Activitatea si dezvoltarea umana nu se limiteaza numai la captarea, inregistrarea si prelucarea informatiilor actuale, prezente, oricat de semnificative ar fi ele. Pentru a fi eficiente si cat mai depline, activitatea si dezvoltarea umana au nevoie de anticiparea anumitor posibile variante, oportunitati, obstacole, dificultati. Pe scurt, omul are nevoie sa-si cultive, dezvolte si valorifice imaginatia. Cu ajutorul imaginatiei omul transforma, modifica informatiile actuale si pe cele trecute, creeaza altele noi.
Imaginatia apare ca o modalitate de adaptare, de punere in acord a individului cu solicitarile mediului si ale activitatii in care este angajat. Functia imaginatiei este aceea de a servi la extinderea si completarea realului si nu atat in orientarea omului catre o fantezie pura si simpla.
Imaginatia este procesul cognitiv complex de combinare si recombinare a datelor din experienta anterioara in vederea dobandirii unor imagini noi fara un corespondent in realitate sau in experienta noastra personala. Imaginatia este procesul de creare a noului in forma ideala.
Imaginatia este vazuta ca proces, dar si ca produs al restructurarii experientei, caracteristica prin care depaseste memoria. Chiar si atunci cand imaginatia reconstituie realul pornind de la descrierile verbale, ea nu se confunda cu amintirea concreta deoarece nu rezulta dintr-o perceptie, ci este recombinare si reconstructie transformativa. De regula amintirile sunt retrospective, pe cand compozitiile imaginatiei sunt prospective, atemporale si aspatiale. Imaginatia se sustrage realului, il depaseste.
Acceptiuni ale conceptului de imaginatie
a) Imaginatia ca formare sau ca producere de imagini
Pentru majoritatea psihologilor si filosofilor, imaginatia este capacitatea de a produce imagini.
Ca element constitutiv si produs al imaginatiei, o imagine nu este niciodata definitiva, ea traieste intr-o anumita durata si intr-un anumit ritm.
Inteleasa drept capacitate de a produce imagini, ca mecanism ce sta la baza imaginarului, imaginatia, este in mod esentiel, deschisa, evaziva.
b) Imaginatia ca mobilitate a spiritului
Imaginatia poate fi privita ca tipul celei mai mari mobilitati spirituale.
Epitetul cel mai adecvat al imperiului imaginatiei este epitetul liber. Spiritul uman se simte dezmarginit; spatiul si timpul sau de manifestare sunt nelimitate.
Intotdeauna a imagina va fi mult mai larg si mult mai bogat decat a trai. In imaginatie, intrarea si iesirea nu sunt si nu vor fi niciodata simetrice. Prin ea, omul se desprinde, in acelasi timp, si de trecut si de realitate. Imaginatia il deschide asupra viitorului si asupra posibilului.
Imaginatia respinge obisnuinta sau, cat exista, obisnuinta blocheaza imaginatia, ele nu pot coexista. In neintrerupta sa vivacitate, imaginatia ne scoate din somnolenta, din clisee, din rutina, din apatie; vitalitatea vietii nostre depinde de vitalitatea imaginatiei noastre.
Imaginatia este facultatea de a deforma imaginile, oferite de perceptie, este facultatea de a ne elibera de primele imagini, cea de a schimba imaginile.
c) Imaginatia inteleasa drept combinatorica mentala
In aceasta acceptiune accentul se pune pe potentialul combinatoric si transformativ al imaginatiei; el duce la apritia de imagini noi. Prin functia combinatorica, imaginatia contribuie mai mult la inventie decat la intelegere.
Prin combinatorica ei transformativa, imaginatia se instituie ca o zona a libertatii si a disponibilitatilor, ca o latura constructiva, inovatoare, creatoare a sistemului psihic uman.
Aceste acceptiuni ale conceptului de imaginatie sunt complementare.
Caracteristicile si functiile imaginatiei
Imaginatia are urmatoarele insusiri:
fluiditatea – trasatura care se refera la posibilitatea de a ne imagina, in scurt timp, un numar mare de imagini, idei, situatii etc.;
plasticitatea – trasatura a imaginatiei ce consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant;
originalitatea – este expresia noutatii, a inovatiei. Ea poate fi evidentiata prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei, a unei solutii.
Intre ele, caracteristica principala ramane originalitatea.
In cadrul sistemului psihic uman, imaginatia indeplineste urmatoarele functii:
transformativa (de transformare) – imaginatia este procesul prin intermediul caruia se produce noul pe plan mintal;
proiectiva (de proiectie) – imaginatia vizeaza viitorul, ceea ce nu este inca, dar este in mintea noastra;
compensatorie (de compensatie) – imaginatia satisface in plan fantastic dorintele, aspiratiile nesatisfacute in plan real;
substitutiva (de substitutie) – scopurile si actiunile interzise sau indezirabile in plan real sunt substituite, inlocuite cu scopuri si actiuni posibile in plan imaginar;
autoreglatorie (de autoreglare) – imaginatia dirijeaza comportamentul uman, il adapteaza la solicitarile si variatiile mediului.
Raportul imaginatiei cu celelalte procese psihice
Imaginatia si procesele senzoriale
In raport cu imaginatia, senzatia joaca un rol dublu: pe de o parte, intra in conflict cu imaginatia, intrucat o franeaza, iar pe de alta parte, serveste ca punct de plecare, ca sprijin.
In ceea ce priveste raportul imaginatiei cu perceptia, putem spune ca imaginatia porneste de la perceptie, isi extrage continutul din ea, dar nu pentru a o repeta, ci pentru a o depasi. La randul lui, produsul imaginativ, se poate inchide in el insusi, se stabilizeaza, luand uneori aspectul perceptiei.
In raport cu reprezentarea, care doar expune constiintei imagini deja constituite, imaginatia este prin excelenta, un proces de generare, de producere mai mult sau mai putin intentionata a imaginilor.
Imaginatia si memoria
Cele doua procese psihice superioare se afla intr-o evidenta si dinamica legatura. Memoria este pentru imaginatie punctul de plecare, dar si punctul de sosire. La inceput, ea furnizeaza imaginatiei elementele din care aceasta va construi, iar la sfarsitul procesului imaginativ ofera spatii de stocare a produselor realizate. Uneori, memoria ii poate furniza imaginatiei materialul de care are nevoie, alteori o pune in dificultate, ii ofera fragmente razlete, nesemnificative.
In timp ce memoria ne face prizonierii propriului nostru trecut, imaginatia este momentul sau refugiul libertatii. Interpretata ca proces si produs al restructurarii experientei, drept combinatorica, imaginatia depaseste memoria.
Imaginatia si gandirea
Exista multe deosebiri intre imaginatie si gandire, cele mai semnificative sunt:
gandirea este o inlantuire de continuturi abstracte, iar imaginatia este o insiruire de iamgini sau de continuturi concrete;
inlantuirea de la baza gandirii e stapanita de legi obiective; aceea de la baza imaginatiei de legi subiective, psihologice. Daca in primul caz lucram cu principii si reguli, in cel de-al doilea caz, cu aspiratii si sentimente.
Gandirea incepe, de obicei, cu imaginatia, asa cum imaginatia se termina adeseori cu gandirea.
In pofida deosebirilor dintre ele, relatia dintre gandire si imaginatie nu poate fi negata. Imaginatia este un mijlocitor al diferitelor activitati ale gandirii (conceptualizarea, intelegerea, rezolvarea de probleme, decizia, creatia). Imaginatia este considerata o forma a inteligentei, legata de intelegere. Prin dinamismul ei, imaginatia este o sursa de imbogatire a gandirii.
In dinamica lor permanenta, gandirea ghideaza productia imaginatiei, iar imaginatia participa la elaborarea ipotezelor si la gasirea strategiilor de rezolvare a problemelor.
Punctul de intalnire fundamental a imaginatiei cu gandirea este cautarea si formularea ipotezei.
Imaginatia si afectivitatea, motivatia
Intre imaginatie si planul afectiv exista o relatie intima. Starile afective (emotiile, sentimentele, pasiunile) declanseaza, faciliteaza sau inhiba imaginatia.
Procesele afective reprezinta o sursa energetica esentiala si constanta pentru imaginatie; in conditii de indiferenta sau de neutralitate afectiva nu se realizeaza produse imaginative spectaculoase. Socurile emotionale produc fantasme, viziuni cvazionirice sau cvazihalucinatorii.
Starile afective influenteaza diferit imaginatia, atunci cand este vorba despre forma reproductiva sau despre cea creatoare. Sub influenta emotiilor reproducatorul se blocheaza, refuza sa mai reactioneze, este incapabil de reusita, devine ridicol, in timp ce creatorul doreste sa actioneze cat mai mult, nereusind sa-si controleze starile afective intense. In primul caz, individul este prada unor emotii paralizante, iar in cel de-al doilea caz, el este victima unor emotii precipitante. In ambele cazuri efectele sunt negative.
Imaginatia declanseaza si intretine emotiile. Empatia nu este altceva decat transferul imaginar in starile subiective ale celuilalt. Imaginatia produce sentimente de placere, de neplacere, de teama de durere etc. Imaginatia poate transforma sentimentele in pasiuni oarbe.
In imaginatie se exprima nu numai segmentul energizator al afectivitatii, ci si cel directional al motivatiei. Motivele si trairile afective intretin o receptivitate crescuta pentru anumite elemente ale realului, permit aducerea acestora in prim plan.
Starile de expectanta, cele aspirationale produc imagini corespunzatoare. Obiectele dorintei, ale sperantei, ale dragostei, ale urii, geloziei, fricii pot fi construite tot imaginativ. Noi ne cream si ne ajustam lumea dupa trebuintele si aspitratiile noastre.
Imaginatia si personalitatea
Trasaturile temperamentale, caracteriale ale omului, influenteaza atat evolutia, cat si productivitatea imaginatiei. De asemenea, ea este strans legata si de creativitate, ca trasatura globala a organizarii personalitatii.
Multi psihologi au demonstrat rolul dimensiunii caracteriale in comportamentul imaginativ, creativ. Astfel, ei au evidentiat importanta increderii in sine si in altii in procesul imaginativ. Atitudinile subiectului fata de propria sa activitate s-au dovedit a fi factori reglatori esentiali ai comportamentului creativ.
Tipul general de personalitate are o mare semnificatie in actul imaginativ. Criticul si receptivul manifesta atitudini si comportamente diferite: primul, aflat in fata unei ipoteze sau idei noi, cauta sa-i demonstreze absurditatea, inexactitatea; cel de-al doilea se joaca cu ideile noi, speculeaza asupra implicatiilor lor posibile.
|
