GANDIRE

Latura operationala

Ca proces psihic activ de cunoastere si cu rol adaptativ in viata omului, gandirea presupune existenta unei laturi operationale, de procesare si transformare a informatiei.

Latura operationala cuprinde ansamblul operatiilor si procedeelor mintale de transformare a informatiilor, de relationare si de prelucrare, combinare si recombinare a schemelor si notiunilor in vederea obtinerii unor cunostinte noi, a intelegerii unui context informational, a luarii unei decizii sau a rezolvarii de probleme.

Operatiile gandirii pot fi clasificate dupa mai multe criterii, dar cea mai cunoscuta clasificare este dupa forma de aplicabilitate, operatiile gandirii fiind: fundamentale (generale) si particulare (specifice, instrumentale).

Operatiile fundamentale sunt prezente in orice act de gandire si constituie scheletul ei. Ele intervin in abordarea si rezolvarea tuturor sarcinilor de cunoastere, indiferent de domeniu. Aceste operatii fundamentale sunt: analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea si comparatia.

Operatiile particulare sunt folosite in anumite acte de gandire, se manifesta cu o anumita categorie de probleme, cu un anumit domeniu de cercetare. La nivelul acestor operatii, intalnim mai multe modalitati operationale si procedee, cum ar fi: modalitati algoritmice si euristice, productive si reproductive, convergente si divergente etc.

Operatiile fundamentale ale gandirii

Analiza si sinteza

Aceste doua operatii sunt corelative. In timp ce analiza porneste de la actiunea directa in plan extern, de descompunere a obiectelor materiale in parti componente in vederea determinarii insusirilor esentiale, sinteza, pornind de la elementele sau insusirile date izolat, reconstruieste mintal obiectul.

Asa cum analiza nu se limiteaza la simpla dezmembrare a obiectului in insusirile lui componente, cui orienteaza acest act spre finalitatea diferentierii insusirilor, tot asa sinteza nu este o simpla asociere sau insumare ci o operatie care presupune relationarea logica a insusirilor obiecttului, numai in acest fel fiind posibila ajungerea la dezvaluirea specificului lor. Sinteza include, de asemenea, obiectul ganditintr-o clasa de obiecte, il coreleaza cu alte obiecte, despriinde intr-un ansamblu haotic de date, un principiu logic de dezvoltare si interactiune.

Sinteza presupune aceeasi cale ca si analiza, numai ca in sens invers: de la notiunile si judecatile abstracte, degajate prin analiza, ea trece la explicarea si reconstruirea mintala a fenomenelor.

Intre analiza si sinteza nu exista o ruptura, ele nu sunt despartite una de alta, dimpotriva, nu numai ca se presupun reciproc, dar chiar trec una in alta. Din acest punct de vedere, putem considera gandirea ca fiind, in esenta ei, o activitate analitico-sintetica. La nivelul gandirii, analiza trece in abstractie si sinteza in generalizare.

Atat analiza, cat si sinteza au ca instrument principal de mediere pe plan intern cuvantul, limbajul intern.

Abstractizarea si generalizarea

Aceste operatii sunt, de asemenea, corelative, strans legate de analiza si sinteza, continuari ale lor in plan mental.

Abstractizarea este operatia mentala de departajare, de extragere si de considerare selectiva a anumitor aspecte, laturi sau insusiri din contextul lor sensibil imediat pentru a le transforma in obiecte distincte ale gandirii. Cu alte cuvinte, abstractizarea inseamna retinerea a ceva si lasarea la o parte a altceva.

Exista doua tipuri de abstractizare:

abstractizarea prin izolare: desprinderea totala a unui element de celelalte;

abstractizarea prin subliniere: elementul abstract nu este detasat complet, ci situat mental pe prim-plan, celelalte elemente constituind fondul, planul al doilea.

In psihologia cognitiva, abstractizarea este asimilata atentiei selective. Rezultatul cel mai semnificativ al abstractizarii il constituie conceptele/notiunile abstracte (intelepciune, libertate, bunatate, fericire, onestitate, dezvoltare etc.).

Abstractizarea este mediata de analiza si operatiile ei subiacente, iar suportul ei primar este limbajul.

Generalizarea este operatia prin care extindem o relatie stabilita intre doua obiecte sau fenomene asupra unei intregi categorii. Mai vorbim de generalizare si atunci cand includem un element particular intr-o clasa mai larga de obiecte, fenomene sau insusiri.

In procesul cunoasterii, prin generalizare reusim:

fie sa ne ridicam de la insusirile concrete, particulare la insusiri din ce in ce mai generale;

fie sa extindem insusirile unui obiect asupra unei categorii de obiecte.

Prin generalizare, gandirea reuseste sa depaseasca limitele datului senzorial imediat si sa acceada la categorial, universal. Generalizarea nu este o simpla selectie de insusiri comune din randul celor date empiric; ea este o sinteza deoarece reuneste intr-o noua organizare informatia oferita de abstractizarea pozitiva.

Chiar daca, in orice gandire individuala, sunt prezente si interactioneaza permanent cele patru operatii de baza, pe parcursul viatii individului se produce o anumita accentuare a ponderii si rolului fiecareia in structura stilului cognitiv. Aceasta este, mai ales, valabila pentru analiza si sinteza. Este posibil ca una sa devina dominanta si sa-si puna amprenta pe tipul gandirii; in acest context, gandirea poate fi preponderent analitica sau preponderent sintetica. In plan comportamental, persoanele cu o gandire de tip analitic vor proceda prin delimitari succesive; au tendinta de a supraestima detaliile, amanuntele in defavoarea ansamblului. Persoanele cu o gandire de tip sintetic vor manifesta tendinta de a surprinde (si supraestima) intregul, subestimand rolul detaliilor.

Comparatia

Este acea operatie a gandirii implicata ca premisa si ca mijloc in toate celelalte; consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ele. Din comparatie deriva nu numai operatiile simple ale gandirii, cum ar fi serierea, clasificarea, ci si altele mai complexe, precum generalizarea.

Temeiul comparatiei il formeaza generalul, esentialul, necesarul. Ea se formeaza in procesul insusirii generalului, esentialului, proces realizat treptat, gradual.

Studiul sistematic al comparatiei a evidentiat utilitatea ei pentru celelalte operatii ale gandirii, cu deosebire pentru analiza si sinteza. Comparatia incepe cu un act sintetic (care consta in corelarea insusirilor), continua cu unul analitic (de desprindere a asemanarilor si deosebirilor pe baza unui criteriu) si se finalizeaza printr-o noua sinteza si generalizare. Prin urmare, comparatia este o analiza prin sinteza, finalizata printr-o noua sinteza.

Operatiile si procedeele mentale cu ajutorul carora prelucram informatiile, ca urmare a relationarilor stranse si active formeaza, la nivelul mintii, structuri operationale complexe.

Activitatile gandirii

Complexitatea gandirii provine nu doar din cele doua laturi ale ei, intercorelate si coordonate in structuri cognitive, ci si din activitatile pe care le realizeaza. Prin gandire omul intra in posesia concepteklor, le sesizeaza sensul, utilitatea si aplicabilitatea, se implica in solutinarea solicitarilor ce-i sunt adresate, judeca si face rationamente, ia decizii, creeaza produse noi.

Conceptualizarea, intelegerea, rezolvarea problemelor, rationamentele, decizia si creatia sunt activitatile fundamentale ale gandirii care o individualizeaza in raport cu alte mecanisme psihice si-i acorda un caracter de maxima eficacitate.

Conceptualizarea

A conceptualiza inseamna a forma concepte, "a ajunge" la concept, a intra in posesia conceptului, a asimila concepte. Conceptualizarea este capacitatea fiintei umane de a abstractiza insusirile unei clase de obiecte ce sunt apoi incorporate intr-o imagine sau intr-o idee-concept; de asemenea, este capacitatea acesteia de a sesiza atributele distinctive ale unei clase de obiecte.

In formarea conceptelor s-au confruntat doua orientari: cea empirista si cea rationalista. Potrivit celei dintai, conceptele se formeaza prin extragerea invariantilor din multitudinea si diversitatea elementelor. Pentru ca un copil sa-si formeze conceptul de "caine", el trebuie sa fi vazut sau sa fi intalnit multi "indivizi" de acest tip numiti prin termenul de "caine". Conceptul de "caine" rezulta dintr-o asociatie intre un ansamblu de atribute si un cuvant. Pentru rationalisti conceptele sunt entitati mentale prezumate in vederea explicarii si actiunii.

Intelegerea

Reprezinta semnul distinctiv al activitatii gandirii. Intelegerea este trasatura esentiala si permanenta a gandirii umane, ea asigurand si buna desfasurare a celorlalte activitati ale gandirii.

A intelege inseamna a constientiza, a conceptualiza, a integra intr-un sistem de referinta, a desprinde o semnificatie si a pune in evidenta, cu ajutorul ei, o relatie esentiala sau o apartenenta categoriala. A intelege inseamna a stabili o relatie importanta intre ceva necunoscut si ceva dinainte cunoscut, a incadra si icorpora noile cunostinte in cele vechi, care in felul acesta se modifica si se imbogatesc.

Incorporarea noilor cunostinte in cele vechi se poate face prin:

subsumarea derivata - ideea noua este un caz partuicular al celei vechi;

subsumarea corelativa - ideea noua presupune o transformare a ideii vechi;

supraordonare - ideea noua este mai generala decat cea veche;

relationare combinatorie - noile idei sunt congruente cu un fond corespunzator de idei relevante.

Din punct de vedere operational, intelegerea este un proces analitico-sintetic, debutand cu desprinderea elementelor esentiale ale materialului si incheindu-se cu reunirea lor intr-un intreg inchegat.

Intelegerea ca activitate fundamentala si permanenta a gandirii, contribuie la continua sistematizare si resistematizare a informatiilor si experientelor noastre, la producerea unor pasi importanti in dezvaluirea lumii in care traim.

Rezolvarea de probleme

Constituie o activitate esentiala a gandirii, datorita faptului ca aceasta nu intra in functiune decat in situatiile problematice care cer o rezolvare.

Rezolvarea de probleme consta in depunerea unui efort in vederea atingerii unui obiectiv fara a avea inca pregatite modalitatile de atingere a acestuia.

O problema apare si exista ori de cate ori in activitatea noastra practica si teoretica (in plan real si mental) ne confruntam cu o dificultate careia nu ii putem face fata cu ajutorul cunostintelor si priceperilor existente, daca situatioa nu actualizeaza automat o schema (sau mai multe) adecvata eliminarii obstacolului.

Permanent in timpul activitatii sale rezolutive, subiectul cauta, extrage si prelucreaza informatia. Sursele de informatie la care el apeleaza in mod obisnuit sunt:

spatiul problematic insusi - fiecare informatie poate fi utilizata pentru a alege operatia urmatoare sau pentru astabili daca procesul trebuie continuat;

ambianta sau spatiul cadrului problematic dat - diferitele semnale pe care subiectul le capteaza din ambianta sunt utilizate ca informatie auxiliara in organizarea operatiilor;

informatia prelucrata si stocata anterior - cea mai mare cantitate de informatie utila o furnizeaza memoria de lunga durata.

Abilitatea de a rezolva o problema depinde foarte mult de modul de reprezentare a acelei probleme. Uneori este mai eficienta reprezentarea sub forma de enunt (de propozitie), alteori este mai adecvata o imagine vizuala. Adesea in rezolvarea unei probleme se intampina dificultati fie pentru ca sunt omise din reprezentare unele elemente esentiale ale problemei, fie au fost incluse elemente care nu sunt importante.

Conduita rezolutiva a individului este extrem de diferentiata, ea particularizandu-se in functie de anumite criterii:

durata procesului rezolutiv

natura problemei

gradul de structurare a problemei

gradul de dificultate a problemelor

specificul proceselor psihice cognitive implicate in gasirea solutiei

specificul sarcinii subiectului

conditiile rezolvarii problemelor

Etapele rezolvarii problemelor nu au doar o importanta teoretica, ci si una practic-actionala. De altfel, ele au si fost convertite in "sfaturi practice", atat de utile procesului rezolutiv. Ellis (1978) a identificat urmatoarele reguli practice: intelegerea problemei; reamintirea problemei; identificarea ipotezelor alternative; achizitionarea strategiilor de rezistenta; evaluarea ipotezelor finale. Alti autori adauga la aceste reguli, inca doua : explicarea problemei unei alte persoane; sa nu ne preocupam un timp de problema.