IMAGINATIA

IMAGINATIA

1. Definitia si caracterizarea generala a imaginatiei. Imaginatia trebuie considerata ca modalitate distincta de procesare, integrare si utilizare in forma imagistica a informatiei despre aspecte si fenomene noi reale 242e48c sau fictive. Cotidian, termenul de imaginatie se foloseste cel putin in trei acceptiuni:

a) in sfera comunicarii verbale se foloseste pentru a califica originalitatea mijloacelor la care recurge un orator pentru a determina la nivelul auditoriului efectul dorit;

b) in sfera situatiilor concrete, se foloseste pentru a caracteriza maniera originala, diferita de a celorlalti, in care cineva a reusit sa rezolve problema;

c) in sens general, se foloseste pentru a desemna capacitatea de a produce si combina imagini in tablouri sau succesiuni care imita faptele naturii, dar care nu reprezinta nimic real sau existent.

Toate cele trei acceptiuni au in comun faptul ca se refera la moduri de operare ale intelectului care presupun, pe de o parte, iesirea din canoane si sabloane obisnuite, comune, iar, pe de alta parte, libertatea neingradita de generare si combinare a continuturilor.

Putem, asadar, spune ca imaginatia se caracterizeaza prin patru atribute esentiale, si anume:

a) generarea de imagini noi, fie pornind de la faptele naturii (date in experienta anterioara), fie ex nihilo (crearea prin mecanisme generative proprii a unor imagini fantastice, fara vreo legatura aparenta cu domeniul realului sau existentului);

b) operarea cu imagini in limitele exclusive ale imageriei secundare (diferite de imageria primara a perceptiei) si ale fanteziei, realizand combinatii, transformari (augmentari-diminuari), reordonari etc.

c) originalitatea (fie ea si minima) a modurilor (procedeelor) de operare si a produsului final;

d) caracterul conventional, figurativ si simbolic al functiei designative (semiotice) a imaginilor generate.

Suportul energetic intern al imaginatiei il constituie dinamica inconstientului, iar instrumentul de finalizare il reprezinta functia proiectiva a constiintei.

La subiectul adult, in virtutea caracterului integrativ-sistemic al psihicului, imaginatia nu fiinteaza si nu se manifesta ca entitate independenta, ci se relationeaza cu celelalte procese-memorie, gandire, afectivitate, motivatie, vointa. Gradul ei de libertate cel mai inalt se inregistreaza in copilarie si adolescenta.

Imaginatia indeplineste un rol adaptativ major, ea fiind un factor subiectiv esential al creatiei si progresului, atat in planul cunoasterii (imaginatia stiintifica), cat si in planul activitatii practice (imaginatia tehnica, imaginatia practica).

2. Formele imaginatiei. Imaginatia se manifesta printr-o multitudine de variante sau forme, care se delimiteaza dupa trei criterii principale: a) nivelul activismului mental, b) gradul de noutate si originalitate al produsului si c) domeniul de aplicatie.

Pe baza primului criteriu, imaginatia se diferentiaza in: imaginatie onirica, imaginatie semivigila si imaginatie vigila (neintentionata) involuntara si intentionata (voluntara).

Imaginatia onirica se realizeaza pe fondul starii de somn si se concretizeaza in vise. Apartenenta viselor la imaginatie se sustine prin doua argumente: a) continutul lor vizeaza in mod frecvent fenomene si evenimente care nu se gasesc si care nici nu pot exista ca atare in realitate; b) chiar in cazul in care continutul lor isi are sursa in experienta anterioara a subiectului, modul de combinare a secventelor ca si ipostazele in care apar sunt absolut inedite, nefiind niciodata simple reproduceri a ceea ce s-a intamplat.

Imaginatia semivigila se realizeaza  pe fondul unei stari de relaxare si detasare de contextul realitatii imediate (reveria sau visarea cu ochii deschisi in care curgerea si inlantuirea imaginilor se produc numai sub impulsuri din interior) sau al unei halucinatii provocate de droguri.

Imaginatia vigila se realizeaza pe fondul unui activism mental ridicat, caracterizat prin prezenta prizei de constiinta. Ea poate lua o forma spontana, neintentionata sau una dirijata, intentionata, subordonata unui scop.

Dupa cel de-al doilea criteriu se delimiteaza imaginatia reproductiva si imaginatia creatoare.

Prima se caracterizeaza prin aceea ca atat in latura sa procesuala (secventele implicate), cat si in cea finala, rezultativa (produsul) se bazeaza pe elemente din experienta anterioara a subiectului; cea de-a doua are de-a face si opereaza cu elemente si continuturi generate, in cea mai mare parte, de ea insasi, fie dupa o perioada mai lunga de gestatie, fie pe loc. Produsul obtinut in acest caz poseda un grad mai mare de noutate si originalitate decat cel obtinut de imaginatia reproductiva.

In fine, dupa cel de-al treilea criteriu, se diferentiaza formele concret-aplicative ale imaginatiei, a caror desfasurare si al caror produs se circumscriu specificului diferitelor domenii ale activitatii spirituale si practicii sociale - imaginatia artistica (literara, plastica, muzicala), imaginatia tehnica (inovatia, inventia), imaginatia matematica, imaginatia filosofica, imaginatia sociologica, imaginatia organizatorica-manageriala, imaginatia sportiva etc.

In orice forma de activitate transformativ-creatoare pe care o desfasoara omul, prezenta imaginatiei este indispensabila, obligatorie.

3. Poate fi stimulata imaginatia? Intrebarea a provocat mari controverse intre imanentisti sau innesti si genetisti. Primii sustin ideea caracterului integral innascut, predeterminat si imuabil al imaginatiei ca facultate mentala, cei din urma, dimpotriva, afirma ca aceasta este exclusiv rezultatul evolutiei, al dezvoltarii ontogenetice a individului sub actiunea solicitarilor si influentelor externe. Adevarul se afla undeva la mijloc: imaginatia are la baza importante premise si elemente innascute, dar structurarea ei sub aspectul continutului si finalitatii se realizeaza in cursul ontogenezei, in interactiunea subiectului cu situatiile si solicitarile externe.