Functionarea creierului si educatia
Pentru educatori, este important sa stie ca:
1. la nastere creierul nu e matur;
2. creierul copilului mic are o foarte mare plasticitate, care poate fi
valorizata prin experiente adecvate.
Daca ariile creierului programate genetic sa controleze anumite deprinderi
prezinta leziuni, creierul va putea dezvolta functii compensatorii (aceleasi
functii sau altele) pe alte zone, necompromise. (Ana Muntean, 2006)
De exemplu*, daca zona lezata este cea care raspunde de functia limbajului,
functia poate fi preluata de alte arii. Eficacitatea acestu 111c29b i proces,
conditionat de plasticitatea creierului, este dependenta de varsta individului.
in cazul copilului mic, procesul de compensare are o eficacitate maxima. De
aceea, in vreme ce traumatisme craniocerebrale pot provoca afazie, consecutiv
acestor evenimente, vom intalni mai putini copii afazici decat adulti.
Plasticitatea creierului e cu atat mai mare cu cat varsta e mai frageda.
Dezvoltarea timpurie intensa a creierului copilului este argumentul pentru
demararea unor programe de interventie precoce, pana la varsta de 3 ani a
copilului (Brazelton, Sparrow, 2004).
Faptul ca in jurul varstei de 3 ani dezvoltarea creierului copilului atinge
punctul maxim, reprezinta un argument pentru introducerea copilului la aceasta
varsta in sistemul de invatamant, pentru a-i da sansa unei hrane informationale
atunci cand el este ca un burete, gata sa absoarba, sa invete.
Plasticitatea creierului* este determinanta in impactul pe care il au
experientele timpurii asupra dezvoltarii creierului. in aceste experiente,
copilul nu este doar un receptor pasiv, ci un agent activ care influenteaza
desfasurarea experientei. Prin insasi programarea sa genetica, el este
inzestrat sa provoace in mediu, in relatia cu ceilalti la inceput, experientele
de care are nevoie. Ganguritul copilului o stimu-leaza pe mama sa vorbeasca si,
astfel, sa ii creeze sanse copilului pentru invatarea limbajului si a culturii.
Copilul surd va scoate sunete la inceput, dar, neauzind vorbirea celor din jur,
va inceta sa mai gangureasca. (Ana Muntean, 2006)
O observatie interesanta, aratand importanta acestor procese etapizate in
maturizarea creierului, a fost facuta in 1977 de Fraiberg, care a observat
copii nevazatori in orfelinate. Ei nu beneficiau de o stimulare adecvata si, in
consecinta, dezvoltau comportamente de autostimulare si aveau dificultati de
relationare cu cei din jur, adulti §i copii. Daca se creau oportunitati maxime
de stimulare auditiva, copiii aveau aceeasi evolutie si dezvoltau acelasi tip
de comportamente compensatorii. Daca se oferea insa o stimulare tactila,
comportamentele de autostimulare incetau. Explicatia consta in faptul ca aria
tactila, atat senzoriala, cat si motoare, e deplin maturizata la 3 luni si
poate sa receptioneze si sa proceseze informatii. in schimb, zonele de
prelucrare auditiva nu sunt maturizate inainte de 7-9 luni si deci stimulii
auditivi care li se ofera acestor copii nu vor fi valorizati inainte de aceasta
varsta.
In general, in situatii normale, deoarece aria vizuala (senzoriala si motoare)
e prima care se maturizeaza, vazul si motricitatea se constituie ca importante
cai de invatare.
Ariile* ce se maturizeaza cel mai tarziu sunt cele care controleaza
compor-tamentele cele mai complexe (rezolvarea problemelor, constiinta de sine,
stima de sine). Zonele de jonctiune intre lobii parietali, temporali,
occipitali se maturizeaza in jurul varstei de 7 ani. Capacitatea cognitiva a
copilului la aceasta varsta este foarte mare, capacitatea limbajului de
asemenea. Copilul invata sa scrie si sa citeasca la aceasta varsta.(Ana
Muntean, 2006)
Zona lobilor frontali se maturizeaza in jurul varstei de 11 ani. Leziunile lobului
frontal vor produce dezorientari spatiale, comportamente nestapanite,
emotivitate crescuta, probleme de gandire si de utilizare a experientei
trecute, dificultati de planificare si o lipsa generala de integrare, evidenta
in ansamblul personalitatii.
In concluzie, o buna cunoastere a etapelor de maturizare a functiilor cerebrale
este o conditie fundamentala in cazul in care dezvoltarea copilului se afla sub
semnul riscului si impune o educatie speciala (stimulare specifica,
antrenament, tratament).
Principiul general este ca o buna evaluare si o interventie precoce au toate
sansele de reusita maxima.
Buna cunoastere a functionarii creierului copilului este importanta si in
gradi-nite si scoli, atunci cand se alcatuiesc programele scolare. Nu se poate
invata orice oricand.(Ana Muntean, 2006)
Vorbind despre educatie, facem referire, in general, la sarcinile intelectuale,
academice ale copiilor. Este insa o eroare, caci orice mesaj destinat copiilor
in procesul de educatie transmite cu pregnanta aspectul emotional. Creierul
recep-tioneaza, in primul rand, emotia continuta de mesaj si modul in care se
transmite acesta. In acest sens, un bun pedagog va avea o comunicare buna cu
copilul. Emotiile negative vor declansa reactii de autoaparare la copil. Poate ca
in aceasta lumina ar trebui sa revedem fuga de la scoala a copiilor.
