acesta experientele; cu alte cuvinte capacitatea de a adopta cadrul intern de referinta al clientului.
b) Congruenta, autenticitate, veridicitate - care implica deschidere, transparenta in relatie. De asemenea, autenticitatea presupune ca atitudinea de acceptare, de stima, de cosideratie pozitiva neconditionata sa fie profund ancorata in sistemul tendintelor si nevoilor terapeutului, sa reprezinte o expresie a personalitatii sale, a conceptiei sale despre om si relatiile umane. Un terapeut autentic este deschis si onest, nu joaca un rol, nu lucreaza in spatele unei masti profesionale.
Autenticitatea (acordul intern) se refera, de asemenea, la starea de acord care exista intre experienta si imaginea, reprezentarea sa in constiinta individului. Acest acord presupune ca nu exista eroare in perceperea experientei, deci ca reprezentarea este autentica; astfel se ajunge la intelegerea de sine, la congruenta eu-lui. Autenticitatea permite terapeutului sa se mentina in limita unei constante, a unei unitati comportamentale, oferind astfel o imagine veridica si suportiva.
c) Acceptarea, considerarea pozitiva neconditionata, fara restrictii - care deriva din combinarea atitudinilor de toleranta, respect si de intelegere empatica intr-o atitudine de primire, de acceptare. Ea presupune abandonarea criteriilor "obiective" si "realiste" de evaluare a realitatii, in schimbul dobandirii capacitatii de a patrunde in lumea subiectiva a clientului, de a-I percepe si intelege problemele, datele, elementele, dupa optica sa, in imbinarea circumstantelor asa cum au fost traite de el.
BAZELE TEORETICE ALE GESTALTTERAPIEI
Frederick si Laura Perls
o F.Perls, porneste de la ideea ca fiecare om dispune de o serie de potente, disponibilitati, resurse creative spontane, care pot fi activate, orientate si folosite de catre persoana insasi drept cai naturale de vindecare si dezvoltare
o Scopul terapiei este cresterea potentialului uman prin procesul de integrare, prin sustinerea intereselor, dorintelor si nevoilor autentice ale individului.
o Se subliniaza efortul subiectului de a deveni constient de personalitate ca intreg prin lucrul asupra conflictelor nerezolvate si prin descoperirea acelor aspecte ale existentei umane care sunt blocate si nu pot fi constientizate.
o Accentul cade pe ideea de a deveni profund constient de sentimentele, trairile si comportamentele din fiecare moment.
o "Gestaltterapia este existentiala in sensul cel mai larg al cuvantului. Toate scolile existentialiste pun accent pe experienta directa, dar cele mai multe dintre ele au un sistem conceptual de referinta: Kierkegaard avea teologia protestanta, Buber - iudaismul, Sartre - comunismul si Biswanger - psihanaliza. Gestaltterapia este absolut ontologica in sensul ca recunoaste atat activitatea conceptuala, cat si formarea biologica a "gestaltului". Astfel, ea este autosuportiva si intr-adevar experientiala." (F.Perls, "Gestalttherapy and Human Potentialities" in "Gestalt is",1975)
o fundamentele teoretice ale scolii terapeutice gestaltiste sunt identificate in:
o Psihologia gestaltista
o Abordarea fenomenologica si teoria campului
o Perspectiva existentialista
1. Psihologia gestaltista promoveaza ideea de gestalt (pattern, configuratie, structura) care dispune de anumite caracteristici inedite, ireductibile la suma partilor componente separate.
o Gestaltismul considera ca organismul percepe natural, instinctiv structurile in mod global si nu izolat, doar parti, elemente ale acestora.
o In cazul perceptiei, gestaltistii fac distinctia dintre conceptele de figura si fond. In orice perceptie figura este gestaltul,entitatea care ramane, "lucrul" perceput, iar fondul este fundalul larg, nediferentiat, pe care apare figura.
o Ceea ce apare ca figura la un moment dat, poate deveni parte a fondului in momentul urmator. Astfel de schimbari in relatia figura-fond sunt de mare importanta nu numai in perceptie, ci si in gandire, in invatare si in psihoterapie.
o In modul in care se constituie si se completeaza un gestalt intervine raportul "figura-fond", adica modul in care in campul de constiinta al persoanei intr-un anumit context sau situatie se impune ceea ce este dominant in momentul respectiv.
|
