Grupurile ocupa o pozitie centrala în schema vietii sociale, dar traind cea mai mare parte din viata noastra în grup, încercând sa intram, sa iesim dintr-un grup, sa convietuim într-un grup, ne obisnuim cu grupul într-atât încât influenta lui asupra comportamentului nostru devine imposibil de masurat si identificat.

Accentuând asupra importantei sociale, a interactiunii dintre oameni, noi putem defini grupul ca "doi sau mai multi indivizi care se influenteaza unul pe altul în timpul interactiunii" (D. Forsyth, 1989).

Homans aprecia în 1950 "noi întelegem prin grup un numar de persoane care comunica unii cu altii în spatiu si timp, în pozitia fata în fata". Zander (1968) dadea urmatoarea definitie "grupul este o colectie de indivizi care au relatii unul cu altul care îi fac interdependenti într-un anume grad de semnificatie".

Exista multe tipuri de grup si multi autori au elaborat definitii pentru grup. Aceste definitii au în comun câteva elemente esentiale pentru grup. Grupul apare definit ca fiind o formatiune sociala constând în doi sau mai multi membri perceputi a avea caracteristicile urmatoare (macar una):

interactiune directa unul cu altul;
scop comun al interactiunii;
întâlnirea membrilor dintr-o categorie sociala bazata pe atribute ca: vârsta, rasa, aceiasi origine (loc nastere), o soarta, un destin comun într-o perioada.

Utilizând aceste categorii o familie este perceputa ca un grup în timp ce un aeroport plin de oameni sau o piata niciodata nu va fi perceput ca grup. (Un aspect interesant: unele persoane pot forma un grup numai în ochii altora).

Un grup poate fi definit ca un sistem de relatii între oameni care actioneaza dupa anumite norme si valori, pentru atingerea unor scopuri sau sarcini comune. Fie ca este natural sau formal orice grup are câteva caracteristici:

a) un scop comun de care depind marimea, structura, compozitia, sarcinile, rolurile, procesele si spatiul de viata;

b) grupul se confrunta simultan cu sarcini ce orienteaza spre realizarea scopului si cu sarcini ce orienteaza spre mentinerea grupului în actiune;

c) între membrii grupului exista procese de interactiune;

d) membrii grupului au diferite pozitii, status-uri în grup;

e) fiecare membru are un rol esential pentru mentinerea echilibrului grupului si pentru realizarea sarcinii;

f) fiecare grup dezvolta propriile valori si norme în relatie cu scopul sau;

g) fiecare grup manifesta atât tendinta de a-si mentine starea atinsa si totodata de a creste, a se dezvolta si schimba;

h) membrii manifesta aspiratia de a obtine un anumit nivel al eficientei la nivelul grupului.

Performanta colectiva data de nivelul cantitativ si calitativ la care se rezolva sarcinile grupului si sunt atinse obiectivele nu este o simpla însumare a resurselor si potentialelor individuale ale membrilor ci rezultanta proceselor de grup. Factorii care influenteaza realizarea performantei la nivelul grupului pot fi considerati variabile independente în raport cu care performanta (eficienta maxima a grupului) este o variabila dependenta.

Când se aduce în discutie grupul, specialistii au în vedere structura, functiile, rolurile si statutele membrilor, conducerea (liderul), procesele de grup, puterea, etc.

Discutarea vastei problematici abordate în literatura de specialitate cu privire la grup este o întreprindere dificila. dar incitanta în acelasi timp. Sa punem în evidenta alaturi de M. Zlate (1982) diferite expresii si moduri de întelegere a grupurilor sociale:

Grupul ca mediu existential al indivizilor - ca spatiu în care ei traiesc si îsi desfasoara activitatea, întretin relatii si coopereaza, se ajuta sau se ciocnesc, se confrunta, se centreaza pe realizarea scopurilor comune sau împiedica realizarea lor, sunt satisfacuti, sau dimpotriva, nemultumiti, frustrati, stresati.
Grupul înteles ca nivel specific de organizare a realitatii sociale - care nu se reduce la suma membrilor sai, nu este echivalent cu indivizii luati separat, al carui specific deriva din interactiunea pregnanta, puternica si autentica dintre toti membrii sai în virtutea careia se realizeaza orientarea acestora spre îndeplinirea scopurilor, ca si ierarhizarea si structurarea statutelor si rolurilor sociale. Accentul cade nu pe adunarea spontana sau întâmplatoare a unor persoane la un loc, ci pe sistemul de interactiuni, pe structura relativ stabila a acestuia, pe durabilitatea mai mult sau mai putin îndelungata a normelor comportamentale.
Grupul înteles ca mijloc de socializare, formare si dezvoltare a personalitatii umane - ca mediu educativ si educogen, ca laborator în care se plamadeste nu numai personalitatea fiecaruia dintre membrii componenti, ci si relatiile dintre acestia, în care are loc clarificarea progresiva a conceptiilor si atitudinilor despre sine, despre altii si despre grup, în care se cristalizeaza constiinta de grup a participantilor, în care omul se formeaza ca om si ca personalitate.
Grupul înteles ca factor determinant al comportamentului si actiunii umane - cu influente pozitive si negative asupra acestora, ca facilitator al insertiei sociale al individului sau ca accelerator al maturizarii sociale a acestuia.
Grupul înteles ca centru activ, dinamic - evolutiv nu doar al devenirii umane, ci si al autodevenirii, al schimbarii si transformarii sale permanente. Grupul evolueaza, se transforma, dispare, moare, are o istorie proprie în functie de care se configureaza atât prezentul cât si viitorul lui.
Grupul înteles ca produs al istoriei si al împrejurarilor - dar si ca generator de istorie, de împrejurari, de reactie si evenimente sociale, fapte care evidentiaza rolul sau atât la nivel macrosocial (clasa sociala, popor, natiune) sau microsocial având mare însemnatate pentru viata cotidiana a individului.

Toate aceste laturi sub care poate fi privit si interpretat grupul, ne evidentiaza doua aspecte importante:

mai întâi apare clar conturata relatia de interactiune si interdependenta care exista între grup si personalitate; pe de o parte personalitatea este oglinda grupurilor prin care a trecut individul de-a lungul existentei sale, pe de alta parte ea este cauza generatoare a unor fenomene de grup, a interactiunii sociale ce duce atât la constituirea grupului, la generarea unor climate diferite de grup, cât si la trecerea grupului de la un stadiu de dezvoltare la altul;
în al doilea rând formele sub care apare grupul sugereaza necesitatea organizarii unor actiuni speciale de cunoastere a personalitatii în vederea ameliorarii structurii, organizarii, functionarii si sporirii eficientei grupurilor în care ea intervine.

Aceasta pluralitate de moduri si întelegere a grupului evidentiaza pluralitatea functiilor sale.

2. Functiile grupului

Precizam ca în discutia noastra ne vom referi la grupurile mici.

Când analizam natura functionala a grupului trebuie sa nu pierdem din vedere doua reguli de prudenta elementare avertizeaza specialistii:

a. nevoile aparute sau marturisite ale membrilor grupului - acestea nu sunt întotdeauna nevoile reale si, în consecinta, functiile aparente sau marturisite ale grupului pot sa nu fie functiile reale;

b. nevoile pe care le satisface în prezent un grup - pot sa nu mai fie acelea pe care grupul le-a satisfacut initial.

Analiza functiilor grupului trebuie sa încerce sa patrunda si viata invizibila a grupului. Asupra functiilor principale pe care grupul le îndeplineste exista un consens la cei mai multi autori. Aceste functii sunt îndeosebi functii psihologice:

Functia de satisfacere diferentiata - a nevoilor membrilor grupului, datorita faptului ca grupul presupune o organizare ierarhica gratie careia unii membri au o mai mare autoritate, un mai mare aport în luarea deciziilor comune, ele nu pot satisface egal toate dorintele si nevoile membrilor. Aceasta deoarece aceste nevoi si dorinte sunt foarte diverse si , de multe ori, în contradictie si pentru ca grupul solicita uneori renuntari din partea membrilor.

Functia de integrare sociala si de dominare - orice grup distribuie roluri si permite afirmarea capacitatilor membrilor sai. Grupul satisface unora dintre membri trebuinta de a-si exercita influenta si puterea de a conduce. În timp ce nevoia de dominare se gaseste doar la unii din indivizi, nevoia de a participa la activitati comune se întâlneste la toti membrii. Individul simte nevoia sa fie acceptat, sa fie admis între ceilalti. Aceasta trebuinta se regaseste la originea înfiintarii unor asociatii, cluburi, grupuri. Pentru initiere si securitatea colectiva unele grupuri folosesc o serie de ceremonii, traditii, ritualuri.

Forta de creare a noilor trebuinte - aderând la un grup nevoile individului se schimba potrivit noilor cerinte si aspiratii. Cu cât nevoile grupului sunt mai numeroase si corespund scopului grupului, cu atât grupul are sansa de a fi mai puternic, mai durabil. Noile nevoi sunt acelea care contribuie cel mai mult la permanentizarea coeziunii si moralului si care dau durabilitate grupului.

Functia de securitate, de a fi aparat - de a gasi un cadru afectiv social care sa ofere protectie

Functia de reglare a relatiilor dintre membri - exprimata de necesitatea unei coeziuni interioare a grupului, nevoia oamenilor de a le fi apreciate rezultatele, de a se simti bine în grup.

Între structura grupului si functiile grupului exista o relatie de determinare: functiile grupului determina alegerea unei anumite structuri si la rândul sau, o structura deja adoptata orienteaza grupul spre anumite functii.

Exista o mare varietate de grupuri. Fiecare tip de grup poate satisface o gama întinsa de nevoi individuale si colective.

Structura grupului, (formal sau nonformal), va trebui sa se modifice dupa functia dominanta pe care o îndeplineste grupul în situatia data.

Grupul poate prezenta, dupa functia pe care o îndeplineste la un moment dat, structuri diferite, modele diverse de relatii între membrii sai.

3. Dinamica grupului si impactul asupra participantilor

3.1. Dinamica grupului. Concept si caracteristici

Cercetarile de psihologie sociala consacrate grupului de-a lungul secolului XX, fie ca au raspuns la întrebari cum ar fi: Ce este un grup? Cum functioneaza un grup? De ce se întâlnesc oamenii în grup? Ce avantaje ofera grupul sau ce prejudicii aduce el individului? fie au delimitat ratiuni si conditii ale activitatii în grup urmarind în principal un scop - cum sa faca grupurile mai eficiente, cum sa creasca performanta lor în activitate. Studiile au dus la descrierea si descoperirea principalelor caracteristici, fenomene si procese de grup, dar si la evidentierea faptului ca "grupul apare a fi într-o stare de continua schimbare"(Seamen D.F.,1981, p.103).

Studiul stiintific al grupului a impus ca termen pentru a desemna evolutia fenomenelor si proceselor de grup, conceptul de dinamica grupului, care desemna într-o transpunere exacta fortele care actioneaza în interiorul unui grup (A.Neculau, 1974, p.59).

Kurt Lewin este creditat de oamenii de stiinta ca fiind cel care a delimitat si a facut cunoscut termenul, pentru a se referi la ceea ce se întâmpla în situatii de grup, iar D.Cartwright si Zander A. au continuat utilizarea termenului, numind dinamica grupului "câmpul cercetarii dedicate pentru a strânge cunostinte despre natura grupurilor, legilor dezvoltarii lor, a interrelatiilor lor cu indivizii, cu alte grupuri si institutii mai mari" (D.Forsyth, 1983, p.11).

În timp, în sfera dinamicii de grup au intrat mai multe aspecte ale grupului: de la analiza stiintifica a grupurilor la constructia teoriilor cu privire la grup si riguroasa testare a adecvarii acestor teorii, prin cercetarile empirice; de la studiul metodelor ce permit actiunea asupra membrilor grupului la impactul proceselor de grup si a efectului lor asupra organizatiilor sociale.

Ca urmare, domeniul dinamicii grupului cuprinde, dupa opinia autorilor R.Mucchielli, (1971, p. 15) si A.Neculau, (1977, p.59) doua subdomenii distincte:

ansamblul de fenomene psihosociale care se produc în grupurile mici ca si legile naturale ce fac sa interactioneze aceste fenomene;

ansamblul, constelatia metodelor ce permit actionarea asupra personalitatii prin intermediul grupului si a celor ce permit grupurilor mici sa actioneze asupra organizatiilor sociale.

Cercetarea dinamicii grupului a conturat trasaturi ale acesteia cum este caracterul sau holistic care, cere ca grupul sa fie privit ca un tot, ca un sistem în care comportamentul membrilor este determinat de interactiunea dintre caracteristicile personale si factorii de mediu (care includ însusiri ale grupului, ale membrilor grupului si ale situatiei) sau grupul primeste informatii din mediu, proceseaza aceste informatii prin comunicarea interna si elaboreaza produse. Prin dinamica de grup se ajunge la formularea scopurilor si împlinirea lor prin actiuni, iar membrii sunt raspunzatori de eficienta actiunilor sale. D. Forsyth,(1983,p.14) argumenteaza caracterul interdisciplinar al dinamicii grupului prin faptul ca studiul si influenta grupurilor este larg raspândita. Teoria si cercetarea grupurilor sunt relevante pentru marea majoritate a disciplinelor sociale "chiar daca scopurile principale ale acestor discipline difera"; studiul dinamicii de grup este prezent si în disciplinele aplicative ca afaceri, administratie, managementul resurselor umane, justitie etc.

Forsyth a grupat principalele discipline si subiectele apartinând de dinamica grupului pentru a evidentia caracterul interdisciplinar al dinamicii grupului, dupa cum apare în tabelul de mai jos:

Tabel 3

Teme ale dinamicii de grup studiate de variate discipline (apud D.Forsyth, 1983)

DISCIPLINA	SUBIECTE RELEVANTE
1. Psihologia	-Facilitare sociala, rezolvare de probleme, schimbarea atitudinii, perceptia altora, compararea sociala etc.
2. Sociologia	-Formarea coalitiilor, influenta normelor asupra comportamentului, relatiile de rol, devianta.
3. Antropologia	- Grupurile în context - cultural, schimbarea sociala, grupuri bazate pe sex, rasa, vârsta.
4. ªtinta politica	-Leadeship, relatii intergrup, influenta politica, putere
5. Discurs si comunicare	-Transmiterea informatiei în grupuri, retele de comunicare, probleme în comunicare.
6. Bussiness si industrie	- Motivatie, productivitate, determinarea eficientei industriale, structurarea scopurilor.
7. Munca sociala	- Cresterea adaptarii prin participarea la grup, consiliere familiala.
8. Educatie	- Grupul clasa, echipa de învatare, compozitia clasei, scopurile educatiei (finalitate).
9. Psihologia clinica	-Schimbare terapeutica prin grup de consiliere, antrenat în sensibilizare, grupul de discutii.
10. Criminalistica	- Organizarea agentiilor pentru întarirea legilor, juriul ca grupuri de deliberare, eficienta patrulei ca echipa.

Noi adaugam acestui tabel domeniul creatologiei cu subiecte relevante- grupul creator, grupul creativ, leadership-creativ etc.

Apreciem însa faptul ca D.Forsyth este primul care pune în evidenta caracterul multidisciplinar al dinamicii grupului, idee avansata recent si de P.D.Wisscher (1996, p.396) pentru a explica functionarea câmpului dinamicii grupurilor.

Definita drept "capacitatea grupurilor de a se schimba în timp" dinamica grupului a pus în lumina si caracterul stadial al dezvoltarii grupurilor, specialistii având doua explicatii cu privire la schimbarile ce apar în evolutia grupurilor:

a) modelul fazelor care se repeta: explicatie care sugereaza ca anumite structuri tind sa domine interactiunea în grup în timpul diferitelor faze ale dezvoltarii grupului, aceste faze putând sa reapara în viata de mai târziu a grupurilor, mai ales în grupurile terapeutice si de sensibilizare;

b) teoria stadiilor secventiale care explica miscarea grupului si dezvoltarea sa ca trecând prin câteva faze. Dupa Tuckman si Jensen (apud Forsyth 1983, p.201), acestea sunt:

stadiul de formare - caracterizat prin tentativa de interactiune între membrii; discursuri politicoase, taceri ambigue; este stadiul în care se schimba informatii, se dezvolta atractia între vecini si orientarea catre altii si situatia de grup;

stadiul haosului si furtunii - caracterizat prin tensiuni si insatisfactii provocate de altii, competitie între membri, lipsa ascultarii active, criticarea ideilor, interpunerea vorbitorilor, ostilitate si conflicte, tensiune emotionala crescuta etc.

stadiul normativ - când se dezvolta structura de grup, creste coeziunea si armonia, se stabilesc roluri si relatii, normele încep sa fie agreate, apare consensul si starea de bine în prezenta celorlalti;

stadiul performantei - în care se pune accentul pe realizare, orientare în sarcina si concentrarea pe productivitate, eficienta, performanta, creste cooperarea în rezolvarea problemelor si încrederea în ceilalti membri ai grupului, descreste starea tensionala.

stadiul suspendarii (final) - caracterizat prin îndeplinirea sarcinilor, reducerea dependentelor, atingerea scopurilor; apare tendinta de dezvoltare a grupului si regretul, creste starea emotiva.

O descriere si analiza asemanatoare asupra stadiilor de dezvoltare si evolutie realizeaza si Johnson si E.Johnson (1983) preluata si de Van Demark (1991, p.182-183).

G Corey. si Mariane Corey (1982) în lucrarea "Groups: Process aud Practice", delimiteaza în plus, un stadiu de pre-grup de la care se trece la stadiul de formare si un stadiu de post-grup care urmeaza stadiul final, de suspendare.

În întelegerea dinamicii grupului, ambele constructii teoretice ofera explicatii si perspective utile pentru cunoasterea variatelor tipuri de grupuri, a proceselor de grup, a aparitiei, manifestarii si duratei impactului activitatii în grup asupra membrilor etc.

3.2. Impactul grupului între beneficii si costuri

3.2.1. Trebuinta de viata în grup si avantajele grupului

Majoritatea psihosociologilor au apreciat necesitatea grupului si avantajele lui pentru formarea indivizilor. În timp ce A.Neculau (1977, p.35) afirma ca atunci când nu va mai avea nevoie de grup, omul îsi va pierde principala caracteristica a naturii sale, D. Forsyth (1983) apreciaza ca desfasurându-si cea mai mare parte din existenta în grup, omul se obisnuieste atât de mult cu grupurile, încât influenta lor asupra comportamentului unora devine greu de masurat daca nu imposibil iar, N.Grosu discutând despre grupul mic sustine ca nevoia individului pentru intimitatea unui grup este atât de mare încât, daca omul nu are posibilitatea sa-l creeze spontan, îl creeaza deliberat, sub forma de asociatii.

Alaturi de efectele pozitive pe care impactul activitatii în grup îl are asupra participantilor, cercetatorii grupurilor au evidentiat si efectele negative percepute de participanti la diferite forme de grup.

Încercând sa raspunda la întrebarea: de ce unor oameni nu le place sa lucreze în grup? Van Demark (1991, p.189 -191) identifica mai multe cauze ce tin de individ cum sunt: frica de a-si pierde identitatea si independenta lucrând cu altii, frica de altii, frica de risc, de critica, de insucces, de ridicol, sau cauze ce tin de grup, cum sunt: dependenta de opiniile altora, presiunea la conformitate, tendinta la consens si la a activa si gândi ca altii etc.

Apelând la studiile lui Morgan (1968) si Dyert (1977), Van Demark (1991, p.191) identifica sapte factori ce cauzeaza neplacerea de a lucra în grup:

slabiciunea si saracia relatiei de conducere care este nedemocratica, lasa discutiile sa devieze de la subiect, incapabila sa coordoneze activitatea grupului;

scopuri si obiective neclare - membrii nu sunt siguri ce vor face, care este scopul final;

unii membri nu iau în serios sarcinile, neîncrederea mare dintre participantii la grup;

lipsa pregatirii si neîndeplinirea obligatiilor din partea celui care conduce sau a membrilor cu responsabilitati;

timp mult pierdut în discutii neproductive; fara concluzii delimitate, fara asumare de responsabilitati, fara actiuni concrete si recomandari ale grupului ignorate de superiori;

interese de microgrup, persoane negativiste, supercritice sau dominatoare;

plasarea intereselor personale înaintea sau în detrimentul scopurilor si obiectivelor grupului.

Concluzia autorului citat este ca pentru a avea un grup eficient trebuie luata în considerare o serie de factori: actiunea unora este necesar a fi redusa, iar a altora facilitata.

Beneficiile si costurile, efectele pozitive si negative pe care activitatea în grup o are la nivelul participantilor, evidentiaza trebuinta de a cunoaste si delimita impactul dinamicii grupului în functie de tipologia grupurilor atât în relatie cu aspectele legate de fenomenele si procesele de grup cât si cu metodele si tehnicile ce permit si faciliteaza aparitia efectelor pozitive si un impact benefic la nivelul personalitatii participantilor.

3.2.2. Beneficii si costuri în grup

Reflectând la beneficiile si costurile pe care grupul le aduce membrilor sai, N.Grosu (1997, p.38) considera ca "beneficiile vitale dobândite de individ prin grup presupun suportarea unor costuri rezultate din specificul functional al grupului"

Autorul citat pune în paralel avantajele, beneficiile aduse de grup si costurile implicate sintetizate de noi în urmatorul tabel.

BENEFICII	COSTURI
1. pontenteaza capacitatea indivizilor	1. totusi potentialul grupului, afectat de posibilitatea unora sa se eschiveze, este mai mic decât suma potentialelor individuale.
2. stimuleaza gândirea indivizilor	2. totusi, gândirea grupului preocupata de mentinerea consensului si marcata de iluzia invulnerabilitatii este inferioara gândirii indivizilor.
3. constituie mediul de realizare a intereselor indivizilor	3. totusi, realizarea intereselor de grup, având prioritate fata de interesele individuale este derutanta si daunatoare pentru indivizi supramedii.

Concluzia formulata de N. Grosu este ca, nivelul valoric al grupului este corelativ cu media valorica a membrilor sai; asigurând existenta tuturor membrilor pe seama contributiei indivizilor supramedii, grupul constituie prin sine un factor de ocrotire a indivizilor submedii si un factor de constrângere a indivizilor supramedii. "Fara acest pret, existenta umana ca existenta culturala nu este posibila" (N. Grosu, 1997, p.39).

Desi nu ia în considerare decât unele aspecte ale impactului grupului asupra indivizilor ce formeaza grupul, autorul citat pare sa considere costurile mai mari decât beneficiile aduse de grup, iar impactul grupului defavorizant pentru indivizii dotati.

Dovezile oferite de observarea timp de doi ani a unor grupe de elevi cu sarcina didactica si a peste opt ani de studiere a unor grupuri creative formate din subiecti diferiti ca vârsta si pregatire culturala, ne permit sa afirmam ca activitatea în grup este benefica si pentru indivizii de nivel submediu si mediu cât si pentru cei supramedii si superior dotati. De asemenea, activitatea în grupurile cu sarcina didactica poate fi mai mult stresanta decât ocrotitoare pentru indivizii de nivel submediu si mediu. Aprecierea lui N.Grosu nu are în vedere si alte aspecte ale impactului activitatii de grup cum ar fi valoarea terapeutica a activitatii de grup (alaturi de cea formativa, actualizatoare, educativa etc.).

3.2.3. Impactul grupului asupra creativitatii

Influenta si impact social.

Interesat de procesul de influentare sociala a indivizilor de catre grupuri sau de catre alti indivizi B. Latané a elaborat teoria impactului social care stabileste ca influenta sociala de orice fel este impactul total al altor oameni asupra unei persoane tinta. Acest impact este o functie multiplicativa a puterii sursei, apropierii (proximitatea) sursei si a numarului indivizilor, (B.Latané si Sharm Wolf 1981, p.438). Fortele sociale actioneaza asupra individului în acelasi mod în care fortele fizice actioneaza asupra unui obiect. Ca urmare, în prezenta unor surse puternice oamenii se vor conforma, iar rezistenta la influenta sociala este mai posibil sa apara când impactul social se divide între câteva forte puternice si apropiate sau când conformitatea la presiunea sociala va scadea în prezenta unor persoane rebele.

Cercetatorii în câmpul psihologiei sociale apreciaza utilitatea teoriei impactului social pentru predictia influentei sociale, ori de câte ori se pune problema complezentei sau obedientei. Noi consideram impactul într-o acceptiune mai larga ca rezultat al activitatii de grup. Precizam ca în acest studiu vom întelege prin impact un fenomen psihosocial complex, cauzat de activitatea desfasurata în grup si relevat de efectele si schimbarile survenite la nivelul personalitatii si comportamentului participantilor.

Prin efectele sale de facilitare a actiunii sociale, de educare, de formare si chiar terapeutice, dinamica activitatii în grup îsi pune amprenta asupra personalitatii membrilor, sub forma impactului grupului, contribuind la realizarea ei ca un "construct social".

Amprenta poate avea un caracter pozitiv sau negativ, grupurile mari fiind blamate pentru fenomenele de deindividuare si groupthink, iar cele mici de blocare a manifestarii originalitatii, a divergentei, a inventivitatii.

Impactul grupului asupra creativitatii între facilitare sociala si presiune la conformitate

Doua aprecieri conturate din studiul grupului mic si creatiei în diferite domenii, de-a lungul timpului, au contribuit la sustinerea impactului - putin benefic si nefavorabil - pe care grupul îl are asupra potentialului creator al individului. Aceste teoretizari sunt:

a) sustinerea influentei negative pe care interactiunea în grup, prin presiuni la conformare, obedienta si manipulare, o are asupra membrilor, în general si asupra manifestarii divergentei si originalitatii, în special;

b) considerarea subiectului creator ca identificându-se cu individul solitar (Anca Munteanu, 1994,p.139; M.Stein, 1994) si argumentul ca noile idei se nasc într-o singura minte.

Trebuinta de a realiza grupuri de lucru performante a condus la realizarea unor studii comparative între grupele/echipele de lucru, eficiente si cele neeficiente. Van Demark apreciaza contributiile lui Lippit (1982, p.196-232) si Johnson si E.Johnson (1983, p.1-3) realizate prin compararea grupurilor dupa criteriul eficientei. Comparatia sustine punctul de vedere conform caruia principalele conditii ce contribuie la încurajarea individului de a se manifesta deschis si liber, de a-i respecta pe ceilalti din grup (care se comporta la fel), se întâlnesc în grupurile creative. "Când un grup nu este eficient în realizarile sale, ne putem astepta la efecte negative în creativitate".

Sunt citate concluziile investigatiilor realizate de Morgan (1968, p. 71-73) cu privire la efectele presiunii la conformitate care acompaniaza efortul grupului si al echipei, ce tind sa descurajeze opiniile divergente si sa supuna individul la presiunea conformarii.

Presiunea la conformitate si efectele ei au fost si sunt intens studiate de sociologi si psihologi. Într-o cunoscuta lucrare, R. Mucchielli (1971, p.27-29) considera conformismul ca având aspecte multiple dupa varietatea grupurilor, dar acestea exista întotdeauna ca o cerinta a grupului fata de cel ce participa la activitate si aceasta tinde sa unifice conduitele, opiniile, perceptiile, informatiile si ideile, fiind o presiune ce tinde sa uniformizeze membrii între ei.

Principalii factori ce determina presiunea la conformitate sunt: trebuinte de aprobare, dragoste, acord si trebuinte de certitudine.

Acesti factori, considerati si surse ale presiunii la conformitate se traduc prin doua tipuri de conformare: conformare normativa si conformare informationala.

Afirmatiile psihosociologilor evidentiaza implicarea primelor patru niveluri ale piramidei motivatiei, dupa H.Maslow, ce cuprind trebuinte de deficienta, care actioneaza tiranic. Cumularea tensiunii lor reprezinta o parte din forta presiunii la conformitate.

Efectele presiunii la conformitate se constata atunci când un individ emite idei noi, originale, insolite, într-un grup de lucru si i se cere sa renunte la ele, fiind dezaprobate. Conformarea la cerintele grupului este resimtita ca o frâna, ca o rezistenta a grupului, descurajanta pentru inovator. În anumite cazuri, presiunea la conformitate face ca activitatea unui grup sa fie mai putin eficienta decât activitatea individuala.

Van Demark (1991, p.194) sintetizeaza si concretizeaza efectele pe care dinamica grupului le are asupra creativitatii. El contureaza imaginea impactului pe care grupul îl are asupra creativitatii, iar fenomenele care releva impactul grupului asupra creativitatii sunt urmatoarele:

a) Presiunea grupului inhiba originalitatea;

b) chiar oamenii creativi se conformeaza la presiunea grupului;

c) nivelul conformismului depinde de tolerarea sau nu a deviantei;

d) opiniile expertilor tind sa creasca conformitatea;

e) oamenii se conformeaza mai mult când actiunile afecteaza pe altii decât atunci când ei însisi sunt afectati;

f) diferentele de statute cresc conformismul, descurajeaza opiniile deviante si reduce eficienta creativa a grupului de lucru;

g) oamenii care se simt respinsi se conformeaza mai mult decât cei care se simt acceptati;

h) uneori grupul asteapta sa se realizeze consensul asupra scopurilor si directiilor si atunci conformarea este considerata a fi ceruta de cele mai bune si corecte ratiuni.

Impactul grupului asupra creativitatii membrilor apare ca limitând manifestarea însusirilor gândirii creative si a atitudinilor creative. Liderii, moderatorii sau supervizorii grupurilor si echipelor trebuie sa previna manifestarea fenomenelor ce blocheaza afirmarea creativitatii membrilor la nivel de grup si "în primul rând" presiunea la conformitate.

Conceptiile si rezultatele cercetarilor cu privire la impactul dinamicii de grup asupra manifestarii potentialului creativ conduc spre imaginea unui impact având un caracter dual: pe de o parte efecte negative, inhibitoare si blocante ale manifestarii însusirilor gândirii creative si ale comportamentului creator, datorita presiunii la conformitate si respingerii conduitelor insolite, inovatoare, originale; pe de alta parte, în grup se manifesta fenomenul de facilitare sociala, posibilitatea schimbului de informatii, de asociere si combinare si multiplicare a acestora. Ca urmare, întrebarea care s-a pus a fost: "cum reducem efectele negative si cum favorizam si crestem producerea efectelor benefice ale dinamicii de grup asupra creativitatii?"

Pentru a avea un grup performant, concluzia este sa se faciliteze manifestarea unor anumiti factori si sa se limiteze actiunea altora. Multi specialisti apreciaza conditiile din grupul creativ sau echipele de cercetare ca fiind stimulatoare pentru manifestarea, cresterea si afirmarea creativitatii individului. Pentru ca impactul grupului asupra creativitatii sa fie benefic, trebuie luate în considerare principalele variabile ale dinamicii grupului: structura, relatiile, componenta, regulile de desfasurare a activitatii, caracteristicile sarcinii de realizat si metodele utilizate în rezolvarea lor etc.

3.2.4. Grupul mic ca factor terapeutic

Literatura de specialitate cu privire la grupurile mici a evidentiat în diferite cazuri efectele terapeutice ale activitatii efectuate în grup.

În 1970 Yalom I. a identificat 11 factori curativi care apar în diferite forme de grup si care sunt factori ce induc schimbarea participantilor în timpul activitatii de grup. Factorii curativi definiti de I. Yalom (1975) sunt:

incubarea - (inducerea sperantei: - daca altii pot sa se schimbe pot si eu);

univesalizarea - (recunoasterea faptului ca toti avem probleme);

împartasirea informatiei - (se învata metode de rezolvare a problemelor);

altruism - (eu pot sa ajut pe altii din grupul meu);

recapitularea corectiva a grupului familial primar - grupul ma face sa înteleg relatiile mele familiale);

dezvoltarea tehnicilor de socializare - (abilitati sociale de baza: comunicare, atentie la durerile altora);

comportamentul imitativ - (învatare observationala; efecte ale modelarii);

învatare interpersonala - (grupul este un microcosmos social);

coeziunea grupului - (membrii se accepta unii pe altii;

catharsis - (participantii sunt capabili sa-si exprime liber emotiile);

factori existentiali - (responsabilitatea fiecarui membru pentru propria viata indiferent de circumstante).

Prin delimitarea si descrierea acestor factori curativi ce actioneaza în grupurile mici, Yalom a creat o noua perspectiva pentru cercetarea terapiei de grup, el specificând mecanisme care opereaza în grup si pot fi definite (Forsyth D., 1983, p. 466).

Yalom I. a ajuns la concluzia ca acesti factori sunt interdependenti în grup (unii pot varia în functie de metoda grupului) si ca este necesara o munca de cercetare deosebita pentru a defini interactiunea dintre acesti factori si variabilele de grup cum sunt: scopurile grupului, deosebirile dintre membri, relatia de conducere, metodele de evaluare a rezultatelor etc.

în cercetarile noastre cu privire la impactul grupului creativ asupra personalitatii participantilor datele de cercetare au evidentiat existenta unui factor curativ specific grupului creativ. Participarea membrilor grupului la activitati creative, respectarea normelor specifice grupului creativ, feedback-ul primit în urma antrenarii în metode diferite de generare de solutii care pun în lumina abilitatile si potentialul lor creativ, au condus în final la reduceri substantiale, semnificative statistic, ale unor blocaje afective, cognitive, conative, de relationare recunoscute initial de participanti. Reducerea blocajelor apare ca factor terapeutic, curativ ce actioneaza în grupul creativ (Mariana Caluschi, 2001-b).

4. Performanta obiectiv prioritar al studierii grupurilor

Începând cu familia, grupul de joaca, grupul de clasa, grupul profesional, grupul de loisir etc., individul apartine, traverseaza, paraseste sau adera la numeroase colective, echipe sau grupuri, primind într-o masura mai mare sau mai mica, influenta activitatii desfasurata în aceste grupuri. Formarea indivizilor pentru obtinerea performantei depinde de mediile grupurilor traversate chiar si în cazul persoanelor superior dotate, de factorii facilitatori sau inhibitori ai performantei întâlnite în aceste grupuri. În 1924 E.C.Lindeman scria: "Viata moderna este viata de grup" (apud R.S.Cathcart, L. A. Samovar, 1970, p.1).

Desi omul utilizeaza grupurile pentru a îndeplini anumite obiective si scopuri, pentru a discuta probleme, a elabora planuri, a realiza produse, a îndeplini sarcini, a lua decizii etc., deseori grupurile sunt criticate deoarece oamenii lucreaza ineficient, neperformant (H.Selye, 1968, p.192; VanDenmark, 1991, p.194).

4.1. Când sunt grupurile eficiente?

Întrebarea la care specialistii si cercetatorii au încercat sa raspunda este "când sunt grupurile eficiente?" Un raspuns recent l-au dat specialistii în creatologie. Scott Isacksen spunea în 1991: "Daca sunteti întrebat sa numiti pe inventatorii telefonului, aeroplanului sau becului nu va va fi prea dificil sa va reamintiti numele lui Bell, al fratilor Wright sau al lui Edison. Din contra multi oameni întâmpina mari dificultati când trebuie sa numeasca pe inventatorul lui Jumbo-jet 747 sau al cip-ului de silicon. Cea mai mare diferenta între cele doua categorii de inventii este ca cele mai recente produse sunt rezultatul creativitatii de grup". Autorul citat accentueaza asupra faptului ca importanta creativitatii de grup este în crestere si recunoscuta (ceruta) de toate tipurile de organizatii (Scott Isacksen, 1991). Trebuinta întreprinderilor de a fi competitive impune promovarea inventivitatii si creativitatii atât la nivel individual cât si de grup. Freedman, 1978., Hanson, 1981 aratau ca: "... pe masura ce societatea si organizatiile devin mai complexe, deciziile ce afecteaza multe vieti sunt rareori luate de unul singur. Din ce în ce mai multe decizii sunt luate în grup." (apud Scott G. Isacksen, 1991). Accentul pus pe creativitatea de grup nu înseamna diminuarea semnificatiei creativitatii individuale, exista multe ocazii în care se cere manifestarea creativitatii individuale pentru gasirea solutiilor creative dar schimbarea accentului este impusa, sublinia Scott Isacksen, de indivizi care simt nevoia de a lucra împreuna pentru a fi eficienti, inventivi.

Schimbarea, complexitatea, competitia, cresterea interdependentelor în lumea contemporana cer dezvoltarea colaborarii creative, utilizarea grupurilor în luarea deciziilor si rezolvarea creativa a problemelor.

În amplul studiu "Creativitatea în societatea japoneza", cercetatoarea Martina Schwarz subliniaza ca în timp ce occidentalii pun accent pe creativitatea individuala, în Japonia se da o atentie deosebita creativitatii de grup, deoarece societatea japoneza poarta amprenta valorilor orientate spre grup (fapt ce conduce la superaccentul pus pe munca în echipa). Creativitatea de grup, releva Martina Schwarz, înseamna ca ideile originale ale individului prelucrate în activitatea de grup sunt prezentate în final ca fuziune a ideilor individuale, ca rezultat si performanta a grupului. (/Martina Schwarz, 1992).

Cercetarile de psihologie sociala ofera date experimentale si elaborari teoretice care pot contribui la întelegerea legaturilor dintre performanta individuala si cea de grup, la fixarea reperelor devenirii si contributiei individului si grupului la progresul, respectiv performanta societatii. Sa consemnam ca doi dintre cei mai competenti psihologi români considera performanta a fi: "... actiune cu un efort ce depaseste nivelul comun, este superior, poate constitui chiar un record. În psihologie se apreciaza performante toate rezultatele activitatii ce detin un rang maxim si aceasta fie în ordinea individuala fie în cea colectiva" (P.P.Neveanu, 1978, p.531); si "grad de reusita a unui subiect la un test psihologic sau la o proba profesionala, nivel la care se ridica realizarile individuale sau colective într-un domeniu specific de activitate. În genere, performanta se exprima în unitati de masura relative, apartinând unor scale mai mult sau mai putin standardizate. Esential este ca în evaluarea unei performante sa se surprinda atât aspectele cantitative (cât de mult a rezolvat individul sau grupul din volumul total al sarcinilor date) cât si calitative (dificultatea sarcinii rezolvate, valoarea solutiilor, modalitatea de rezolvare".(M.Golu, 1981, p.8).

Creatorul ªcolii de Inventica din România, V. Belous a aprofundat studiul performantei la nivel individual elaborând o lucrare originala consacrata acestui complex fenomen: "Performantica". Întelegând, în general, prin performanta individuala rezultatul actiunii umane, superior rezultatelor cunoscute, V. Belous (1994, p.5) considera ca performanta individuala constituie un raport între ceea ce se cheltuieste si ceea ce se obtine în cadrul actiunii umane, fapt ce reprezinta randamentul uman care, comparativ cu alte forme de randament (mecanic, hidraulic, electric) poate fi supraunitar: "se poate obtine mai mult decât s-a consumat (investit) deci "este evident ca performanta individuala consta în maximizarea eficientei actiunii" iar "spiritul uman este singurul care poate actiona în zona randamentului supraunitar" (V. Belous, 1995, p.7).

Între atributele fundamentale ale performantei umane, V. Belous (1994, p.5) înscrie: superioritatea sau progresul rezultatelor obtinute raportata la rezultatele cunoscute; autonomia înteleasa ca sinteza a autonomiei de structura si autonomiei de functionare;: utilitatea, ce reprezinta capacitatea unui rezultat al actiunii umane performante de a avea o sfera determinata de aplicabilitate; remanenta - calitatea performantei umane de a-si conserva un anumit timp superioritatea în raport cu alte performante din acelasi domeniu; socialitatea - reprezentând calitatea performantei umane de a contribui la dezvoltarea complexa a personalitatii umane si a societatii.

Desi întreaga istorie a omenirii consemneaza contributia marilor personalitati performante la procesul societatii nu este de neglijat rolul activitatii în grup a indivizilor în obtinerea performantei cât si influenta acestor activitati în manifestarea individului la nivel performant. Faptul ca, în ultimii ani, premiul Nobel în diferite ramuri ale stiintei a fost acordat unor grupuri de cercetatori arata ca marile descoperiri devin tot mai rar apanajul unor personalitati individuale.

4.2. De la performanta individuala în context social la performanta de grup

Psihologia organizationala, psihologia muncii si psihologia utilizarii resurselor umane au consacrat si consacra spatii tot mai largi evaluarii si cresterii performantei umane angajata în formatiuni si colective de lucru din toate sectoarele de activitate economica, sociala, politica etc.

Ca urmare au aparut întrebari cu privire la factorii si formele eficiente ale activitatii de grup sau privitor la legitatile performantei colective - identificare, posibilitate de crestere a performantei, metodologie de cuantificare etc. - L.W.Faust (1959) aprecia ca: "Utilizarea actuala a colectivelor pentru a conduce activitatile în numeroase organizatii, accentul pus pe învatarea în grup, în învatamânt si apelul frecvent în stiinte, la reuniuni (conferinte) si la cercetari de grup, toate acestea indica faptul ca grupul poate actiona mai eficace decât indivizii" (apud I.Radu s.a., 1994, p.127).

Înca de la începuturile sale, studiile si experimentele din domeniul psihologiei sociale s-au orientat spre investigarea performantei individului în contextul social, (colectiv), spre delimitarea factorilor facilitatori ai muncii în grup si ai atingerii performantelor, spre conturarea unor cai, metode, strategii de crestere a performantelor individuale si de grup.

Cercetatorii în domeniile psihologiei sociale (I.Radu si a., 1994, Theresa Amabile, 1989) sau dinamicii grupului (Zajonc B.R., 1967, Moscovici S., Paicheler G., 1973, R.Forsyth, 1983 etc.) disting trei tipuri de situatii experimentale ce evidentiaza trei tipuri de implicare a variabilei grup dupa cum urmeaza:

a) situatia în care grupul apare ca public sau martor colectiv în fata caruia se desfasoara prestatia individului sau performanta individuala când altii asista

b) situatia în care celelalte persoane nu mai apar ca simpli "stimuli" ci între participanti apar relatii reciproce însa activitatea, efectul, performanta pastreaza un caracter individual. Se vorbeste în aceasta situatie de co-actiune, (este situatia biroului format din celule sau locuri de munca aditive, reunite într-o situatie de co-actiune). Atât în situatia "a" cât si în situatia "b" activitatea ramâne individuala, chiar daca subiectul lucreaza într-un context colectiv;

c) în situatia a treia apare un element nou: activitatea, rezultatul performant este colectiv, membrii grupului sunt angajati într-o sarcina unica, comuna. În viata practica se întâlneste grupa de munca, grupul de dezbatere, grupul de decizie, grupul de rezolvare de probleme, grupul creator etc.

În prima situatie avuta în vedere, L.Travis s.a. constata ca performanta subiectilor în prezenta publicului depaseste nivelul atins de ei în probele individuale fara martori; acest fenomen s-a numit efectul de facilitare sociala. Pe aceiasi linie B. Zajonc (1967) a remarcat o variabilitate interindividuala destul de ridicata: în timp ce unii subiecti reactioneaza pozitiv la prezenta publicului martor, altii îsi reduc performantele. Concluziile cercetatorilor (I.Radu, 1994, p.129) arata ca prezenta publicului stânjeneste învatarea dar, faciliteaza performanta; situatia de grup constituie o sursa de activare, prezenta altora are ca efect cresterea nivelului de motivare care se reflecta în indici superiori de performanta. Fenomenul de facilitare sociala a fost considerat un model al influentei sociale, cercetarile din ultimul timp reflectând faptul ca efectul de facilitare sociala datorat prezentei sau co-actiunii altora nu este înnascut ci învatat.

Grupul poate fi un public tacut dar atent (ca în cazul urmaririi unui meci de tenis, partida de sah etc.) sau poate fi un public critic sau aprobativ (în cazul majoritatii competitiilor sportive - fotbal). Rezultatele cercetarilor au aratat ca subiectii criticati decad în eficienta si performanta în timp ce în conditii de încurajare, lauda randamentul si performanta cresc.

Situatia a doua apare, ori de câte ori indivizii sunt angajati într-o sarcina, activitate simultana (în timp ce ceilalti din jur sunt angajati într-o activitate similara) cum ar fi luarea mesei în familie, rezolvarea unei probleme într-o clasa de elevi, a conduce o masina pe o sosea aglomerata, a studia într-o sala de biblioteca etc. Acestea sunt situatii de co-actiune în care rezultatul, performanta si reusita ramân sarcini individuale.

Începând cu primele experiente asupra situatiilor de co-actiune realizate de F.H.Allport (1924) pâna la cele mai recente studii realizate de S.Moscovici (1985), s-au conturat paradigmele co-actiunii care constau în faptul ca, pe de o parte, în conditii de co-actiune creste productivitatea în raport cu individul care lucreaza singur, dar produsele tind sa fie inferioare, slabe ca nivel al calitatii; uneori co-actiunea faciliteaza performanta, alteori în timpul co-actiunii performanta descreste; se semnaleaza si o tendinta de nivelare a performantelor realizate în situatia de grup: lucrând alaturi unul de altul se stabileste un fel de nivel mediu, diferentele interindividuale se reduc, extremele se apropie, apare astfel o tendinta de "normare", de evolutie spre medie a performantelor realizate simultan de catre indivizi ce lucreaza în prezenta altora (G.Montmullin, 1969).

Daca F.Allport releva o tendinta de moderare a judecatilor în prezenta altuia, G.Montmullin accentua convergenta spre medie ca efect al schimbului de opinii, iar M.Sherif reliefa faptul ca aceasta convergenta este o rezultanta care nu poate fi întrevazuta din datele individuale si apare ca efect de grup, datorat interactiunilor, schimbului de opinii si informatii, S.Moscovici vine cu o explicatie alternativa a procesului de influentare sociala. El pleaca de la ideea ca influenta îsi are radacina într-un conflict si tinde spre un consens. Participantii la grupuri sunt animati de interese si valori deosebite, vehiculeaza informatii si opinii diferite. Diferentele dintre indivizi, traduse prin discrepante, induc tensiuni în interiorul grupului care se cer rezolvate. Pe fondul presiunii grupului pentru unitate apare o tendinta spre o medie sau o norma comuna.

Datele contradictorii reiesite din studierea situatiilor de co-actiune a crescut interesul pentru studiul fenomenului de facilitare sociala. R.B.Zajonc integrând diferitele rezultatele a facut o distinctie între raspunsurile dominante si nedominante si ajunge la urmatoarele concluzii: a) prezenta altora creeaza o stare de trezire, activare asupra individului; b) activarea creste emisia de raspunsuri dominante; c) daca raspunsurile dominante sunt corecte, prezenta auditoriului, publicului va creste probabilitatea aparitiei raspunsurilor corecte; d) daca raspunsurile dominante sunt incorecte prezenta publicului face ca probabilitatea emiterii de raspunsuri incorecte sa creasca. Rezulta ca prezenta altora (co-prezenta) faciliteaza raspunsurile bine învatate si inhiba raspunsurile nefamiliare.

În contrast cu teoria lui Zajonc (si a altor cercetatori pe aceeasi tema), Gleen S. Sanders si colegii sai au emis ipoteza ca prezenta altora în timpul performantei la sarcina perturba (distrage) performerul. Ori de câte ori perturbarea interfereaza cu atentia ce trebuie acordata sarcinii apar conflicte ce pot fi depasite cu eforturi mari. La sarcinile simple efectele interferentei par sa faciliteze performanta. La sarcinile complexe efectele perturbarii si interferentelor submineaza performanta. Sanders denumeste aceste explicatii teoria distragerii prin conflict.

Teoriile cu privire la facilitarea sociala evidentiaza variabile diferite când fac predictia asupra performantei în situatie de co-actiune; între experti se înregistreaza dezacorduri în ce priveste efectul fenomenului de facilitare sociala. Cu toate incertitudinile teoretice, sustine D.R.Forsyth (1990, p.149), concluziile cercetarilor cu privire la facilitarea sociala trebuie fructificate pentru întelegerea performantei în activitatile zilnice, cum ar fi învatarea unor skills-uri noi, a unei limbi straine, memorarea unui discurs etc. El da ca exemplu sugestiile facute studentilor de catre Zajonc, care le recomanda acestora sa studieze singuri într-o camera izolata, dar sa aranjeze sa-si treaca examenele în compania altor studenti si în prezenta unui public larg. Atunci rezultatele examenului vor fi superioare asteptarilor, deci performante.

Într-un studiu amplu din 1990, Tereza Amabile - cunoscut cercetator al psihosociologiei creativitatii - examineaza efectele asteptarii evaluarii si ale prezentei altora asupra creativitatii. În ambele experimente organizate subiectii asteapta ca activitatea lor sa fie evaluata de experti. Asteptarea evaluarii a fost încrucisata în fiecare experiment cu prezenta altora. În primul experiment prezenta altora a fost operationalizata drept co-actiune; jumatate din subiecti au lucrat individual dar în grupuri mici, iar altii au lucrat singuri. În al doilea experiment prezenta altora a fost operationalizata ca supraveghere; jumatate din subiecti au crezut ca ei erau priviti în timp ce lucrau. În ambele studii, nivelul de creativitate al produselor au fost evaluate de experti. Efectele evaluarii asteptate au fost în mod consistent puternice. Atât la o sarcina verbala, cât si la o sarcina artistica, creativitatea a fost mai scazuta în grupurile care asteptau evaluarea decât în cele care nu asteptau evaluarea. Evaluarea pentru facilitarea sociala sau inhibitie în ceea ce priveste creativitatea a fost mai putin clara. Co-actiunea nu a avut efect si supravegherea a avut un slab efect negativ. Mai mult au existat semne ca efectul supravegherii s-a datorat evaluarii traite (experimentate). Rezultatele obtinute sunt interpretate de autoare în termenii influentei motivationale si cognitive asupra creativitatii. Astfel, ea arata ca rezultatele celor mai recente meta-analize cu privire la facilitarea sau inhibitia sociala asupra performantei, indica faptul ca prezenta altora, altii decât coactori, sau observatori, cresc viteza si performanta la sarcinile simple dar descresc viteza si performanta la sarcini complexe.

Performanta creativa, subliniaza Tereza Amabile (1990, p.8) poate fi în particular susceptibila de influente sociale, dar trebuie tinut cont ca sarcinile creative sunt sarcini complexe, deci în acord cu rezultatele cercetarilor ele pot fi influentate negativ de prezenta altora. Sarcinile creative comporta atât aspecte euristice cât si algoritmice. În timp ce performanta la aspectele algoritmice ale sarcinii pot fi influentate pozitiv, aspectele euristice pot fi subminate de prezenta altora. Mai mult, alte cercetari cu privire la rolul influentei sociale sugereaza ca prezenta altora poate inhiba creativitatea.

Armonizat cu premisele de baza ale modelului componential, motivatia intrinseca v-a conduce catre performanta creativa, în timp ce motivatia extrinseca submineaza creativitatea. Mecanismul dupa care motivatia intrinseca si extrinseca afecteaza performanta creativa poate fi si cognitiv si afectiv (Amabile Tereza, 1990, p.9). Faptul ca, prezenta altora (sub forma de supraveghere sau asteptare a evaluarii) motiveaza extrinsec, înseamna ca vom avea efect inhibitiv asupra creativitatii.

Dupa autoarea citata, cercetarile viitoare trebuie sa examineze diferite varietati ale influentei sociale asupra performantei creative si sa determine circumstantele în care facilitarea sociala apare. Pe aceeasi linie ideatica cu Al.Osborn, care sugera ca efectele facilitarii sociale apar în situatiile de grup, Tereza Amabile considera ca evidenta empirica sugereaza ca lucrul în grupurile de antrenament creativ conduce catre eficienta, productivitate si performanta creativa, dar acest lucru trebuie dovedit experimental.

A treia situatie sau performanta colectiva.

Când s-a studiat fenomenul facilitarii sociale în situatia de co-actiune sau asistenta pasiva s-au ignorat multe aspecte ale proceselor de grup deoarece participantii nu interactionau, dar când atentia se concentreaza asupra grupurilor în care se interactioneaza lista factorilor care influenteaza performanta se lungeste deoarece trebuie sa includa variabilele relevante cu privire la grup, membrii noi si procesele interactiunii. În situatia grupului de interactiune se suprapune situatiei de co-actiune o dinamica de grup complexa. Cercetarile experimentale în aceasta situatie iau în considerare performanta colectiva comparativ cu cea individuala.Asa cum arata si I.Radu (1994, p.135-138) în decursul timpului s-au conturat patru strategii de comparatie în alternativa individ-grup:

Prima strategie de comparatie pune fata în fata performanta unui grup, exprimata prin cota sa totala cu media performantelor individuale (în situatia de pretest) ale membrilor grupului. Concluzia experimentelor dupa aceasta strategie este ca performanta de grup este superioara celei individuale, dar realizarea sarcinii presupune un timp mai mare pentru comunicarea mesajelor, familiarizarea cu sarcina, coordonarea eforturilor, adoptarea deciziei. Un grup este semnificativ mai bun decât individul mediu pentru ca pune laolalta resurse multiple, capacitati multiple si diferite.

A doua strategie de comparare pune în paralel performanta grupului cu performanta celui mai bun dintre membrii sai, realizata în mod individual. Cota totala a grupului ar trebui sa depaseasca semnificativ performanta celui mai capabil membru al grupului (obtinuta în situatia de pretest, când a lucrat individual). Rezultatele experimentale nu sunt concludente. În unele situatii performanta grupului este superioara celei realizata de catre cel mai capabil membru al grupului, în altele se situeaza sub nivelul acestuia, mai ales în cazul sarcinilor complexe când individul cu aptitudini superioare este mai performant decât grupul.

În cea de a treia strategie, se compara performanta grupului real cu suma prestatiilor unui grup echivalent în situatie individuala (se introduce paradigma grupului nominal ca termen intermediar între individ si grup). Concluzia experimentelor este ca diferentele constatate între performanta grupurilor reale si cele nominale sunt adesea mici si nesemnificative.

Cea de a patra strategie compara grupul real cu modelul matematic anticipat. Se cunosc în aceasta privinta doua modele: unul centrat pe calculul teoretic al resurselor (în genul grupului nominal) si un model al proceselor implicate (articularea eforturilor, luarea deciziei). Concluzia este ca grupul nu utilizeaza deplin resursele, capacitatile ipotetice ale membrilor sai.Concluzia la care au ajuns cercetatorii, indiferent de strategiile utilizate pentru a studia performanta de grup, indica necesitatea depasirii simplei comparatii si studierea compozitiei si dinamicii grupului pentru a delimita factorii si vectorii performantei de grup. În volumul "Performanta de grup" J.H.Davis (1974) supunea atentiei specialistilor problema comportamentului si performantei în grupuri realizând o analiza comparativa a indivizilor si grupurilor.

5. Tipuri de grupuri psihosociale

5.1. Delimitare între psihogrup si sociogrup

Adevarata revolutie în studierea grupului mic o constituie cercetarile desfasurate de K. Lewin, R. Lippitt si L. Bradford începând cu anul 1946.

K. Lewin organizatorul primelor grupuri de antrenament (T-group) a propus distinctia între socio-grup înteles ca grup organizat si structurat în functie de îndeplinirea si executarea unei sarcini si psiho-grup definit ca un grup de formare în sensul larg al cuvântului, adica un grup structurat, organizat, orientat si polarizat în functie de membrii însisi care constituie grupul (apud G.B. Mailhiot, 1968, p. 36-37). Psihogrupul s-a mai numit si grupul centrat pe grup si a cunoscut o puternica diversificare.

Seamen F. (1981, p. 7-15) citându-i pe Egah G. (1970) si Bradford L. (1976), face distinctia între psihogrupuri prezentate în diferite forme (grupuri de întâlnire, grupuri de evolutie, grupuri sociale, etc.) si grupuri orientate spre sarcina. Distinctia initiala între psihogrup si sociogrup nu s-a mai pastrat, autorii în domeniu utilizând frecvent termenul de grup psihosocial cu referinta la grupurile mici.

Prezentând cele mai reprezentative clasificari cu privire la grupurile psihosociale (ale lui P. Arbousse-Bastide, D. Anzieu, R. Mucchielli, J. Maisonneuve, A. Mihu, M. Zlate, etc.), A. Neculau (1974, p. 26-42) realizeaza o imagine clara asupra criteriilor de clasificare si definire a grupurilor psihosociale. Autorul atrage însa atentia asupra diversitatii lor când spune: "criteriile de clasificare pe care le-am pomenit aici, precum si tipurile de grupuri pe care le-am încercat nu reprezinta o pretentie de exhaustivitate. Am pomenit însa pe cele mai des întâlnite, care pot fi taxate fara rezerve drept grupuri psihosociale". (A. Neculau, 1974, p. 42).

De la afirmatia facuta de K. Lewin în 1950 ca grupul (T-grup) este un mediu de învatare a noi abilitati sociale (apud N.S. Feldman, 1985, p. 367) si pâna la considerarea lui ca un mediu existential al indivizilor, ca spatiu în care acestia traiesc si îsi desfasoara activitatea, un mijloc de socializare, formare si dezvoltare a personalitatii, un centru activ, dinamic al devenirii umane (N. Zlate, Camelia Zlate, 1982, p. 8-9), ca instrument si mijloc de interventie si schimbare si educare (A. Neculau, 1989, p. 127; A. Neculau, Boncu St., 1998), au trecut câteva decenii în care tipologia grupurilor mici s-a diversificat.

Dupa patru decenii, sub influenta diferitelor teorii psihologice si sociologice, ideile initiale ale lui K. Lewin care stateau la baza organizari T-grupului s-au restructurat odata cu schimbarile denumirilor: grup de baza, grup de întâlnire, de evolutie, de diagnostic, de sensibilizare, etc. (A. Neculau, 1989, p. 135). Din diversitatea acestor forme de psihogrup mai frecvent prezentate în literatura de specialitate întâlnim grupul de sensibilizare sau antrenament în senzitivitate, grupul de formare, grupul de întâlnire, grupul de evolutie, grupul de învatare, etc. Grupul creativ apare si el ca forma de psihogrup.

5.2. Grupuri destinate modificarii comportamentului

Într-o antologie destinata grupurilor de sensibilizare si grupurilor de întâlnire, R Siroka , Ellen Siroka (1971, p. 7) arata ca au realizat lucrarea deoarece cred în valoarea potentiala a indivizilor de a se ajuta unul pe altul pentru a se autorealiza. Autorii marturisesc ca au fost incitati de posibilitatea îmbogatirii vietii umane prin grup si totodata contrariati de lipsa de claritate a standardelor si scopurilor în câmpul de antrenament, în grupurile de sensibilizare si în grupurile de întâlnire.

Una din confuziile majore delimitate de autori ca lideri de grup sau participanti la diferite grupuri a fost lipsa distinctiei între antrenamentul în sensibilizare si grupul de psihoterapie. R. Siroka. avanseaza ideea ca aceasta confuzie are doua surse:

Una este data de faptul ca cele mai bune lucrari pe problema au fost elaborate de psihoterapeuti care au venit cu noi abordari în psihoterapia de grup;

Cealalta sursa este alimentata de complexitatea comportamentului uman manifestat atât în grupul de sensibilizare cât si în cel terapeutic.

5.2.1. Grupul de sensibilizare si grupul de formare

Grupul de sensibilizare are ca obiectiv antrenarea si experimentarea membrilor sai în relatii umane, în relatii de conducere, în conseling etc. experienta intensa de grup are loc în diferite locuri: în industrie, universitati, în grupuri religioase, în diferite institutii de educatie ca si în penitenciare.

De la experimentare în relatii umane prin grup s-a trecut la formarea prin grup; grupurile de formare au ca obiectiv dezinhibarea si manifestarea potentialelor personalitatii în scopul educarii pentru stilul colectiv de viata, al învatarii prosociale dirijate (A. Neculau, 1989, p. 13). O forma a grupului de formare este grupul "Synanon" sau "de atac". El îsi propune recuperarea celor care se drogheaza, prin metoda atacului, a provocarii si agresivitatii de limbaj (R. Siroka., Ellen Siroka 1971, p. 83).

D. Casriel defineste grupul Synanon ca un grup cu slaba conducere pentru a crea o interschimbare agresiva si provocativa. Interactiunea de grup este deseori ostila si violenta, singura restrictie fiind interzicerea violentei fizice, dar orice fel de atac verbal este permis. Individul este "scuturat" verbal apoi este sprijinit sa-si modifice comportamentul ca rezultat al acestei experiente.

Grupul Synanon actioneaza ca un fenomen pentru tratamentul persoanelor individuale. El este un grup terapeutic utilizând ca metoda atacul verbal (critica, umilire, ridiculizare si sarcasm) care reprezinta o pedeapsa pentru comportamentul subiectului. Terapia de atac a fost utilizata în multe programe de combatere a viciilor, în special a dependentei de droguri.

O concluzie a autorilor R. Siroka. si Ellen Siroka (1971, p. 74) este ca grupul Synanon ofera fiecarui participant o sansa de a se vedea asa cum altii îl vad pe el si de a contribui la propria schimbare.

Totodata, prin climatul de grup se ajunge la catharsis indus de posibilitatea de a-si exprima deschis sentimentele si gândurile. Calitatile si limitele grupului Synanon au fost si înca mai sunt discutate de specialisti.

Doua aspecte ale activitatii în grupul Synanon au retinut atentia:

a) o conducere slaba, mai mult sub forma de observator al activitatii si interactiunii grupului;

b) metoda atacului creeaza posibilitatea exprimarii libere, ca si în cazul opus când se renunta la critica si evaluare

Cele doua aspecte ce tin de norma si metoda apar implicate în mod deosebit în efectele scontate ale grupului "Synanon".

5.2.2. Grupul de întâlnire si grupul Maraton

Grupul de întâlnire este unul din cele mai cunoscute forme de psihogrup. Desi unii autori (Schlass G.A.; R. Siroka.; Ellen Siroka, 1981, p.3) afirma ca "Moreno, creatorul psihodramei, poate fi considerat ca precursorul grupului de întâlnire", C. Rogers (1971) este cel care a pus la punct metodologia acestei forme de grup (Neculau A., 1981, p. 130) si a organizat grupul de întâlnire ca grup terapeutic de învatare a autenticitatii, autoacceptarii si participarii la propria formare si schimbare.

Grupul de întâlnire s-a raspândit în diferite forme. Dupa Egon G. (1970, p. 7-9; Seamen F., 1981, p. 8) participantii se strâng împreuna într-un grup de întâlnire, sub conducerea unui lider sau facilitator, în directia de a creste eficienta interpersonala în timpul experientei de grup. Scopul nu este îndeplinirea unei sarcini ci cresterea abilitatii de comunicare, de întelegere si de a stabili legaturi a fiecarui participant cu altii ca si cresterea sensibilitatii fata de sentimentele, ideile, atitudinile proprii si ale altora.

Seamen F. si altii considera ca grupul de întâlnire are patru obiective mari:

sa înveti cum sa înveti;

sa înveti cum sa dai ajutor;

cresterea eficientei în relatii;

a deveni sensibil la procesele de grup.Esential pentru grupurile de întâlnire, considera specialistii, sunt: locul în care se desfasoara activitatea grupului; climatul pentru experimentare; a învata prin experientele actuale în grupuri mici; comunicare si emotie; ambiguitate etc.

Neculau A. care a organizat grupuri de întâlnire (Neculau A.; Dorofte T.; Ianosi N., 1977) sublinia ca grupul de întâlnire construieste cadrul ce prilejuieste descoperirea experientei traite.

Bredford L.; Egon G.; sa. au delimitat printre factorii principali care influenteaza nivelul învatarii si al abilitatilor dobândite în grupul de întâlnire câteva de o importanta deosebita:

ambiguitatea situatiei nestructurata;

identitatea de sine - puternic experimentata de fiecare individ;

colaborarea si învatarea de la perechi;

comportament experimental;

feed-back-ul;

orientarea atenta si directionarea din partea facilitatorului, care îi apare lui Seamen cruciala pentru grupurile de instruire de succes (Seamen,1981, p. 9).Comparând aprecierile unor cunoscuti psihosociologi care au organizat grupuri de întâlnire, au descris aceste experiente si au conturat o serie de aprecieri asupra efectelor activitatii în grupul de întâlnire, au delimitat câteva idei retinute din lucrarile psihosociologului Neculau A. (1981, 1989), care sintetizeaza valoarea grupurilor de întâlnire:

a) deosebirea grupului de întâlnire fata de alte variante de psihogrupuri (cum ar fi grupul de evolutie, grupul de antrenament, grupul de dezbateri) consta în introducerea unei rigori în evolutia discutiilor si interpretarea rezultatelor;

b) achizitiile în grupul de întâlnire nu apar atât în urma antrenamentului cât datprita prizei de constiinta prin feedback

c) grupul de întâlnire apare ca centru activ si emotional al formarii "pornind de la o condensare a experientei traite "aici si acum" si de la constiinta scopului urmarit: sa ne cunoastem";

d) modul în care grupul actioneaza asupra fiecaruia dintre membrii sai poate constitui un adevarat model de învatare psihosociala "în si prin colectiv".

O forma a grupului de întâlnire preferata de unii psihoterapeuti este grupul Maraton organizat pentru prima data de Bach G.R.

Grupul Maraton este un grup mic (5 pâna la 12 persoane) în care se practica intimitatea si interactiunea umana autentica. Caracteristica maratonului este intensificarea si accelerarea transparentei si întâlnirii originale dupa o instigare deliberata a presiunii de grup concentrata pe schimbarea comportamentala. Dupa Bach (1966), normele de baza ale maratonului sunt:

organizarea întâlnirii într-un loc izolat, participantii trebuie sa stea împreuna si sa nu paraseasca locul pâna ce grupul nu îsi termina programul;

în grup fiecare vorbeste catre grup, nu este permisa formarea subgrupurilor, discutii în doi;

masa, sub forma de gustari simple, se serveste în grup fara sa se întrerupa continuitatea activitatii; se pot lua scurte pauze pentru dezmortire, schimbarea hainelor, dar ele se decid la nivelul grupului (nu se servesc bauturi alcoolice, droguri);

liderul se supune acelorasi reguli ca orice participant cu exceptia faptului ca dupa 24 ore are dreptul sa se odihneasca 4 ore în afara grupului pentru a putea conduce în continuare;

orice forma de atac fizic sau violenta sunt interzise, atacurile se limiteaza la critici verbale;

unele tehnici de grup ca psihodrama, antrenament în sensibilizare, jocuri de analiza tranzactionala se pot utiliza temporar si numai în situatii speciale (decise de lider);

experienta întâlnirii în grupul maraton are patru faze:

a) faza de cunoastere - a reactiona catre grup;

b) faza ostila - deschisa agresivitatii, ostilitatii, rezistentei la exprimare si plictiselii - se receptioneaza raspunsul, feedback-ul la prima faza;

c) faza dependentei - în care participantii exprima trebuinta de a fi iubiti si teama de a fi respins;

d) faza finala - caracterizata prin coeziune, caldura si generozitate, în care membrii traiesc sentimente de parere de rau ca întâlnirea se apropie de sfârsit;

membrii grupului se mai numesc si expresori, de la faptul ca trebuie sa exprime, sa dezvaluie în fata celorlalti, sentimente adevarate si clare, greutatile întâmpinate; fiecare participant trebuie sa se puna voluntar în centrul atentiei, pe "locul fierbinte", reactiile feedback-ului trebuie sa fie cinstite, critice, nu se admite cocolosirea, autoîntelegerea, protectionismul si nici franchetea brutala;

"arata-mi acum - nu-mi spune când" este laitmotivul maratonului; recunoasterea si exprimarea sentimentelor aici si acum; împartasirea lor altora este modul de participare;

"asa cum esti în grup esti si în lume": grupul maraton simuleaza lumea semnificativa emotional a altora si caile (modurile) în care membrii legati de aceasta lume reflecta structura de esenta a fiintei lor; reactiile membrilor ca efect al comportamentului propriu sunt indicatii pentru un model de comportament; participantul are posibilitatea sa opteze pentru noi cai de existenta;

în timp ce nimic nu este sacru în grup, informatia adunata în timpul maratonului este confidentiala;

cu exceptia grupurilor speciale conduse de terapeuti, grupurile maraton se compun prin autoselectia participantilor interesati în rezolvarea problemelor lor emotionale.

Între efectele maratonului autorii (G. Bach, 1966; Elisabeth Mintz, 1967) mentioneaza:

a) maratonul genereaza niveluri înalte ale tensiunii emotionale care stimuleaza reorientarea cognitiva (a membrilor) catre schimbarea lor;

b) în general doua moduri de actiune emerg în timpul maratonului:

I - transparenta eu-lui real care fiind acceptat si reîntarit prin grup duce la

II - intimitate psihologica

c) în cursul lungilor ore de lucru în grupul Maraton, tranzitia de la autoapararea care alieneaza la intimitatea psihologica este vizibila pentru oricare din cei prezenti.

Exista o literatura abundenta despre alte tipuri de grupuri mici. Grupul T sau de antrenament si grupul de evolutie ca forma a T-grupului sunt cunoscute psihosociologilor ele fiind descrise la noi de Achim Mihu, Adrian Neculau, Elena Zamfir s.a. De asemenea, un loc deosebit se acorda în literatura de specialitate grupurilor de psihoterapie organizate de medicii psihiatri (Ionescu G., 1990, p. 105 - 171) sau de educatori, psihologi (Sen Al., 1978, p. 283-289).

5.3. Grupul creativ de formare

Prin grup creativ de formare întelegem un grup mic format din 6-12 persoane care are ca scop stimularea, dezinhibarea, cresterea si manifestarea potentialului creativ prin însusirea metodologiei creativitatii în timpul activitatii de grup. Este un grup mic de crestere si evolutie umana în care formarea se face prin creativitate.

El se aseamana cu grupul creativ descris de Mihaela Roco în sensul ca îsi propune stimularea si dezvoltarea potentialului creativ al participantilor dar este o formare prin creativitate în care 80% din timp este consacrat antrenamentelor în tehnicile de creativitate si maxim 20% din timp este acordat îmbogatirii fondului informational interdisciplinar, spre deosebire de grupul creativ descris de creatologi care este un grup de asimilare prin curs a unor cunostinte de creativitate în primul rând.

5.3.1. Caracteristici ale grupului creativ de 858j95i formare

grupul îsi desfasoara activitatea dupa un program în care obiectivele grupului sunt clare si definite pe cât posibil în termeni comportamentali si prin adeziunea membrilor;

apartenenta la grup nu este impusa;

motivele intrarii în grup sunt exprimate sub forma dorintelor de perfectionare a propriului stil de gândire si actiune, trebuinta de afinitati si cunoastere sociala, dorinta de autocunoastere si participare la propria formare;

grupul creativ de formare se poate organiza cu adolescenti, studenti, tineri specialisti si cu pensionari;

relatiile dintre membrii grupului sunt bogate si neformale, desfasurându-se într-un climat de destindere, manifestare spontana, libera;

comunicarea în acest grup este o comunicare creativa care stimuleaza si manifestarea empatiei membrilor;

activitatea desfasurata în grupul creativ este o forma de învatare sociala creativa;

evolutia în grupul creativ se face de la asimilarea tehnicilor si metodelor de stimulare a creativitatii la dezvoltarea si manifestarea potentialului sub forma unor creatii concrete în diverse domenii;

conducerea este de tip nondirectiv, liderul având rol de moderator si facilitator al activitatii de grup sau mentor în anumite conditii; uneori se lucreaza si cu un colider;

metodologia de stimulare a creativitatii se îmbina cu tehnicile de învatare sociala si cu cele de formare prin grup între care se acorda atentie tehnicilor de învatare empatica;

viata unui astfel de grup creativ cunoaste mai multe faze:

a) faza de organizare

b) faza de crestere si dezvoltare a activitatii de grup;

c) faza de transformare în care grupul se transforma fie într-un grup creator cu statut propriu acceptat într-o institutie, fie evolueaza ca grup de formare si crestere umana fara sa mai puna accent pe dezvoltarea potentialului creator, fie îsi înceteaza activitatea, fiecare membru devenind lider si formator al altui grup creativ de formare.

5.3.2. Obiective ale grupului creativ de 858j95i formare

stimularea, dezvoltarea si manifestarea potentialului creativ al participantilor;

cultivarea motivatiei pentru creatie în general si stimularea motivatiei pentru realizarea de sine prin creatie în special;

stimularea si dezvoltarea capacitatii empatice, manifestarea comportamentului empatic;

însusirea de catre toti membrii grupului a tehnicilor si metodelor de creativitate si formarea capacitatii de utilizare a acestora în cât mai multe domenii;

identificarea blocajelor subiective ale creativitatii la nivel individual si reducerea lor;

formarea si exersarea membrilor ca lideri de grup creativ.

5.3.3. Procedura de constituire a grupului creativ de 858j95i formare

Constituirea grupului creativ de formare are urmatorii pasi:

anuntarea intentiei de a organiza un grup creativ si invitarea celor interesati de a se înscrie;

investigarea psihologica complexa a celor care s-au înscris;

constituirea grupului si prezentarea normelor si programului de lucru.

Modul de aranjare a participantilor. Membrii grupului creativ iau loc la o masa rotunda cu diametrul de cca. 1,5m, fiecare putând sa priveasca pe fiecare si sa fie privit. Locul liderului este între participanti, la fiecare întâlnire atât participantii cât si liderul având posibilitatea sa-si schimbe locul.

Începerea activitatii în grup se desfasoara sub forma de antrenament si însusirea metodelor si tehnicilor de creativitate.

Principalele metode de creativitate utilizate în grupul creativ sunt metode de delimitare a problemelor, (metoda "De-ce, metoda celor 5 W si H, metoda "examinarii granitelor", etc.); metode de generare de solutii (Brainstromingul si unele din variantele sale, metoda "6-3-5"; metoda Philips 6-6"; Sinectica; vizualizarea creativa; cercetari analogice; metoda matriciala); metode de evaluare (confruntarea selectiva, evaluarea creativa, etc.). Se utilizeaza si strategii primare de stimulare a creativitatii: capturarea, depasirea granitelor, învaluirea, provocarea.

Liderul sau facilitatorul îmbina metodele în programul de antrenament tinând cont de pregatirea participantilor si fondul lor informational ca si de experienta acestora. De exemplu sinectica se va exersa dupa ce membrii grupului s-au antrenat în realizarea de analogii de diferite tipuri si în emiterea de metafore.

5.3.4. Normele grupului creativ de 858j95i formare

Dupa realizarea procedurii de formare a grupului creativ primul pas pe care îl face liderul, facilitatorul sau mentorul, este sa emita normele grupului care sunt de regula normele brainstormingului si unele norme ale grupurilor de formare:

acceptati, nu criticati ideile altora (critica ideilor, opiniilor care se exprima în grup este interzisa);

dati frâu liber imaginatiei;

preluati ideile altora si le dezvoltati;

emiteti un numar cât mai mare de idei;

opriti autocenzura gândurilor si ideilor;

metafora este binevenita;

aici si acum începe schimbarea;

bun venit gândului pozitiv

esecul este o provocare la creativitate si schimbare.

Aceste norme cer si induc:

acceptarea ideilor si opiniilor altora;

dezvoltarea-transformarea ideilor;

îndepartarea autocenzurii, criticii si activizarea imaginatiei;

preluarea perspectivei celuilalt;

ascultare activa;

toleranta la ambiguitate;

activizarea imaginatiei;

gândire metaforica;

comunicare creativa, empatica, nonagresiva;

afirmarea propriilor idei.

Specificul acestor norme consta în faptul ca înlatura pe timpul activitatii în grup teama de critica, evaluare, blamare a ideilor, parerilor, opiniilor, favorizând exprimarea libera, noncomformismul si ascultarea activa a celorlalti. Grupul creativ de formare este condus de un lider care propune programul de antrenament si are sarcina de îmbogatire a fondului informational interdisciplinar. El urmareste respectarea normelor grupului creativ prevenind tendinta de critica si evaluare care se face simtita la participanti la începutul antrenamentului. Normele grupului creativ sunt cele care genereaza instalarea în reuniunile grupului a unui climat permisiv, liber de critica, normative si o atmosfera de libertate si bucurie a comunicarii.

5.3.5. Comunicarea în grupul creativ

M. Stein (1975, p. 6) considera ca în grupurile creative, problema comunicarii nu este numai de a tine deschise toate canalele de comunicare cu membrii grupului pentru a usura circulatia ideilor ci si de a încuraja comunicarea dintre indivizi pentru a-si dezvolta unii altora ideile si sugestiile. De aceea în grupurile creative reteaua de comunicare trebuie sa fie flexibila, reteaua centralizata putând fi schimbata usor cu cea în cerc. Reamintim ca cercetatorii care au studiat grupul mic au aratat ca atunci când problemele sunt simple retelele centralizate produc mai rapid solutii (Shaw, 1964, apud M. Stein, 1975) iar când problemele (sarcinile) sunt mai complexe, relatiile de comunicare descentralizate produc mai rapid solutii. M. Stein (1975, p. 8) accepta ca valabila si pentru grupurile creative concluzia lui Shan conform careia retelele descentralizate sunt bune pentru a colecta informatii, dar daca dorim sa rezolvam ceva cu aceste informatii atunci retelele centralizate sunt mai bune.

Caracterizarea comunicarii ce se desfasoara în grupul creativ a stat mai putin în atentia creatologilor considerându-se de la sine înteles ca este o comunicare noncomformista.

Noi consideram ca în grupul creativ se realizeaza o comunicare care poseda urmatoarele însusiri:

este o comunicare nonagresiva si nonviolenta;

în continutul comunicarii sunt abundente analogiile, comparatiile, metaforele care creeaza situatii de ambiguitate si insolit;

este o comunicare nonevaluativa care faciliteaza asocierea ideilor, realizarea puntilor intermediare de trecere între idei, opinii divergente;

este o comunicare empatica.

este o comunicare incitanta

este o comunicare de suport.

Datorita pozitiei fata în fata a si actiunii variabilei "contactul privirilor", grupul creativ înlesneste o comunicare verbala dar si nonverbala.

Prin aceste însusiri comunicarea în grupul creativ se deosebeste de comunicarea ce are loc în alte forme de psihogrup si este opusa celei din grupul de atac "Synanon", este o comunicare creativa.

5.3.6. Functiile grupului creativ de 858j95i formare

Au fost mai putin abordate de specialisti si ca urmare mai rar delimitate si argumentate stiintific. În raport cu scopul si obiectivele grupului principalele functii recunoscute ale grupului creativ sunt:

de crestere a eficientei si productivitatii grupului;

de facilitare a dezinhibarii, dezvoltarii si manifestarii potentialului creativ;

de depistare a factorilor care blocheaza creativitatea;

de sprijinire a persoanelor creative în finalizarea ideilor, (vezi si Mihaela Roco, 1989, p. 153).H. Jaqui (1975, p. 180-181) identifica urmatoarele functii:

de percepere din mai multe puncte de vedere a problemei;

de destructurare si restructurare a problemelor;

de explicitare dintr-o perspectiva pluridisciplinara;

de stimulare a productiei creatoare;

de sustinere a ideilor originale care presupun asumarea unui risc;

functia ludica sau chiar erotica, sustinute de dorinta de sublimare în creatie;

de compensare;

de exprimare libera a dorintelor si revendicarilor

Aceste functii desprinse de autor mai mult din informatii teoretice evidentiaza, consideram noi, specificul grupului creativ fata de celelalte forme de psihogrup.

Jaqui avanseaza cu opiniile în directia conturarii efectelor functionarii grupului creativ asupra participantilor dezvaluind latura terapeutica a grupului. Chiar daca grupul creativ îndeplineste astfel de functii pe lânga cele ale unui grup mic, se poate sintetiza un impact specific al acestui grup asupra participantilor pe care noi l-am delimitat ca fiind un impact multiplu formativ si terapeutic (Mariana Caluschi, 2001-b).

5.3.7. Antrenamentul creativ

În grupul creativ de formare se desfasoara o activitate complexa

(80% din timpul afectat) de antrenament, pentru realizarea obiectivelor propuse: stimularea, dezinhibarea, dezvoltarea potentialului creativ, formarea abilitatilor creatoare si de transfer a metodologiilor exersate în diferite domenii de activitate în ultima instanta.

Antrenamentul creativ este un proces sistematic (metodic, gradat) practic si teoretic. În grupul creativ de formare el este proiectat ca o înlantuire dinamica de strategii, tehnici, metode de creativitate

inventivitate urmarind fazele principale ale elaborarii deprinderilor si dezvoltarii abilitatilor si priceperilor.

Transpunem în activitatea grupului creativ de 858j95i formare un principiu desprins din conceptia lui Odobleja st ( 1982, p. 575) "nu este suficient a cunoaste principiile artei de a crea ceva, trebuie in plus ca ele Sa fie exersate pâna la automatizare, pâna la însusirea lor ca pe niste obisnuinte".

În antrenamentul specific grupului creativ de 858j95i formare sunt activate

urmatoarele variabile:

a) variabila demonstrare (oferire de modele, exemple) -exersare; b ) variabila antrenare si transfer individual si în grup;

c) variabila îmbogatire si structurare a fondului informational

interdisciplinar;

d) variabila stimularea vectorilor creativi (motivatie, afectivitate, vârsta);

Grupul creativ de formare se poate utiliza si pentru dezvoltarea

unor competente sociale ca: empatie, comunicare, asertivitate, relationare, rezolvare de conflicte sau pentru constituirea unor echipe de lucru etc.

In aceste cazuri antrenamentul se va derula pe baza unei triangulatii metodologice utilizând metodele si tehnicile de creativitate, tehnici si procedee specifice psihologiei sociale aplicate (joc de rol, grup "focus.', tehnici specifice competentei antrenate. De exemplu in antrenamentul empatiei utilizam exercitii ca: alte denumiri pentru empatie, ce s-ar întâmpla daca oamenii nu ar putea empatiza apoi exercitii pentru empatie afectiva, empatie predictiva, exercitiul empatic "Noapte banala" pentru identificare cu model evocat, dar si exercitii de relationare prin combinarea exercitiilor creative cu exercitiul empatic cu model evocat si deteffi1inarea stilului apreciativ al persoanei,

Pentru începerea activitatii si antrenamentului într-un grup creativ

de foffi1are sunt necesare câteva preconditii:

a) existenta unor persoane (de orice vârsta sau pregatire profesionala) doritoare (motivati intrinsec sau extrinsec) sa-si dezinhibe, dezvolte si sa-si manifeste creativitatea lucrând intr-un grup n1ic;

b ) existenta unui antrenor. persoana formata sa organizeze, sa conduca si sa mentorizeze un grup creativ de fom1are (nu este suficient pentru a fi antrenor de creativitate Sa cunosti câteva exercitii si metode):

c ) conditii materiale minime. sala pentru antrenament cu mobilier usor manevrabil (mese si scaune ce se pot grupa diferit) aparatura de înregistrare-redare a activitatilor pentru evaluarea amânata, materiale de suport pentru antrenament (postere si schite facute de antrenor sau realizate de cursanti) etc.

Antrenamentul creativ solicita efort psihic si timp atât din partea

antrenorului cât si a celor antrenati.

Rabdarea, perseverenta si toleranta la ambiguitate si insolit sunt alte

calitati necesare pentru a participa la activitatea unui grup creativ de formare.

A te antrena o reuniune sau doua într-un grup creativ nu este suficient pentru a-ti dezinhiba si dezvolta creativitatea chiar daca ai un fond informational bogat în domeniul psihologiei creativitatii si creatiei.

Antrenamentul creativ presupune: exersarea în grup si individual, pe modele prezentate, demonstrarea abilitatilor formate, transferul lor în alte domenii, elaborarea de tehnici si exercitii individuale sau de grup pentru stabilizarea unui comportament specific creatorului.

5.3.8. Avantaje si limite ale metodelor de creativitate utilizate în grupul creativ

Descrierea principalelor metode de stimulare a potentialului creativ este realizata în lucrari de referinta începând cu "Imaginatia constructiva" (Alex Osborn, 1957), "Brainstorming" (Clark. Ch, 1971), "Stimulating Creativity" (Stein, M., 1975), "The Basic Course in Sinectics" (Gordon, W.J.J., 1981), "Techniques of Structural Problem Solving" (VanGundy, 1990) etc.

Multe lucrari de referinta ale psihologilor, creatologilor, inventologilor români cum sunt: Ana Stoica (1983), Anca Munteanu (1994), V. Belous (1990, 1994), prezinta detaliat metodele si exemplifica posibilitatea de utilizare a lor.

Atractia suscitata de metodele clasice de stimulare a creativitatii: brainstorming, sinectica, tehnica Panel s.a. au impus si considerarea avantajelor si dezavantajelor implicate de utilizarea lor.

Mare parte din cei care au scris despre aceste metode si tehnici de stimulare a creativitatii apreciaza uneori (M. Stein, 1975; M. Argyle, 1988; I. Radu, 1994) eficienta metodelor comparativ cu performanta grupului, delimitând avantajele si dezavantajele utilizarii lor. Putini autori se opresc însa asupra efectelor pe care metodele de rezolvare creatoare a problemelor le induc la nivelul altor componente ale sistemului psihic uman, în afara de însusirile gândirii si imaginatiei.

Psihosociologul J. C. Abric (1984, p. 207) care a studiat problema creativitatii grupului a remarcat ca "toate tehnicile de creativitate au acelasi obiectiv: sa reduca constrângerile afective, sociale sau cognitive care frâneaza imaginatia creatoare".

Deoarece cercetarile teoretice si empirice asupra creativitatii grupului sunt la început, aprecia Abric, investigatiile viitoare în aceasta problema ar putea sa ofere raspunsuri fundamentale pentru domeniul social si economic.

D.W. Stewart si P. Shamdasani (1990, p. 24-27) preocupati de grupul focus, ca tehnica de cercetare, mentioneaza brainstormingul si sinectica printre tehnicile generatoare de idei noi utilizate în activitatea grupului focus. Autorii subliniaza ca cele doua metode faciliteaza "exprimarea creativa" si constituie "experiente creative excitante" pentru participantii la grup ce îi forteaza sa depaseasca modurile obisnuite de a analiza problemele, sa comunice spontan prin analogii si metafore, sa interactioneze pentru a elabora perspective si solutii noi la probleme ambigui. Din descrierea efectelor pe care cele doua metode le induc în activitatea grupului, se contureaza unele caracteristici ale influentei metodelor asupra membrilor grupului creativ, dar neprecizate de autori, nesintetizate sub un nume comun.

Una din cele mai pertinente conceptii, cu privire la beneficiile utilizarii tehnicilor de rezolvare creatoare a problemelor, o constituie opinia lui VanGundy (1990, p. 9-11) care, pe baza analizei a peste 100 metode de creativitate apreciaza ca 5 sunt consecintele pozitive ce pot fi asteptate în utilizarea tehnicilor de rezolvare creatoare a problemelor:

reducerea incertitudinii în problema studiata;

cresterea numarului de solutii alternative;

cresterea nivelului de competitivitate a produsului;

descresterea numarului de solutii ce trebuie corectate;

o utilizare mai eficienta a abilitatilor individuale.

Ideea ca metodele de creativitate cresc eficienta utilizarii abilitatilor participantilor considerati ca resurse nelimitate ale grupului este sustinuta si de Isaksen S.C. (1991, p. 18). El afirma ca resursele membrilor grupului aduc energie, experiente diverse si o larga varietate de puncte de vedere si, tine de lider sa realizeze balanta între efectele induse de metodele de creativitate (prin amânarea evaluarii, de exemplu) si utilizarea rationamentului critic în alegerea obtinute în grupul creativ.

Metodelor de creativitate, pe lânga avantaje si beneficii le sunt recunoscute si limite si dezavantaje. Se impun în aceasta problema delimitarile realizate de Mihaela Roco - (1985 , cap. II si III) si VanGundy - (1990). Astfel, se considera ca brainstormingul sub diferite forme, este utilizat pentru generare de solutii la probleme simple. Pentru probleme mai complexe trebuie realizate sesiuni separate pentru fiecare aspect în parte, apreciaza VanGundy (op. cit., p. 140). Ca urmare, este dificila considerarea problemei ca un tot.

Alta limita a metodelor de creativitate apare din faptul ca atmosfera, climatul liber de evaluare, poate fi greu controlat si pot rezulta la început multe idei superficiale, banale si cunoscute (Mihaela Roco, 1985, p. 144).

O observatie critica este si aceea care pune în lumina faptul ca, pentru multe persoane apare nenatural faptul de a amâna evaluarea ideilor, cel putin în primele activitati de grup. De asemenea, multe metode si procedee de rezolvare creatoare a problemelor necesita lideri bine antrenati, de exemplu, liderul pentru synectica. Iar majoritatii metodelor de creativitate în grup li se reproseaza faptul ca nu se recunoaste contributia individuala la generarea solutiilor, autorul fiind considerat grupul. (VanGundy, op. Cit., p. 141; Van Demark, 1991, p. 193;) etc.

Beneficiile si eficienta metodelor cresc, spune VanGundy, atunci când liderul grupului, cunoscând avantajele si limitele fiecarei tehnici, stie sa le armonizeze în activitatea grupului si sa obtina maxim de efecte.

Nici VanGundy nici S. Isaksen nu insista asupra influentei pe care brainstormingul, sinectica, rezolvarea creatoare a problemelor (ca strategie) etc. o au, prin utilizare în activitate, asupra participantilor.

Tereza Amabile (1983, p. 194) este singura care atrage atentia, de pe pozitiile unei psihologii sociale a creativitatii, ca doar pornind de la rezultatele de încredere si pline de semnificatie pe care le ofera amânarea evaluarii, s-ar putea rezolva si cunoaste efectele de subminare a influentei negative pe care evaluarea externa o are asupra creativitatii si asupra motivatiei pentru creatie.

Numai traind experienta activitatii într-un grup creativ, în care se activizeaza metode si tehnici de creativitate, poti cunoaste, înregistra si masura valentele metodelor de creativitate si influenta lor asupra subiectului.

Întrebari si sugestii pentru pregatirea individuala si/sau seminar

Întrebari

care sunt functiile principale îndeplinite de grup? Exemplificati;

ce se întelege prin dinamica grupului?

care sunt beneficiile, avantajele si dezavantajele activitatii într-un grup mic în general?

caracterizati impactul grupului asupra creativitatii

care sunt efectele curative ale activitatii într-un grup mic?

ce este un grup creativ de formare?

Interpretati textul si conturati obiective pentru formarea calitatilor de cercetator al grupurilor.

"Fara îndoiala, experienta grupului de formare psihosociologica, prin intermediul dinamicii grupurilor permite persoanelor lipsite de aparare, care sunt, însa, suficient de puternice, dar mai rigide, sa se confrunte cu viata lor inconstienta, cu manifestarile grupale inconstiente. Aceasta experienta este posibila si fecunda daca se ghideaza dupa anumite reguli etice si de ordin tehnic. Aceasta experienta este posibila si fecunda daca psihologii care îsi asuma pozitia de analist al grupului au asimilat în mod corespunzator ideile avansate de ....???, cu precadere capacitatea de solicitudine si, spatiul potential.

Pentru ca cineva sa ajunga, la rândul sau, sa cerceteze, adica sa exploreze manifestarile inconstiente individuale si colective ale grupului si organizatiilor, relatiile dintre procesele constiente, secundare (sau de gândire) si procesele afective, inconstiente si iluzorii, pentru ea cineva sa ajunga, în sfârsit, la întrebarile care capata, progresiv, statut de obiect al cercetarii, trebuie sa înceapa prin a se sacrifica pe sine în interiorul grupurilor si a nu-si croi drum pentru într-o postura stiintifica ce îi permite sa ramâna spectatorul protejat al unei scene manipulate experimental pentru altii".

Sirota A. (1998) - Conduite perverse în grup, Editura Polirom Iasi.

3.. Sugestii pentru seminar:

organizati o reuniune Panel pentru a dezbate tema "autoritate si putere în grup";

organizati o reuniune de grup creativ si utilizând metoda Frisco dezbateti si dati solutii la tema: "cum prevenim consumul de droguri si alcool în grupurile de adolescenti";

consultati materialul bibliografic la tema si elaborati o sinteza cu privire la clasificarea grupurilor;

organizati în vacanta o reuniune de Maraton creativ pentru rezolvare de probleme si delimitati solutii practice la tema: "cum sa cream noi locuri de munca pentru psihlogi si asistenti sociali"

Pentru metodele Panel, Frisco si Maratonul creativ consultatio urmatoarele lucrari:

o Munteanu Anca (1994) Incursiuni în creatologie - Editura Augusta, Timisoara

o Caluschi Mariana (2001) - Grupul mic si creativitatea, Editura Cantes, Iasi

BIBLIOGRAFIE

Anzieu, D. (1992) - Grupul, în Analele stiintifice ale Universitatii "Al.I.Cuza", Iasi, Editura Universitatii "Al.I.Cuza" Iasi.

Argyris, C (1972) - De l'avenir des seminaires de formation in vol. "Dynamique des groupes: les groupes d'evolution", Paris, EPI.

Argyle, M. (1989) - Working Groups and Relationships in The Social Psychology of Work, London Penguin Books, ed. a-II-a.

Brehm, Sharon si Kassin, S.P (1990) - Social Psychology, Houghton Mifflin Company Boston.

Cartwright D., Zander A (1968) - Group dynamics research and theory; Tharpu Row, New York.

Corey, G., Corey M. (1982) - Groups: Process and Practice, Brooks/Cole Publishing Company - California.

Chatel, Marie - Madeleine (1971) - Les groupes de recontre aux Etats Units, in vol. "Dinamique des groupes: les groupes d'evolution" EPI Paris.

David, J.H. (1974) - Group Performance, Reading, Mass: Addison-Wesley.

Egan, G. (1970) - Encounter Group Processes for interpersonal Growth, Belmont, : Brooks - Cole Publishing Co, California .

Forsyth, D.R., (1983) - An Introduction to GroupDynamics, Brooks/Cole Publishing Company California.

French Jr. J.P. Raven B. - Bazele puterii sociale in vol. "Influenta sociala - texte alese, Editura Universitatii "Al.I.Cuza".

Grosu, N. (1997) - Esentele sociologiei; Editura Militara, Bucuresti.

Jaque H. (1975) - La creativite, Ed.Seghers Paris

Levey A (1972) - Analyse critique du groupe d'evolution et ses develeppements recents în "Dynamique des groupes: les groupes d'evolution, Ed.EPI Paris.

Miller D.L. (1985) - Introduction to collective belewior, Edited by Wadsworth Inc.

Mucchielli, R., (1971) - La Dynamique des Groupes, Les editiones ESF - Paris.

Mucchielli, R., (1982) - Metode active în pedagogia adultilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Munteanu A (2001) - Experienta ATLANTIS, Editura Augusta Timisoara.

Neculau A. (1974) - Introducere în dinamica grupurilor, Universitatea "Al.I.Cuza" Iasi.

Neculau A. (1977) - Liderii în dinamica grupurilor, Editura stiintifica si Enciclopedica Bucuresti.

Neculau A. (1981) - Grupul - mediu de comunicare, mijloc de formare, in vol. Cunoastere-creativitate comunicare, Analele stiintifice ale Univ."Al.I.Cuza", vol.I., Iasi.

Neculau A. (1984) - Cercetarea psihosociologilor a grupurilor umane, in vol.Psihologia sociala în România, coord. Ana Tucicov-Bogdan, Editura Academiei RSR, Bucuresti.

Neculau A. (1985) - Psihologie sociala, Univ. "Al.I.Cuza" Iasi.

Neculau A. (1987) - Grupul in vol. Comportament si civilizatie, Editura Enciclopedica Bucuresti.

Neculau, A. (coord) (1996) - Psihologie sociala - aspecte contemporane, Collegium, Polirom Iasi.

Odobleja, St. (1982) - Psihologia consonantista, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

Palmade G. (1972) - Une conception des groupes d'evolution in vol.Dynamique des groupes les groupes d'evolution .

Radu I. (1994) - Psihologie sociala, Editura Exe SRL, Cluj-Napoca 1994.

Roco M. (1985) - Stimularea creativitatii tehnico-stiintifice, Editura stiintifica si Enciclopedica Bucuresti.

Roco M. (1978) - Tendinte în construirea grupelor de creatie, în Revista de Psihologie nr.1.

Roco M. (1979) - Creativitatea individuala si de grup, Editura Academiei R.S.R. - Bucuresti.

Roco M. (1981) - Stimularea creativitatii la nivel de grup, in vol.Stimularea creativitatii elevilor în procese de învatamânt, Grigore Nicola, coord. Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti.

Sharo, M. (1981) - Group Dynamics: the Psychology of Small Group Behavior, Mc Graw Hill Boston.

Sirota A. (1998) - Conduite perverse în grup - interpretari si interventii, Editura Polirom Iasi.

Sjlund, A. (1982) - Gruppen - psychologische iibungen - Ein Arbeitsbuch mil Begleitmaterial; Bettz Verlag - Weinheim und Basel.

Stein, M. (1975) - Stimulating Creativity, Academic Press - New York.

Stervart, W. David; Shamdasani, P.N. (1990) - Focus Groups. Theory and Practice, Sage Publications, The International Profesional Publishers, Newburg Park, London, New Delhi.

Visscher, P.D. (1996) - Dinamica grupurilor restrânse în vol. "Psihologie sociala"(coord. A.Neculau)Editura Polirom, Iasi.

Yalom, I. (1975) - The Theorie and Practice of Group Psychotherapy, Basic Books, New York.

Zlate, M.; Zlate, C. (1982) - Cunoasterea si activarea grupurilor sociale, Editura Politica-Bucuresti.

Document Info

Accesari: 6158
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare