GANDIREA
Obiective:
Ø Definirea gandirii;
Ø Prezentarea unor modalitati de formare a notiunilor;
Ø Caracterizarea invatarii cognitive si prezentarea nivelurilor invatarii
Ø Ilustrarea unor strategii de rezolvare de probleme.
Cuvinte cheie:
Elemente actionale; elemente reflexive; interiorizarea actiunilor mintale; strategii; stiluri cognitive; intelegerea.
1.Definitie si caracterizare
In structura sistemului psihic uman si in structura functionala a constiintei se ingemaneaza elemente de natura actionala si reflexiva care intra in lucru cu pondere diferita in dezvoltarea ontogenetica a persoanei (vezi figura 1).
Traseul consta in transformarea treptata a actionalului exteriorizat in cel interiorizat, respectiv in parcurgerea drumului de la actiunile externe obiectuale la actiuni mintale. Astfel, gandirea este conceputa ca o structura functionala de actiuni mintale si totodata este un proces cognitiv care reflecta in mod mijlocit esentialul si generalul despre obiecte, fenomene, procesele lumii, precum si raporturile si relatiile dintre acestea.
La baza intelegerii structuralitatii gandirii stau: “principiul actiunii” si “principiul interiorizarii”. Dupa M. Golu actiunea devine principalul laborator in care se plamadesc, capata forma si se consolideaza atat diferitele structuri si procese psihice particulare, incepand cu perceptia si terminand cu gandirea cat si integritatea sistemului psihic uman, in ansamblu. Procesul de interiorizare, de trecere de la actiuni externe cu obiecte, la actiuni interne a fost surprins de P. I. Galperin in “Teoria formarii in etape a actiunilor mintale”. La inceput, planul actiunilor materiale se obiectiveaza in miscari, operatii si actiuni externe. Ulterior, procesul se transfera din domeniul actiunilor externe pe planul limbajului intern (sprijinit pe imagini mintale, pe reprezentarea operatiilor respective). In final se trece de la gandirea cu voce tare, la transpunerea pe plan mintal propriu-zis a procesului actional, operatiile realizandu-se ca acte ale gandirii.
Figura 2.
Locul gandirii in arhitectura sistemului cognitiv
In schema anterioara situatiile cuprind informatii materiale dar si informatii simbolice atat generale cat si specifice. Prin cunostinte se inteleg de fapt cunostintele generale, atat relationale cat si procedurale precum si cunostintele specifice, referitoare la evenimente, situatii, suite de actiuni. Reprezentarile sunt acele imagini mintale corespunzatoare situatiilor materiale dar si reprezentarile simbolice (abstracte, specifice). Notiunile sunt actiuni mintale condensate. Prin rationamente se au in vedere atat rationamentele epistemice (inductia si deductia) cat si rationamentele pragmatice (euristice, de planificare si programare a actiunilor).
2. Notiunile si strategiile de formare a notiunilor
Notiunea face parte din componenta informationala a gandirii fiind acea forma a gandirii care reflecta insusiri generale, esentiale si necesare ale obiectelor si starilor de lucruri. Ea este o componenta a treptei logice de cunoastere. Notiunile se fixeaza si se exprima prin cuvinte, dar nu toate cuvintele exprima notiuni. Notiunea este o modalitate de reflectare abstracta, care se sprijina pe reprezentari. Ele nu sunt entitati mintale izolate si fac parte dintr-un sistem ierarhic. Exemplu: notiunea de triunghi este subordonata notiunii de poligon, iar poligoanele sunt figuri geometrice plane. Daca a cunoaste o notiune presupune cunoasterea sistemului din care face parte si a locului pe care il ocupa in acel sistem, stapanirea notiunii presupune existenta, pe baza experientei anterioare si a cunostintelor dobandite, a unui ansamblu de relatii potentiale pe care putem sa le mobilizam la nevoie, intre ele fiind o mare diversitate de raporturi active. Efectuand o actiune sau un sir de actiuni care conduc la o notiune, are loc un proces de generalizare bazat pe intelegerea a ceea ce este repetabil si in cazul dat. Nu toate relatiile pe care se bazeaza notiunile sunt actualizate in fiecare moment dar potential, aceste relatii exista asigurand inlantuirea corecta si eficienta a notiunilor in procesul gandirii.
Enumeram in continuare cateva strategii de formare a notiunilor.
2.1. Strategia inductiva
Notiunile se formeaza prin desprinderea notelor comune ale unui grup de obiecte. Adaugarea unor elemente din aceeasi clasa conduce la o imagine compozita, iar introducerea unui element de contrast determina transformarea intr-o structura unitara care se fixeaza prin definitie sau descriere.
2.2. Strategia comunalitatii
Este proprie copiilor pana la varsta de 10 ani, cand conceptualizarea se face pe baza notelor comune fara sa existe posibilitatea de a extrage informatii din exemplul diferentiator si nici de a formula ipoteze care sa fie evaluate ulterior.
2.3. Strategia deductiva
Se bazeaza pe transferul de semnificatie, notiunea noua este relationata cu notiuni deja cunoscute care ii imprumuta sensul. Se ilustreaza prin exemple si se delimiteaza prin exemple de contrast.
2.4. Strategia prototipurilor
Notiunile sunt intelese si utilizate in functie de exemplele pe care le ilustreaza.
2.5. Strategia actionala
Invatarea stiintifica pe modele concrete care prefigureaza relatii formale deci, se intruchipeaza abstractul intr-o forma concreta.
3. Operatiile gandirii
Componenta operatorie a gandirii consta dintr-un ansamblu de actiuni si procedee mintale de transformare a informatiilor, de combinare a schemelor si notiunilor in vederea obtinerii unor cunostinte noi sau pentru rezolvarea de probleme. Gandirea are o structura ierarhica, nivelul bazal constand in operatii, nivelul mediu in rationamente sau inferente, iar pentru problemele mai complexe ‑ strategiile rezolutive (algoritmice si euristice).
3.1. Operatiile gandirii sunt: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea, analogia.
3.2. Rationamentele se grupeaza in doua categorii: rationamente inductive, rationamente deductive.
Rationamentele inductive sunt cele care realizeaza:
Ø Inducerea unei proprietati la o parte sau la toti membrii unei clase;
Ø Inducerea unei reguli;
Ø Inducerea unei structuri.
Rationamentele deductive conduc la obtinerea de noi cunostinte pe baza unor reguli stabilite:
Ø Rationamentul silogistic;
Ø Rationamentul ipotetico – deductiv;
Ø Rationamentul linear.
4. Invatarea cognitiva
In timp ce memoria reflecta faptele din experienta anterioara, invatarea este o activitate prin care ne fixam cunostintele in memorie, retinem si perfectionam anumite procedee de actiune. Implica efort de intelegere, necesita sistematizarea cunostintelor dar si exercitii de punere in aplicare. Invatarea acopera o arie mai larga de fenomene decat memorarea si este o activitate care se aplica oricarei alte forme de activitate.
S-au facut o serie de studii pentru a surprinde conditiile invatarii, stabilindu-se reguli si conditii care asigura eficientizarea invatarii, dintre care mentionam urmatoarele:
Ø Un material este cu atat mai bine retinut cu cat activitatea efectuata cu el este mai intensa;
Ø Un material este fixat cu atat mai temeinic cu cat este mai bine inteles, intelegerea este ea insasi o activitate de ordin superior, care contribuie la o mai buna fixare;
Ø Sistematizarea, structurarea, organizarea materialului;
Ø Multiplicarea asociatiilor;
Ø Necesitatea repetitiilor etc.
In figura 3 este prezentata o piramida a nivelelor invatarii dupa Ball, Gagné si Briggs.
5. Rezolvarea de probleme
Psihologii cognitivisti au incercat sa descopere aspectele constientizate si nonconstientizate ale procesului rezolutiv prin apelul la situatii problematice care apar in jocul de sah si in rezolvarea problemelor spatiale. Experimentatorii au inregistrat rationamentele facute cu voce tare de catre subiecti, precum si traseele miscarilor oculare. S-a concluzionat ca, mai intai se emite o ipoteza generala (Ig) care sta la baza alegerii unei strategii generale (Sg). Problema va trebui incadrata intr-o anumita tipologie. Apoi, se emite o ipoteza specifica (Is) si o strategie specifica (Ssp) urmand sa se particularizeze in functie de problema concreta (Ip – ipoteza particulara; Sp‑strategie particulara) (vezi figura 4).
In studierea modului cum sunt elaborate strategiile rezolutive in raport cu “spatiul problematic”, Newell si Simon au remarcat ca spatiul cuprinde:
Ø Un set de elemente care sunt structuri simbolice, fiecare reprezentand o stare a cunostintelor despre sarcina;
Ø Un set de operatori care sunt procese informationale, fiecare producand noi stari ale cunostintelor functionale pornind de la starile de cunostinte date;
Ø Cunostintele despre situatia problema pe care subiectul le are la start, respectiv starea initiala a cunostintelor;
Ø O problema care este formulata prin specificarea unui set de stari finale ce urmeaza a fi atinse prin aplicarea operatorilor;
Ø Toate cunostintele disponibile pe care subiectul le poseda la start si pe care le produce pe parcursul secventelor de aplicare a operatorilor;
Pe baza distinctiei dintre “spatiul stare “ si “spatiul actiune “se releva faptul ca in majoritatea domeniilor, solutiile la probleme apar in urma rezolvarii diferentei dintre starea initiala si starea finala, care este de fapt scopul procesului rezolutiv.
Emise direct
Codificarea perceptiv- Raspuns
Semantica direct
Acces Evaluarea Oprirea
direct la familiaritatii cautarii
tinta
Cautare si generare de
context
Cautare si generare de tinte
Reproducere
Recunoastere
Traiect comun
Figura 5. Paradigme de reconstituire
Matematicianul G. Polya distinge in functie de scop doua tipuri de probleme:
Ø De aflat solutia, al caror scop este sa construiasca, sa calculeze , sa obtina, sa identifice;
Ø De demonstrat, care au ca scop sa stabileasca daca o anumita asertiune este adevarata sau falsa.
Rezolvarea problemelor nestandardizate presupune urmatoarele patru etape: Intelegerea problemei (ce este dat, ce trebuie cautat); Elaborarea planului de cautare a necunoscutei plecand de la conditiile date; Transpunerea planului in procesul rezolutiv; Verificarea rezolvarii.
Prin analiza particularitatilor de elaborare a ipotezelor rezolutive si a controlului acestui proces au fost desprinse stiluri cognitive diferite. Astfel, daca predomina anticiparea, stilul rezolutiv este pripit, impulsiv, iar daca predomina controlul, stilul rezolutiv este lent, rigid.
Teme:
Discutati si exemplificati diferite modalitati de formare a conceptelor.
Paradigma rezolvarii de probleme. Exemplificati.
|
