IMAGINILE
Cuvântul imagine are mai multe întelesuri. Cel mai larg se refera la orice cunoastere concreta a unor obiecte sau fenomene. în acest sens, si perceptiile sunt imagini. Cel mai frecvent, termenul se atribuie reprezentarilor, prin care se întelege "modelul interiorizat" al obiectelor sau fenomenelor - o prezentă 12112x2315m ; în mintea noastra a unor obiecte sau fenomene, independenta de excitarea actuala a organelor de simt. însa ele au la baza perceptii sau fragmente, elemente ale unor perceptii traite anterior (de aici, termenul de re-prezentare).
Totusi, dupa disparitia excitantilor reali, noi putem avea imagini, fara ca acestea sa fie reprezentari propriu-zise.
1. Senzatii remanente
Sunt fenomene datorate proprietatilor fiziologice ale organelor de simt: prelungirea de scurta durata a unei senzatii, dupa încetarea actiunii excitantului. Ea se datoreaza unei inertii a excitatiei, explicabila daca avem în vedere ca nervii senzoriali parcurg o serie de "statii intermediare", de la organul de simt pâna la zona de proiectie din talamus si apoi din cortex.
Persistenta aceasta senzoriala variaza în raport cu organul senzorial. în ce priveste senzatiile vizuale, ele persista între 1/200 si 1/10 dintr-o secunda, dupa disparitia excitantului, în functie de intensitatea stimularii: persistenta e cu atât mai mare, cu cât excitatia a fost mai slaba.
Senzatiile remanente explica de ce atunci când cineva roteste un carbune rosu vedem un cerc de foc. Tot senzatiile remanente creeaza posibilitatea combinarii imaginilor statice într-o miscare, în cazul filmului, ca si sinteza culorilor de pe discul lui Newton. si în cazul senzatiilor statice, si în al celor kinestezice, se manifesta fenomenul de remanenta: daca ne rotim în jurul nostru repede si de multe ori, dupa ce ne oprim, avem în continuare senzatii de învârtire.
Tot din categoria fenomenelor senzoriale sunt si senzatiile (sau imaginile) consecutive. Daca ne uitam 20-30 de secunde la un cerc alb pe fond negru, închizând apoi ochii, vom vedea un cerc negru pe fond alb. Când cercul e rosu, ulterior îl vom vedea verde, adica apare culoarea complementara lui. Imaginile consecutive apar datorita fenomenului de "oboseala" a purpurii retiniene (substanta aflata în celulele conuri). Fixând multa vreme privirea pe o figura rosie, scade sensibilitatea conurilor pentru rosu, de aceea, pe un fond alb o vom vedea verde.
Imaginile consecutive provin din fenomene periferice, ca dovada ca ele se deplaseaza în timpul miscarii ochilor si, proiectate pe un ecran, sunt mai mari când acesta e situat departe si mai mici daca este apropiat.
Senzatiile consecutive negative, contrastante sunt urmate de imagini consecutive pozitive, având culoarea obiectului fixat anterior. Se pol produce oscilatii: vedem imaginea când rosie, când verde, din ce în ce mai slab, pâna dispare complet.
PSIHOLOGIE GENERALA
2. Reprezentarile
Reprezentarile, asa cum le-am definit la început, constituie un fenomen mult mai frecvent si mult mai important decât urmele imediate ale senzatiei. înainte de analiza lor, sa mentionam doua categorii de imagini de origine pur mentala, dar care se produc extrem de rar si nici nu le întâlnim la toti oamenii.
a) Imaginile imediate (primare). Pentru a avea o imagine consecutiva este necesara o perceptie îndelungata. O imagine imediata se poate produce si dupa o durata de numai doua secunde. închid ochii si vad obiectul sau aud sunetul cu claritate. Un scriitor, pe când era concentrat asupra manuscrisului sau, era surprins ca nu înceteaza sunetul unui clopot; fiind atent, a constatat ca, de fapt, sunetul nu se mai producea: prima imagine a continuat ultimul sunet. Imaginile imediate sunt copii fidele ale modelului, de scurta durata si slaba vivacitate.
b) Spre deosebire de acestea, imaginile eidetice (studiate de E. Jaensch) sunt extrem de vii, fara a fi halucinatii, deoarece subiectul le considera fara corespondent real în momentul evocarii lor. Sunt imagini îndeosebi vizuale. Subiectul le vede cu intensitatea unei perceptii, ele pot chiar acoperi fondul perceput pe care sunt proiectate. Anatomistul francez Testut, în timpul prelegerilor sale, vedea cu claritate, în toate detaliile, portiunea anatomica pe care o desena cu fidelitate la curs. Calculatorii celebri, acele persoane capabile sa efectueze extrem de rapid calcule complicate, vad de obicei numerele ca si cum le-ar scrie. Unii pictori din secolele trecute, care nu pictau direct în natura, priveau un peisaj si apoi, în atelier, si-1 puteau reaminti în toate detaliile.
Nu oricine poate avea asemenea imagini intense. Ele par a fi mai des întâlnite la copii.
c) Trecând la reprezentarile obisnuite, ele ne sunt familiare tuturor : oricine îsi poate evoca imaginea fratelui sau a tatalui sau, chiar când ei se afla la sute de kilometri distanta. Ele nu sunt la fel de vii ca perceptiile, dar de obicei sunt foarte asemanatoare cu acestea.
Reprezentarile apar foarte frecvent în spiritul nostru si în stare de veghe, si în somn. De aceea, multa vreme li s-a atribuit un rol central în viata psihica. Iata ce scria, spre sfârsitul secolului trecut, Hippolyte Taine : "Ceea ce observatia descopera în fondul fiintei gânditoare sunt, în afara de senzatii, imagini de diferite feluri, primitive sau consecutive, dotate cu anumite tendinte si modificate în dezvoltarea lor prin concursul sau antagonismul altor imagini simultane ori contigue. Dupa cum corpul viu este un polipier de celule dependente mutual, în aceeasi masura spiritul în activitate este un polipier de imagini dependente mutual."
Reprezentarile sunt privite de H. Taine ca atomi psihici, entitati psihice bine conturate, acrosându-se potrivit legilor asociatiei si formând lanturi, constructii, "polipieri". Acest punct de vedere a predominat aproape doua secole în filosofia empirica.
în pragul veacului nostru, William James si o serie de filosofi au reactionat puternic împotriva exagerarii rolului imaginilor si al legilor asociatiei. Dupa James, faptele de constiinta se succed ca un fluviu. Nu exista o împartire în bucati, imagini precis conturate care sa se înlantuie. A spune ca viata psihica e formata din imagini distincte este ca si cum am sustine ca apa fluviului e formata din caldari si butoaie cu apa închisa în aceste vase. Daca le punem în râu, acestea plutesc în mijlocul apei care
IMAGINILE
continua sa curga între ele. Procesele psihice nu sunt în întregime constiente, exista procese subconstiente si procese inconstiente. Nu gasim doar imagini, ci si scheme si sentimente, ca atunci când spun: "ascultati!", "uitati-va!" sau "dar... daca". Independent de cuvânt, exista sentimente confuze, sentimente ale raporturilor: sentimente de îndoiala, ori de evidenta, ori de insuficienta ...
Observatiile filosofului american sunt subtile si pe deplin întemeiate. Gândirea se opreste numai uneori asupra unei reprezentari distincte. Cursul ei nu consta în mod esential într-o succesiune de imagini. E prezent mai mult limbajul interior. si chiar daca am considera cuvintele ca imagini, ele sunt imagini de un fel special, caracteristica lor principala fiind ca nu se succed în virtutea legilor asociatiei, ci în baza unor relatii conceptuale, bazate pe înteles, ceea ce e cu totul altceva. Deci viata psihica nu consta în mod esential într-o defilare a unor reprezentari, ea implica stari mult mai complexe, în care intervin mereu scheme si influente ale inconstientului.
A restrânge ponderea reprezentarilor nu înseamna a neglija rolul pe care ele îl au într-o serie de cazuri, mai ales în ontogeneza gândirii si într-o multitudine de activitati cu caracter creator.
3. Caracteristicile reprezentarilor
Putem observa mai întâi o serie de\asemanari între reprezentari si perceptii 1
a) Ambele sunt fenomene intuitive, imagini concrete ale unor obiecte sau fenomene.
b) Ambele au efecte fiziologice. Atât perceptia, cât si imaginea unei fripturi declanseaza salivatia.
c) si imaginea, si perceptia sunt intim legate de miscare. Daca ne imaginam un buchet de flori perceput anterior în dreapta noastra, ochii vor efectua o usoara deplasare spre dreapta.
Un pilot a trait, nevoit de împrejurari, o experienta edificatoare. într-un accident, îsi fracturase picioarele si a trebuit sa stea în ghips multa vreme. Dupa refacerea oaselor, înainte de a reîncepe pilotajul, în mod obisnuit el trebuie sa refaca o serie de antrenamente, pentru a-si redobândi reactiile prompte si precise implicate în pilotaj. Pilotul, plictisindu-se, a avut ideea sa efectueze zilnic ore de "pilotaj imaginar", adica sa-si imagineze exact reactiile implicate într-un zbor real si care presupun si reactii ale picioarelor. Surpriza a fost ca, dupa vindecare, antrenamentele au progresat rapid si a avut nevoie de mult mai putine ore decât e necesar în mod obisnuit. Imaginarea miscarilor a provocat reale si imperceptibile contractii ale musculaturii picioarelor, ceea ce a mentinut un oarecare antrenament.
d) Imaginea are si ea un înteles, o semnificatie, ca orice perceptie. în aceasta privinta, începem însa sa întrezarim si o deosebire; reprezentarea acopera, de obicei, un sens mult mai bogat: o ilustratie din cartea de istorie, când mi-o amintesc, îmi evoca rascoalele taranesti din 1907. Mai vizibila este aceasta încarcatura cu semnificatii în vis : visez un chip strain, dar eu stiu totusi ca e colegul meu Z ; aici, sensul depaseste si contrazice chiar aspectul exterior evocat.
Reprezentarile se deosebesc însa mult de perceptii prin alte aspecte :
a) Ele se produc în absenta obiectului care a stat la baza uneia sau mai multor perceptii.
b) Imaginea nu este o reproducere fidela a datelor perceptive, constituind o prelucrare a lor. în evolutia ei se produce o abstractizare: dispar unele contururi, unele detalii, altele se accentueaza. Mai rar, mai multe reprezentari tind sa se
PSIHOLOGIE GENERALA
sedimenteze într-una mai accentuata, mai stabila: imaginea-tip. Aceasta este însotita de constiinta faptului ca ea reprezinta un întreg grup. Deci imaginea este un extras organizat al experientei noastre anterioare, este o elaborare, o perceptie regândita, o rationalizare a datului sensibil. Ea este puternic influentata si de tendintele noastre, prezentând lucrurile deja elaborate dintr-un anume punct de vedere, constituind o selectie, cu sesizarea unor caracteristici importante. De aceea, reprezentarile sunt privite ca trepte spre cunoasterea logica a esentialului, spre elaborarea conceptelor.
c) O alta deosebire fundamentala între imagine si perceptie este subiectivitatea ei. Perceptia este însotita de impresia caracterului exterior al obiectului, de constiinta realitatii lui. Noi nici nu vedem perceptii, ci vedem obiecte independente de noi, desi fenomenele acestea se petrec în interiorul nostru. Or, în cazul reprezentarii, noi avem constiinta subiectivitatii ei. Asa cum sustine J.P. Sartre pe multe pagini (în L'imaginaire, pp. 346-351), imaginea e însotita de convingerea, în absenta obiectului ei, fie ca nu e prezent, fie ca nici nu exista. Totusi, filosoful francez exagereaza, negând unele exceptii: în vis avem numeroase imagini pe care le consideram totusi reale. Sartre cauta sa demonstreze existenta unei altfel de constiinte în vis. Chiar daca ar fi asa, constiinta imaginii ca dat subiectiv lipseste. Apoi mai exista si halucinatiile, când persoana e convinsa de realitatea fiintei sau a obiectului imaginat. Dar pentru Sartre era important sa demonstreze ca "nu exista o trecere de la lumea reala la lumea imaginara", desi, de fapt, realul nu este decât o reconstructie, în mintea noastra, a lumii exterioare.
Ramâne ca un fapt cert aceasta constiinta a lipsei obiectului. E. Meyerson scria: "Nu ne amintim lucrurile, ci ne amintim numai de noi însine". Sentimentul eului propriu ne întovaraseste succesiunea imaginilor.
Imaginile formeaza un limbaj personal, pe care omul si-1 rosteste lui însusi, e limbajul experientei specifice pe care a trait-o. De aceea, dorintele, sentimentele pun o pecete viguroasa pe reprezentari. Deseori noi vedem persoanele, lucrurile, asa cum le dorim, alteori le vedem prin prisma temerilor noastre, chiar daca, obiectiv, ele nu sunt fondate.
d) Aspectul subiectiv e resimtit si prin faptul ca imaginile depind, în mare masura, de vointa noastra: le putem alunga, le putem evoca (desi nu totdeauna cu usurinta). Perceptia nu o putem modifica nicicum, ea ni se impune în mod incontestabil.
e) De obicei, o reprezentare este mai palida, mai stearsa si fragmentara în raport cu perceptia. Daca vreau sa-mi amintesc fata unei persoane cunoscute de curând, îmi amintesc ovalul fetei, ochii, dar nu întotdeauna si forma gurii sau daca purta cravata.
f) Imaginile sunt fluctuante, instabile, dispar usor, se transforma, se sterg.
g) în fine, tot J.P. Sartre sublinia ca o reprezentare nu ne aduce nimic nou în minte, pe când, privind un obiect, putem descoperi o serie de detalii, neobservate anterior.
Desigur, între perceptie si reprezentari exista o strânsa interdependenta. Am aratat: acestea îmbogatesc perceptia, o fac mai vie, mai limpede. si invers, de numarul, calitatea si intensitatea perceptiilor, depind si calitatile imaginii înmagazinate în memorie.
IMAGINILE
4. Felurile reprezentarilor
A. O prima diviziune este aceea dupa care exista imagini ale memoriei, când îmi reprezint obiecte sau fenomene percepute anterior (mai mult sau mai putin exact) si imagini ale imaginatiei, când îmi apar în minte plasmuiri ale mintii, neîntâlnite niciodata în realitate Pot sa-mi reprezint cum m-as simti în stare de imponderabilitate sau îmi pot imagina în detaliu planul casei în care as vrea sa locuiesc Fireste, si reprezentarile imaginatiei au la baza fragmente, parti, elemente sau aspecte ale unor realitati observate m cursul experientei, dar fantezia intervine dm plin, încât uneori nici nu ne putem da seama de originea lor
B. O a doua clasificare este aceea când ne referim la predominarea anumitor senzatii într-o perceptie sau alta Cel mai des precumpaneste simtul vazului Frec-\ente sunt si imaginile auditive (melodii îndragite ne îevin adesea în minte) Mult mai rare sunt imaginile gustative, olfactive sau termice Foarte rar pot interveni amintiri ale simturilor interne Gustave Flaubert, descriind otravirea cu arsenic a doamnei Bovary, si-a imaginat asa de puternic simptomele, încât a avut greturi si puternice varsaturi
J Charcot, ilustru medic psihiatru de la sfârsitul secolului trecut, a considerat ca putem vorbi de trei tipuri de subiecti frecvent întâlnite a) tipul vizual, care \ede pagina cartii despre caie vorbeste si foloseste metafore vizuale (când spune "lege", îi apaie în minte un judecator în roba rosie), b) tipul auditiv, care când se refera la o conferinta, aude expresiile folosite de profesor, c) tipul verbo-motor, cel ce prefera citirea cu glas tare pentru a retine un text Nu toti oamenii tac parte dmtr-un asemenea tip Multi folosesc, fara o anumita preferinta, un analizator sau altul Cine îsi da seama de o predominanta clara, e bine s-o cultive , de exemplu, cel cu buna memone auditiva este avantajat sa învete împreuna cu altul tacând parte dm tipul verbo-motor, caruia îi convine sa citeasca cu glas tare
C. în ultimele decenii, o data cu aparitia psihologiei cognitive, stimulata de progresele informaticii, ale calculatoarelor, cât si ale neurofiziologiei, au aparut sensuri noi ale termenului "reprezentare", care pot crea mari confuzii Atât când e wrba de realizat un program mai complex pentru calculator, cât si atunci când un lingvist vrea sa clarifice ce rezulta dmtr-o fraza scrisa, apar probleme complexe Dificultatea a fost ocolita de psihologia cognitiva, denumind îeprezentare orice dat al cunoasterii J Richard spune clar, într-un tratat de psihologie cognitiva, ca , Procesele cognitive sunt alcatuite dm reprezentari si tratamente" (Bonnet, C s a , p XI) Deci perceptiile, imaginile, cunostintele, notiunile, toate sunt considerate reprezen tau, "tratamentele" cuprinzând prelucrarea lor prin deductii, îationamente Pentru mformatician n-are însemnatate aspectul concret al procesului cognitiv, el desem nându-1 pnntr-unul sau mai multe simboluri, dar psihologul nu poate face abstractie de natura lui St Ehrhch spune ca reprezentarea este "un aranjament particular al unor concepte active momentan" Da, dar rezultatul acestui "aranjament" e foarte diferit De exemplu, în fraza "Un tânar venea catre mine, eia înalt, blond, cu ochi albastri si îmbracat într-o salopeta", dm îmbinarea acestor notiuni, îezulta o imagine destul de clara Dar în cazul altora, precum "Libertatea individului nu este nelimitata, ea este totdeauna îngradita prm necesitatea respectarii libertatii celorlalti", apare o limitare a unui concept abstract, neînsotita de nici o reprezentare concreta încât o
PSIHOLOGIE GENERALA
diferentiere se impune, caci consecinte psihice au o traire concreta, si altele o abstractiune. Denumind cu acelasi termen lucruri atât de diferite, nu favorizam progresul cunoasterii psihicului.
Trebuie pastrat sensul notiunii de reprezentare numai pentru imaginile concrete; pentru celelalte rezultate abstracte ale exprimarii si gândirii, ar fi normal sa utilizam termenul de reprezentari semantice. în acest fel, înlaturam posibilitatea unor confuzii, fara sa contrazicem terminologia consacrata în stiintele cognitive. De altfel, acest din urma termen este deja prezent în vocabularul multor psihologi.
5. Functiile reprezentarilor
Reprezentarile au un rol important în relatie cu conducerea si coordonarea actiunilor mai complexe, cu gândirea, imaginatia si dinamica afectiva.
A. Reglarea actiunilor complexe intervine în procesul muncii. Când turatia unui motor creste prea mult, operatorul îsi reprezinta urmarile grave ce pot rezulta si reduce presiunea aburului. El anticipeaza consecintele posibile. soferul care vrea sa depaseasca un autovehicul din fata, vede venind o masina din sensul opus, îsi imagineaza rapiditatea apropierii ei si renunta la manevra dorita, facând o precorectie în conducere.
De asemenea, în planificarea muncii de construire a unui zid, zidarul îsi imagineaza ca a ajuns la nivelul acoperisului si felul în care va arata acesta etc.
B. Punct de plecare în evolutia gândirii. Imaginea, schematizând datele perceptiei, înlesneste operatiile gândirii, în special abstractizarea, fiind un intermediar între cunoasterea senzoriala si concepte. Mai mult, cum vom vedea în lectia despre gândire, progresul rationamentului presupune o trecere de la actiuni reale cu obiectele, la actiuni imaginate, acestea organizându-se treptat în operatii mentale, reversibile Deci nu atât reprezentarea obiectelor, cât cea a actiunilor efectuate cu ele influenteaza dezvoltarea gândirii.
C. Functia de concretizare. Gândirea evoluata, verbal-abstracta, nu mai are nevoie de imagini. Totusi, atunci când întâmpina dificultati, ea se refera la cazuri individuale. De exemplu, pentru a preciza o notiune juridica - delictul - se recurge la prezentarea de cazuri, ceea ce implica evocarea unor serii de imagini.
Tot asa, când ne referim la stari complexe, greu de verbalizat, recurgem la simboluri sau metafore: "îmi era inima grea" traduce dificultatea luarii unei hotarâri delicate.
Concretizarea este esentiala în creatia artistica ; ideile, sentimentele sunt exprimate prin diferite imagini artistice în poezie, pictura, muzica, arhitectura. în literatura, uneori se realizeaza imagini tipice, sintetizând trasaturi caracteristice unei întregi categorii umane, asa cum este Hagi-Tudose pentru zgârciti.
în evolutia sentimentelor, concretizarea poate juca un rol important. Violonistul, obligat sa efectueze zilnic multe ore de exercitii monotone si dificile, îsi justifica eforturile si privatiunile imaginându-si recitaluri încununate de mari succese.
Sau, lui Othello, lipsa batistei Desdemonei îi stimuleaza imaginatia, facându-1 sa-si închipuie scene de presupusa infidelitate, ceea ce exacerbeaza sentimentul sau de gelozie.
IMAGINILE
D. Functia cathartica. Termenul grecesc catharsis cu sensul de purificare a fost utilizat de Aristotel pentru a desemna functia tragediei antice de a curata sufletele spectatorilor, eliminând preocuparile si tendintele meschine.
în legatura cu reprezentarile, functia cathartica se refera la rolul lor de a scadea o stare de tensiune, chiar daca numai temporar. îndragostitul care nu e primit de catre parinti în casa iubitei sale, din cauza convingerilor sale religioase sau politice, în unele momente de visare se imagineaza înfruntându-i cu argumente pertinente si modificându-le atitudinea, ceea ce constituie, pentru moment, o scadere a stresului pe care îl sufera.
în concluzie, desi reprezentarile nu constituie caramizile cu care se edifica psihicul uman, cum credeau empiristii secolelor trecute, ele sunt frecvent prezente în viata psihica, si rolul lor nu poate fi neglijat, daca vrem sa explicam o serie de reactii umane.
|
