IMPLICAŢIILE DEFICIENŢEI DE AUZ ÎN STRUCTURAREA PROCESELOR PSIHICE
Gândirea si limbajul
Atât gândirea cât si limabjul se desfasoara în anumite linii impuse atât de posibilitatile imaginii generalizate, cât si de posibilitatile particulare ale limbajului mimico-gesticular.
M. Debesse a cautat sa explice limitele gândirii la deficientii de auz, considerând ca gândirea surdo-mutilor este înca foarte primitiva concreta si senzorial logica. Mimico-gesticulatia presupune o gândire ce actioneaza si care pune în miscare manifestarea propirului Eu prin gest, ceea ce înseamna traducerea activitatii mentale, cu toate ca limba gesturilor este foarte îndepartata de cuvânt, atât ca valoare sociala cât si psihica.
Un numar mare de specialisti afirma ca posibilitatile intelectuale ale surdului neinstruit nu se opresc la nivelul receptiv desi posibilitatile de conceptualizare ale acestuia sunt limitate în comparatie cu ale auzitorului, acestea nu trebuie negate pentru ca exista într-o forma rudimentara.
S. Maisonny arata ca aptitudinea de a rationa cu ajutorul procedeelor uzuale de comparatie, inductie, deductie, poate functiona chiar în absenta totala a limbajului verbal.
Principalele forme de gândire si operatii logice ce se întâlnesc la auzitori sunt prezente si la surdo-muticu exceptia ca ei au o dezvoltare mai restrânsa. Principalul obstacol îl reprezinta absenta folosirii cuvântului ca mijloc de comunicare # 838p1510i 1;i instrument al gândirii.
Întreaga comportare a surdului argumenteaza în favoarea considerarii lui ca persoana care în functie de nivelul de experienta de viata acumulata poseda o viata intelectuala adesea evoluata, dar diferentiata ca posibilitati de cea a persoanelor care dispun de limbajul cuvintelor.
Ceea ce prinde un contur mai colorat l-a impresionat pe copil mai mult, iar aceasta reprezinta relatia între cognitiv si afectiv. Componenta vizuala este de obicei mai activa în cadrul spiritului de observatie si îsi pune amprenta asupra formarii imaginii generalizate. Imagine ageneralizata mai dispune de posibilitatea de a se deschide în judecati si rationamente care devin conditii pentru restructurarea si îmbogatirea imaginii generalizate, apoi pentru notiuni exprimate verbal.
Gândirea deficientului de auz nedemutizat permite foarte putin evolutia calitatilor acesteia ce se realizeaza la auzitor prin mijlocirea cuvântului si anume: caracterul critic, discernamântul, suplete, rapiditate, profunzime.
Aceasta situatie este consecinta sablonismului, simplismului, inertiei si a altore trasaturi calitative negative ale gândirii care la acestia sunt mai evidente si gasesc un climat mai prielnic de dezvoltare decât la auzitori.
În gândire , cuvântul va deservi la început o singura imagine concreta, el îndeplinând un rol analog numelui propriu; în aceasta perioada nu este usor pentru surdo-mut sa se convinga a alt obiect identic ca liniatura, culoare se numeste de exemplu tot asa: caiet; trasaturile secundare nefiind receptionate si interpretate creeaza dificultati pentru identificare trasaturilor principale. Treptat acest nume propriu devine comun pentru toate obiectele ce+i sunt asemanatoare, îndeplinesc acelasi rol si au aceeasi functionalitate. Abia atunci cuvântul poate deservi în aceeasi masura atât imaginea concreta cât si pe cea generalizata.
Dintre caracteristicile gândirii amintim:
Concretismul - gândirea surdo-mutului primeste o conditionare speciala din partea treptei senzoriale a cunoasterii, a imaginii concrete, multiple si generalizate ce imprima trasaturi intiutie.
sablonismul - tendinta de a folosi aceleasi scheme operationale atât în împrejurari asemanatoare cât si diferite. El se foloseste de semne mimico-gesticulare invariabile, iar în timpul procesului de demutizare se foloseste de cuvântul sablon.
Simplismul - se refera la gândirea în imagini care e comparata cu cea notionala verbala a persoanelor de aceeasi vârsta se dovedeste a fi mai simpla având un continut elementar insuficient evoluat; operatiile logice ale surzilor nedemutizati opereaza cu scheme simple si deficitare si analogia nu are la baza o suficienta fundamentare logica.
Inertia - se costata în situatii conflictuale sau în situatii de învatare de noi cunostiinte. Datorita inertiei gândirii, evolutia gândirii surdo-mutului are un ritm lent, iar modificarea structurii logice necesita efort si perseverenta din partea personalului.
Îngustimea - convingerile se formeaza pe un numar limitat de fapte ceea ce creeaza posibilitati pentru întelegerea denaturala sau pentru formarea unui profil moral neadecvat mai ales la surdo-muti total sau partial demutizati
J.Piaget aprecia gândirea surdo-mutului ca fiind lipsita de necesitatea logica si implicatii reale, mai aproape de actiune si consta din operatii manuale imaginate mental si care se succed ca etapele actiunii fara conexiuni între ele.
Principalele forme ale gândirii sudo-mutului dezvolta unele trasaturi specifice.
Imaginea generalizata îndeplineste functiile de oglindirea a generalului sau particularului.
Judecata si rationamentul dispun de scheme operationale care se amplifica si se perfectioneaza în functie de etapele pe care le parcurg procesele :
etapa premergatoare demutizarii în care gândirea si limbajul se realizeaza pe baza de imagine
la începutul demutizarii pe baza de imagini si partial cuvinte
în demutizare avansata, pe baza de cuvinte si partial imagini.
În ceea ce priveste formarea limbajului interior acesta e echivalent cu gândirea operationala, limbajul exterior asigura comunicarea, iar cel interior realizeaza procesul intim al gândirii. Acesta are mai multe etape.
În prima etapa, limbajul interior dispune de multe elemente ce intra în componenta mimico-gesticulatiei, în calitate de limbaj exterior, mimico-gesticulatia contribuie la introducerea unor elemnet noi în limbajul interior.
Caracteristicile limbajului inetrior în aceasta perioada sunt: reductibiilitate situativa, polisemantism, predominarea specific a imaginii.
Odata cu folosirea simbolurilor verbale, surdo-mutul intra în etapa a II a . Cuvintele care actioneaza deja invatate numai în prezenta imaginii nu ajung înca sa detina un rol important. Asociatia cuvânt-imagine se refera la recunoasterea globala, nediferentiata a obiectelor.
Etapa a III a este specifica copiilor deficienti de auz de 10-15 ani ce au o demutizare avansata. Acestia îmbina gândirea notional-verbala cu cea în imagini, iar în comunicare folosesc mimico-gesticulatia în mod partial. Acum cuvintele ajuta la formarea si însusirilor si acumularea de noi cunostiinte, la formarea unor notiuni cu suport verbal bazate pe integratorii verbali cu rol activ în gândire.
Limbajul interior dispune acum de rolul activ al componentei verbale, trece treptat spre o faza sintetica.
În ultima etapa se atinge scopul final al demutizarii. Transformarile la nivelul limbajului interior, imaginea si caracteristica ei simbolizatoare, vor avea un rol decisiv în realizarea gândirii notional-verbale,iar transformarile ce au loc la nivelul gândirii si limbajului duc la realizarea sistemelor de semnalizare, asemanator cu cel de la auzitor.
Memoria
Lipsa auzului are drept consecinta o ampla restucturare a sistemului personalitatii deficientului, imprimând particularitati specifice tuturor proceselor psihice. La copii cu deficiente de auz se schimba în primul rând modalitatea senzorial-perceptiva principala prin care acestia comunica cu mediul .
Faptul ca acesti copii se bazeaza în special pe modalitatea vizuala are consecinte directe în ceea ce priveste particularitatile proceselor psighice printre care si memoria.
Data fiind modalitatea senzorial dominanata, materialul cu care opereaza memoria este preponderent de factura vizuala. În sfera afectiva si motorie nu exista deosebiri, în schim ele apar în cazul memoriei cognitiv-verbale. Datorita lipsei cuvântului ca instrument al memoriei, memoria cognitiv-verbala sedeyolta lent si se caracteriyeaya prin mecanicism.
În schimb memoria vizual-motrica este foarte bine devoltata. Datorita importantei pe care o are modalitatea de perceptie vizuala, copii cu deficienta de auz îsi antreneaza foarte bine memoria vizuala realizând în acest scop performante mult mai ridicate decât la copii normali auzitori de aceasi vârsta.
Memoria senzoriala ecoica de scurta durata este implicata intens în învatarea limbajului oral, de asemenea, ritmul are un rol deosebit în învatarea vorbirii acesta fiind caracterizat printr-o succesiune de grupari ritmice melodioase, într-un tempo alert.
Brill a descoperit ca volumul memoriei de scurta durata a copiilor cu surditate si al caror simt al ritmului nu a fost exersat se reduce la 5 cuvinte , norma fiind de 7 cuvinte.
Functionarea deficitara a acestui tip de memorie este unul dintre cele mai mari impedimente care apar în demutizarea copiilor cu deficiente de auz. Prin urmarea caesti copii trebuie sa faca exerciti care sa le dezvolte memoria verbala începând prin a rosti si prin a scrie din memorie propozitii compuse dn mai mult de 5 cuvinte nici la vârsta de 18 ani. Lipsa antrenarii memoriei de scurta durata face ca topica propozitiilor emise spontan de catre copii cu deficienta de auz sa fie influentata de principiile vizualizarii si de cele ale topicii emotionale.
Limbajul mimico-gesticular, dactileme sau limbajul scris nu sunt îndeajuns de ritmate pentru ca ritmul lor sa influenteze benefic memoria de scurta durata, pentru a-i creste volumul.
Relatiile umane si afectivitatea
Deficientii de auz au tendinta de a se izola de normali, de a se dedica unor preocupari care pot fi întreprinse de unul singur sau de a colabora cu semenii lor. Prin izolare, deficientii de auz evolueaza în limitele unui egocentrism excesiv ale unor relatii intrerumane restrânse, ceea ce determina o integrare sociala si profesionala anevoioasa.
P.Oleron arata ca anumite stari afective precum invidia, gelozia, rivalitatea, tind sa se intensifice în grupurile mai putin numeroase, iar Herren si Colin au devenit sustinatori ai tezei ca rigiditatea , egocentrismul, caracterul prea putin elaborat în relatiile cu altii, întâlnite la surzi, sunt legate de un handicap intelectual secundar de lipsa limbajului.
Relatiile care se creeaza între deficientii de auz, în acdrul grupelor educataionale, cât si cele dintre ei si cei cu auz normal sunt conditionate de calitatea si cantitatea celor de care copilul a beneficiat în prealabil. Nivelul formativ si caractersticile structurale ale relatiilor interumane existente în familie, alcatuiesc baza pe care se cladesc noile relatii în conditiile gradinitei si scolii.
Izolarea copilului surd de copii de aceeasi vârsta si în general, de persoanele cu dezvoltare senzoriala si psihica normala ori de câte ori se întâlneste este rezultatul unei mentalitati gresite si al nerecunoasterii utilitatii relatiilor interumane pentru evolutia psihica si comportamentala a tuturor copiilor.
Consecintele psihologice ale izolarii nu se limiteaza însa la întârzierea socializarii. Ele se exprima sub alte forme: copilul devine timid, neîncrezator în fortele lui, nesigur de ceea ce face, retras. Copilul se obisnuieste sa evite din propia initiativa prezenta omeneasca.
Cu cât evolueaza în vârsta cu atât conditiile externe devin pentru el mai stresante si în acelasi timp mai prielnice pentru crearea de complexe de inferioritate. Prin urmare se actioneaza negativ atât asupra comportamentului, cât si asupra dezvoltarii psihice.
În ambiata gradinitei speciale si apoi a scolii speciale de surzi si a celei profesioniste, exista de obicei conditii prielnice de dezvoltare., mai ales daca handicapul este de acelasi fel la toti copii. În asemenea situatii se iau masuri adecvate pentru reabilitare, evitându-se complexarile.
La surzi ca si la auzitori în perioada pubertatii se ceeaza relatii de colaborare, mai lales sub forma cuplului. Ei îsi fac confidente, se stimuleaza reciproc. Treptat apar preocupari mai multe decât în etapele precedente: cele legate de tinuta vestimentara, imitatie, aspiratii, satisfacerea unor curiozitati sau ecesitati de moment, conturarea unor interese, manifestarea unor tendinte neconformiste.
Între elevii scolii speciale de surzi se creeaza relatii de apropiere si de respingere, care se sprijina pe preferinte unilaterale, preferinte reciproce, respingeri unilaterale si respingeri reciproce,. Exista aspecte comune si aspecte specifice în relatiile elevilor surzi si în cele ale celorlaltor categorii de elevi.
Relatiile cu specific scolar aiu întotdeauna o valoare formativa importanta, deoarece contribuie la formarea si modelarea personalitatii elevilor mai mult decât celelalte.
În absenta folosirii cuvântului trebuintele spirituale ale deficientilor de auz sunt foarte limitate, de asemenea nici cele biologice nu pot beneficia de conditii favorabile evolutiei de nivel înalt. În acest caz, procesele afective au atât carente de continut cât si de forma. În acelasi timp cinematografia, televiziunea, teatrul, în masura în care reusesc sa capteze atentia si sa fie întelese , ofera elemente pentru dezvoltarea psihica si comportamentala dar si pentru formarea si dezvoltarea afectivitatii
Forma proceselor afective ale deficientului de auz are de suferit în absenta demutizarii cât si în situatia demutizarii elementare deoarece se creeaza dificultati pentru atingerea sau înscrierea acestor procese în cadrul unor parametrii evoluati ai evolutiei.
Faptul ca deficientul de auz poate fi beneficiarul întregii game a proeselor afective, chiar daca nu este demutizat, demonstreaza superioritatea dezvoltarii psihicului sau fata de cel al oligofrenului si în acelasi timp apropierea sa de nonhandicapat.
Afectivitatea se dovedeste a fi o componenta indispensabila pentru educarea si reeducarea individuala si de grup. Implicatiile de acest tip ale afectivitatii ies usor în evidenta. Microgrupul bine orientat îi mareste surdului încederea în fortele sale, îl ajuta sa socializeze, sa traiasca cu intensitate.
Ca si la persoanele cu dezvoltare senzoriala si psihica normala, la surdomutii în curs de demutizare, sentimentele iar uneori chiar si pasiunile încep sa se contureze în perioada adolescentei.
Sentimentele si pasiunile evolueaza atât ca rezulatat al interiorizarii, trairilor afective, cât si al maturizarii lor. Înainte de preadolescenta, iar într-un anumit fel si în acesta etapa, viata afectiva e întretinuta din afara, prin stimulari venite din partea persoanelor sau a obiectelor prezente în ambianta în care traieste copilul. Nevoia de afectivitate este atunci evidenta. Asemenea trairi sunt opferite de obicei de atitudinile persoanelor care fac parte din aceeasi familie îndeosebi de catre mama si de catre bunici.
Adesea afectivitatea se revarsa în mod exagerat asupra copiilor handicapati sub impulsul compasiunii si a tendintei de a-i apara. Îsi mai aduc contributia la stimularea afectivitatii jucariile pe care le au copii la dispozitie, jocurile pe care le organizeaza ei su la care sunt antrenati.
Activitatile de la gradinita, din familie, din scoala, cele extrascolare, capteaza, la început, capacitatea psihica si actionala nu atât prin elementele cognitive pe care le ofera, cât mai ales prin cele afective. Relatiile dintre cognitiv si afectivse armonizeaza si se împletesc mai bine spre sfârsitul preadolescentei, iar ponderea cognitivului asupra afectivului dispune de conditii mai bune de existenta si manifestare în perioada adolescentei si a anilor ce urmeaza acesteia .
Munca si rezultatele ei sunt factorii care contribuie în cea mai mare masura la reabilitarea sociala a surzilor. Eficienta lor compensatorie este deosebit de importanta pentru formarea si modelarea personalitatii.
Activitatea productiva favorizeaza dezvoltarea sentimentelor si a pasiunilor. Acum deficientul de auz învata sa folosesca succesele dobândite pentru obtinerea de noi realizari. El întelege sa nu se descurajeze în situatia impasului sau chiar a esecului. Tonusul afectiv constant, determinat de existenta sentimentelor si a pasiunilor asigura depasirea dificultatilor.
Atât prin continut cât si prin formele de manifestare, afectivitatea si motivatia demonstreaza ca se supun în permanenta unor conditionari interne si externe si ca principalii factori ai conditionarii interne sunt dorintele, aspiratiile si îndeosebi conveingerile iar principalii factori ai conditionarii externe sunt cei sociali si rezultatele concrete.
Progresele conceptualizarii experientei actioneaza pozitiv asupra tuturor. De acest fapt ne dam seama prin urmarirea fiecarei forme de activitate pe care o desfasoara deficientii de auz: joc, activitate scolara si extrascolara, activitate productiva,etc.
Surdomutii tind sa-si formeze prietenii de durata, sa se casatoreasca mai ales între ei. Dupa unele statistici dintre 100 de cazuri, 72 se casatoresc între ei, 20 se casatoresc cu auzitori iar diferenta o reprezinta situatiile necunoscute.
În situatiile de casastoire cu auzitorii divorturile sunt de obicei de doua ori mai multe decât în cazul casatoriilor între surzi.
Motivatia
Formarea si dezvoltarea intereselor se realizeaza în conditiile unui ansamblu de influente, care pregatesc integrarea persoanei într-o anumita activitate, adaptarea ei psiho-fizica si sociala la anumite solicitari. Se evidentiaza ca în rândurile de mai sus rolul activ al ambiantei, al factorilor instructiv-educativi cât si al persoanei însesi la diferite etape de dezvoltare si niveluri de aspiratie.
În conditiile procesului instructiv-educativ din scoala speciala pentru deficientii de auz exista conditionari reciproce pentru formarea intereselor. Demutizarea va influenta atât interesele cât si pseudointeresele
Atât la auzitor, cât si la sur la baza intereselor stau ca motive dinamizatoare trebuintele care pot fi materiale si spirituale. Trebuintele materiale precum si cele spirituale dovedesc o puternicpa conditionare sociala. La trebuintele materiale determinismul social este puternic si de profunzime.
La deficientii de auz ca si la persoanele cu dezvoltare senzoriala si mentala normala, trebuintele materiale evolueaza odata cu vârsta si cu dezvoltarea psihica. Trebuintele spirituale fiind impulsionate în mod deosebit de volumul, de calitatea si varietatea informatiei posedate, de convingeri, de forta de atractie a unor activitati, de aspiratii si niveluri de aspiratii la surdomuti sunt slab dezvoltate. Ca si trebuintele materiale, si cele spirituale dispun de forme specifice de manifestare. De exemplu jocul anteprescolarului si al prescolarului, activitatea de învatarea a scolarului, munca productiva a adolescentului si adult, acestea sunt forme de activitate care sugereaza si modeleaza în permanenta trebuinte.Cu cât activitatea antreneaza mai mult pe surdomut, pe deficientul de auz în curs de demutizare sau pe surdo-vorbitor, cu atât trebuintele si interesele acestora vor cunoaste aspecte mai bogate si mai variate.
La surdomut pâna la interventia demutizarii trebuintele cât si interesele reflecta în mod deosebit preocuparile de natura biologica cu predilectie pe cele care fac parte din grupul celor neevoluate, elementare.
La surdomutul cu demutizare partiala cât mai laes la surdo-vorbitor se va constata ca alaturi de trebuinte biologice se mai adaoga trebuinte de natura spirituala cu continut din ce în ce mai bogat . Însasi calitatea si cantitatea intereselor vor fi diferite demonstrând realizarea unui progres evident în dezvoltarea personalitatii.
Prin intermediul demutizarii interesele surdomutului beneficiaza de conditii spre a înregistra o dezvoltare de înalt nivel. În functie de profilul sau scoala speciala pentru surzi dezvolta la elevi diferite tipuri de interese. Pe baza Specificului ele ar putea fi grupate în interese de cunoastere si profesionale.
Numai prin stimualarea gândirii critice discriminative se pot forma la elevi convingeri temeinice si justificate din punct de vedere rational si practic care pot asigura o baza sigura pentru interese si pentru evolutia corecta a întregii personalitati a deficientului de auz. În conditiile tarii noastre sarcini de acest gen stau în fata oricarei scoli dar în mod deosebit a celei generale., întrucât la acest nivel elevii se afla în una din cele mai dinamice perioade ale formarii personalitatii lor.
O evolutie speciala o au interesele profesionale si formarea lor la elevii surdomuti în curs de demutizare. Uneori interesul pentru profesie se manifesta pregnant înca din primele clase ale scolii generale. Neavând însa o fundamentare motivationala suficienta el sufera multe fluctuatii. Alteori interesul pentru profesie se manifesta doar în ultimele clase ale scolii. Ori de câte ori are o fundamentare realista temeinica interesul se mentine si se dezvolta , justificându-se tot mai mult prin trecerea de la o clasa la alta. Se precizeaza si se definitiveaza de cele mai multe ori prin absolvirea scolii generale si trecerea la scoala profesionala, iar apoi în productie.
La formarea si definitivarea intereselor elevilor aduc contrbutie importanta parintii, profesorii, educatorii, întregul mediu familial, scolar si extrascolar.
Creativitatea
Creativitatea are o vasta arie de cuprindere, fiind posibila în toate domeniile activitatii, la persoane de diferite vârste si cu diverse niveluri de pregatire teoretica si practica. Ea se bazeaza pe configuratie complexa psihologica. Guilford a semnalat prezente în componenta ei a originalitatii, imaginatiei, gândirii divergente, flexibilitatii si fluiditatii.
Dupa Ursula schiopu exista creativitate de fond care opereaza direct cu imagini si creativitati de asemenea de fond, la care predomina operarea cu simboluri. Sunt în acelasi timp semnalate anumite diferente ale potentarii creative implicate în structura particulara a personalitatii cât si diferente privind virtualizarea ontogenetica a potentialului creativ, durata fazelor ciclului de încarcare si descarcare a creativitatii, intensitatea descarcarii.
La surzi s-a constatat ca creativitatea este precedata de pseudocreativitate.
Specificul etapei initiale este cel de insuficienta formativa sau de amaturizare reprezentat prin structuri nasatisfacatoare sub nivel calitativ si cantitativ, angajare psihica de nivel scazut.
Ca si la auzitori creativitate se finalizeaza prin creatii care pot fi: obectuale (bunuri materiale) si spirituale (bunuri spirituale).
La diverse vârste si etape de scolarizare dar mai ales în activitatea productiva desfasurata de surzi se poate depista usor existenta unor niveluri de creativitate.
Creativitatea surzilor este puternic influentata de faptul ca gândurile acestora cât si celelalte produse procese psihice opereaza în mod prioritar cu imaginile obiectelor si fenomenelor realitatii.
Tocmai datorita acestui fapt unii dintre deficientii de auz au atins perfoemante remarcabile în domeniul artelor plastice.
Umanizarea si scolarizarea handicapatilor de auz, cresterea trebuintelor spirituale, participarea la transformare a unor elemente ale culturii în produse specifice de civilizatie se dovedesc a fi conditii indispensabile pentru creativitatea acestora, determinând în permanenta valentele si limitele creativitatii.
Posibilitatiile surzilor ramân întotdeauna mai mari pentru executarea de reproduceri dupa modele date, decât pentru aducerea unor inovatii modelelor respective. Acest fapt poate fi considerat un indiciu ca perceptiile, reprezentarile concrete si chiar imaginile generalizate favorizeaza în mare parte activitatea memorie la surzi si prea putin cea a imaginatiei.
|
