1. Coordonatele de definitie ale gandirii. Termenul de gandire este insuficient delimitat din punct de vedere semantic. El a fost preluat de psihologie din filosofie si logica si utilizat pentru a desemna o diversitate de forme ale activitatii mentale (intelective), precum: operarea cu notiuni (concepte), operarea cu abstractiuni, operarea cu judecati si rationamente, rezolvarea de probleme, intelegerea, explicatia etc.
Apoi, cand s-a trecut la studiul ei experimental-concret, s-a constatat ca prezinta variatii semnificativ: a) in plan individual, in raport cu diferite tipuri de sarcini si situatii; b) in plan interindividual, in raport cu una si aceeasi sarcina (situatie); c) in plan ontogenetic, in raport cu diferite perioade de varsta si stadii evolutive ale individului; d) in plan istoric, in raport cu diferite epoci istorice.
Aceasta ingreuneaza sau face imposibila formularea unei definitii riguroase, acoperitoare si unanim acceptabile. Diferiti autori dau formulari diferite, in functie de accentul pe care il pun pe o latura sau alta a fenomenului.
Pentru a nu cadea in capcana unor absolutizari unilaterale, se impune sa avem in atentie, in mod permanent, urmatoarele coordonate principale: 1) coordonata interactiunii reflectorii subiect-obiect (lumea externa); 2) coordonata informational-negentropica; 3) coordonata actionala; 4) coordonata genetica; 5) coordonata sistemica.
Fiecare din aceste coordonate ne permite sa evidentiem si sa desprindem anumite determinatii esentiale care, corelate, pot aproxima extraordinara complexitate a gandirii.
1. Potrivit coordonatei (1), gandirea se constituie si se realizeaza in cadrul si pe baza interactiunii unui subiect concret cu lumea externa. Astfel, ea poate fi definita, ca reflectare subiectiva interna, ideala, mijlocita, generalizata si abstracta, in forma notiunilor, judecatilor, rationamentelor, a proprietatilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si fenomenelor externe si a relatiilor legice dintre acestea.
Sa explicam:
Reflectare subiectiva interna - inseamna ca gandirea ca proces psihic viu nu poate exista decat in capul unui individ concret, iar nivelul si dinamica ei depind intotdeauna de caracteristicile organizarii lui interne, de motivele si scopurile lui;
Reflectare ideala inseamna caracterul nonsubstantial, nonmaterial (in sens fizical) al entitatilor care alcatuiesc continutul reflectoriu al gandirii - notiuni, judecati, modele teoretice etc.;
- Reflectare mijlocita inseamna ca datele si "materialul" cu care opereaza gandirea nu sunt extrase de ex. in mod direct din obiect, ci ii sunt furnizate de senzatii, perceptii, reprezentari, memoria de lunga durata. De aceea spunem ca la nivelul gandirii avem de-a face cu o procesare secundara a informatiilor, spre deosebire de nivelul senzorial unde se realizeaza procesarea primara;
Reflectare generalizata, inseamna ca gandirea, spre deosebire de perceptie, tinde sa reuneasca si sa integreze in constructe unitare caracteristicile si trasaturile comune mai multor cazuri individuale si sa subordoneze fiecare caz individual unei anumite clase sau categorii;
Reflectare abstracta inseamna ca gandirea, pornind de la anumite date intuitiv-concrete, ajunge sa elaboreze constructe cognitive detasate de orice suport obiectual real si sa opereze cu ele intr-o maniera coerenta si finalista (notiuni abstracte, teorii logic-formale).
2. Coordonata informational-negentropica ne permite sa definim si sa intelegem mai corect natura si rolul instrumental-adaptativ al gandirii. In lumina ei, gandirea trebuie raportata si definita nu ca substanta sau energie, ci ca informatie. Ea este cea mai inalta modalitate de realizare si functionare a informatiei la nivelul creierului uman. In calitate de informatie, gandirea nu poate fi observata si perceputa din afara in mod direct, nu poseda proprietati sensibile ca obiectele si fenomenele externe pe care le reflecta. Prezenta ei ni se dezvaluie indirect, prin efectele reglatorii (optimizatoare) pe care le produce in sfera relationarii subiectului cu situatiile problematice de diferite tipuri si grade de complexitate - dificultate. Cu cat un subiect dispune de o gandire mai dezvoltata, cu atat el devine mai eficient in gasirea solutiilor optime la sarcinile si problemele care i se pun in fata, si invers.
Functia negentropica a gandirii consta in valorificarea optima a informatiilor curente sau a celor stocate prin integrarea si utilizarea lor adecvata in desfasurarea comportamentului si activitatii.
3. Coordonata actionala ne arata ca baza obiectiva si punctul de pornire in constituirea schemelor operatorii interne ale gandirii le reprezinta actiunile directe, in plan extern, ale copilului cu obiectele si lucrurile din jur. Asemenea actiuni precum sortarea, gruparea, compararea-masurarea, dezmembrarea (descompunerea), compunerea (asamblarea), constructia etc., pe masura repetarii si perfectionarii, se interiorizeaza si se transforma in actiuni mintale ce se vor articula in ceea ce numim "scheme operatorii" ale gandirii.
4. Coordonata genetica ne obliga sa privim gandirea nu ca o structura imanenta (innascuta) si imuabila, ci ca pe o realitate evolutiva, ale carei continuturi si scheme operatorii se formeaza si se dezvolta stadial in ontogeneza. Mecanismul formarii si dezvoltarii ei il reprezinta interactiunea continua a individului cu multitudinea si diversitatea situatiilor problematice externe prin intermediul limbajului (cuvantului). Dimensiunea evolutiva a gandirii se realizeaza nu numai in plan ontogenetic individual, ci si in plan istoric. Esential pentru realizarea acestei dimensiuni este procesul invatarii, insusirea si interiorizarea de catre indivizi a sistemelor de cunostinte, procedee si metode de prelucrare si valorificare a informatiilor.
5. Coordonata sistemica reclama ca gandirea sa fie privita si abordata nu ca un simplu conglomerat de elemente (notiuni, cunostinte, operatorii) in sine independente, ci ca un ansamblu sistemic unitar si integrat, de un inalt grad de complexitate.
In cursul cercetarilor concrete si al analizelor calitative accentul trebuie pus pe relatia si interactiunea dintre diferitele componente particulare.
|
