Formele imaginatiei

Formele imaginatiei

Complexitatea procesului imaginativ nu putea sa nu atraga dupa sine varietatea formelor lui de manifestare. Fara a intra în prea multe amanunte, dorim sa sugeram si sa schitam în acest paragraf câteva criterii de clasificare a formelor imaginatiei, iar apoi sa le prezentam pe cele mai deosebite.

5.1. Criterii posibile de clasificare

Unul dintre criteriile de clasificare cel mai frecvent utilizate îl reprezinta prezenta sau
absenta intentiei, a efortului voluntar în actul imaginativ. Din aceasta perspectiva
formele imaginatiei au fost clasificate în voluntare (cu scop, cu efort) si involuntare
(fara scop si efori). Imaginatia voluntara este oarecum contradictorie : este superioara si
productiva datorita focalizarii si conducerii constiente ; este mai saracacioasa, mai
schematica prin conformarea la modelele rationale. Daca nu în ansamblu, cel putin în
ceea ce priveste elementele ei, este mai pu# 323c24d 5;in originala. Deseori efortul voluntar este
însotit de unele stari constrângatoare, nefavorabile, neplacute, chiar penibile, fapt care
se repercuteaza asupra noutatii si distincti vita tii produselor obtinute. Tocmai de aceea,
unii autori propun reducerea la maximum a intentionalitatii si reglajului voluntar. Osborn
lanseaza celebra formulare : "înlaturati cerberii de la portile imaginatiei", extrem de
sugestiva din acest punct de vedere. Imaginatia involuntara beneficiaza din plin de
aporturile spontaneitatii, ale inconstientului. Ea dispune de un grad mai mare de libertate
si flexibilitate. De cele mai multe ori regreseaza spre nivelurile inferioare ale psihismului
(inconstient, preconstient), unde combinatorica nu se supune restrictiilor. In imaginatia
voluntara se includ de obicei imaginatia reproductivâ (în care produsul obtinut este nou
doar în raport cu experienta subiectului), imaginatia creatoare (produsul creat este
nou pentru societate), visul de perspectiva (visare activa cu ochii deschisi, dirijata
prin proiecte realizabile, în acord cu puterile subiectului si cu cerintele societatii).
In imaginatia involuntara se încadreaza visul din timpul somnului (bazat pe slabirea
reglajelor si pe asocierea si articularea functionala a unor date eterogene), reveria
(visarea pasiva cu ochii deschisi, relaxarea gândirii care vagabondeaza, evadeaza, se
îndeparteaza de real).

Un alt criteriu de ordonare a formelor imaginatiei îl constituie calitatea produsului
(constructului) imaginativ. O clasificare analitica dupa acest criteriu propune
A.F. Osborn în lucrarea sa L'Imagination constructive (1959). El stabileste trei forme

globale (absurde, abia constructive, foarte constructive), fiecare dintre ele continând o multitudine de subforme distincte. Formele absurde ale imaginatiei pe care el o numeste deviata sunt: halucinatiile (nebunia de marire, complexul de persecutie); delirul (cel mai putin cronic, cel mai asemanator lui este cosmarul); complexul de inferioritate; complexul de martir (dorinta de a folosi imaginatia ca mijloc de a fugi de realitate); visul din timpul somnului; visul treaz sau reveria (lasa imaginatia sa se amestece cu gândirea, sa voiajeze peste tot, fara scop; la adult ia forma mitomaniei, care este nesanatoasa); frica anxioasa (un tribul platit imaginatiei: ne împinge la mai rau sperând mai binele; una dintre formele ei laterale o constituie grijile bazate pe tulburari imaginare). Formele abia constructive, care tind spre creator, sunt gi ele numeroase si variate: imaginea vizuala (a vedea lucrurile cu ochii spiritului; imaginea mintala a dorintelor); imaginatia speculativa (lucreaza în toate directiile fara implicarea memoriei); imaginatia reproductiva (actioneaza doar în trecut, reconstituie spontan imagini în mintea omului); vizualizarea structurala (constituirea unei imagini pornind de la un desen); imaginatia substitutiva (transpunerea în locul sau în rolul altora, bazata pe simpatie). Formele abia constructive sunt subdivizate de Osborn în doua categorii: unele mai putin controlabile (se pun în miscare ele insele); altele mai mult controlabile (le putem pune în miscare si dirija când si cum vrem). Formele foarte constructive ale imaginatiei, creatoare în esenta lor, sunt: imaginatia anticipativâ (împinge spre reali­zarea unor actiuni, prevede ceea ce va urma); imaginatia expectativ-creatoare (forma cea mai înalta a imaginatiei anticipative : când credem ca un lucru se va realiza, adeseori îl putem face sa se realizeze); imaginatia creatoare propriu-zisa (centrata pe a cerceta si a schimba ceea ce a gasit; echivalenta cu inventia, esenta ei fiind data de combinatorica).

Imaginatia poate fi clasificata si dupa starea de activism a subiectului. Vorbim în
acest caz deforme active (în care le includem de obicei pe cele voluntare) si forme pasive
(cele involuntare). Se poate usor observa ca acest criteriu îl reproduce într-un fel pe
primul, neaducând prea multe informatii noi.

Tipul activitatii în care se integreaza imaginatia este un alt criteriu clasificator, de
data aceasta mult mai specific. Exista imaginatie artistica, literara, stiintifica, tehnic-
-constructiva, muzicala etc. în cartea sa, Jearme Bernis descrie imaginatia poetica,
imaginatia din dans, pictura, cinema, stiinta etc. Wunenberger scrie despre imaginatia
ludica, despre cea inventiva sau despre imaginatia sociala. Au fost publicate lucrari pe
tematica imaginatiei sociologice (Wright Mills, 1959), imaginatiei filosofice (Le Doeuff,
1980), imaginatiei stiintifice (G. Holton, 1981) etc. Activitatea (cu structura si functio­
nalitatea ei proprie, cu axa motivatie-scop, cu finalitatea ei) îsi pune pregnant amprenta
asupra procesualitatii imaginatiei si mai ales asupra produselor ei.

Mergând si mai în profunzime descoperim un nou criteriu, si anume acela al tipului
dominant de reprezentari la care recurge imaginatia, ea putând fi plastic-vizuala,
auditiv-motrice etc.

Elementele constitutive ale imaginatiei reprezinta un alt criteriu posibil de clasificare
a formelor acesteia. Cel care a recurs constant si magistral la el a fost Bachelard.
Epistemologul francez, pornind de la cele patru elemente materiale constitutive ale
mac rouni versul ui (foc, aer, apa, pamânt), a desprins o forma de imaginatie pe care a
numit-o imaginatie materiala. în patru dintre lucrarile lui (Psihanaliza focului, 1937;
Apa si visele, 1942 ; Aerul si visele, 1943 ; Pamântul si visarile vointei, 1948), la care
ne-am referit si noi, gasim o tratare profunda a imaginatiei materiale. Pentru Bachelard,

cele patru elemente reprezinta hormonii imaginatiei. "Ei pun în miscare grupuri de imagini. Ajuta la asimilarea intima a realului dispersat în formele sale. Prin ei se realizeaza marile sinteze ce regularizeaza oarecum caracteristicile imaginarului. Iar aerul imaginar este hormonul care ne face sa crestem psihic" (Bachelard, 1997, p. 15). 7. Caracterul procesului si al produsului obtinut constituie alte criterii posibile de clasificare a formelor imaginatiei. Din aceasta perspectiva, care sugereaza de fapt caracterul static sau dinamic, evolutiv al imaginatiei, Louis Millet (1972) desprinde doua forme interesante, si anume imaginatia petrificata si imaginatia însufletita. Drept exemplu pentru prima forma se refera Ia sotia lui Lot (care privind în urma a fost împietrita, transformîndu-se într-o coloana de sare), la stadiul oglinzii sau la narcisism. Copiile perfecte, fabricatia în serie, care este antiartistica, constituie alte exemple de imaginatie petrificata. Astazi, scria Millet în 1972, aceasta forma de imaginatie se regaseste si în plan social, în privirile fixe, în spatele încovoiat al multimilor aservite tiranilor si dictatorilor, aceasta imaginatie fiind "chinuita" de ceremoniile grandioase, de impresiile masive. Spre deosebire de ea, imaginatia însufletita, vie, este libera, ea poetizeaza; în loc de a copia si repeta, ea se preteaza la noutate (vezi Millet, 1972, p. 106).

5.2. Câteva forme ale imaginatiei

Unele forme ale imaginatiei (visul, reveria, imaginatia reproductiva, imaginatia creatoare) sunt mai bine cunoscute, fiind prezentate pe larg în diferite lucrari; de aceea, nu vom starui asupra lor. Ne vom referi sumar la câteva dintre cele mai putin prezente în lucrarile dedicate psihologiei imaginatiei.

5.2.1. Imaginatia substituîiva

Osborn arata în lucrarea sa ca "multe neîntelegeri provin din simpla noastra neputinta de a ne imagina reactiile posibile ale celeilalte parti" (Osborn, 1965, p. 346). Tot el spunea ca pentru a face un bine altuia trebuie sa-ti imaginezi cum ar vrea el sa fie tratat si cum ai vrea la rândul tau sa fii. Asadar, pentru a sti cum sa-i tratam pe altii ar trebui sa ne transpunem în ei, sa ne identificam cu ei, cu gândurile, sentimentele si valorile lor. Transpunerea în altul, "transportul" în gândirea, sentimentele si actiunile altuia, proiec­tarea în altul poarta, în genere, numele de empatie. Definita ca fenomen psihologic de identificare a unei persoane cu un model de comportament uman perceput sau evocat, favorizând un act de întelegere si comunicare implicita, precum si o anumita contagiune afectiva" (Marcus, 1971, p. 31), empatia dispune de o mare complexitate psihologica. Nu despre empatie vrem sa vorbim însa. ci despre mijlocul prin intermediul caruia ea este posibila. Empatia fiind o transpunere imaginara în altul, reiese ca acest mijloc îl reprezinta imaginatia, dar nu prin oricare dintre formele ei, ci doar prin cea numita imaginatie substitutiva. Dupa Osborn, imaginatia substitutiva este mijlocul psihologic care asigura atât actul de proiectie, cât si actul de introiectie, ambele proprii individului uman, în raport cu un anumit model presupus. Imaginatia substitutiva intervine nu doar atunci când un model comportamental este evocat, ci si în conditiile perceperii unui model obiectiv, asigurând transcenderea dincolo de aparente si cunoasterea semenilor. Prin mijlocirea imaginatiei substitutive, "atât în comunicarea directa, dar, mai specific, în actul de creatie, se realizeaza predictia necesara apropierii adaptative a modelului obiectiv, perceput sau invocat de propria persoana, precum si substituirea propriului eu

în modelul obiectiv" (Marcus, 1980, p. 32}. Chiar daca empatia presupune dezvoltarea la subiect si a altor capacitati psihice (cognitive, afective), în afara capacitatilor imagi­native ea nu ar putea avea loc. Cei care au studiat-o au recunoscut ca ponderea proceselor psihice este variabila, totusi greutatea specifica cea mai mare o are imaginatia. Constienti­zarea acestui fapt i-a condus pe unii autori spre diferentierea a doua tipuri de empatie, una de identificare afectiva (în care afectivitatea are o pondere mai mare) si alta numita empatie predictiva (în care ponderea cea mai mare o au cunoasterea si întelegerea anticipativa, deci imaginatia substitutiva). Ezra Stotland (1969) descopera doua meca­nisme empatice : primul numit "image-self condition" (subiectul îl observa pe altul sî îsi imagineaza cum s-ar simti daca ar fi în locul lui), al doilea, numit "image-him condition" (subiectul îsi imagineaza ce simte altul fara a se transpune constient în situatia acestuia). în primul caz, subiectul care se imagineaza pe sine într-o situatie emotionala are reactii afective de un anumit grad, desi propria lui stare emotionala ar fi mai mica daca el însusi s-ar afla, în mod real, in acea situatie. în al doilea caz, când subiectul îsi imagineaza cum se simte altcineva intr-o situatie emotionala, o parte a procesului imaginativ va include plasarea simbolica a propriului eu în locul altuia, deoarece el se va proiecta pe sine pentru a dobândi o întelegere mai buna a experientei emotionale a altuia (vezi Stotland, 1969, pp. 271-315). Chiar daca distinctia reala a celor doua forme de empatie este greu de realizat, faptul ca empatia presupune interventia imaginatiei substitutive nu poate fi pus la îndoiala. Imaginatia substitutiva introduce individul în contexte psihice straine lui, de asemenea, ea da posibilitatea proiectiei subiectului în altul, dar si a introiectiei altuia în subiect.

5.2.2. Imaginatia ascensionala

Aceasta forma de imaginatie a fost propusa si argumentata prin nenumarate exemple de catre Bachelard. Pornind de la ideea "contopirii într-o materie particulara" si nu de la cea a "dispersarii într-un univers diferentiat", Bachelard declara ca "obiectelor, mate­riilor diferite, «elementelor» le vom cere specifica lor densitate de a fi si totodata exacta lor energie de a deveni. Fenomenelor le vom cere sfaturi cu privire la schimbare, lectii de mobilitate substantiala, pe scurt, o fizica amanuntita a imaginatiei dinamice" (Bachelard, 1997, p. 13). Fenomenele aeriene sunt cele care vor da lectii generale si importante despre urcus, ascensiune, sublimare. Mobilitatea si dinamismul imaginilor aeriene vor da constiinta, senzatia unei usurari, a unei veselii, a unei stari de impondera­bilitate. O verticalitate, spune Bachelard, ni se înfatiseaza chiar si în sânul fenomenelor psihice, ea nefiind "o metafora zadarnica", ci "un principiu de ordine, o lege de filiatie, o scara de-a lungul careia simti treptele unei sensibilitati speciale". Viata sufletului, toate emotiile fine si retinute, toate sperantele, toate temerile, toate fortele morale care angajeaza viitorul au o diferentiala verticala. Cu atât mai mult imaginatia va dispune de o asemenea diferentiala verticala. Imaginatia ascensionala este cea care germineaza imagini, care genereaza imagini din imagini, in fine, care sugereaza si asigura urcusul. Bachelard formuleaza chiar o serie de principii ale imaginatiei ascensionale. Iata unul dintre ele : "Dintre toate metaforele, cele ale înaltimii, ale ascensiunii, ale profunzimii, ale coborârii, ale caderii sunt, prin excelenta, metafore axiomatice. Nimic nu le explica sî ele explica totul" (ibidem, p. 14). Imaginile înaltimii, ascensiunii, profunzimii, coborârii si caderii au o mare importanta, ba chiar o putere neobisnuita : ele controleaza dialectica entuziasmului si angoasei. în calatoria catre înaltimi, sustine Bachelard, elanul

vital este elanul umanizat. Subtilul aforism formulat de Bachelard, si anume "cine nu se înalta cade", arata ca omul în calitatea sa de om nu poate trai orizontal. Tocmai de aceea autorul îsi propune ca în eseul sau de psihologie ascensionala sa masoare imaginile prin posibilul lor urcus.

Imaginatia ascensionala îsi gaseste o formidabila aplicare practica în metoda visului ascensional dirijat, propusa de Desoille înca din i 938 si din principiile careia Bachelard s-a inspirat. Metoda demonstreaza puterea comportamentului întemeiat pe imagini. Ea comporta parcurgerea câtorva secvente : a) despovararea de griji, care se face dife­rentiat, în functie de tipul si natura grijilor (grijile informe, supararile neformulate, nefor mul abile sunt pur si simplu maturate ; grijile definite, constiente sunt dispretuite, aruncate la gunoi; în primul caz, imaginatia actioneaza ca o matura, de altfel, se si vorbeste de comportamentul maturatorului; în al doilea caz, se vorbeste de comporta­mentul celui care scotoceste prin gunoi si arunca dezinvolt grijile pe care a hotarât sa le dispretuiasca); b) exercitiile ascensiunii imaginare {subiectului i se sugereaza sa se imagineze urcând un drum usor înclinat; in functie de dispozitia celui care viseaza în stare de veghe se propun diferite imagini inductoare: vârfurile muntilor, copacii, pasarile ; oferindu-i subiectului aceste imagini în buna ordine, la momentul potrivit, în locul potrivit, se determina o ascensiune regulata care devine dezvoltare, expansiune; subiectul începe sa simta beneficiile vietii imaginare; grijile care-1 împovarau sunt uitate, mai mult, sunt înlocuite cu un fel de stare a sperantei, un fel de capacitate de a "sublima" viata cotidiana); c) readucerea visatorului pe pamânt (o coborâre bine pregatita, care trebuie sa plaseze fiinta zburatoare pe un plan ceva mai înalt decât planul de pe care pornise ; astfel, visatorul pastreaza multa vreme impresia ca nu a coborât cu totul, ci, dimpotriva, continua sa traiasca in viata~i obisnuita la înaltimile zborului aerian. Astfel de sedinte se repeta saptamânal, subiectul fiind obisnuit cu un tip de reverie care îi ofera placuta stare psihica a ascensiunii) (informatii suplimentare vezi în Desoille, 1938; Bachelard, 1997, cap. IV).

5.2.3. Imaginatia sociala

Daca exista reprezentari sociale sau o memorie sociala, nu se poate sa nu existe si o imaginatie sociala. Esenta acestei forme a imaginatiei este cel mai bine surprinsa în urmatoarele cuvinte: "Imaginatia, în ciuda puternicei sale ancorari personale, este socializata în întregime. Fiecare membru al unei societati interiorizeaza imaginile mediului sau cultural, le transforma în imagini personale, emite noi imagini care prin acumulare sau contagiune se agrega în imaginarul social în devenire. Aceasta circula-ritatefara sfârsit a imaginilor creeaza între oameni si grupuri un fel de inter-lume, de-a lungul careia ei comunica, se influenteaza, îsi formuleaza proiecte, valori si sensuri" (Wunenburger, 1995, p. 114).

Imaginatia sociala rezulta dintr-o fuziune sincretica a creatiilor individuale si anonime. Pe masura ce aceste constructe sincretice se difuzeaza, sunt colportate, deformate, asistam la cristalizarea lor în referinte comune, în puncte de reper pentru o colectivitate. Pornind de la ele, fiecare grup social, fiecare societate îsi vor organiza propria lor existenta.

Imaginatia sociala are o dubla semnificatie : pe de o parte, ea contribuie la asigurarea organizarii sociale ; pe de alta parte, serveste ca suport pentru toate activitatile publice si private ale omului. în primul caz, societatea îsi legitimeaza autoritatea, distribuie statutele si rolurile în functie de credintele (miturile) imaginare ale membrilor ei.

Bachelard considera ca puterea se obtine si se conserva prin producea imaginilor, prin manipularea si organizarea lor într-un ceremonial. Constituirea si mentinerea ordinii si ierarhiei sociale trec, de asemenea, prin faze de seductie, de persuadare imaginara, care cresc autoritatea oamenilor si a legilor, fara a fi necesara recurgerea la ratiune. Feno­menele de psihologie a multimilor descrise de Le Bon (contagiune, mimetism colectiv) au la baza tot credinte imaginare. Chiar personalitatea de baz% a unei culturi se fondeaza pe imaginatia sociala. în cel de-al doilea caz, munca, stabilirea relatiilor cu altii functioneaza în dependenta de imaginile atractive si repulsive ale oamenilor, care faciliteaza sau inhiba trecerea la acte. Gradul de participare a membrilor societatii este si el în functie de aspiratiile vehiculate de o societate, în care oamenii cred si pe care si le interiorizeaza.

Imaginatia sociala da sens cosmosului, îi atribuie cauzalitate sau finalitate supra­naturala, îl fundeaza pe o anumita ordine (uneori invizibila), furnizeaza modele pentru conduita umana, confera valoare si semnificatie existentei.

5.3. Procedeele imaginatiei

în combinarea si recombinarea informatiilor, impresiilor, ideilor din experienta ante­rioara, imaginatia utilizeaza o serie de tehnici mintale care poarta denumirea de procedee ale imaginatiei. Printre acestea am putea enumera ; aglutinarea sau amalgamarea (conto­pirea într-un întreg a diverselor elemente disparate), utilizata îndeosebi în mitologie; asa au aparut imaginea Sirenei, a Centaurului, a lui Ianus cu doua fete ; amplificarea sau diminuarea unor trasaturi fizice sau morale (utilizate în basme sau în literatura roman­tica : buni, rai, feti frumosi, Ilene Cosânzene, pitici, zmei); multiplicarea si omisiunea (înmultirea elementelor - balaurul cu sapte capete, rachetele cu mai multe trepte sau, dimpotriva, eliminarea elementelor mai putin importante); diviziunea si rearanjarea (împartirea în segmente a unor obiecte, procese ; schimbarea ordinii lor); adaptarea unui obiect sau principiu functional la noi situatii concrete; modificarea unor însusiri (forma, volum, culoare, organizare interna); substitutia (înlocuirea unor obiecte cu altele); tipizarea (utilizata în literatura realista, presupune redarea generalului prin intermediul individualului: avaritia prin personajul Hagi Tudose); schematizarea (utila în tehnica, arhitectura; redarea sub forma de schema a unui continut imaginativ); analogia (cu toate formele ei descrise de Gordon : personala - identificarea creatorului cu obiectul de studiu, proiectarea lui în datele problemei; directa - raportarea obiectului cercetat la un altul, dintr-un domeniu învecinat, cu care pare a avea o vaga asemanare ; simbolica - considerarea problemei sau a ipotezelor sub forma de imagini globale, de regula vizuale, neimpregnate de cuvinte, cu valoarea de reprezentari sensibile, estetice, poetice; fantastica - înlocuirea realului cu fantasticul, magicul, visul). în figura 6.3 prezentam câteva produse imaginative obtinute prin utilizarea diverselor procedee ale imaginatiei. în (a): Coloana Infinitului de Constantin Brâncusi - procedeul multiplicarii; în (b): Sfinxul (Oedip talmaceste enigma Sfinxului - desen de pe un vas grecesc) - procedeul amalgamarii sau aglutinarii; în (c): Centaurul (lupta unui centaur cu un grec - basorelief din secolul al V-lea î.e.n.) - procedeul amalgamarii sau aglutinarii; în (d): desen din seria "Capricii" de Goya - procedeul rearanjarii; in (e): pagoda alba în forma de sticla din complexul de temple Ta-Yuan-Si, China, 1403-1317 - procedeul de modificare a formei.

Formele si procedeele imaginatiei au pus si mai bine în evidenta functiile procesului imaginativ. Desi la functiile imaginatiei ne-am referit într-un alt paragraf, le reluam sub o forma sintetica. Imaginatia îndeplineste functii de ordin :

transformativ (creeaza noul pe plan mintal);

proiectiv (vizeaza viitorul);

compensatoriu (satisface în plan fantastic dorintele, aspiratiile nesatisfacute în
plan real);

substitutiv (scopurile si actiunile interzise sau indezirabile in plan real sunt substituite,
deci înlocuite cu scopuri si actiuni posibile în plan imaginar);

autoreglator (dirijeaza comportamentul uman, îl adapteaza la solicitarile mediului).

Imaginajia sadeste în om constiinta alteritatii, a posibilului. Ea ofera omului privile­giul de a se emancipa de necesitatea realului si de a-i opune acestuia o alta lume (poate mai buna sau mai dreapta decât cea existenta). Imaginatia creeaza alternative si în functie de natura si valoarea acestora, îl înalta sau îl coboara pe om, îl elibereaza sau îl alieneaza.