GANDIREA: STRUCTURA OPERATORIE

GANDIREA: STRUCTURA OPERATORIE

1. Ce este structura operatorie a gandirii? Organizarea interna a gandirii nu poate fi redusa doar la componenta informationala de continut. Numai prin aceasta, nu s-ar putea realiza functia cognitiva activa a gandirii. Pentru ca aceasta functie sa se realizeze efectiv, este necesar ca elementele de continut sa fie puse in miscare, relationate in diferite moduri, supuse anumitor transformari, in concordanta cu scopul urmarit. Un asemenea rol revine laturii sau structurii operatorii. Aceasta se defineste ca mod de conectare si interactiune a multimii transformarilor ce se efectueaza asupra continuturilor informationale, in vederea rezolvarii sarcinilor teoretice si practice care stau in fata omului.

Astfel, sub aspect operator, gandirea poate fi definita ca un sistem ordonat la operatii de prelucrare, interpretare si valorificare a informatiilor, bazat pe principiile abstractizarii, generalizarii si anticiparii si subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din multimea celor initial posibile.

2. Ce este operatia? In acceptiunea teoriei generale a reglarii (autoreglarii, operatia este o transformare (T) aplicata unei situatii sau "operant" (O), in vederea aducerii ei intr-o stare finala dorita (E).

Transformarea poate imbraca forme diferite: transformare cantitativa (augmentare-diminuare, multiplicare-comprimare), transformare calitativa (substitutie modala, convertirea informatiei senzoriale in informatie conceptuala, transformarea informatiilor primare in programe actionale etc.); transformare relationala (de ordin, de merit, de marime, de pozitie etc.).

Operatiile gandirii se realizeaza in plan mental intern si au un caracter ideal, formal (non-substantial). Ele se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati: reversibilitatea, reflexivitatea, simetria, asociativitatea, tranzitivitatea.

Reversibilitatea este esentiala si definitorie pentru o operatie propriu-zisa a gandirii. Ea consta in capacitatea subiectului de a efectua in minte o transformare inversa, care sa readuca situatia din starea finala in starea initiala.

Avem, asadar, de a face cu doua transformari: una directa ( o^o) care consta in trecerea situatiei initiale O^o, intr-o oarecare stare finala - O_x - si alta inversa, opusa o^o, care permite revenirea pe plan mintal la starea initiala.

Reflexivitatea este o transformare identica, de raportare a unui obiect la el insusi: A = A (conserva identitatea obiectului).

Simetria exprima posibilitatea de permutabilitate a termenilor in interiorul unei egalitati fara a-i modifica valoarea: A = B           B = A.

Asociativitatea face posibila modificarea modului de grupare a transformarilor fara a influenta rezultatul final: A + (B + C) = (A + B) + C;

A B C) = B (A C).

 Tranzitivitatea exprima posibilitatea deducerii unei egalitati pe baza altei egalitati in care sunt inclusi termenii: A = B si B = C          A = C.

Dupa continutul pe care-l transforma, operatiile si gruparile lor se impart in doua clase: concrete si formale.

Cele concrete se aplica realitatii sensibile sau imaginilor obiectuale si constau in: clasificari, serieri, corespondente, descompuneri, asamblari etc.

Cele formale se aplica realitatii simbolic-abstracte-multimi de simboluri, concepte abstracte.

3. Operatiile fundamentale ale gandirii. In structura gandirii intra doua tipuri de operatii -  fundamentale si particulare. Fundamentala este considerata acea operatie care se utilizeaza in abordarea oricarui tip de sarcina sau situatie. Particulara este operatia care se aplica in cadrul unor domenii circumscrise ale cunoasterii - matematica, fizica, chimie, biologie, stiinte sociale etc.

Operatiile fundamentale sunt: analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea.

Analiza este operatia de disociere si descompunere in plan mintal intern a unui "intreg" (construct informational), in parti si elemente in scopul cunoasterii structurii sale si stabilirii importantei fiecarei parti sau element. Partile se compara intre ele dupa criterii de esentialitate si valoare, realizandu-se o cunoastere in profunzime (intensiune) a obiectului.

Sinteza este corelativa analizei si ii succede in mod logic, necesar; ea consta in re-compunerea, re-constituirea pe plan mintal a "obiectului" descompus anterior prin analiza. Din punct de vedere cognitiv, "intregul" obtinut in urma sintezei este calitativ diferit de cel initial de la care a pornit analiza. Respectiv, el va aparea in constiinta noastra mult mai bogat in determinatii semnificative decat cel anterior analizei.

Sinteza include transformari de ordonare, grupare, clasificare, comprimare, sistematizare.

Produsul sintezei poate deveni mai departe obiect al analizei, obtinandu-se spirala cognitiva analiza prin sinteza, care sta la baza trecerii procesului cunoasterii de la fenomen la esenta, de la accidental, intamplator la necesar, legic.

Abstractizarea este operatia mentala de departajare, de detasare, de extragere si de retinere selectiva a anumitor aspecte, insusiri si de eliminare-ignorare a altora. Rezultatul ei este un construct informational desprins de substratul si contextul sau obiectual-sensibil. Ea este mediata de analiza, care-i pune la dispozitie materia prima.

Generalizarea consta in extinderea unei relatii sau set de insusiri inregistrate la un anumit numar de cazuri sau situatii individuale asupra tuturor cazurilor si situatiilor de acelasi fel. Schema pe care se bazeaza este urmatoarea: insusirile a, b, c, d, e se intalnesc la obiectele O₁, O₂, O₃.,O_n ; aceste obiecte se reunesc in clasa K; prin generalizare, toate obiectele posibile care poseda insusirile a, b, c, d, e se vor subordona sau se vor include in clasa K.

Prin generalizare, gandirea depaseste limitele datului senzorial imediat, prin excelenta individual si circumscris hic et nunc si ajunge la categorial, universal.