Factorii dezvoltarii psihice
1. Definirea conceptului de dezvoltare psihica.
2. Factorii dezvoltarii psihice - prezentare analitica
3. Modele teoretice ale dezvoltarii psihice
1. Definirea conceptului de dezvoltare psihica
Dezvoltarea
proces prin care organismul si psihicul se schimba pe parcursul întregii vieti;
presupune un ansamblu de transformari cantitative si calitative 424g63e ;
surprinde ansamblul schimbarilor de natura biologica, psihica si sociala care au loc la nivelul individului uman (caracterul biopsihosocial al dezvoltarii).
Mergând pe linia determinarii cât mai exacte a sensului conceptului de dezvoltare vom prezenta câteva acceptiuni ale dezvoltarii psihice:
proces caracterizat prin transformari cantitative si calitative 424g63e cu sens ascendent (trecerea de la niveluri de dezvoltare primare, slab diferentiate, nespecializate la niveluri psihice superioare, bine definite, specializate.)
proces de formare a unor noi seturi de procese, însusiri si functii psihice ce determina o mai buna adaptare
Ex.: trecerea de la psihicul animal la cel uman
trecerea de la gândirea concreta la gândirea formala
proces ce surprinde devenirea continua a structurilor psihocomportamentale (aspectul dinamic al psihicului).
2. Factorii dezvoltarii psihice - prezentare analitica
Asa cum am precizat în cadrul primei secvente de curs, psihicul uman are un caracter de sistem. Un sistem deschis, în cadrul caruia interactiunile informationale si energetice au loc atât între componentele interne (procese, activitati si însusiri psihice) cât si cu factori ce vin din afara sistemului. Dezvoltarea psihica este influentata de caracteristicile interdependente ale factorilor reprezentati de ereditate, mediu si educatie.
Factorii dezvoltarii psihice:
reprezinta influentele constante, profunde, esentiale în devenirea fiintei umane;
fac ca dezvoltarea sa aiba un caracter complex, plurideterminat;
Psihicul uman este rezultatul interedependentei dintre factorii naturali (ereditatea) si cei sociali (mediul si educatia).
Ereditatea este însusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale individului) sub forma codului genetic.
În ceea ce priveste influenta factorului ereditar aspra dezvoltarii psihice trebuie remarcate urmatoarele:
Ereditatea ofera unicitatea biologica, premisa a unicitatii psihice;
Mostenirea ereditara este un complex de predispozitii si potentialitati;
Ereditatea caracteristicilor morfologice si biochimice este mai bine cunoscuta decât ereditatea însusirilor psihice;
Ceea ce este ereditar nu coincide întotdeauna cu ceea ce este congenital (la nivel congenital fiind vorba de trasaturi dobândite în urma influentelor mediului exercitate înaintea nasterii);
Ceea ce tine de ereditate se poate exprima în diverse momente de vârsta sau poate ramâne în stare de latenta pe tot parcursul vietii, daca nu apare un factor activator;
Din perspectiva filogenetica, ereditatea umana confera cea mai mica "încarcatura" de comportamente instinctive;
Ereditatea ofera un "orar" al proceselor de crestere si maturizare , creând premisele unor momente de optima interventie din partea mediului si educatiei - asa numitele "perioade sensibile" sau "critice". (ex: achizitia mersului, a limbajului);
Unele aspecte ale vietii psihice poarta mai puternic amprenta ereditatii (temperament, aptitudini, emotivitate), iar altele mai putin (atitudini, vointa, caracter);
Aceeasi trasatura psihica poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiti. Pentru anumite persoane, hotarâtoare este ereditatea, în timp ce pentru altele hotarâtor poate contribui mediul sau educatia.
Tip de actiune a ereditatii: probabilist (+/-) - nu putem sti cu exactitate daca prezenta unui anumit factor ereditar înseamna un plus sau un minus pentru dezvoltarea individului
Rolul ereditatii: premisa naturala (fundamentul, baza naturala a dezvoltarii)
Mediul este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale.
Este foarte important de subliniat faptul ca pentru a fi considerat mediu al dezvoltarii, un element nu trebuie sa constituie o simpla prezenta, ci sa fie sursa unei reactii din partea celui influentat de acel element. El trebuie sa poata avea o rezonanta în psihicul celui influentat, sa genereze o interactiune. Factorul de mediu neutru sau indiferent subiectului dezvoltarii este inert din perspectiva dezvoltarii (lumea sunetelor, oricât de complexa si stimulativa ar fi ea, nu reprezinta factor de dezvoltare pentru o persoana surda întrucât nu genereaza o reactie cu semnificatie în planul dezvoltarii psihice). Prezentele neutre, indiferente (atât obiecte cât si membri ai familiei, profesori, relatii sociale) nu stimuleaza dezvoltarea psihica a persoanei.
Tipuri de mediu
dupa continut: mediu natural geografic sau mediu social sau informational;
dupa actiune: mediu cu actiune directa (alimentatie, clima) sau indirecta (nivel de trai, grad de civilizatie);
dupa apropierea influentei: mediu proximal (obiecte, persoane, situatii zilnice) sau distal (razboiul din Irak, prabusirea turnurilor gemene).
Întrucât modul de actiune al mediului este foarte diferit de la o cultura la alta si de la o vârsta la alta, s-a considerat necesara o operationalizare a conceptului de mediu. Aceasta a fost realizata de cercetatorii Super si Harkeness în 1986 prin conceptul de nisa de dezvoltare. Nisa de dezvoltare reprezinta totalitatea elementelor cu care un copil intra în relatie la o vârsta data.
Structura unei nise de dezvoltare vizeaza:
a) obiectele si locurile accesibile copilului la vârste diferite;
b) reactiile anturajului fata de copil;
c) cerintele adultului fata de copil (competente cerute, vârsta la care sunt solicitate, nivel de performanta);
d) activitatile propuse, impuse sau acceptate de copil.
|
Tip de actiune a mediului: probabilist (+/-)
Rol în dezvoltare: cadrul socio-uman al dezvoltarii.
Educatia reprezinta activitatea constienta, organizata, specializata exercitata asupra unei generatii cu scopul dezvoltarii potentialului individual în sensul unei adaptari cât mai eficiente la realitate.
Educatia reprezinta un factor cu actiune constienta, deliberata care îsi propune sa realizeze un echilibru între ceea ce poate un individ la un moment dat, ceea ce doreste si ceea ce i se cere. În acest sens educatia emite în mod sistematic acele cereri care sa solicite dezvoltarea individului. Cererile emise se caracterizeaza prin raportarea dificultatii lor atât la premisele interne create de ereditate, cât si la solicitarile mediului astfel încât dezvoltarea individului sa poata fi optima. În acest sens, pentru a fi stimulativa pentru dezvoltare, orice cerere educativa va depasi într-o oarecare masura ceea ce poate, vrea sau stie deja individul respectiv.
Fiind totusi o activitate care depinde de ceilalti doi factori, educatia nu poate compensa o ereditate profund afectata si nici nu poate suplini sau reorienta un mediu prea putin prielnic dezvoltarii. Însa actiunea ei se orienteaza clar spre dezvoltarea psihica a persoanei.
Tip de actiune: determinant (+)
Rol în dezvoltare: factorul conducator al dezvoltarii.
Modele teoretice ale dezvoltarii psihice
Este cunoscuta disputa care a avut loc intre diferite curente teoretice cu privire la dominanta influentei în dezvoltare a celor trei factori.
Teoriile psihologice ale dezvoltarii s-au grupat de-a lungul timpului formând trei modele explicative.
modelul organicist(activ)
 |
modelul mecanicist (reactiv)
 |
modelul interactionist
Adoptarea uneia sau alteia dintre modelele teoretice mentionate genereaza o anumita atitudine pedagogica fata de educabilitatea fiintei umane. Aceste modele teoretice stau de fapt la baza raspunsului afirmativ sau negativ la întrebarea "Este fiinta umana educabila?". Astfel încât se pot contura trei raspunsuri corespunzând celor trei atitudini diferite: "Da"(optimism pedagogic), "Nu" (scepticism pedagogic) si "Depinde" (realism pedagogic).
Figura urmatoare surprinde corespondenta între cele trei modele teoretice si atitudinile pedagogice corespunzatoare (completati schema precizând modelul si atitudinea determinata)
 |
Figura 1. Educabilitatea - modele teoretice si atitudini pedagogice (cf. A.Cosmovici, L. Iacob, 1999)
|
